SPF-ul expira? Aflati cand este timpul sa aruncati crema de anul trecut

SPF-ul expira? Aflati cand este timpul sa aruncati crema de anul trecut
Farmacia Catena

SPF-ul-expira

Crema cu SPF este, pentru multe persoane, „un produs de vara”. O cumparam in vacanta, o folosim pentru cateva zile, apoi ramane uitata intr-un sertar pana anul urmator. Pare in regula, nu? Din pacate, nu este chiar asa. Protectia solara nu este eterna. Iar folosirea unui SPF expirat poate insemna, de fapt, lipsa protectiei, chiar daca textura pare inca buna.


Cand expira SPF-ul?

„SPF-ul expira, intr-adevar, iar asta este o recomandare vaga, ci un aspect important care tine de sanatatea pielii si siguranta utilizarii. Majoritatea produselor de protectie solara au o data de expirare inscriptionata pe ambalaj. Aceasta indica perioada in care formula ramane atat stabila, cat si eficienta si sigura spre utilizare”, ne explica dr. Ioana Scripca, medic rezident microbiologie medicala.

De regula, termenul este de 2–3 ani de la data fabricatiei, asadar nu din momentul in care produsul a fost deschis sau achizitionat. Aici apare confuzia frecventa. Daca achizitionati deja o crema care a stat deja cateva luni pe raft, perioada de utilizare este mai scurta. De aceea, unele produse au si simbolul PAO (Period After Opening) trecut pe ele, reprezentat printr-un borcanel deschis, care indica cate luni este sigur produsul dupa deschidere (de exemplu, „6M” inseamna „6 luni”, „12M” inseamna „12 luni”).

Pentru produsele cu SPF, perioada de utilizare dupa deschidere variaza intre 6–12 luni, in functie de formula. „Este recomandat ca odata deschis produsul, sa se inscrie pe o eticheta atasata data la care acesta a fost folosit pentru prima data. Astfel, persoanei ii va fi mult mai usor sa isi dea seama ulterior daca produsul mai poate fi folosit sau nu”, ne recomanda dr. Ioana Scripca.

De ce expira SPF-ul?

Protectia solara functioneaza datorita unor filtre:

  • chimice (care absorb radiatiile UV);
  • minerale (care reflecta sau disperseaza radiatiile).

Aceste substante sunt sensibile la, lumina, la caldura si la actiunea aerului. In timp, ele se degradeaza. Asta inseamna ca nu mai asigura acelasi nivel de protectie. Practic, un SPF 50 poate ajunge sa protejeze mult mai putin, fara sa va dati seama. Mai mult, conservantii din produs isi pierd eficienta. Astfel, crema cu SPF poate deveni chiar un mediu favorabil pentru cresterea si dezvoltarea bacteriilor.

Un lucru important de retinut!

„SPF-ul nu ar trebui, in mod ideal, sa apuce sa expire. De ce? Pentru ca ar trebui folosit zilnic, nu doar la plaja sau in vacante. Practic, ne expunem la radiatii ultraviolete tot timpul anului, chiar si in zilele innorate sau iarna, chiar daca mai putin decat in zilele cu soare puternic. Daca folosim corect crema, adica in cantitate suficienta si prin reaplicare constanta, un tub nu ar trebui sa reziste mai mult de cateva luni”, ne spune dr. Ioana Scripca.

Care sunt semnele ca SPF-ul a expirat?

Chiar daca data de pe ambalaj nu este clara sau a fost stearsa, exista anumite indicii vizibile si olfactive care va pot ajuta sa decideti daca produsul mai este sigur. Iata care sunt acestea:

Schimbarea texturii

Unul dintre cele mai evidente semne este separarea ingredientelor, ceea ce inseamna ca:

  • crema devine apoasa;
  • apar straturi diferite (ulei + apa);
  • consistenta nu mai este omogena.

Acest lucru indica degradarea formulei produsului. Chiar daca agitati recipientul pentru a omogeniza continutul, eficienta nu mai este garantata.

Modificarea culorii

„Un SPF proaspat are o culoare uniforma. Daca se observa semne de ingalbenire nenaturala, pete mai inchise la culoare si un aspect general neuniform, inseamna ca produsul a suferit o serie de modificari chimice, modificari care afecteaza siguranta utilizarii si eficienta”, ne spune dr. Ioana Scripca.

Mirosul neplacut

Cremele cu SPF au, de obicei, un miros neutru sau usor parfumat. Daca simtiti un miros ranced, un miros chimic puternic sau schimbari evidente fata de mirosul initial, este foarte probabil ca SPF-ul sa fi expirat. Prin urmare, trebuie aruncat numaidecat.

SPFexpira

Eficienta scazuta

„Uneori, semnele nu sunt vizibile la nivelul produsului, dar sunt evidente la nivelul pielii. Daca o persoana foloseste fara sa stie un SPF expirat, este foarte probabil ca pielea sa se inroseasca mai repede si sa se arda mai usor, sau bronzul sa se prinda in scurt timp de piele”, ne explica dr. Ioana Scripca. In unele cazuri, pot aparea chiar iritatii la scurt timp dupa aplicarea produsului expirat. SPF-ul, in astfel de cazuri, nu mai asigura protectia declarata pe eticheta.

Deteriorarea ambalajului

Un alt indiciu ca SPF-ul a expirat il poate reprezenta ambalajului. Recipientele joaca un rol important in asigurarea stabilitatii produsului. Daca tubul este umflat, capacul nu se mai inchide cum trebuie sau recipientul a fost expus la caldura excesiva (lasat in masina, langa un calorifer), formula cel mai probabil este compromisa. Asta este valabil chiar daca produsul nu a expirat. SPF-ul ar trebui depozitat la intuneric, de preferat la temperatura ambientala.

Sfaturi pentru a alege corect produsul cu SPF

Este important ca produsul cu SPF pentru care optati sa se potriveasca atat tipului de piele, cat si sa asigure protectie cat mai buna.

Alegeti un SPF cu spectru larg

Protectia trebuie sa acopere:

  • UVA-urile (responsabile de imbatranirea pielii);
  • UVB-urile  (responsabile de arsuri solare).

Pe ambalaj trebuie sa apara mentiunea „broad spectrum” sau echivalentul.

Optati pentru un SPF adecvat

  • SPF 30 blocheaza aproximativ 97% din UV-uri;
  • SPF 50 blocheaza aproximativ 98% din UV-uri.

„Diferenta nu este uriasa, intr-adevar, dar conteaza foarte mult mai ales pentru pielea sensibila. Important este sa se aplice atat suficient produs, cat si reaplicarea la intervale regulate”, spune dr. Ioana Scripca.

Atentie la tipul de piele!

  • pentru pielea grasa se recomanda formule gel sau oil-free;
  • piele uscata se recomanda formule hidratante;
  • piele sensibila se recomanda produsele cu filtre minerale (oxid de zinc, dioxid de titan).

Alegeti formule rezistente la apa

Daca mergeti la plaja sau faceti sport in aer liber, optati pentru produse rezistente la apa. Atentie la faptul ca acestea nu sunt complet impermeabile si necesita reaplicare periodica.

Verificati data de expirare inainte de cumparare

Un detaliu simplu, dar esential. Evitati produsele fara data clara de expirare sau cele care sunt aproape de termenul de valabilitate.

Alte sfaturi pentru a va proteja corect de radiatiile UV

SPF-ul este doar o parte din protectia solara adecvata. In acest sens, se mai recomanda si:

Aplicarea unei cantitati corecte

Majoritatea persoanelor folosesc prea putin produs. Regula generala este sa se aplice aproximativ 2 miligrame per fiecare centimetru patrat de piele expusa. Pentru fata, se aplica echivalentul a doua degete de crema.

Reaplicarea la fiecare 2 ore

Protectia scade in timp, mai ales daca transpirati, intrati in apa sau va stergeti cu prosopul. Prin urmare, crema trebuie reaplicata la aproximativ fiecare 2 ore.

Limitarea expunerii la soare in orele de varf

Intre 10:00 si 16:00, radiatiile UV sunt cele mai intense. Daca este posibil, limitati expunerea in acest interval.

Folosirea protectiei fizice

SPF-ul nu este suficient singur. Purtati palarii sau sepci cu boruri largi, ochelari de soare cu protectie UV si haine cu tesatura densa, dar in acelasi timp respirabile, pentru a va asigura o protectie completa.

Folosirea SPF-ului zilnic, nu doar in vacante

Radiatiile UVA trec prin nori si chiar prin geamuri. Asta inseamna ca pielea este expusa zilnic la ultraviolete, nu doar atunci cand soarele este puternic. Folositi SPF in fiecare zi pentru a contracara efectele negative ale radiatiilor ultraviolete.