
Tratamentul PRP pentru scalp (Platelet-Rich Plasma – plasma bogata in trombocite) reprezinta o procedura medicala minimum invaziva folosita pentru stimularea regenerarii foliculilor pilosi si, astfel, reducerea caderii parului. Metoda se bazeaza pe folosirea sangelui pacientului pentru a obtine plasma concentrata in factori de crestere care sustin regenerarea tesuturilor. „In ultimii ani, terapia PRP a devenit una dintre cele mai frecvente alternative adjuvante in tratarea si chiar preventia alopeciei androgenetice si a altor tipuri de cadere a parului”, spune dr. Ioana Scripca, medic rezident microbiologie medicala.
Ce este plasma imbogatita cu trombocite (PRP) si cum se obtine?
PRP este o fractiune a sangelui care contine o concentratie foarte mare de trombocite (plachete sanguine). In mod normal, trombocitele sunt implicate in coagularea si vindecarea ranilor. „Ele elibereaza proteine biologic active numite factori de crestere esentiali pentru procesele naturale de reparare si regenerare a tesuturilor”, ne explica dr. Ioana Scripca.
Printre cei mai importanti factori de crestere se numara:
-
PDGF (factorul de crestere derivat din trombocite);
-
VEGF (factorul de crestere endotelial vascular);
-
TGF-β1 (factorul de crestere si transformare β1);
-
EGF (factorul de crestere epidermica).
Acesti compusi stimuleaza multiplicarea celulara, formarea de vase sanguine noi si regenerarea tesuturilor. Plasma imbogatita cu trombocite se obtine prin recoltarea unei cantitati relativ mici de sange venos – similar unei analize obisnuite. Procedura decurge astfel:
-
recoltarea a aproximativ 10–20 mL de sange;
-
introducerea probei intr-o centrifuga medicala;
-
separarea componentelor sanguine prin rotatie rapida.
„Centrifugarea separa globulele rosii, plasma saraca in trombocite si cea bogata in trombocite, adica PRP-ul de interes. Se extrage stratul bogat in trombocite, care ulterior va fi folosit pentru injectare. Fiind obtinut din sangele propriu al pacientului, PRP este considerat ser autolog”, ne explica dr. Ioana Scripca.
De ce este folosit tratamentul PRP impotriva caderii parului?
Caderea parului survine frecvent din cauza miniaturizarii foliculilor pilosi, inflamatiei cronice locale si reducerii vascularizatiei scalpului. PRP nu creeaza foliculi noi de par, insa prezinta un potential documentat de revitalizare, prin diferite mecanisme, a foliculilor existenti,
Stimuleaza activitatea foliculilor pilosi
Foliculul pilos, din care se formeaza parul, trece prin mai multe faze: faza de crestere (anagena), faza de regresie (catagena), faza de repaus (telogena). In alopecia androgenetica, spre exemplu, tot mai multi foliculi pilosi intra prematur in faza telogena. Factorii de crestere din PRP par sa stimuleze proliferarea celulelor dermice papilare si sa activeze celulele stem locale. Studiile ne arata ca PRP poate prelungi faza anagena, permitand firului de par sa creasca mai mult si chiar mai gros.
Stimuleaza vascularizatia scalpului
Un scalp bine vascularizat poate asigura nutrienti si oxigen adecvat foliculilor de par. Factorul VEGF din PRP stimuleaza formarea de noi vase de sange (angiogeneza). Acest lucru inseamna practic cresterea aportului de oxigen si nutrienti la nivelul foliculilor. Imbunatatirea circulatiei la nivelul scalpului sustine dezvoltarea firului de par.
Reduce inflamatia scalpului
„Mai multe tipuri de alopecie asociaza si inflamatie microscopica cronica. PRP contine diferite tipuri de molecule antiinflamatoare care reduc stresul oxidativ la acest nivel si stabilizeaza, prin urmare, mediul folicular, ceea ce sustine activitatea normala a foliculilor de par”, ne explica dr. Ioana Scripca.
Stimuleaza productia de colagen si regenerarea pielii
Scalpul sanatos este esential pentru cresterea normala a parului. Tratamentul cu PRP stimuleaza fibroblastele sa produca elastina si colagen, ceea ce imbunatateste structura pielii scalpului, iar acest lucru sustine ancorarea mai buna a firului de par.
Poate incetini miniaturizarea foliculara
In alopecia androgenetica, foliculii de par devin progresiv mai mici, pana ajung nefunctionali. Unele studii clinice arata ca PRP poate creste diametrul firului de par si incetini subtierea. Insa, aceste rezultate par a fi mai evidente daca tratamentul se initiaza inca din stadii incipiente.
Cum decurge tratamentul PRP impotriva caderii parului?
Tratamentul este efectuat de catre medicul dermatolog sau medicul cu competenta in medicina estetica. Procedura dureaza, in general, intre 45 si 60 de minute. Etapele tratamentului includ:
-
evaluarea scalpului si stabilirea indicatiilor terapeutice;
-
recoltarea sangelui;
-
centrifugarea probei;
-
pregatirea zonei scalpului.
Scalpul este dezinfectat si, in unele cazuri, se poate aplica crema anestezica locala. Apoi, PRP-ul se injecteaza in zonele de interes folosind ace foarte fine. Injectarea se poate face superficial sau intradermic, la distante mici intre punctele marcate pe scalp. Uneori medicul poate combina procedura cu microneedling sau terapii laser low-level („laser rece”). Dupa terminarea acestei proceduri, pacientul poate pleca imediat acasa.

Cat dureaza tratamentul PRP pentru caderea parului?
Tratamentul PRP nu este o procedura unica: protocolul standard include mai multe sedinte. De obicei, se urmareste schema urmatoare:
-
3–4 sedinte initiale;
-
cate una la un interval de 3–4 saptamani.
Aceasta este faza de inductie. Dupa faza de inductie, se recomanda sedinte de intretinere, cate una la fiecare 4–6 luni, uneori anual (in functie de evolutie). Indicatiile pot fi altele, in general in functie de tipul de alopecie si severitate. Trebuie avut in vedere ca rezultatele acestei terapii depind, in mare parte, de mai multe variabile cum ar fi: cauza caderii parului, varsta pacientului si statusul hormonal, momentul interventiei. Daca se intervine rapid, eficienta este mai mare.
Cand devin vizibile rezultatele tratamentului PRP pentru caderea parului?
Tratamentul PRP impotriva caderii parului actioneaza gradul. Primele schimbari observate sunt adesea:
-
reducerea caderii parului dupa 1–2 luni de la terminarea fazei de inductie;
-
fire de par mai rezistente.
Cresterea vizibila a densitatii parului se observa, de regula, dupa 3–6 luni de la terminarea fazei de inductie. „Nu trebuie sa uitam ca ciclul natural de crestere al firului de par sanatos este foarte lent, iar regenerarea necesita cu atat mai mult timp in cazul foliculilor de par afectati”, explica dr. Ioana Scripca.
Rezultate maxime pot aparea chiar si la un an de la terminarea tratamentului. Este important ca pacientii sa aiba asteptari realiste si sa stie ca tratamentul PRP impotriva caderii parului nu are, in cele din urma, rezultate garantate. De asemenea, PRP functioneaza mai bine cand se combina cu tratamente medicamentoase locale si cu suplimente recomandate de catre medicul specialist.
Cat de sigur este tratamentul PRP pentru caderea parului?
Tratamentul PRP pentru scalp este considerat foarte sigur, dar trebuie efectuat intr-o clinica cu autorizatie in acest sens. Principalul avantaj este ca se foloseste sangele propriu, asadar riscurile de alergii, de respingere sau transmitere infectioasa este extrem de scazut. Totusi, pot aparea si reactii normale dupa procedura, cum ar fi:
-
sensibilitate locala;
-
roseata temporara;
-
usoara umflare.
Acestea se amelioreaza, insa, in decurs de 24–48 ore. Reactii mai rare, dar posibile, sunt infectia locala (daca procedura nu se aliniaza normelor de sterilitate), durere temporara si mici vanatai.
Care sunt contraindicatiile tratamentului PRP pentru scalp?
Desi procedura este sigura, exista anumite situatii in care aceasta este contraindicata, si anume:
-
pacientul este diagnosticat cu tulburari de coagulare;
-
pacientul are infectii active la nivelul scalpului;
-
pacientul are anumite boli autoimune (in special in puseul acut al bolii).
Evaluarea medicala este esentiala inaintea procedurii, asadar aceasta nu trebuie efectuata decat intr-un spatiu autorizat, de catre un profesionist in acest domeniu. Cu toate ca nu este sub nicio forma o solutie terapeutica miraculoasa si nu functioneaza identic pentru toti pacientii, terapia PRP pentru scalp poate fi o optiune eficienta mai ales in stadiile incipiente ale alopeciei.
Bibliografie:
-
Everts P, Onishi K, Jayaram P, Lana JF, Mautner K. Platelet-Rich Plasma: New Performance Understandings and Therapeutic Considerations in 2020. Int J Mol Sci. 2020 Oct 21;21(20):7794. doi: 10.3390/ijms21207794. PMID: 33096812; PMCID: PMC7589810. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7589810/
-
Gentile P, Garcovich S, Bielli A, Scioli MG, Orlandi A, Cervelli V. The Effect of Platelet-Rich Plasma in Hair Regrowth: A Randomized Placebo-Controlled Trial. Stem Cells Transl Med. 2015 Nov;4(11):1317-23. doi: 10.5966/sctm.2015-0107. Epub 2015 Sep 23. PMID: 26400925; PMCID: PMC4622412. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4622412/
-
Lopes-Silva R, Santos M, Sequeira ML, Silva A, Antunes T, Valejo-Coelho P, Neiva-Sousa M. Platelet-Rich Plasma Effectiveness in Treating Androgenetic Alopecia: A Comprehensive Evaluation. Cureus. 2025 Jan 13;17(1):e77371. doi: 10.7759/cureus.77371. PMID: 39944453; PMCID: PMC11817460. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11817460/
-
Paichitrojjana A, Paichitrojjana A. Platelet Rich Plasma and Its Use in Hair Regrowth: A Review. Drug Des Devel Ther. 2022 Mar 10;16:635-645. doi: 10.2147/DDDT.S356858. PMID: 35300222; PMCID: PMC8922312. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8922312/
-
Stevens J, Khetarpal S. Platelet-rich plasma for androgenetic alopecia: A review of the literature and proposed treatment protocol. Int J Womens Dermatol. 2018 Sep 21;5(1):46-51. doi: 10.1016/j.ijwd.2018.08.004. PMID: 30809579; PMCID: PMC6374694. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6374694/