Prospect: Informatii pentru utilizator
-
Neo-Angin, pastile
-
Alcool 2,4 diclorobenzilic/amilmetacrezol/levomentol
Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati acest medicament deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.
Utilizati intotdeauna acest medicament conform indicatiilor din acest prospect sau indicatiilor medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau recomandari.
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.
Daca dupa 4-5 zile nu va simtiti mai bine sau va simtiti mai rau, trebuie sa va adresati unui medic.
Ce gasiti in acest prospect:
1. Ce este Neo-Angin si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Neo-Angin
3. Cum sa utilizati Neo-Angin
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Neo-Angin
6. Continutul ambalajului si alte informatii
1. Ce este Neo-Angin si pentru ce se utilizeaza
Neo-angin este indicat ca tratament adjuvant in infectii ale cavitatii bucale si gatului.
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Neo-Angin
Nu utilizati Neo-Angin:
-
daca sunteti alergic la alcool 2,4 diclorobenzilic, amilmetacrezol, levomentol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
-
la copii cu varsta sub 6 ani.
Atentionari si precautii
Inainte sa utilizati Neo-Angin, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Daca simptomatologia persista mai mult de 4-5 zile, se recomanda reevaluarea diagnosticului si a tratamentului.
Neo-Angin impreuna cu alte medicamente
Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente.
Nu se cunosc interactiuni cu alte medicamente.
Neo-Angin impreuna cu alimente si bauturi
Neo-Angin se administreaza independent de orele de masa.
Sarcina si alaptarea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati- va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
Datorita informatiilor insuficiente, nu pot fi eliminate total riscurile asupra fatului. De aceea, prescrierea medicamentului la gravide si in timpul alaptarii trebuie facuta cu precautie.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Neo-Angin nu afecteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Neo-angin contine zahar si glucoza. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-1 intrebati inainte de a lua acest medicament.
O pastila Neo-angin contine 1,14 g glucoza si 1,42 g zahar (echivalent cu aproximativ 0,22 unitati carbohidrat). Acest fapt trebuie luat in considerare in cazul pacientilor cu diabet zaharat. Neo-Angin poate afecta dintii (cauzand carii).
Neo-Angin contine rosu cosenila A (E 124) care poate provoca reactii alergice.
3. Cum sa utilizati Neo-Angin
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum este descris in acest prospect sau asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Adulti si copii cu varsta peste 6 ani: daca medicul nu va recomanda altfel, doza recomandata este de o pastila Neo-Angin la 2-3 ore. Doza maxima este de 6 pastile pe zi.
Medicamentul trebuie administrat pe cale bucofaringiana. Pastila trebuie lasata sa se dizolve incet in cavitatea bucala.
Fara recomandarea medicului, Neo-Angin nu trebuie administrat mai mult de 4-5 zile.
Daca utilizati mai mult Neo-Angin decat trebuie
Nu s-au semnalat cazuri de supradozaj la om.
Daca uitati sa utilizati Neo-Angin
Daca ati uitat sa luati Neo-angin sau ati luat mai putin, continuati direct cu urmatoarea doza. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Dupa utilizarea Neo-Angin au fost observate urmatoarele reactii adverse:
Foarte rare (afecteaza mai putin de 1 din 10000 persoane): iritatii ale mucoasei bucale si gastrice. Teoretic, pot sa apara, de asemenea, reactii alergice.
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe website-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.
5. Cum se pastreaza Neo-Angin
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati Neo-Angin dupa data de expirare inscrisa pe cutie si blister, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Neo-Angin
Substantele active sunt alcool 2,4 diclorobenzilic, amilmetacrezol si levomentol. Fiecare pastila contine alcool 2,4 diclorobenzilic 1,2 mg, amilmetacrezol 0,6 mg si levomentol 5,9 mg;
Celelalte componente sunt: ulei de anason, ulei de menta, zahar, glucoza sirop, rosu cosenila A (E 124), acid tartric.
Cum arata Neo-Angin si continutul ambalajului
Pastile rotunde, de culoare rosie, usor biconvexe si usor transparente.
Marimea ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/A1 a cate 12 pastile
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
DIVAPHARMA GmbH
Motzener Strasse 41, D-12277, Berlin, Germania
Acest prospect a fost revizuit in septembrie 2016.