Sfaturi pentru gravide, obligatoriu de urmat

Sfaturi pentru gravide, obligatoriu de urmat Sfaturi pentru gravide, obligatoriu de urmat

Ultima actualizare: 23 iunie 2021

Sarcina este cea mai frumoasa etapa in viata unei femei, motiv pentru care merita sa i se acorde toata importanta necesara. Perioada aceasta iti antreneaza toate resursele fizice, psihice si emotionale si te mobilizeaza pe toate planurile astfel incat sa fii pe deplin pregatita pentru venirea micutului tau. Ceea ce trebuie sa ai in vedere inainte de toate este ca starea ta de sanatate il influenteaza si pe fat, de tine depinde daca va fi in mod pozitiv sau negativ. Din acest motiv, iti propunem cateva sfaturi care te vor ajuta sa ai o sarcina linistita si sanatoasa.

Inainte de a ramane gravida...

Inainte de a ramane gravida este important sa-ti faci un set de analize, atat de sange cat si ginecologice, si sa te consulti cu medicul tau pentru a fi sigura ca este totul in regula. Carentele de vitamine si minerale ar trebui rezolvate inainte de a ramane insarcinata. De asemenea, problemele de natura dentara ar trebui rezolvate acum, unele substante folosite in tratament putand fi daunatoare fatului. Pe de alta parte, daca te-ai hotarat sa ai un copil trebuie sa acorzi o atentie deosebita stilului de viata, aici fiind vorba in primul rand de adoptarea unui regim alimentar sanatos completat de miscare fizica regulata si renuntarea la vicii.

Mananca sanatos

Este important sa introduci in dieta ta cat mai multe alimente sanatoase, aici ne referim la fructe si legume de preferat proaspete, cereale integrale, bogate in fibre si amidon, dar si surse de proteine, atat proteine vegetale- asa cum sunt cele preluate din ciuperci sau leguminoase (fasolea, mazarea, lintea), cat si proteine de origine animala, asa cum sunt cele preluate din carne si oua. Necesarul zilnic de proteine pe durata sarcinii creste cu 15 mg fata de aportul obisnuit, deci trebuie consumate aproximativ 60-65 mg/zi. De asemenea, introdu in meniu lactatele, laptele si derivatele sale, astfel incat sa te asiguri ca obtii un aport zilnic de 1-1,2 mg. Tine cont ca in aceasta perioada necesarul de calciu creste cu aproximativ 400 mg fata de nevoile obisnuite. De punctat ca nu se recomanda consumul de carne cruda sau oua crude si nici de lapte nepasteurizat. Necesarul de Omega-3 este bine sa-l luati din anumite tipuri de peste, de preferat peste salbatic si nu de crescatorie. Este recomandat somonul, heringul, pastravul, si de evitat sunt soiurile bogate in mercur asa cum este rechinul sau pestele-spada. Insa, chiar si asa, nu consuma mai mult de 350 gr/saptamana si alege tonul doar ocazional si nu pe cel conservat.

Asigura-ti aportul de acid folic

Acidul folic este esential pentru formarea tubului neural al fatului, responsabil de dezvoltarea ulterioara a creierului si coloanei vertebrale. Este important ca viitoarea mamica sa inceapa o cura cu acid folic inca dinainte cu 2-3 luni de a ramane insarcinata si sa o continue cel putin in primul trimestru. Doza zilnica recomandata de acid folic este de 400 mg, aceasta putand fi suplimentata si din alimente ca spanacul, brocolli, sparanghel, avocado dar si sfecla rosie, capsune, zmeura sau nuci si arahide.

Atentie la kilogramele in plus!

A fi gravida nu inseamna a manca pentru doi, asa ca repartizeaza-ti hrana astfel incat sa ai 3 mese principale pe zi si cel putin doua gustari. Tine cont ca acumularea kilogramelor in plus poate dezvolta obezitate, diabet gestational, hipertensiune, preeclampsie, afectiuni ce-l pot afecta implicit si pe fat.

Invinge-ti poftele!

Medicii sustin ca poftele din timpul sarcinii nu reflecta un dezechilibru nutritional ci mai degraba sunt urmare a modificarilor de gust si miros. Este important ca atunci cand pofta te copleseste, sa o invingi rational si sa consumi un aliment sanatos. Dulciurile, prajelile, mezelurile, alimentele semipreparate, produsele de patiserie si alimentele de tip fast-food nu sunt recomandate in sarcina, deci inhiba-ti orice pofta de acest gen!

Fa miscare zilnic!

Exercitiile fizice usoare sunt recomandate pe perioada sarcinii atata timp cat nu pun in pericol viata bebelusului. Avantajele vin din mai multe directii, in primul rand ca nu te lasa sa depui kilograme nejustificate in plus iar dupa nastere vei reveni mai usor la silueta dorita, apoi ca te ajuta sa ai o nastere mai usoara, daca alegi sa nasti natural, si in al treilea rand pentru ca previn depresia postnatala. Se recomanda plimbari in aer liber, aerobic in apa, inot, stretching si yoga.

Odihneste-te!

Cu precadere in al treilea trimestru de sarcina organismul va resimti o stare de oboseala accentuata, asa ca fa bine si odihneste-te! Profita de perioada sarcinii si reincarca-ti bateriile, cu atat mai mult cu cat somnul tau este benefic fatului din toate punctele de vedere.

Stop viciilor!

Chiar daca esti fumatoare, in timpul sarcinii trebuie sa spui pas acestui viciu. Fumatul si consumul de alcool sunt absolut interzise in sarcina, in caz contrar poate aparea avortul spontan, nasterea prematura si creste riscul de a naste un copil mort sau cu malformatii. De asemenea, se recomanda limitarea severa a consumului de cafea si de bauturi energizante, pe baza de cofeina.

Inscrie-te la un curs de pregatire prenatala!

Aceasta poate fi o buna solutie pentru a face ca timpul sa treaca mai repede si mai util. Aceste cursuri de perfectionare in domeniul maternal te pot invata cum sa ai grija de bebelusul tau inca de cand se afla in burtica si pana cand va merge in picioare. Daca nu ai experienta deloc cu copiii, te sfatuim pe langa acest curs de ingrijire si educare a pruncului, sa citesti si o carte care sa te puna la punct cu toate detaliile maternitatii.

Text: Madalina Manole