
Arsurile la stomac se caracterizeaza printr-o senzatie de usturime, arsura si durere in zona abdomenului. Arsurile la stomac sunt cauzate de urcarea acidului gastric in esofag (reflux gastroesofagian). Unii oameni se confrunta ocazional cu arsuri la stomac, in timp ce pentru altii problema este una de lunga durata, care apare in mod frecvent. Arsurile la stomac cronice indica o boala de reflux gastroesofagian (BRGE).
Ce sunt arsurile la stomac?
Arsurile la stomac se numesc in termeni medicali pirozis si sunt cauzate de diferiti factori. In principal, arsurile la stomac sunt un rezultat al unei afectiuni gastrice sau al unui stil de viata nesanatos.
Este posibil ca arsurile la stomac sa se instaleze cu precadere dupa o masa copioasa, insa daca apar regulat si intensitatea creste este recomandat sa va adresati medicului deoarece pot ascunde o afectiune grava.
Arsuri la stomac - factori de risc si cauze
Principala cauza care provoaca arsuri la stomac este refluxul gastroesofagian, o afectiune in sine care necesita tratament, insa exista si o serie de alimente care pot determina aparitia arsurilor stomacale. De asemenea, fumatul, consumul de cafea, alcool si bauturi carbogazoase, mai ales pe stomacul gol, il pot irita si pot crea senzatia de arsura. O serie de medicamente, cu precadere cele cu rol antiinflamator, categorie din care fac parte ibuprofenul si aspirina, afecteaza stomacul prin iritarea mucoasei si, daca sunt luate un timp indelungat, acestea cauzeaza arsuri la stomac.
Pe de alta parte, arsurile la stomac pot fi simptom al herniei hiatale, o afectiune caracterizata printr-o deschizatura anormala a diafragmei, care permite patrunderea unei parti din stomac in zona superioara. Alte afectiuni care sunt insotite de arsuri stomacale sunt hiperaciditatea gastrica, gastrita, ulcerul gastric si duodenal, cancerul de stomac sau esofag si sclerodermia, o afectiune caracterizata de o crestere masiva a productiei de colagen, aspect care duce la ingrosarea vaselor de sange si a organelor, implicit, si a tractului gastrointestinal.

Factori de risc
Alimentatia dezechilibrata si stilul de viata nesanatos sunt principalii factori de risc care conduc la aparitia arsurilor gastrice. Tot direct relationat de stilul de viata este si stresul, acesta fiind in legatura directa cu afectarea sistemului nervos enteric, adica sistemul nervos al stomacului care realizeaza conexiunea cu sistemul nervos central.
Pe de alta parte, persoanele supraponderale pot experimenta senzatia de arsura la stomac din cauza presiunii exercitate asupra sfincterului esofagian. Mesele copioase si asezarea in pat imediat dupa masa sau efectuarea unor exercitii fizice solicitante pot, de asemenea, sa favorizeze aparitia arsurilor stomacale.
Alimente care provoaca arsuri la stomac
Exista o serie de alimente care favorizeaza puternic aparitia arsurilor la stomac si care trebuie evitate, cel putin pe durata tratamentului pentru arsuri la stomac. In aceasta categorie intra condimentele picante, citricele, rosiile, ciocolata, grasimile, mezelurile, prajelile, muraturile, dar si legumele crude si fructele acide, mai ales daca sunt consumate pe stomacul gol.
Arsuri la stomac in sarcina
Arsurile la stomac pot aparea cu precadere in sarcina, dar in majoritatea cazurilor, acestea dispar dupa nastere. Femeile insarcinate, ca urmare a dereglarilor hormonale, se pot confrunta cu o relaxare a sfincterului esofagian care permite sucului gastric sa ajunga in esofag si sa-l irite, iar acest aspect se petrece cu precadere in ultimul trimestru de sarcina. In plus, presiunea exercitata de fat poate fi un alt motiv care sa favorizeze deschiderea anormala a sfincterului esofagian.
Semne si simptome
Arsurile la stomac apar in momentul in care continutul din stomac ajunge in esofag. Acest traseu invers se intampla atunci cand sfincterul esofagian nu mai functioneaza in mod corespunzator sau este slabit. Astfel, acidul gastric din stomac irita esofagul si conduce la aparitia arsurilor, iar cauzele pot fi multiple.
Dincolo de senzatia de arsura, pirozisul poate fi insotit de o stare de disconfort general, dar si de durere in piept, dificultate la inghitire, tuse seaca, raguseala si durere in gat. Balonarea, flatulenta si eructatiile pot fi, de asemenea, simptome care sa insoteasca arsurile la stomac, insa nu obligatoriu. Balonarea poate avea alte cauze, insa poate provoca dureri in sub stern din cauza presiunii exercitate de gazele intestinale. In cazurile mai grave, senzatia de arsura la stomac poate fi insotita de regurgitarea mancarii, situatie care manifesta un gust acru-amar in gura si o respiratie neplacuta.

Cand trebuie sa mergeti la medic?
Deseori, arsurile de stomac pot fi confundate cu simptomele unui preinfarct, motiv pentru care, daca senzatia de arsura stomacala este insotita de durere in piept care iradiaza catre umar, dificultati de respiratie, ameteala si transpiratii reci si abundente este necesar un control de urgenta. Pe de alta parte, daca scaunul este de culoare inchisa fara a exista o cauza alimentara (alimentele de culoare inchisa ca, de exemplu, sfecla rosie sau strugurii negri pot colora materiile fecale) este necesar un control suplimentar deoarece poate fi vorba de sangerari stomacale.
Analizele medicale care pot depista cauza reala a arsurilor stomacale sunt radiografia abdominala, endoscopia, determinarea pH-ului de la nivelul esofagului, manometria (test de analizare a functionarii sfincterului esofagian), iar in cazuri avansate, inclusiv biopsia. Medicul poate cere o electrocardiograma pentru inlaturarea suspiciunii de preinfarct.
Metode de tratament
Arsurile la stomac pot fi ameliorate cu ajutorul urmatoarelor medicamente:
- antiacide, medicamente eliberate fara prescriptie medicala (OTC) care ajuta la ameliorarea arsurilor la stomac usoare
- inhibitori ai pompei de protoni (IPP), care reduc cantitatea de acid gastric
- blocantele receptorilor H2, care sunt medicamente care reduc nivelul de acid din stomac si care pot ajuta la vindecarea mucoasei esofagiene
Este important de retinut ca IPP vindeca mucoasa esofagiana si trateaza simptomele bolii de reflux gastroesofagian mai eficient decat blocantele receptorilor H2. In plus, blocantele receptorilor de H2 pot produce diverse efecte secundare, cum ar fi diaree, constipatie, deranjament stomacal si dureri de cap.
Leacuri naturiste pentru arsuri la stomac
Leacurile naturiste pentru tratarea arsurilor la stomac se pot folosi cu incredere atat in prevenirea, cat si in tratarea arsurilor la stomac. In aceasta categorie intra:
Bicarbonatul de sodiu
Bicarbonatul de sodiu are rolul de a alcaliniza sucul gastric si este deosebit de eficient daca este baut dimineata, pe stomacul gol. Se dizolva o lingurita rasa intr-un pahar cu apa de 250 ml.
Ceaiurile din plante
In sustinerea tratamentului medicamentos sunt deosebit de eficiente ceaiurile de musetel, galbenele, fenicul, coriandru, chimen si anason. Acestea calmeaza iritatia si inflamatia, reduc spasmele stomacale si aciditatea gastrica si imbunatatesc digestia.

Lemnul-dulce
Pulberea obtinuta din radacina de lemn dulce combate rapid aciditatea gastrica, are actiune antiinflamatoare si ajuta la refacerea mucoasei gastrice. Se consuma cate o lingurita de trei ori pe zi, cu 30 de minute inaintea mesei, insa nu mai mult de trei luni consecutive.
Sucul de varza
Sucul obtinut din varza cruda are efect cicatrizant si alcalinizant asupra mucoasei stomacului si este indicat inclusiv in cazul in care s-a instalat ulcerul. Este de preferat a fi consumat imediat dupa preparare, in caz contrar acesta oxidand. Cu aceeasi eficienta, dar mai greu de obtinut in mod natural, este gelul obtinut din planta de aloe vera si apa de nuca de cocos.
Remedii pentru arsuri la stomac
Arsurile la stomac impun si o mare grija la alimentatie. Se recomanda cinci mese pe zi, trei principale si doua gustari, iar micul dejun trebuie sa devina obligatoriu si sa fie consistent. De asemenea, cina trebuie luata cu minim trei ore inainte de culcare pentru ca stomacul sa aiba timp sa digere alimentele. Pe de alta parte, alimentele trebuie mestecate incet, pana se transforma in pasta, pentru a nu suprasolicita suplimentar stomacul, iar portiile de mancare trebuie sa fie mici.
Miscarea fizica usoara, plimbarile scurte ajuta nu doar la imbunatatirea tranzitului intestinal, dar si la detensionarea organismului si la eliberarea stresului. In acest sens, se poate apela si la terapii complementare, categorie din care fac parte meditatia, yoga, aromoterapia, reflexoterapia, acupunctura.
De asemenea, trebuie evitata purtarea hainelor care sunt foarte stranse in talie si care pun presiune pe abdomen pentru ca acestea impiedica desfasurarea corecta a procesului de digestie.
Intrebari si raspunsuri despre arsurile la stomac
Poate laptele sa ajute la calmarea arsurilor la stomac?
Potrivit dr. Diana Chiric, medic rezident medicina interna, “Da, laptele poate calma temporar arsurile la stomac, dar efectul depinde de tipul de lapte si de persoana. Nu este un remediu sigur pentru refluxul gastric. Mai exact:
- Laptele rece poate oferi o senzatie de calmare pentru scurt timp.
- Laptele integral poate agrava ulterior arsurile, deoarece contine mai multe grasimi, care pot favoriza refluxul.
- Este important sa intrebati medical de familie/internist/gastroenterolog inainte, pentru ca unele medicamente pot interfera cu laptele, chiar in unele boli consumul de lactate este interzis.
Ce alimente calmeaza arsurile la stomac?
“Niciun aliment nu trateaza arsurile la stomac, dar o serie de alimente le pot ameliora, incat calitatea vietii sa nu fie distrusa:
- Ovazul si terciul de ovaz - sunt satioase, au putine grasimi daca sunt preparate simplu si sunt, in general, bine tolerate.
- Bananele - sunt putin acide si reprezinta o gustare potrivita pentru multe persoane cu reflux.
- Orezul, painea prajita si biscuitii simpli fara arome intense - pot fi mai usor de tolerat in timpul unui episod de arsuri, mai ales in portii mici.
- Legumele gatite - morcovii, dovleceii, fasolea verde si cartofii fierti sau copti sunt, de regula, alegeri bune.
- Carnea slaba si cartofii fierti - puiul sau curcanul fara piele, preparate cu putin ulei, pot fi mai bine tolerate decat alimentele prajite si grase”, declara dr. Diana Chiric, medic rezident medicina interna.
Referinte:

