Ştafeta România, alcătuită din copii, a reușit traversarea înot a Canalului Mânecii!

Prima ștafetă din ţara noastră care a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii, susţinută de Catena Racing Team (cel mai titrat și mai numeros club polisportiv al unei companii), reprezintă cu siguranţă un rezultat sportiv de excepţie. Intitulată simbolic România, ștafeta i-a avut în componență pe Ana Nanău (12 ani), Andreea Albu (13 ani), Alice Perjoiu (16 ani) și Anton Zamfir (16 ani), dar și pe Paul Georgescu (40 ani) și Sergiu Deznan (26 ani), organizatorii impunând ca doi dintre membri să fie adulți. Remarcabil, copiii au reuşit să înoate 43 de km, în 10 ore şi 25 de minute, cu o temperatură a apei de 180 C!

Startul a avut loc pe 27 august 2019, la Samphire Hoe (între Folkestone și Dover), iar sosirea a fost la Cap Gris-Nez (între Boulogne și Calais). Cei 6 temerari au înotat de câte două ori, într-o ordine prestabilită: Anton Zamfir, Ana Nanău, Andreea Albu, Paul Georgescu, Sergiu Deznan și Alice Perjoiu. Dacă aceasta nu ar fi fost respectată, ștafeta ar fi fost descalificată. În spatele acestei performanțe unice se află povestea profesorului Paul Georgescu și a acestor elevi minunați. Este un capitol dintr-o povestire numai despre ei și reprezintă dovada vie că nimic nu este imposibil.

„A fost un vis frumos care a devenit, acum, realitate! În anul 2016, după ce am reușit să trec Canalul Mânecii, am hotărât să alcătuiesc o ștafetă formată din propriii elevi, capabili să realizeze această performanță unică pentru țara noastră. Succesul nu este întâmplător, pentru că în spatele acestei performanțe se află zeci ore de antrenament și sute de kilometri înotați! Acești copii, la vârste atât de fragede, au avut ceva în comun: calitatea de a lupta și de a nu renunța niciodată! Au demonstrat că orice este posibil, dacă îți dorești cu adevărat! După 10 ore și 25 de minute acești copii au întrat în istoria traversării Canalului Mânecii, realizând, ca timp, a doua performanță a sezonului în rândul ștafetelor. Și acum, și de fiecare dată, vreau să le mulțumesc din inimă că m-au ales să le fiu model. Și ei, dar și toți elevii mei mi-au dat energia necesară și dorința aprigă de a mă întoarce la sfârșitul acestei luni în Irlanda pentru a-mi lua revanșa față de Canalul Nordic” – a declarat campionul Paul Georgescu.

Sergiu Drezan, coleg de echipă al lui Paul Georgescu a acceptat să facă parte din această ștafetă și i-a impresionat pe toți cu voința și seriozitatea lui.

 Despre Paul Georgescu

Performanţele sportivului român, susţinut de Catena Racing Team, sunt impresionante. Paul Georgescu este cel mai rapid român care a traversat în 2016 Canalul Mânecii fără costum de neopren (cu timpul record de 13h 34′) și este deținător al titlului „Triple Crown” (English Channel – 54 km, Catalina Channel, SUA – 35 km și Manhattan Island, SUA – 48,5 km). Visul său cel mai mare este să încheie până în 2020 proiectul „Ocean’s Seven”, echivalentul „Seven Summits” al alpiniștilor care au reușit să cucerească cele 7 mari vârfuri ale lumii. În luna aprilie a reușit o performanță  remarcabilă, a străbătut înot Canalul Molokai din Hawaii (55,5 km), cu timpul de 13 ore și 6 minute. Mai are patru obstacole de trecut. Paul Georgescu a devenit pe 2 februarie 2019 primul român care a parcurs distanţa de 1 milă (1.609 metri) în apă îngheţată (3,2 grade Celsius), obținând un timp foarte bun de 22:44:19. Campion mondial en-titre la Ice Swimming (500 m), el a cucerit prima medalie de aur din istorie pentru România la o astfel de competiţie; a participat şi la proba Regină, de 1.000 de metri şi s-a clasat pe un excelent loc 5 din 110 concurenţi. Este profesor de sport la International British School of Bucharest – IBSB și este antrenat de Matei Giurcăneanu, vicepreședinte Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

Despre Catena Racing Team

Cu peste 1.000 de membri activi, angajați și colaboratori ai Catena, Fildas și Tonica Group, Catena Racing Team promovează, în primul rând, valorile după care se ghidează întreaga echipă a grupului Fildas-Catena: ambiție, respect și o colaborare excelentă între membri pentru atingerea obiectivelor. În cei cinci ani de activitate, Catena Racing Team a obținut peste 300 de podiumuri. Pentru că un stil de viață sănătos presupune mișcare și practicarea unui sport, Catena a susținut și va susține în permanență proiectele sportive care îi ajută pe români să fie sănătoși, fericiți, să aibă încredere și să se bucure de viață. 

Catena susține campionii!