Acneea la adulti: care sunt cauzele si solutiile?

Acneea la adulti: care sunt cauzele si solutiile?
Farmacia Catena

acnee-la-adulti

Acneea la adulti (denumita acne tarda, „acnee intarziata”) este afectiunea inflamatorie cronica a unitatii pilosebacee, caracterizata prin aparitia de comedoane, papule, pustule si noduli de tip inflamator, care persista – sau debuteaza – dupa varsta de 25 de ani. Cu toate ca acneea este in mod obisnuit asociata adolescenti, un procent semnificativ de femei – si mai rar barbati – pare sa se confrunte cu leziuni acneice la maturitate, adesea cu evolutie recurenta si risc crescut atat de cicatrici, cat si de hiperpigmentare.


Ce este acneea la adulti si cum apare?

Acneea la adulti este rezultatul interactiunii complexe intre cresterea secretiei de sebum (adica hiperseboree), hiperkeratinizarea foliculara, inmultirea bacteriei Cutibacterium acnes si in final inflamatia persistenta. La adulti, dezechilibrele hormonale si factorii externi, cei de mediu, tind sa aiba un rol central in aparitia acneei.

Procesul debuteaza prin cresterea productiei de sebum sub influenta androgenilor (testosteron, dehidroepiandrosteron). Excesul de sebum, asociat cu acumularea de celule keratinizate moarte la nivelul canalul folicular, duce la obstructia porului si formarea comedoanelor, adica punctele negre sau albe.

Ulterior, inmultirea bacteriilor si activarea mecanismelor inflamatorii duc la aparitia papulelor, a pustulelor sau nodulilor. Spre deosebire de forma adolescentina, acneea la adulti este frecvent inflamatorie si persistenta, raspunde mai greu la tratament, si are risc mai mare de a evolua spre cicatrici.

Care sunt diferentele intre acneea la adulti si acneea la adolescenti?

Acneea la adulti prezinta particularitati clinice distincte, desi cauzele sunt relativ aceleasi:

  • localizare: leziunile predomina in „zona U” a fetei (barbie si mandibula, regiunea periorala, regiunea cervicala anterioara), in timp ce acneea adolescentina afecteaza mai ales „zona T” a fetei (frunte, nas, obraji);
  • tipul leziunilor: acneea la adulti se prezinta cu leziuni inflamatorii profunde (papule, pustule si noduli), comedoanele fiind mai rare;
  • severitate: de obicei usoara pana la moderata, dar accentuata de persistenta si recurenta;
  • risc de cicatrici: mai mare la adulti, deoarece inflamatia este mai intensa si tratamentul este de obicei intarziat, din pacate;
  • influenta hormonala: exacerbare premenstruala frecventa, raportata la aproximativ 80% din femeile adulte cu acnee.

In plus, pielea este mai sensibila, ceea ce face ca tratamentele sa fie mai dificil de tolerat.

Care sunt cauzele care duc la acnee la adulti?

Acneea la adulti este multifactoriala. Printre cauzele si factorii declansatori se numara:

  • predispozitia genetica;
  • dezechilibrele hormonale (in special hiperandrogenismul): cicluri menstruale neregulate si hirsutism, infertilitate, obezitate, alopecie androgenetica, sindromul ovarelor polichistice;
  • dieta occidentala si rezistenta la insulina;
  • stresul cronic;
  • fumatul;
  • utilizarea anumitor medicamente: contraceptive cu progestative androgenice, vitamina B12, corticosteroizi, litiu, testosteron, izoniazida;
  • folosirea produselor cosmetice comedogene: lanolina, alcoolul cetilic, izopropil miristatul, acidul stearic;
  • expunerea la factori sezonieri: desi acneea la adulti si adolescenti pare sa se amelioreze pe timpul verii, expunerea la UV-uri creste oxidarea squalenului si favorizeaza formarea, insa si agravarea comedoanelor;
  • transpiratia excesiva;
  • purtarea mastilor faciale (fenomenul „maskne”).

Numeroase studii au asociat dieta occidentala – bogata in zaharuri rafinate si produse lactate – cu severitatea si agravarea cazurilor de acnee la adulti. Alimentele cu index glicemic mai mare stimuleaza secretia de insulina si IGF-1, activand o cale implicata in hiperproliferarea glandelor sebacee si cresterea sintezei de lipide. Acneea la adulti este agravata de consumul frecvent de:

  • lapte si produse lactate;
  • bauturi indulcite;
  • dulciuri rafinate;
  • paine alba;
  • fast-food (cartofi prajiti, pizza);
  • bauturi carbogazoase.

Un efect protector pare sa il aiba consumul de alimente precum:

  • peste;
  • leguminoase;
  • cereale integrale;
  • fructe (precum citricele, fructele de padure bogate in antioxidanti naturali).

Legatura dintre indicele de masa corporala (IMC) si acneea la adulti este controversata. Totusi, in cazul femeilor cu sindromul ovarelor polichistice (SOPC), obezitatea favorizeaza rezistenta la insulina si hiperandrogenismul, agravand acneea.

cneea-la-adulti

Cum se manifesta acneea la adulti?

Exista doua forme clinice principale de acnee tardiva, si anume:

  1. acnee comedoniana tardiva: comedoane mari, inchise, cu putine leziuni inflamatorii;
  2. acnee inflamatorie tardiva: se prezinta cu papule, postule si noduli inflamatori profunzi, cu risc crescut de cicatrizare.

Acneea la adulti este in principal de forma inflamatorie si se caracterizeaza prin:

  • localizare predominanta a leziunilor la nivelul obrajilor si barbiei;
  • afectarea faciala este mai frecventa decat afectarea trunchiului;
  • hiperseboreea (secretia crescuta de sebum) insoteste aproximativ 70% din cazurile de acnee tardiva;
  • cicatricile se observa la 20–76% dintre pacienti.

Acneea tardiva poate fi insotita de cicatrici atrofice (ice-pick, rolling), maculare sau de cicatrici hipertrofice/keloide.

Cum se trateaza acneea la adulti si care sunt solutiile?

Acneea la adulti este abordata terapeutic in mod similar ca si in cazul acneei la adolescenti, iar alternativele se personalizeaza in functie de severitate, profil hormonal si toleranta pacientului.

Tratament topic

Reprezinta prima liniede tratament in formele usoare de acnee la adulti:

  • retinoizi topici (adapalen, tretinoin): reduc comedoanele, pigmentarea si riscul de cicatrici;
  • acid azelaic: eficient si sigur in sarcina, util pentru hiperpigmentarea asociata;
  • peroxidul de benzoil: efect antibacterian, sigur si in sarcina.

La femeile aflate la varsta fertila, retinoizii sunt contraindicati in absenta tratamentului pe baza de contraceptive.

Tratament sistemic

Se indica in formele moderate-severe de acnee la adulti si includ:

  • antibiotice orale;
  • zinc;
  • tratament hormonal (contraceptive combinate de generatia III-IV, antiandrogeni);
  • spironolactona (50–150 mg/zi) in forme rezistente de acnee la adulti;
  • izotretinoin oral (0,3–0,5 mg/kg corp/zi), de regula intre 3–6 luni, conform indicatiilor, dar cu contraindicatii in sarcina si alaptare.

Dermocosmetice si proceduri adjuvante in acneea la adulti

Pe langa tratamentul medicamentos, dermocosmeticele si procedurile dermatologice minimum invazive sunt foarte importante pentru a controla acneea la adulti, a preveni recidivele si a trata leziunile reziduale (eritem postinflamator, hiperpigmentare, cicatrici). Se recomanda:

  • curatarea faciala: de doua ori pe zi (dimineata si seara), produse fara sapun cu pH apropiat de 5,5, texturi usoare (gel, spuma), evitarea frecarii agresive si a buretilor agresivi, folosind produse special destinate;
  • cosmetice medicale: seboreglatoare (niacinamida, zinc), antiinflamator (resveratrol, extract de ceai verde), keratolitic bland (acid salicilic in concentratii mici) si cu efect depigmentant (acidul azelaic);
  • peeling-uri chimice superficial: cu acid glicolic, salicilic si mandelic, care au diferite efecte in ameliorarea leziunilor de acnee la adulti (reducerea comedoanelor, uniformizarea texturii pielii, estomparea hiperpigmentarii postinflamatorii, stimularea regenerarii pielii);
  • microdermabraziunea: reduce comedoanele superficiale, imbunatateste textura pielii, ajuta la cresterea penetrantei tratamentelor topice pentru acnee la adulti (nu este indicata in forma severa si inflamatorie activa de acnee la adulti, deoarece o poate agrava);
  • hidratare si protectie UV zilnica.

Tratamentul eritemului, hiperpigmentarii postinflamatorii si cicatricilor acneice

Leziunile reziduale sunt o problema frecventa asociata cu acneea la adulti, mai ales in formele inflamatorii persistente. Se pot folosi urmatoarele:

  • pentru hiperpigmentarea postinflamatorie: acid azelaic, retinoizi topici, peeling-uri chimice superficiale, fotoprotectie (nu se recomanda tratamentul laser in acneea la adulti activa, dat fiind faptul ca poate agrava inflamatia sau hiperpigmentarea, mai ales in fototipul inchis);
  • pentru cicatricile acneice (frecvent in acneea la adulti cu componenta nodulara), care uzual tind sa fie de tipul ice-pick, rolling, boxcar sau hipertrofice, se recomanda retinoizii topici, cum ar fi trifaroten, tretinoin, adapalen, peeling-uri chimice, dermabraziunea sau sesiunile de microneedling (cu sau fara radiofrecventa).

Terapia cu laser CO2 fractionat poate fi eficienta in remodelarea cicatricilor atrofice. Acneea la adulti, dupa cum s-a spus, deseori lasa in urma cicatrici inestetice, deranjante. 

Tratament de intretinere

Acneea la adulti are rata mai mare de recurenta. Retinoizii topici si acidul azelaic sunt optiunile cu eficienta dovedita pentru mentinerea rezultatelor pe termen lung.

Sfaturi pentru a gestiona acneea la adulti

Pentru a gestiona eficient aceasta afectiune – atat in timpul tratamentului, cat si dupa – ar trebui respectat un set de reguli privind:

  • ingrijirea corecta a tenului: produse special destinate, curatare de doua ori pe zi (dimineata, seara), utilizarea produselor oil-free si non-comedogene, demachierea completa zilnica, dar si utilizarea fotoprotectiei;
  • alimentatie cat mai echilibrata: limitarea consumului de lactate, zaharuri rafinate si produse procesate, fast-food, cresterea aportului de peste bogat in grasimi sanatoase, de legume, de cereale integrale;
  • hidratarea: cu apa, evitarea consumului de sucuri, bauturi indulcite;
  • gestionarea stresului;
  • renuntarea la fumat, limitarea consumului de alcool;
  • respectarea necesarului de ore de somn;
  • evitarea manipularii si atingerii leziunilor, „stoarcerii” cosurilor;
  • evaluarea endocrinologica in caz de cicluri menstruale neregulate, hirsutism;
  • alegerea cosmeticelor potrivite: special destinate acneei, testate dermatologic, care nu au in componenta lor ingrediente comedogene sau care pot irita suplimentar pielea;
  • evitarea incarcarii fetei cu machiaj.

Intr-adevar, acneea este o problema dermatologica dificil de gestionat, dar care poate fi tratata. Cu cat se intervine mai rapid, cu atat raspunsul la tratament este mai bun.

 

Bibliografie:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5798558/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9837660/

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/hsr2.70697

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/ddg.15913

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12800883/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11557807/