Cele mai importante minerale pentru sanatate primavara aceasta

Cele mai importante minerale pentru sanatate primavara aceasta Cele mai importante minerale pentru sanatate primavara aceasta

Ultima actualizare: 15 aprilie 2024

Mineralele constituie una din cele doua categorii de nutrienti indispensabili organismului, facand parte din structura majoritatii tesuturilor si contribuind la derularea unor functii esentiale. Spre deosebire de vitamine, care reprezinta cealalta categorie de nutrienti indispensabili si fac parte din categoria substantelor organice, mineralele sunt substante chimice anorganice, ceea ce inseamna ca nu contin carbon in structura lor.

In mod natural, mineralele se gasesc in structura solului, a rocilor si in apa iar in organismul uman ajung prin intermediul plantelor care le absorb si apoi sunt folosite ca hrana, dar si prin intermediul carnii animalelor care pasc aceste plante.

Pentru ca primavara este anotimpul verdeturilor, care constituie una din principalele surse de minerale, ne-am decis sa abordam subiectul in aceasta perioada si sa scoatem in evidenta importanta acestor nutrienti.


Ce roluri si functii au mineralele?

Functiile pe care le au mineralele in corpul uman pot fi impartite in doua categorii distincte dupa cum urmeaza:

Functii structurale

Unele dintre minerale joaca un rol esential in formarea, dezvoltarea si mentinerea rezistentei oaselor si a dintilor, in timp ce altele fac parte din structura celulelor si tesuturilor inca de la nastere.

Functii metabolice

Pe alta parte, exista si minerale care intermediaza anumite procese metabolice sau fac parte din mecanismul acestor procese de care depinde functionarea organismului. Cateva exemple elocvente de astfel de roluri vitale pe care le joaca mineralele ar fi:

  • Reglarea functionarii inimii si intregului sistem circulator;
  • Transmiterea impulsurilor nervoase dinspre si catre creier;
  • Secretia de enzime;
  • Reglarea functiilor sistemului imunitar;
  • Transportul oxigenului de la plamani catre celulele din tesuturi;
  • Mentinerea sanatatii pielii a parului si a unghiilor;
  • Reglarea functiilor hepatice, digestive si endocrine.

Bineinteles, nu toate mineralele sunt implicate in egala masura in aceste functii, iar din acest motiv organismul are nevoie de o gama diversificata din acesti nutrienti, dupa cum vom arata in continuare.

Lista completa de minerale

Organismul are nevoie de anumite minerale in cantitati mai mari, in timp ce altele sunt suficiente in cantitati mai reduse. In functie de acest criteriu putem vorbi despre minerale esentiale si microminerale.

Minerale esentiale

Se mai numesc macrominerale sau macroelemente si sunt acele minerale de care organismul are nevoie in cantitati mai mari de 100 de miligrame pe zi. Aceasta categorie include 6 minerale dupa cum urmeaza:

  • Calciu – are cea mai mare pondere in organism dintre toate mineralele, iar aproximativ 99% din cantitatea de calciu prezent in corpul uman este inmagazinata in oase si dinti. Este astfel evident ca vorbim de un mineral cu functie structurala, insa acel procent infim prezent in afara sistemului osos si a danturii este absorbit in tesuturile musculare, contribuind la contractia muschilor.
  • Magneziu – contribuie impreuna cu calciul la formarea si dezvoltarea oaselor si a danturii, insa este implicat si in procesul de digestie, in functionarea sistemului nervos si a sistemului muscular.
  • Sodiu – este necesar in procesul de digestie intrucat contribuie la formarea sucului gastric si totodata mentine echilibrul hidric, prevenind deshidratarea. Mai este implicat in functionarea sistemului nervos si a sistemului muscular, iar pe langa toate acestea faciliteaza absorbtia fierului – un alt mineral despre care vom vorbi imediat.
  • Potasiu – este implicat in procesul de vindecare a leziunilor si totodata asigura functionarea optima a ficatului. De asemenea, contribuie la mentinerea echilibrului hidric, facilitand eliminarea excesului de lichide din organism. Nu in ultimul rand, regleaza  activitatea cardiaca si functia digestiva.
  • Fosfor – se gaseste in nucleul oricarei celule din organism si de aceea se poate spune ca este cel mai intens folosit mineral. Este prezent in structura tuturor organelor si tesuturilor, contribuind la buna functionare a acestora, iar cea mai mare cantitate este prezenta in oase.
  • Clor – organismul are nevoie de clor in procesul de digestie, tinand cont de faptul ca sucul gastric este acid clorhidric. Totodata acest mineral este necesar pentru mentinerea sanatatii inimii.

Microminerale

Numite si oligoelemente, sunt minerale de care organismul are nevoie in cantitati zilnice mai mici de 100 de miligrame, insa aceasta nu inseamna ca sunt mai putin importante. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele minerale:

  • Fier – cel mai important rol al fierului in organism consta in transportul oxigenului catre celule, prin intermediul sangelui. Acesta este un element cheie in formarea hemoglobinei – o proteina din structura globulelor rosii ale sangelui, care asigura transportul oxigenului de la plamani catre tesuturi.
  • Cobalt – contribuie la formarea globulelor rosii din sange si totodata este implicat in sinteza ADN-ului. Nu in ultimul rand, este un mineral necesar bunei functionari a sistemului nervos.
  • Cupru – sprijina functiile hepatice si biliare, precum si activitatea plamanilor si a inimii. In acelasi timp, cuprul faciliteaza absorbtia fierului si previne aparitia unor forme de artrita si a infectiilor respiratorii.
  • Iod – este cunoscut in mod special pentru rolul pe care il are in reglarea functiilor glandei tiroide, evitand astfel aparitia unor dezechilibre hormonale. Mai putin cunoscut este faptul ca iodul ajuta si la imbunatatirea circulatiei, fiind implicat si in metabolizarea proteinelor si a grasimilor.
  • Mangan – contribuie la formarea si intarirea oaselor, precum si la controlul glicemiei, functionarea glandei tiroide si metabolizarea carbohidratilor.
  • Seleniu – protejeaza ficatul si totodata previne stresul oxidativ exercitat de radicalii liberi asupra celulelor. Efectele sale benefice au fost descoperite mai recent si se pare ca acestea se rasfrang si asupra inimii.
  • Zinc – are o contributie importanta la producerea insulinei de catre celulele din pancreas si totodata contribuie la transportul dioxidului de carbon de la celule catre plamani. In cazul barbatilor reduce riscul aparitiei afectiunilor de prostata.
  • Molibden – asigura detoxifierea organismului si activeaza diferite enzime care contribuie la metabolismul carbohidratilor si grasimilor.

Minerale importante pentru sanatate primavara aceasta

Schimbarile de temperatura si trecerea de la ora de iarna la cea de vara fac ca organismul sa devina ceva mai vulnerabil mai ales la inceputul primaverii, iar la acest lucru contribuie si aportul mai scazut de vitamine si minerale de care a beneficiat in sezonul rece. Acesti nutrienti sunt prezenti cu preponderenta in fructele si legumele proaspete, mai greu de gasit in perioada iernii.

Din fericire primavara vine cu o oferta bogata de verdeturi, legume si fructe, de care trebuie sa profitati din plin. Toate minerale sunt importante, iar spanacul, loboda, stevia, salata verde leurda si alte verdeturi va ofera cantitati importante de calciu, potasiu, magneziu si fier. In acelasi timp ceapa verde este o sursa buna de potasiu, ca si ridichile, care contin si mangan.

La mare cautare in aceasta perioada sunt si urzicile, care contin calciu, magneziu, fier, siliciu, potasiu si fosfor.

Nu trebuie sa uitam nici fructele de primavara, care nu sunt cu nimic mai prejos decat verdeturile in ceea ce priveste continutul de minerale. Ciresele de mai contin fosfor, calciu, magneziu si potasiu, iar capsunele sunt o sursa buna de calciu, fier, magneziu si fosfor.

Lista poate fi completata de fructele de padure precum zmeura, afinele, murele coacazele, fragii sau agrisele, care contin si ele o gama variata de minerale esentiale si oligoelemente.