CATENA, premiata din nou la Gala Trusted Brands 2015, editia a X -a

CATENA, premiata din nou la Gala Trusted Brands 2015, editia a X -a CATENA,  premiata din nou la Gala Trusted Brands 2015, editia a X -a

Ultima actualizare: 20 noiembrie 2015

După ce în anul 2014 s-a aflat pe primul loc în top-ul încrederii consumatorilor români, conform studiului realizat de Trusted Brands in care pentru prima data a fost introdusa categoria Farmacii, CATENA a cucerit locul I pentru al doilea an consecutiv.

Cercetarea a fost realizata cu ajutorul unor chestionare cu intrebari deschise, fara variante de raspuns, fiecare respondent nominalizand brand-ul preferat. Studiul Trusted Brands 2015 a fost realizat în perioada septembrie – noiembrie 2014, iar respondenții au fost selectați din baza de date de clienți activi ai Reader’s Digest din țările participante: Austria, Elveția, Finlanda, Germania, Portugalia, România și Rusia. În această perioada s-au trimis 285.396 de chestionare cu întrebări deschise, dintre care 50.000 numai în România, iar selectarea eșantionului consultat a fost efectuată astfel încât să reflecte profilul populației din fiecare țară. Din România au fost analizate aproape 2000 de chestionare (mai precis 1.986 completate), iar procesarea datelor și a rezultatelor a fost realizată de compania britanică Wyman Dillon Ltd..

 

 CATENA, farmacia de incredere a romanilor

Gala Trusted Brands 2015a fost aleasa de respondenti pe baza urmatoarelor criterii: Calitate, Valoare, Excelenta, Imagine puternica, intelegerea nevoilor clientilor si Responsabilitate sociala. Evenimentul a avut loc in salonul Le Diplomate al Hotelului Athenee Palace Hilton.

In cele peste 500 de farmacii CATENA, binecunoscuta companie cu capital 100% românesc, clientii sunt obisnuiti sa gaseasca produse de calitate, la preturi foarte mici, au parte de sfaturi profesioniste, din inima, dar mai ales au certitudinea ca fac economii. Peste 2,5 milioane de  romani au  carduri de fidelitate  CATENA, dovada incontestabila a increderii si fidelitatii lor in relatia cu Farmacia Inimii.  Din dorința de a susține și de a veni în sprijinul sănătății românilor, CATENA desfasoara numeroase campanii de informare medicală  și prevenție, introducând  in farmacii  produse special create pentru a susține un stil de viață sănătos (suplimentele si cosmeticele Naturalis, apoi produsele Nucita sau Inimioarele  Sante ultimele doua fiind  recomandate atat in dietele cu indice glicemic scazut, cat si in regimul persoanelor cu diabet).

 
Câștigătorii Trusted Brands România 2015:
 

 Categorii europene: Automobile: Volkswagen / Electrocasnice: Bosch / Computere personale: HP / Telefonie mobila: Samsung / Operatori telefonie mobila: Orange / Camere foto: Nikon / Agentii de turism: Paralela 45 / Banci: Banca Transilvania / Carduri de credit: Visa / Companii de asigurari: Allianz Tiriac / Furnizori servicii internet: RCS & RDS / Benzinarii: Petrom / Vitamine: Eurovita / Remedii impotriva racelii si gripei: Nurofen / Analgezice: Algocalmin / Produse de ingrijire a parului: Nivea / Produse de ingrijire a pielii: Nivea / Produse de machiaj: Avon / Detergenti: Ariel / Cereale pentru micul dejun: Nestle

Categorii locale: Stații radio: Europa FM / Produse de panificație: Vel Pitar / Produse lactate: Napolact / Produse din carne: Cris-Tim / Ulei de gătit: Untdelemn de la Bunica / Condimente: Fuchs / Ape minerale: Borsec / Hrană pentru animale: Pedigree / Clinici private: Medlife / Cafea: Jacobs / Pastă de dinți: Colgate / Farmacii: CATENA / Retailer electrocasnice: Altex / Săpun: Dove / Deodorant: Nivea / Centre comerciale: Kaufland / Cotidiane: Adevarul / Stații TV: Pro TV

 

Farmacia inimii  multumeste tuturor clientilor sai pentru increderea si fidelitatea pe care o au in brand-ul CATENA.