Ce se intampla cu tenul primavara

Ce se intampla cu tenul primavara Ce se intampla cu tenul primavara

Ultima actualizare: 3 aprilie 2016

Pielea deshidratata, care se descuameaza, cu aspect tern, chiar iritata, poate fi una dintre urmarile neplacute ale sezonului rece. Alergiile de primavara pot duce la aspectul de piele foarte sensibila si reactiva pana si la produsele pe care, de obicei, le suportati.
 
Pot fi necesare, in acest caz, cel putin temporar, produse cosmetice speciale pentru pielea intoleranta si/sau alergica. Tot primavara este anotimpul in cursul caruia observam diverse reactii exagerate dupa intepaturi de insecte sau dermatite aparute in urma contactului cu diverse plante (fitodermatite). Acestea pot fi favorizate de expunerea concomitenta sau ulterioara la soare (fitofotodermatite).
 

Dermatita seboreica, agravata primavara

Dermatita seboreica este o alta afectiune a pielii care se poate agrava primavara (si iarna). Aceasta este o afectiune inflamatorie a pielii, cu evolutie intermitenta. In fazele de activitate se manifesta prin senzatia de mancarime sau chiar de arsura, descuamare si pete rosii, in special la nivelul fetei, dar si in alte zone (pielea capului, regiunea presternala). De regula, se observa remisiuni in cursul verii, insa unele persoane prezinta forme atat de severe, incat dermatita este prezenta aproape tot timpul anului, in absenta tratamentului adecvat.
 

Si eczemele dau batai de cap

Pompholyx sau dishidroza este o alta afectiune inflamatorie a pielii care poate afecta mainile (cheiropompholyx) si/sau, mai rar, picioarele. Este usor de recunoscut, ca urmare a leziunilor tipice: vezicule si/sau bule cu un continut clar, pruriginoase, localizate, in special, pe partile laterale ale degetelor. Cauza exacta ramane necunoscuta, putand fi asociata cu o eczema atopica sau de contact ori cu un focar infectios (de exemplu, o micoza interdigitoplantara), iar recurentele apar mai ales primavara si toamna.