Magnerot 500 mg, 100 comprimate - Catena
Magnerot este un medicament care are ca substanta de baza orotatul de magneziu. Magnerot este indicat in profilaxia infarctului miocardic si necrozei miocardice, in tratamentul anginei pectorale, daca aceste afectiuni sunt determinate de carenta de magneziu, arteroscleroza, stenocardia, arterita si arteriolita, tulburari ale metabolismului lipidic, crampe musculare.
Mod de administrare: 2 comprimate de 3 ori pe zi in prima saptamana pentru refacerea depozitelor de magneziu, apoi 2-3 comprimate pe zi.
Durata tratamentului este de minim 6 saptamani.
Compozitie
Un comprimat contine orotat de magneziu dihidrat 500 mg (echivalent a 2,7 mEq, 1,35 mmol sau 32,8 mg magneziu) si excipienti: dioxid de siliciu coloidal anhidru, croscarmeloza sodica, celuloza microcristalina, amidon de porumb, povidona K 30, lactoza monohidrat, ciclamat de sodiu, talc, stearat de magneziu.
Grupa farmacoterapeutica: alte substante minerale, magnesium si combinatii, magnesii orotas
Indicatii terapeutice
Magnerot® este indicat in profilaxia infarctului miocardic si necrozei miocardice, in tratamentul anginei pectorale, daca aceste afectiuni sunt determinate de carenta de magneziu, arteroscleroza, stenocardie, arterita si arteriolita, tulburari ale metabolismului lipidic, crampe musculare.
Contraindicatii
Magnerot® nu trebuie utilizat daca exista hipersensibilitate cunoscuta la substanta activa si la oricare dintre excipientii produsului. De asemenea, Magnerot® nu trebuie utilizat daca functia renala este afectata sau in prezenta diatezei litiazice renale (calculi urinari alcatuiti din fosfat de calciu, magneziu, amoniu).
Precautii
Nu sunt necesare.
Interactiuni
Daca este utilizat concomitent cu produse ce contin fer, trebuie luat in considerare faptul ca magneziul poate afecta absorbtia de fier. In acest caz se indica respectarea unui interval de 2-3 ore intre administrarea de produse ce contin magneziu sau fier. Acelasi lucrul este valabil pentru administrarea concomitenta a tetraciclinelor si a florurii de sodiu.
Atentionari speciale
Sarcina si alaptarea
Utilizarea Magnerot® in perioada de sarcina sau alaptare nu este contraindicata. Dimpotriva, administrarea de produse ce contin magneziu este indicata in aceaste perioade.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu se cunosc.
Doze si mod de administrare
Daca nu va este prescris altfel, administrarea, timp de o saptamana, a cate 2 comprimate Magnerot® (1g orotat de magneziu dihidrat) de 3 ori pe zi, trebuie sa fie suficienta pentru refacerea depozitelor de magneziu. In continuare, trebuie administrate 2-3 comprimate Magnerot® (1-1,5g orotat de magneziu dihidrat) pe zi, cu putin lichid.
Durata tratamentului trebuie sa fie de cel putin 6 saptamani, insa Magnerot® poate fi administrat si timp mai indelungat.
Reactii adverse
Administrarea unor doze mari poate cauza aparitia scaunelor moi sau a diareei, ce dispar dupa reducerea dozei zilnice administrate.
Supradozaj
Daca functia renala este indemna, intoxicatiile cu magneziu apar foarte rar, iar in cazul administrarii Magnerot® sunt putin probabile.
In cazul producerii intoxicatiei cu magneziu s-au observat simptome centrale (greata, varsaturi, letargie, bloc vezical, constipatie, paralizie respiratorie) si cardiace (afectarea conducerii atrio-ventriculare si propagarii excitatiei ventriculare) precum si efecte asemanatoare curarizantelor asupra conducerii neuromusculare.
Intoxicatia cu magneziu trebuie tratata prin administrare intravenoasa de calciu (100-200 mg Ca2+ timp de 5-10 minute). Hemodializa, dializa peritoneala si ventilatia mecanica pot fi, de asemenea, necesare.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu 2 blistere PVC-PVdC/Al a cate 10 comprimate. Cutie cu 5 blistere PVC-PVdC/Al a cate 10 comprimate. Cutie cu 5 blistere PVC-PVdC/Al a cate 20 comprimate. Cutie cu 10 blistere PVC-PVdC/Al a cate 20 comprimate.
Producator
Wörwag Pharma GmbH & Co. KG, Germania
Detinatorul Autorizatiei de punere pe piata
Wörwag Pharma GmbH & Co. KG
Calwer Straße 7, D-71034 Böblingen, Germania
Data ultimei verificari a prospectului
Septembrie 2004
INFORMATII pentru pacient
Pe langa magneziu, Magnerot® contine, de asemenea, acid orotic.
Acidul orotic exista in lapte. Colostrul (primul lapte produs dupa nastere) de oaie si capra contine cea mai mare cantitate de acid orotic. Acidul orotic a fost considerat mult timp ca o substanta pe care organismul uman nu o poate produce singur si, de aceea, a fost numita vitamina B13.
Magneziul catalizeaza aproximativ 300 reactii enzimatice. Este esential pentru unele procese vitale, precum metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelor si acizilor nucleici, pentru stabilitatea membranelor celulare cat si pentru toate procesele energetice.
Magneziul este de o importanta deosebita pentru functia cardiaca. Acesta optimizeaza functia de pompa a miocardului. Magneziul este de o importanta deosebita in protejarea impotriva efectelor stress-ului. In situatii de stress, in timpul carora inima este supusa unui risc deosebit, magneziul protejeaza impotriva aparitiei insuficientei cardiace fara cauza organica.
Carenta de magneziu poate fi cauzata prin aport insuficient, prin alimentatie dezechilibrata (prea multe lipide si proteine) si diete neadecvate. De asemenea, semnele carentei de magneziu sunt cauzate, deseori, in urma cresterii excretiei de magneziu, in situatii cum ar fi: etilism, utilizare de laxative, diuretice, boli intestinale, unele medicamente.
Necesarul de magneziu este crescut semnificativ in perioada de sarcina sau alaptare.
Nota
Gustul si duritatea comprimatelor Magnerot® pot varia. Totusi, aceste diferente nu au nici o influenta asupra eficacitatii si calitatii produsului.
Comprimatele Magnerot® nu contin glucoza, de aceea pot fi utilizate si la diabetici.