Voltaren emulgel 1% x 100 g

Prospect Voltaren emulgel 1% x 100 g

Va rugam sa cititi cu atentie acest prospect in intregime inainte de a utiliza Voltaren Emulgel. Contine INFORMATII importante pentru dumneavoastra. Pastrati acest prospect, este posibil sa fie nevoie sa il cititi din nou.

Intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul daca aveti nevoie de mai multe INFORMATII sau sfaturi.

Adresati-va medicului daca simptomele nu se amelioreaza dupa 7 zile, sau daca se agraveaza.

In acest prospect:

  1. Ce este Voltaren Emulgel si pentru ce este utilizat?
  2. Verificati inainte de a utiliza Voltaren Emulgel
  3. Cum se utilizeaza Voltaren Emulgel?
  4. Reactii adverse posibile
  5. Pastrarea Voltaren Emulgel

 

Voltaren® Emulgel® 1%, gel

Diclofenac dietilamina

Voltaren Emulgel este un gel cremos, non-gras, calmant, de culoare alba, care nu lasa pete. Substanta activa este diclofenac dietilamina. Celelalte componente sunt: Carbopol 974 P, cetomacrogol 1000, cetiol LC (eter al alcoolului caprilic cu acidul capric), dietilamina, alcool izopropilic, ulei de parafina, parfum crema 45, propilenglicol, apa purificata.

1. Ce este Voltaren Emulgel si pentru ce este utilizat?

Voltaren Emulgel este special creat pentru a fi absorbit in piele prin masaj. Substanta activa, diclofenacul, face parte din grupul de medicamente denumite analgezice antiinflamatoare nonsteroidiene, utilizate la calmarea durerilor si la reducerea inflamatiilor si a edemelor in cazul unor afectiuni dureroase ale articulatiilor si muschilor.

Voltaren Emulgel este utilizat pentru ameliorarea durerii si a inflamatiei determinate de traumatisme ale articulatiilor si muschilor, de exemplu luxatii, entorse, echimoze, dureri de spate (in urma activitatilor sportive); tendinita (de exemplu epicondilita laterala). Este utilizat si la calmarea durerii asociate cu artrite usoara ale genunchilor, degetelor sau coloanei vertebrale.

2. Verificati inainte de a utiliza Voltaren Emulgel

Cand nu trebuie sa utilizati Voltaren Emulgel

Nu utilizati Voltaren Emulgel:

-Daca in trecut ati avut o reactie alergica dupa administrarea de diclofenac sau a altor medicamente utilizate pentru tratamentul durerilor, febrei sau inflamatiilor, cum ar fi ibuprofen sau acid acetilsalicilic (o substanta utilizata la prevenirea coagularii sangelui). Daca aveti intrebari, intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul.

Simptomele unei reactii alergice la aceste medicamente pot include: astm, respiratie suieratoare sau ingreunata; urticarie sau eruptie pe piele; umflarea fetei sau a limbii; curgerea nasului.

  • Daca sunteti alergic la unul dintre componentele din gel (vezi lista de excipienti de la inceputul prospectului);
  • Daca aveti leziuni pe piele, cum sunt: eczeme, leziuni infectate, arsuri, taieturi, urticarie plagi;
  • Daca sunteti in trimestrul III de sarcina.

 

Daca se aplica una din situatiile de mai sus, nu utilizati Voltaren Emulgel.

Aveti grija deosebita cand utilizati Voltaren Emulgel

Evitati contactul cu ochii. Daca acest lucru se intampla, clatiti-va ochii cu apa din abundenta si adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Voltaren Emulgel este doar pentru uz extern. A nu se utiliza in cavitatea bucala. A nu se inghiti.

Gelul contine propilenglicol, care ar putea determina iritarea usoara a pielii la anumiti pacienti.

Daca sunteti insarcinata sau alaptati

Daca sunteti insarcinata sau alaptati, intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul inainte de a utiliza Voltaren Emulgel. Este foarte important sa nu utilizati Voltaren Emulgel in timpului ultimului trimestru de sarcina.

Voltaren Emulgel si copiii

Nu utilizati Voltaren Emulgel la copiii sub 12 ani.

Utilizarea altor medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului despre celelalte medicamente pe care le utilizati sau pe care le-ati utilizat recent, inclusiv despre medicamentele pe care le-ati cumparat fara reteta medicala.

3. Cum se utilizeaza Voltaren Emulgel?

Pentru adulti si tineri peste 12 ani: aplicati Voltaren Emulgel de 3 sau 4 ori pe zi pe suprafata dureroasa.

Inainte de prima utilizare, strapungeti sigiliul tubului cu varful ascutit integrat in capac. Aplicati Voltaren Emulgel in cantitate mica pe zona dureroasa sau umflata si masati usor.

Cantitatea necesara depinde de marimea zonei dureroase sau umflate. De obicei, este necesara o cantitate variind de la marimea unei cirese pana la cea a unei nuci. Veti simti o senzatie usoara de calmare atunci cand masati gelul sa intre in piele.

Spalati-va pe maini dupa ce aplicati Voltaren Emulgel, cu exceptia cazului in care acestea reprezinta suprafata tratata.

Daca uitati sa aplicati Voltaren Emulgel la ora stabilita, puteti sa il aplicati atunci cand va amintiti si apoi la ora obisnuita. Nu aplicati o cantitate dubla.

Nu  utilizati  Voltaren  Emulgel  mai  mult  de  2  saptamani  pentru  traumatisme  ale incheieturilor si ale muschilor (de exemplu, luxatii, intinderi, echimoze) sau tendinita, sau mai mult de 3 saptamani pentru dureri asociate artritelor, cu exceptia cazurilor in care medicul recomanda un tratament mai indelungat.

Daca durerea sau inflamatia persista timp de 7 zile, sau se inrautateste, adresati-va medicului dumneavoastra.

Daca utilizati o cantitate mai mare de Voltaren Emulgel decat ar trebui:

Adresati-va imediat medicului dumneavoastra daca ati folosit o cantitate mai mare de

Voltaren Emulgel decat cea recomandata, sau in caz de inghitire accidentala.

4. Reactii adverse posibile

Ca toate celelalte medicamente, Voltaren Emulgel poate uneori determina reactii adverse la unii pacienti.

In cazuri foarte rare, persoanele pot fi alergice la produs (este de asteptat ca mai putin de 1 persoana din 10000, sa aiba alergie). Daca aveti oricare dintre simptomele de mai jos, OPRITI administrarea Voltaren Emulgel si adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau farmacistului:

  • urticarie sau eruptie pe piele care poate acoperi zone intinse ale corpului dumneavoastra,
  • respiratie suieratoare sau greoaie,
  • umflarea fetei sau a limbii.

 

Alte reactii adverse posibile care pot aparea sunt usoare, trecatoare si neprimejdioase. Daca sunteti ingrijorat, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Aceste reactii adverse includ:

  • mancarime, inrosire sau usturime a pielii sunt frecvente dupa utilizarea gelului (intre 1 si 10 persoane din 100).
  • formarea de basici pe portiunea de piele in care gelul a fost aplicat este rara (intre 1 si 10 persoane din 100000).
  • pielea poate fi mai sensibila la expunerea la soare in cazuri foarte rare (mai putin de 1 persoana din 10000).

 

Daca Voltaren Emulgel va deranjeaza intr-un mod oarecare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

5. Pastrarea Voltaren Emulgel

A se pastra la temperaturi sub 30°C, in ambalajul original. A nu se utiliza dupa data de expirare indicata pe ambalaj. A nu se lasa la indemana copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un tub din aluminiu a 20 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu a 50 g gel.

Producator

Novartis Consumer Health S.A., Elvetia

Detinatorul Autorizatiei de punere de piata

Novartis Consumer Health S.A.,

Route de l`Etraz CH-1260, Nyon, Elvetia

Data ultimei verificari a prospectului

Iunie, 2005

Inapoi la prospecte