Ce este si ce cauze are anhidroza?

Ce este si ce cauze are anhidroza? Ce este si ce cauze are anhidroza?

Ultima actualizare: 27 septembrie 2023

anhidroza

Anhidroza (adiaforeza) defineste incapacitatea corpului de a transpira. Persoanele care au acest diagnostic sunt mult mai predispuse la stari de hipertermie, din moment ce procesul normal de termoreglare prin transpiratie nu poate avea loc.

Glandele sudoripare sunt localizate pe intreaga suprafata a corpului, iar transpiratia reprezinta unul dintre principalele mecanisme prin care se asigura termoreglarea atunci cand temperatura corpului depaseste pragul normal. La persoanele cu anhidroza, din cauza modificarilor periferice ale glandei ecrine in sine, transpiratia nu poate avea loc, iar termoreglarea corpului este deficitara, punand in pericol viata pacientului.

Anhidroza este o constatare clinica, un simptom, si nu o boala in sine. In majoritatea cazurilor, se constata ca afecteaza in egala masura persoanele de sex masculin si feminin. O cauza relativ neobisnuita a anhidrozei este sindromul Horner, care afecteaza 1 din 6.000 de persoane si care poate aparea la orice varsta. Displazia ectodermica hipohidrotica – lipsa totala a glandelor sudoripare sau numarul redus al acestora – are o incidenta de 7 la 10.000 la nivel mondial. Un alt sindrom, numit Naegeli-Franceschetti-Jadassohn, se prezinta cu anhidroza, cu o prevalenta foarte redusa: 1 caz la 2-4 milioane. Multe alte patologii se pot prezenta cu anhidroza in diferite grade.

Pentru a proteja eficient celulele impotriva stresului oxidativ, farmacistii Catena va recomanda sa folositi Benesio Neuroalfa. Aceste capsule moi au o compozitie complexa, care sustine sistemul nervos periferic si functiile cerebrale. De asemenea, are rol in procesul de diviziune celulara, contribuie la metabolismul energetic normal si ajuta la mentinerea sanatatii psihice.


Anhidroza – generalitati

Inainte de toate, trebuie facuta o diferenta intre anhidroza si hipohidroza. Prefixul „a-” din acest cuvant indica lipsa totala a transpiratiei. In hipohidroza, ca urmare a prefixului „hipo-”, vorbim despre faptul ca exista mai putina transpiratie – ca urmare a scaderii numarului glandelor ecrine sau ca urmare a functionarii deficitare a acestora.

Anhidroza defineste lipsa totala a capacitatii corpului de a transpira, din cauza unor disfunctii periferice ale glandelor sau tulburari de natura neurologica. Afectiunea poate fi atat congenitala, genetica, cat si dobandita pe parcursul vietii, ca urmare a complicatiilor sau a unor tratamente medicamentoase tinute pe termen lung.

Pentru a va ajuta sa mentineti concentratiile normale de glucoza din sange, farmacistii Catena va recomanda sa folositi Naturalis GlucoSuport. Acesta este un supliment alimentar care are in compozitie crom, zinc, extracte vegetale din dud alb si din scortisoara, contribuind eficient la metabolismul normal al macronutrientilor si al carbohidratilor, precum si la pastrarea glicemiei in limite normale.

Anhidroza – cauze si factori de risc

Se cunosc trei cauze principale care duc la anhidroza sau hipohidroza, in diferite grade:

  • modificarile periferice ale glandei sudoripare in sine: boli sistemice ereditare si dobandite, cum sunt displazia ectodermica hipohidrotica legata de X, sindromul Rapp-Hodgkin, boala Fabry, sindromul Naegeli-Franceschetti-Jadassohn, sindromul Bazex-Dupre-Christol;
  • bolile idiopatice si centrale sau neuropatice: incontinentia pigmenti, psoriazis, sindroame cu implicatii degenerative (Shy-Drager), neuropatia autonoma autoimuna sau periferica (lepra sau diabet zaharat, alcoolism), tumori ale hipotalamusului, infarct hipofizar, tumorile de la nivelul maduvei spinarii, sindromul Horner, siringomielie;
  • tratamentele medicamentoase care perturba transmiterea sinaptica in ganglionii autonomi ce sunt responsabili de initierea transpiratiei: blocante ale canalelor de calciu si blocante alfa-adrenergice, antagonisti muscarinici si nicotinici ai receptorilor de acetilcolina, antagonisti alfa-2-adrenergici (clonidina, 5-fluorouracil, topiramat, zonisamida, quinacrina).

Distrugerea locala a tesuturilor poate duce la anhidroza localizata dobandita, iar factorii de risc principali sunt reprezentati de:

  • alterari ale structurii normale ale pielii, cu anhidroza ulterioara: tumori, radioterapie, arsuri si scleroza sistemica, boala grefa-contra-gazda, acrodermatita cronica atrofica si sindromul Sjogren;
  • obstructia glandelor sudoripare: psoriazisul, ihtioza lamelara, miliaria, dermatozele care se prezinta cu eczema, porokeratoza si bolile buloase.

Fiziopatologia diagnosticului de anhidroza variaza in functie de etiologie:

  • pentru anhidroza centrala si neuropatica: are loc intreruperea inervatiei in orice punct de-a lungul caii de la centrul transpiratiei localizati cerebral, pana la glandele sudoripare, insa ar putea aparea si din cauza leziunilor neuronale, deficientelor fibrelor vaso- si sudomotorii.
  • medicamentele care interfereaza cu transmiterea sinaptica in ganglionii autonomi pot duce la inhibarea reflexului de transpiratie;
  • alterarile periferice se traduc prin lipsa, distrugerea sau obstructia glandelor sudoripare si apar in urma anumitor boli (anhidroza dobandita) sau tratamente radioterapice.

Exista situatii in care anhidroza este localizata doar la nivelul anumitor regiuni, cum ar fi fata, picioarele, caz in care afectiunea este mai usor de gestionat si suportat. In cazurile grave, totusi, se inregistreaza o lipsa totala a capacitatii de a transpira, ceea ce poate duce la complicatii grave si debilitante. O incidenta relativ mai crescuta se observa in randul persoanelor in varsta, lucru care se bazeaza pe faptul ca bolile neurodegenerative (dementa cu corpi Lewy, Parkinson, insa si AVC-ul) pot duce la instalarea acestei afectiuni.

Pentru a favoriza functionarea normala a sistemului muscular, farmacistii Catena va recomanda sa folositi Naturalis CarcelRelax. Acesta este un supliment alimentar care contine o combinatie de potasiu, magneziu, vitamina B6 si vitamina E, substante care contribuie la mentinerea tensiunii arteriale normale, la buna functionare a sistemului nervos, precum si la reducerea starilor de oboseala sau de extenuare.

Anhidroza – simptome si manifestari

In cele mai multe cazuri, simptomele difera in functie de etiologie. De cele mai multe ori, chiar anhidroza este un simptom al unei patologii. O persoana cu aceasta afectiune poate acuza:

  • intoleranta exacerbata la caldura;
  • oboseala cronica;
  • somnolenta;
  • incapacitatea de a se concentra in medii calduroase;
  • furnicaturi;
  • greata;
  • palpitatii;
  • cresterea temperaturii corpului;
  • piele uscata;
  • activitatea fizica in sezonul cald provoaca epuizare, dar nu si transpiratie.

De cele mai multe ori, lipsa transpiratiei este asociata cu alte simptome care indica si prezenta unei boli subiacente. Spre exemplu, sindromul Horner se prezinta cu ptoza si mioza.

Pentru a restabili echilibrul electrolitic prin compensarea rapida a pierderii de minerale si lichide, farmacistii Catena va recomanda sa folositi Naturalis Rehidrafort portocala-lime. Acesta este un produs care favorizeaza corectarea starilor de deshidratare, restabilirea metabolismului energetic normal si reducerea starilor de extenuare si oboseala. De asemenea, ajuta la absorbtia apei din intestinul subtire si la furnizarea energiei necesare organismului.

Diagnosticul de anhidroza

Anamneza pacientului este esentiala pentru determinarea posibilei patologii subiacente. Un alt pas relevant il reprezinta determinarea oricaror factori de risc, cum ar fi medicatia. Pentru a se certifica absenta transpiratiei sau diminuarea acesteia, se utilizeaza injectii cu medicamente colinergice intradermice. Daca un pacient este suspectat de neuropatie periferica, reflexul poate fi testat prin injectare intradermica de picrat sau sulfat de nicotina. La pacientii la care exista si suspiciunea de anomalii structurale ale glandelor sudoripare, se poate efectua o biopsie de piele. Alte teste care pot ghida specialistii in diagnosticarea afectiunii sunt:

  • testul cantitativ sudoral axono-reflex si reactia simpatica la nivelul pielii;
  • amprenta sudorala si testul termoreglarii.

Tratament pentru anhidroza

Optiunile de tratament pentru anhidroza sunt limitate, exceptandu-se cazul in care patologia ar aparea ca urmare a unui tratament medicamentos. In astfel de situatii, stoparea farmacoterapiei poate fi eficienta. Ar trebui ca specialistul sa comunice pacientului cat de important este sa aiba parte de un mediu rece, pentru a-si asigura termoreglarea corpului. Daca anhidroza este efectul secundar obstructionarii glandelor sudoripare, exfolierea frecventa si blanda poate fi eficienta. Desi nu exista dovezi serioase care sa sustina eficienta utilizarii corticosteroizilor, exista o serie de studii care atesta rolul acestora in stadiile incipiente de anhidroza generalizata idiopatica.

Deoarece frecvent este simptomul unei afectiuni de baza, tratamentul implica in primul rand tratarea acesteia. De asemenea, se recomanda ca persoanele cu aceasta afectiune sa isi asigure conditiile optime pentru o termoreglare corespunzatoare, in lipsa mecanismului fiziologic:

  • utilizarea pulverizatoarelor cu apa in scopul racirii pielii, dusuri si bai cu apa rece;
  • utilizarea aerului conditionat, a ventilatoarelor;
  • mentinerea unui nivel optim de hidratare (in special, apa si bauturi imbogatite cu minerale);
  • evitarea consumului de alcool si bauturi care contin cofeina, a fumatului;
  • consumul de fructe si legume bogate in vitamine, minerale si apa;
  • purtarea de haine largi, confectionate din materiale naturale, care permit aerisirea corpului;
  • moderarea intensitatii activitatilor fizice;
  • exfolierea blanda si frecventa a pielii, in cazul in care anhidroza apare din cauza canalelor sudoripare blocate.

Anhidroza – complicatii si riscuri asociate

Prognosticul afectiunii variaza in functie de tipul de anhidroza. De exemplu, forma asociata cu un sindrom genetic va fi prezenta, in general, pe intreg parcursul vietii. In cazul formei induse de medicamente, aceasta este reversibila odata cu intreruperea farmacoterapiei. Anhidroza care apare ca urmare a unei boli tratabile este, in general, reversibila, cu prognostic favorabil. Drept urmare, complicatiile si riscurile asociate depind de etiologia subiacenta. Afectiunile legate de caldura sunt cele mai grave complicatii ale anhidrozei:

  • crampele termice si extenuarea ca urmare a caldurii;
  • insolatia (cu numeroasele complicatii asociate).

Indiferent de etiologia subiacenta, insolatia, din cauza gradului profund de afectare pe care il poate presupune, este cea mai grava complicatie a acestei patologii.

 

Surse:

  1. https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/anhidrosis
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK555988/
  3. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15891-anhidrosis-lack-of-sweat
  4. https://www.medicalnewstoday.com/articles/266427
  5. https://www.sweathelp.org/home/anhidrosis-no-sweating.html
  6. https://nchmd.org/health-library/diseases-and-conditions/con-20369383/

Farmacistul Catena va recomanda:

  • 3 la pret de 2
    Naturalis Glucosuport x 30 caps.

    Naturalis Glucosuport X 30 capsule

      Naturalis GlucoSuport este un supliment alimentar pe baza de extracte vegetale (Dud-alb, Gymnema Sylvestre si Scortisoara), zinc si crom, care contribuie la mentinerea concentratiilor normale ale…

  • 3 la pret de 2
    Naturalis CarcelRelax x 30 compr. film.

    Naturalis CarcelRelax X 30 comprimate filmate

      CarcelRelax este un supliment alimentar care, prin aportul de magneziu si potasiu, contribuie la functionarea normala a sistemului muscular. Magneziul contribuie la reducerea oboselii si extenuarii,…

  • 3 la pret de 2
    Benesio Neuroalfa x 20 cps. moi

    Benesio Neuroalfa X 20 capsule moi

    Neuroalfa are o compozitie complexa, care ajuta la imbunatatirea memoriei, sustine sistemul nervos periferic si functiile cerebrale. Totodata, tinteste specific stresul oxidativ, actionand atat pe reducerea…

  • 3 la pret de 2
    Naturalis Rehidrafort portocala-lime x 20 tablete eff.

    Naturalis Rehidrafort portocala-lamaie X 20 comprimate efervescente

    Naturalis Rehidrafort este un supliment alimentar, sub forma de comprimate efervescente, cu saruri de rehidratare, avand aroma placuta de portocala si lamaie. Deshidratarea apare atunci cand aportul…