Tot ce trebuie sa stii despre infectia cu HPV

Tot ce trebuie sa stii despre infectia cu HPV Tot ce trebuie sa stii despre infectia cu HPV

Ultima actualizare: 26 noiembrie 2022

Virus HPV

HPV este prescurtarea de la Human Papilloma Virus si reprezinta cea mai des intalnita infectie genitala. Poate fi contactata atat de femei, cat si de barbati, si este responsabila de aparitia mai multor afectiuni, cea mai grava dintre acestea fiind cancerul. Conform statisticilor, aproximativ 80% dintre persoanele active sexual dobandesc acest virus, iar 60% dintre purtatori nu prezinta niciun simptom.


Cum se transmite HPV?

Virusul HPV se transmite prin contact direct cu organele genitale, piele pe piele, prin aceasta remarca intelegandu-se ca nu doar prin contact sexual propriu-zis, ci si prin alte forme de atingere, penetrarea nefiind o conditie obligatorie. Astfel, HPV se transmite prin contact sexual vaginal, oral si anal, indiferent de folosirea sau nu a prezervativului. Din aceasta cauza, devine cel mai comun si raspandit virus genital. Studii insuficient demonstrate atesta ca virusul HPV se poate transmite inclusiv prin lenjeria intima, prosoape si alte obiecte intime, dar si de la mama la fat.

Simptomele infectiei cu HPV

Din pacate, infectia cu HPV este, in majoritatea cazurilor, asimtomatica. Cu alte cuvinte o persoana poate purta virusul si il poate transmite mai departe fara sa stie. In functie de tulpina virusului, HPV se poate manifesta prin negi genitali sau veruci care, in multe cazuri, dispar de la sine dupa o perioada de timp. Disparitia acestora nu este echivalenta cu vindecarea, virusul HPV continuand sa existe in organism si sa fie transmis mai departe. Din pacate, cancerul cauzat de infectia cu HPV nu prezinta simptome decat in stadiul avansat.

Riscurile infectiei cu HPV

Dincolo de aparitia begilor si verucilor, infectia cu HPV este responsabila de aparitia mai multor tipuri de cancer: cancer de col uterin, cancer vulvar, cancer vaginal, cancer anal, cancer rectal, cancer penian si cancer orofaringian. Punctam ca negii genitali nu inseamna ca persoana va dezvolta obligatoriu cancer.

Tipuri de tulpini HPV

Exista peste 150 de tulpini ale virusului HPV, dintre care 40 se transmit prin contact sexual si afecteaza organele genitale. Tulpinile de HPV care provoaca negi genitali sunt diferite de tulpinile de HPV care provoaca cancer. Pe de alta parte, exista mai multe tulpini HPV care provoaca cancer, insa cu risc oncogen crescut sunt HPV 16 si HPV 18, ambele asimptomatice. Din pacate, HPV 16 este cea mai intalnita tulpina a virusului si provoaca peste 50% din cancerele de col uterin din lume, iar alaturi de HPV 18 sunt responsabile de aproximativ 70% dintre cazurile de cancer de col uterin. HPV 6 si HPV 11 se manifesta prin aparitia negilor genitali.

Cum poate fi depistat virusul HPV?

Virusul HPV poate fi depistat cu ajutorul testului Babes-Papanicolau, test care se impune a fi facut anual, incepand cu varsta de 21 de ani, indiferent daca a existat sau nu contact sexual. De asemenea poate fi depistat prin testul HPV specific, iar leziunile cervicale pot fi investigate in amanunt cu ajutorul colposcopiei si biopsiei cervicale.

Tratament HPV

Din pacate, infectia cu HPV nu se trateaza, insa un organism sanatos si un sistem imunitar puternic pot anihila infectia, astfel incat in maxim doi ani aceasta poate disparea din corp. Din acest motiv, exista persoane care pot sa fi fost infectate la un moment dat cu HPV, iar ulterior acesta sa fi disparut din organism, iar persoana in cauza nici macar sa nu stie ca a fost purtatoare. Astfel, tratamentul HPV include doar ameliorarea simptomelor, insa sustinerea si intarirea sistemului imunitar este o conditie obligatorie pentru mentinerea sanatatii pe termen lung.

Prevenirea HPV

Prevenirea HPV, asemenea altor boli cu transmitere sexuala, se face, intr-o proportie foarte mare, prin folosirea prezervativului si limitarea numarului de parteneri sexuali. De asemenea, exista vaccin anti-HPV, insa nu ofera protectie contra tuturor radacinilor, care se recomanda a fi facut inca din copilarie, atat fetelor, cat si baietilor, de preferat pana in varsta de 12 ani.