Vaccinuri optionale. Lista vaccinurilor optionale in Romania

Vaccinuri optionale. Lista vaccinurilor optionale in Romania Vaccinuri optionale. Lista vaccinurilor optionale in Romania

Ultima actualizare: 2 aprilie 2020

Vaccinurile opționale fac parte, alături de vaccinurile obligatorii, din schema națională de vaccinare recomandată de Ministerul Sănătății. Deși opționale, importanța lor este la fel de mare ca și a celor obligatorii, însă rămâne la latitudinea părinților, conform legii în vigoare, dacă aleg să-și vaccineze sau nu copiii. Totodată, punctăm că vaccinurile opționale nu sunt asigurate gratuit de stat, asemenea celor obligatorii.

Cuprins:

Rolul vaccinurilor opționale

Ce sunt vaccinurile opționale

Vaccinuri opționale la copii. De ce sunt importante?

Lista vaccinurilor opționale în 2020

Cum ne protejează vaccinurile opționale

Rolul vaccinurilor opționale

Vaccinurile opționale au rolul de a imuniza organismul în fața anumitor agenți patogeni considerați cu grad mare de risc pentru populație. Vaccinurile opționale reprezintă principala metodă de prevenție a unor boli de natură infecțioasă și a epidemiilor.

Ce sunt vaccinurile opționale

Vaccinurile opționale, asemenea oricărui tip de vaccin, sunt preparate microbiologice care conțin  microorganisme inerte, o bacterie sau un virus, și care au rolul de a imuniza organismul prin declanșarea răspunsului imun. Practic, microorganismul din vaccin își pierde puterea patogenă și își păstrează doar calitatea protectoare, astfel încât, în momentul în care persoana vaccinată intră în contact cu boala, să o recunoască și să o anihileze.

Vaccinuri opționale la copii. De ce sunt importante?

Imunitatea este acel sistem care ne protejează împotriva îmbolnăvirii. Deși copiii se nasc cu o  imunitate dobândită de la mame, aceasta dispare în primul an de viață și micuții devin ținta unor boli care au o rată de mortalitate foarte mare. Organismul unui copil nu este suficient de puternic pentru a lupta cu anumite boli, de aceea, prin vaccinare, acesta capătă rezistență. În plus, imunizarea copiilor contribuie la protejarea sănătății comunității. În trecut, în lipsa vaccinurilor specifice, boli ca tusea convulsivă, rujeola, variola, poliomielita provocau decesul copiilor, însă astăzi acestea sunt complet eradicate întocmai datorită vaccinării.

Lista vaccinurilor opționale în 2020

Vaccinurile opționale trebuie achiziționate separat și mers cu ele la medic pentru a fi administrate. Lista vaccinurilor opționale în 2020 cuprinde:

  • Vaccinul Rotaviral. Vaccinul Rotaviral se administrează oral, două sau trei doze începând cu primele 6 săptămâni de viață, cu interval de cel puțin 30 de zile între doze.
  • Vaccinul Antivaricela. Vaccinul Varicelic se administrează în două doze, injectabil, subcutanat, la distanță de 6 săptămâni. Este recomandat adulților și copiilor începând cu vârsta de 9 luni.
  • Vaccinul Meningococic A+C. Vaccinul Meningococic, în funcție de tipul de vaccin, se administrează una sau mai multe doze, la vârste diferite.
  • Vaccinul Hepatitic A. Vaccinul împotriva hepatitei A se administrează într-o singură doză, cu revaccinare la 6 - 12 luni.
  • Vaccinul anti-HPV. Vaccinul anti-HPV bivalent, tetravalent și nonavalent se administrează intramuscular, în 2 sau 3 doze, tinerelor cu vârsta între 9 și 26 de ani, însă se poate face și mai târziu, la recomandarea medicului.

 

Cum ne protejează vaccinurile opționale

Vaccinul Rotaviral. Rotavirusul este responsabil de apariția gastroenteritei, o inflamație a intestinelor care provoacă diareea și vărsăturile la sugari și la copiii cu vârsta de până la doi ani. Există mai multe tipuri de rotavirus, iar copiii care nu sunt vaccinați fac cel puțin un episod de infecție cu rotavirus până la vârsta de 5 ani. Vaccinul Rotaviral este un vaccin cu virus viu atenuat care protejează împotriva diareei produsă de rotavirus.

Vaccinul Antivaricela. Varicela, cunoscută și sub denumirea de vărsat de vânt, este o boală extrem de contagioasă cauzată de virusul varicelo- zosterian care provoacă erupții cutanate. Cei care nu sunt vaccinați împotriva varicelei ajung să facă boala în proporție de 90%. Vaccinul Varicelic este un vaccin cu virus viu atenuat care protejează împotriva varicelei.

Vaccinul Meningococic. Meningita este o boală extrem de gravă cauzată de mai multe tipuri de virusuri meningococice care presupune infecția membranelor protectoare care înconjoară creierul și măduva spinării. Fără tratament de urgență poate conduce la deces prin instalarea septicemiei. Vaccinul Meningococic previne infecția cu anumite tipuri de meningococ care cauzează meningita.

Vaccinul Hepatitic A. Hepatita A, cunoscută și sub denumirea de boala mâinilor murdare, reprezintă infecția cu virusul hepatic A și este o boală foarte comună în rândul copiilor. Vaccinul Hepatitic A previne apariția hepatitei A.

Vaccinul anti-HPV. Virusul HPV, Human Papiloma Virus, este cea mai cunoscută și răspândită infecție virală cu transmitere sexuală din lume. Conform studiilor, fiecare persoană activă sexual este la un moment dat infectată cu una dintre multiplele tulpine HPV, însă în anumite cazuri sistemul imunitar poate anihila virusul. HPV provoacă cancerul de col uterin și singura metodă eficientă de prevenție este vaccinul anti-HPV care, totodată, protejează împotriva anumitor forme de cancer laringian, cancer vulvar, vaginal, penian sau anal.

Surse: Ministerul Sănătății

            Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile

            Institutul Național de Sănătate Publică

            www.cnscbt.ro

            www.cdc.gov