Telangiectazie

Dilatatie permanenta a unui vas mic (arteriola, capilar sangvin, venula) situat in derm. Telangiectaziile formeaza linii fine rosii si violete, de cativa milimetri pana la cativa centimetri lungime, rectilinii sau sinuoase; ele deseneaza adesea retele, uneori stele micute (angioame stelare). Diferite tipuri de telangiectazie - Se disting forme dobandite si forme congenitale - Telangiectaziile dobandite sunt de departe cele mai frecvente. Unele au o cauza locala: traumatism, aplicatie prea indelungata de corticosteroizi, radioterapie. Altele sunt consecutive unei boli, care poate fi generala (sarcoidoza, sclerodermie, lupus eritematos) sau nu (cuperoza, angiom stelar, insuficienta venoasa cronica a membrelor inferioare). Altele sunt total izolate, fara cauza cunoscuta. - Telangiectaziile congenitale constituie un simptom al unei afectiuni ereditare complexe: sindromul Rendu-Osler, ataxie-telangiectazie etc. Tratament - Acesta nu se justifica decat in caz de jena estetica si consta in distrugerea locala, prin electrocoagulare sau prin laser cu argon, a telangiectaziilor.
Inapoi la dictionar