
Deseori confundate cu punctele negre sau acneea, filamentele sebacee sunt insa structuri cutanate care fac parte in mod natural din procesul de reglare a secretiei sebumului la nivelul pielii.
Acestea pot deveni mai usor de sesizat mai ales in zona nasului, fruntii sau barbiei. Cand organismul produce sebum in exces, acesta se acumuleaza in respectivele filamente, dandu-le aspectul unor pori foarte dilatati. In plus, secretia excesiva a sebumului poate duce si la formarea punctelor albe sau negre.
Filamentele sebacee trebuie diferentiate de afectiuni dermatologice cum ar fi punctele negre, care sunt un tip de acnee. Astfel puteti evita riscul de a interveni asupra lor in moduri care ar putea cauza dezechilibre, inflamatii sau chiar cicatrici.
In acest articol vom analiza modul in care puteti sa recunoasteti aceste structuri naturale ale pielii si sa le deosebiti de punctele negre, veti descoperi care este rolul lor si ce factori le pot influenta aspectul, precum si metodele adecvate de ingrijire, pentru estomparea filamentelor si imbunatatirea texturii tenului.
Ce sunt filamentele sebacee
Filamentele sebacee sunt structuri tubulare minuscule, prezente in porii pielii, mai ales pe fata, in zonele ce densitate mare a glandelor sebacee, cum ar fi suprafata nasului, fruntea si barbia (zona T).
Aceste filamente contin sebum (uleiul natural produs de glandele sebacee), celule moarte si bacterii inofensive care captusesc canalele porilor. Spre deosebire de punctele negre, care sunt o forma de acnee, filamentele sebacee fac parte din structura normala a pielii.
Rolul principal al filamentelor este de a ghida sebumul de la glandele sebacee spre suprafata pielii, unde acest ulei natural formeaza o pelicula protectoare. Respectiva pelicula contribuie la hidratarea naturala a pielii si la mentinerea unei bariere impotriva factorilor externi precum poluarea sau bacteriile.
Cum arata filamentele sebacee
Filamentele sebacee se prezinta sub forma unor puncte mici, usor cenusii sau galbui, vizibile la suprafata pielii. Spre deosebire de punctele negre, care sunt de obicei intunecate si iesite in relief, filamentele sebacee sunt mai deschise la culoare, au o textura uniforma si nu provoaca inflamatii sau disconfort.
Aspectul acestora poate fi influentat de factori genetici, cantitatea de sebum secretata de glandele sebacee, tipul tenului (sunt mai vizibile in special pe tenul mixt sau gras) si stilul de viata.
Filamente sebacee si puncte negre, cum le deosebiti
Desi confundate frecvent, filamentele sebacee si punctele negre sunt doua lucruri diferite:
- filamentele sebacee sunt structuri normale ale pielii, nu au caracter inflamator si sunt sesizabile la majoritatea persoanelor;
- punctele negre (un tip de acnee) sunt comedoane deschise, formate prin blocarea porilor cu sebum oxidat. Comedonul devine negru in urma expunerii la aer. Cand un comedon este insa acoperit de piele (deci nu ia contact cu aerul), acesta este cunoscut sub numele de punct alb.
Pe cand filamentele sebacee indeplinesc o functie fiziologica, punctele negre pot necesita tratament medicamentos daca sunt persistente.
De ce devin vizibile filamentele sebacee
Filamentele sebacee sunt o componenta fireasca a functiei cutanate, dar uneori pot deveni mai evidente. Iata de ce aceste filamente pot deveni mai usor sesizabilesesizabile:
- varsta – filamentele sebacee sunt deseori mai evidente la adolescenti si adulti tineri, din cauza modificarilor hormonale care cresc productia sebumului. Filamentele sebacee pot deveni mai pronuntate si la persoanele cu varsta de 40-50 de ani, la care pielea isi pierde fermitatea si porii se pot dilata;
- ingrijirea necorespunzatoare a pielii – expunerea excesiva la soare sau spalarea prea frecventa poate usca pielea. Glandele sebacee vor incerca apoi sa produca mai mult sebum pentru a rehidrata pielea, ceea ce poate incarca filamentele sebacee;
- firele de par mai groase – la persoanele cu foliculi de par mai grosi, si filamentele sebacee pot fi mai vizibile;
- sexul persoanei – barbatii tind sa aiba glande sebacee de dimensiuni mai mari, motiv pentru care la acestia filamentele sebacee sunt mai usor de sesizat;
- zona geografica – persoanele care traiesc in regiuni cu climat umed pot prezenta filamente sebacee mai pronuntate, ca urmare a secretiei mai mari de sebum;
- anumite afectiuni – precum dezechilibrele hormonale, sindromul ovarelor polichistice si unele boli dermatologice pot influenta aspectul filamentelor sebacee
Factori de risc care duc la evidentierea filamentelor sebacee
1. Factori infectiosi/de mediu
Desi evidentierea filamentelor sebacee nu este cauzata de agenti infectiosi, anumiti factori de mediu pot influenta aspectul acestora. De exemplu, expunerea la poluare, umiditate sau conditii meteorologice dure poate duce la cresterea secretiei de sebum si astfel filamentele sebacee pot deveni mai vizibile.
2. Factori genetici/autoimuni
Factorii genetici sunt unul dintre motivele pentru care filamentele sebacee pot fi mai vizibile. Persoanele cu ten gras sau istoric familial de acnee tind sa aiba filamente sebacee mai pronuntate. De asemenea, sanatatea pielii poate fi afectata de tulburari autoimune, care pot influenta secretia sebumului si textura pielii.
3. Stil de viata si dieta
Si factorii stilului de viata pot influenta sanatatea pielii si aspectul filamentelor sebacee. Alimentele cu indice glicemic ridicat, produsele lactate si consumul excesiv de zahar pot exacerba productia de sebum. In plus, hidratarea inadecvata, lipsa somnului si stresul intens pot cauza probleme dermatologice, inclusiv evidentierea filamentelor sebacee.
Tratament pentru filamente sebacee
Desi prezenta filamentelor sebacee este un lucru perfect normal, exista metode eficiente de a le reduce vizibilitatea si de a mentine porii curati. Pentru ingrijirea adecvata a filamentelor sebacee se recomanda o abordare blanda, constanta si adaptata tipului dumneavoastra de piele.
1. Curatarea delicata a tenului
Spalarea fetei de doua ori pe zi cu un gel sau o spuma de curatare non-comedogenica poate preveni acumularea excesiva a sebumului.
In acest sens se recomanda produsele pe baza de acid salicilic, un acid beta-hidroxi (BHA). Acestea patrund in profunzimea porilor si dizolva sebumul, estompand filamentele sebacee.
De obicei, produsele cu acid salicilic se folosesc de 2-3 ori pe saptamana. Daca insa observati uscaciune sau descuamare, utilizati produsul mai rar.
Intrucat acidul salicilic este un derivat al aspirinei, nu folositi astfel de produse cosmetice daca sunteti alergic la aspirina.
2. Exfoliere chimica
Exfolierea regulata cu acizi alfa-hidroxi (AHA) sau beta-hidroxi (BHA) ajuta la indepartarea celulelor moarte si la ameliorarea aspectului inestetic al filamentelor sebacee. Nu este indicat sa folositi scruburi agresive, care pot irita pielea si agrava problema.
3. Masti cu argila sau carbune activ
Acestea pot absorbi excesul de sebum si micsora temporar porii, facand filamentele sebacee mai putin vizibile. Aceste masti pot fi aplicate de 1-2 ori pe saptamana, in functie de toleranta pielii.
4. Retinoizi topici
Produsele cu retinol sau tretinoina (derivat al retinolului) stimuleaza regenerarea celulara si previn obstructia (infundarea) porilor. Desi retinoizii nu estompeaza complet filamentele sebacee, utilizarea regulata confera pielii un aspect mai neted si uniform.
5. Peroxid de benzoil
Peroxidul de benzoil este un ingredient frecvent intalnit in produsele antiacnee. Acesta reduce aspectul lucios al tenului, ajutand la limitarea secretiei de sebum si la estomparea porilor.
Peroxidul de benzoil poate insa provoca uscaciune si descuamare excesiva, mai ales daca este folosit in concentratii mari. Daca vi se prescrie astfel de produse, respectati intocmai indicatiilor dermatologului.
6. Protectie solara
Expunerea la soare, fara protectie adecvata, poate duce la deteriorarea pielii si la aparitia cancerului de piele. In plus, un studiu din 2015 sugereaza ca poate inclusiv sa dilate porii si sa evidentieze filamentele sebacee.
Utilizarea zilnica a cremei de protectie solara poate limita efectele adverse ale expunerii la radiatia solara si favoriza mentinerea sanatatii pielii.
In cazul persoanelor cu tenul gras si pori dilatati se recomanda cremele de protectie solara non-comedogenice, care nu blocheaza porii. Cremele cu textura grasa pot evidentia si mai mult porii dilatati.
7. Ingrijiri dermatocosmetice profesionale
Pentru rezultate vizibile si sigure, puteti apela la tratamente profesionale precum microdermabraziunea, peelingurile chimice cu acid salicilic in concentratii mari (10-50% acid salicilic, comparativ cu 0,5-2% in cazul produselor eliberate pe baza de reteta) sau fototerapia cu lumina LED. Astfel de servicii sunt disponibile in cabinetele dermatologice. Aceste proceduri contribuie la curatarea porilor si la reglarea secretiei de sebum.
Ce sa evitati in tratarea filamentelor sebacee
Pentru a nu agrava aspectul filamentelor sebacee, este important sa evitati:
- stoarcerea cosurilor și a pielii, in general – poate duce la inflamatii, iritatii sau infectii ale porilor;
- utilizarea produselor cosmetice agresive – evitati produsele cu formule care usuca excesiv pielea, deoarece pentru a compensa acest efect, glandele sebacee vor secreta si mai mult sebum;
- utilizarea inconstanta a produselor de ingrijire a pielii – fara o rutina de ingrijire urmata consecvent, nu veti obtine rezultate pe termen lung.
Intrebari frecvente
1. Ce pot face pentru ca filamentele sebacee sa devina mai putin evidente?
Pentru imbunatatirea aspectului pielii, este indicat:
- sa va curatati tenul zilnic cu un demachiant delicat;
- sa folositi regulat o crema hidratanta;
- sa evitati produsele cu formule grase, comedogenice;
- sa nu va atingeti fata cu mainile murdare.
2. Ce se intampla daca incerc sa extrag filamentele sebacee?
Filamentele sebacee au aspectul unor fire ceroase de culoare cenusiu deschis sau galbena. Daca le presati cu degetele sau unghiile, acestea pot fi extrase din porii pielii, sau s-ar putea sa indepartati doar o cantitate mica de sebum.
Evitati totusi sa stoarceti filamentele sebacee. Chiar daca reusiti sa eliminati sebumul din pori, acesta se va acumula din nou in cateva zile. In plus, presand pielea cu unghiile va puteti cauza leziuni si chiar cicatrici. De asemenea, acest lucru poate deteriora si dilata si mai mult porii, care vor deveni si mai evidenti.
3. Benzile pentru curatarea porilor de pe nas pot indeparta filamentele sebacee?
Astfel de produse sunt concepute sa indeparteze punctele negre, dar pot extrage si filamentele sebacee, care sunt insa importante pentru mentinerea hidratarii pielii. In plus, daca aceste filamente sunt extrase, pielea poate deveni uscata si bacteriile pot patrunde in piele, cauzand acnee.
Asadar, daca folositi benzi pentru curatarea porilor, aveti grija sa nu indepartati accidental si filamentele sebacee.
Surse:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24571-sebaceous-filaments
https://www.medicalnewstoday.com/articles/sebaceous-filaments
https://www.apollohospitals.com/diseases-and-conditions/sebaceous-filaments
