Curiozitati despre podoaba capilara. Stiati ca... ?

Parul este una dintre acele parti ale corpului care diferentiaza indivizii. Vopsit sau in culori naturale, drept sau ondulat, lung sau scurt, dezvaluie destule lucruri despre noi si are anumite particularitati de care multi nu stiu.

De un singur fir poate fi agatata o greutate de pana la 100 de grame

Rezistenta firului de par este mai mare decat te astepti. In teorie, se pare ca toate firele de par care cresc pot sustine o greutate de 12 tone, de un singur fir putand fi agatata o greutate de pana la 100 de grame. O alta particularitate a firului de par este elasticitatea. Cand este ud, se poate intinde cu pana la 30% fara sa se deterioreze. Gradul de hidratare si de elasticitate difera, fiind mai scazut la parul negru si cret decat in cazul culorilor mai deschise.

Media firelor de par la o femeie blonda natural ajunge la 130.000, spre deosebire de celelalte care au in medie 100.000 de fire.

Textura si rata de crestere a parului nu depind de taierea varfurilor. Cat despre culoare, aceasta depinde de un pigment numit „melanina”. Cu cat inaintam in varsta, organismul secreta tot mai putina melanina, formandu-se mici bule de aer care favorizeaza incaruntirea.

Invelisul exterior al parului este format din mai multi solzi suprapusi

Singura parte vie a firului de par se afla sub piele, restul fiind alcatuit din celule moarte. Invelisul exterior al parului este format din mai multi solzi suprapusi.

Proteina numita „cheratina”, care se afla in compozitia parului, poate fi regasita si in structura coarnelor si copitelor animalelor.

Compozitia chimica a parului este: 50,65% carbon, 20,85% oxigen, 17,14% azot, 6,36% hidrogen si 5,0% sulf. Dupa cate se pare, parul mai inchis la culoare contine un nivel mai ridicat de carbon fata de parul blond.

Persoanele care fumeaza au firul de par mai subtire. In general, grosimea firului de par este de 0,02-0,04 mm. Scalpul contine 100.000 de fire, aproximativ 1.000 pe 2,5 cmp.
 

Dupa maduva osoasa, parul este tesutul cu cea mai rapida crestere

Forma si pozitia foliculului fata de scalp determina aspectul firului de par. Astfel, foliculul rotund genereaza un fir drept, in timp ce forma lunguiata sau ovala a foliculului are ca rezultat par ondulat si cret.

Dupa maduva osoasa, parul este tesutul cu cea mai rapida crestere. Se pare ca, in timp ce 90% din par este in crestere, 10% se afla intr-o stare latenta. In cazul unui adult, cresc, in medie, 35 de metri de fire de par in fiecare zi. Se pare ca vremea calda ajuta la cresterea mai rapida a acestuia.

Pentru a avea un par sanatos si frumos, este necesar sa tii cont si de alte sfaturi ale specialistilor, cum ar fi pieptanarea zilnica, actiune care faciliteaza o mai buna circulatie a sangelui; pentru a nu deteriora cuticulele, este recomandat sa nu iti speli parul cu apa fierbinte.

Este bine sa stii ca un rol foarte important in sanatatea parului il are si alimentatia. Specialistii sustin ca produsele din faina integrala, ouale, heringul, somonul, morcovii si legumele verzi ajuta parul sa isi pastreze proprietatile si sa fie intr-o stare buna.

Ionut Solescu