Sexualitatea copilului nostru

      Parintele poate fi tentat sa impuna ideile sale adolescentului, de vreme ce acestea si-au dovedit valabilitatea si functionalitatea. Vis-a-vis de acest tip de atitudine, nu vom spune aici decat ca neaga dreptul unui individ la o identitate proprie. Ori, negand dreptul copilului la o relatie proprie cu exteriorul, la experiente si chiar la „greseli”, acestuia îi va fi dificil sa acceada la o identitate de sine clar definita.

      In ceea ce priveste raporturile parintilor cu adolescentii aflati la varsta tatonarilor sexuale, dorim sa mentionam trei dintre cele mai comune maniere de relationare ce au repercusiuni dovedit negative:

• Raporturile dintre adolescent si „parintii-gardieni” sunt cele mai nocive pentru integrarea viitoare a acestuia în cuplu. Ostilitatea, agresivitatea si pedeapsa induc tanarului sentimente de anxietate si vinovatie in relatiile cu partenerul. Acest tip de raporturi genereaza frecvent reactii adverse adolescentilor (ei decid adesea initierea unor relatii sexuale lipsite de dragoste, întamplatoare, dar care poarta pecetea eliberatoare a exercitarii vointei personale). Astfel de experiente predispun la deceptii ulterioare si la pierderea caracterului erotic. Suspectarea, urmarirea si pedepsirea adolescentului îndragostit sunt atitudini psihopatogene cu efecte negative pe termen lung.
• Ignorarea problemelor initiatice sexuale ale adolescentilor de catre parinti constituie un exces de autonomie, care este resimtit ca anxiogen si deprimant. În acest caz, adolescentii sunt de obicei fie izolati si complexati, refuzandu-si afirmarea sexualitatii, fie dezvolta relatii multiple, instabile si sarace emotional.
• „Parintii-colegi”, desi deschisi afectiv si plini de bune intentii, se amesteca în intimitatea proaspat descoperita de adolescent, producandu-i adevarate bruiaje afective. Adesea ei altereaza bucuria si încrederea de sine a tanarului, cu idei si trairi inoportune.