Boala celiaca si intoleranta la gluten: diferente, cauze, tratament

Boala celiaca si intoleranta la gluten: diferente, cauze, tratament Boala celiaca si intoleranta la gluten: diferente, cauze, tratament

Ultima actualizare: 17 iulie 2024

boala-celiaca-si-intoleranta-la-gluten

In primul rand, trebuie clarificat faptul ca boala celiaca nu reprezinta acelasi lucru cu intoleranta la gluten, chiar daca glutenul este factorul declansator comun pentru ambele conditii, iar simptomele sunt similare. Diferenta consta in felul in care sistemul imunitar raspunde la o anumita proteina prezenta in grau, orz si secara.

Astfel, in cazul persoanelor care sufera de boala celiaca, glutenul determina sistemul imunitar sa-si atace propriile tesuturi, in speta vilozitatile de la nivelul mucoasei intestinului subtire (niste protruzii fine care au forma unor degete).

In cazul persoanelor care sufera de intoleranta la gluten, sistemul imunitar ataca glutenul, pe care il considera un invadator, prin inflamarea tesuturilor din interiorul si exteriorul tractului digestiv.

Pentru ca semnele si simtomele celor doua afectiuni sunt aproape identice, stabilirea unui diagnostic fara efectuarea unor teste medicale este aproape imposibila. Totusi, nu toti specialistii sunt convinsi ca intoleranta la gluten (denumita si intoleranta la gluten non-celiaca sau hipersensibilitate la gluten) este o afectiune reala, fiind recunoscuta relativ recent de comunitatea medicala ca o afectiune de sine statatoare. De asemenea, manifestarile celor doua conditii pot fi confundate cu cele ale sindromului de colon iritabil, ale anemiei prin lipsa de fier, ale diverticulitei sau ale sindromului de oboseala cronica, ceea ce a impiedicat mult timp diagnosticarea lor corecta.

Intoleranta la gluten usoara sau non-celiaca produce semne si simptome suparatoare, dar nu deterioreaza intestinul subtire, impiedicand absorbirea nutrientilor pentru functionarea normala a organismului, asa cum o face boala celiaca.

 


Informatii generale despre boala celiaca

Boala celiaca este o afectiune autoimuna in care sistemul imunitar raspunde negativ la glutenul care se gaseste in grau si alte cereale.

De-a lungul timpului, boala celiaca afecteaza protruziile din intestin asemanatoare degetelor care absorb substantele nutritive, numite vilozitati. Aceasta deteriorare limiteaza absorbtia generala a nutrientilor si poate duce la o serie de probleme de sanatate.

De obicei, consumul de alimente care contin gluten provoaca disconfort in tractul gastrointestinal.

Boala celiaca afecteaza aproximativ 1 din 100 de persoane la nivel mondial, iar multi oameni au aceasta afectiune fara sa stie.

Singura modalitate prin care o persoana cu boala celiaca poate evita semnele si simptomele este sa evite glutenul.

ce-este-boala-celiaca

Informatii generale despre intoleranta la gluten

Intoleranta la gluten poate provoca semne si simptome similare cu boala celiaca, insa este o problema diferita, cu efecte diferite pe termen lung.

Semnele si simptomele intolerantei la gluten pot semana, de asemenea, cu cele ale unei alergii la grau sau ale unor afectiuni intestinale, cum ar fi sindromul de intestin iritabil (SII).

Persoanele cu boala celiaca trebuie sa evite glutenul, deoarece acesta poate provoca leziuni intestinale si poate impiedica organismul sa absoarba nutrientii esentiali.

Cei cu alergie la grau trebuie sa evite toate produsele din grau, deoarece ingerarea acestora le-ar putea pune imediat viata in pericol.

Intoleranta la gluten poate provoca disconfort, insa riscul sa produca semne si simptome severe care necesita ingrijiri de urgenta este mic.

Oamenii de stiinta au gasit dovezi ca factorii de mediu pot contribui la aparitia bolii celiace.

Cu toate acestea, expertii nu sunt siguri care sunt cauzele intolerantei la gluten si care este legatura acesteia cu afectiuni similare. Unii cercetatori au sugerat ca alte ingrediente din grau, nu glutenul, ar putea cauza unele dintre aceste reactii.

Boala celiaca si intoleranta la gluten – semne si simptome

Asa cum mentionam, semnele si simptomele sunt variate si pot fi confundate cu cele manifestate in cazul altor boli. Cel mai intalnite sunt urmatoarele:

Semne si simptome intestinale

Cele mai frecvente manifestari sunt cele intestinale:

  • balonare si dureri abdominale
  • diaree cronica
  • materii fecale urat mirositoare
  • flatulenta
  • apetit scazut

boala-celiaca-simptome-semne

Semne si simptome la nivelul oaselor, muschilor si pielii

Cele doua afectiuni pot provoca semne si simptome si la nivelul oaselor, muschilor si pielii, cum ar fi:

  • dureri de oase si articulatii
  • osteoporoza
  • crampe musculare
  • umflarea mainilor si picioarelor
  • dermatita herpetiforma
  • acnee
  • piele uscata
  • caderea parului

Simptome comportamentale, cognitive si emotionale

Unii oameni se pot confrunta si cu semne si simptome comportamentale si emotionale, printre care:

  • deficit de atentie
  • atacuri de panica
  • iritabilitate
  • depresie
  • anxietate
  • apatie

Alte simptome

De asemenea, pot aparea si alte manifestari, cum ar fi:

  • respiratie urat mirositoare
  • probleme ale gingiilor si dintilor
  • pierdere in greutate
  • dezechilibre hormonale
  • tulburari menstruale
  • arsuri la stomac
  • dureri de cap
  • insomnie

Cauzele bolii celiace si ale intolerantei la gluten

Boala celiaca nu trebuie confundata cu intoleranta la gluten, cu toate ca glutenul este factorul declansator pentru ambele tulburari, iar simptomele sunt similare.

Cauzele bolii celiace

Boala celiaca este considerata o boala autoimuna, transmisa genetic, care poate fi diagnosticata atat in copilarie, cat si la varsta adulta. Practic, o persoana poate trai multi ani fara sa aiba semne si simptome, boala celiaca putandu-se manifesta dupa evenimente stresante sau majore (sarcina, interventie chirurgicala, etc).

Au fost identificate deocamdata doua gene care cresc riscul dezvoltarii bolii celiace: HLA-DQ2 si HLA-DQ8. Acest lucru nu inseamna insa ca toti cei care au una sau ambele versiuni ale antigenului leucocitar uman (H.L.A.) vor face boala celiaca, cercetatorii fiind de parere ca mai sunt implicate si alte gene care urmeaza sa fie descoperite.

cauze-boala-celiaca

Cu alte cuvinte, doi factori sunt implicati in aparitia bolii celiace: factorul genetic si glutenul. In ce il priveste pe cel de-al doilea, este posibil ca stilul modern de viata, cu alimente modificate genetic, in care glutenul este prezent in proportii mult mai mari decat in urma cu cateva zeci de ani, poate explica explozia numarului cazurilor de boala celiaca.

Cauzele intolerantei la gluten

Cauzele intolerantei la gluten nu sunt foarte clare, chiar daca la prima vedere glutenul este factorul declansator principal. In 2011, cercetatorul Alessio Fasano a publicat rezultatele unui studiu de reper in ceea ce priveste intoleranta la gluten non-celiaca, rezultate care indicau glutenul ca fiind cauza acestei conditii. Acesta ar fi iritat intestinul cauzand semne si simptome asemanatoare bolii celiace, fara ca aceasta sa fie declansata.

Studiile mai recente arata insa ca de vina sunt alti compusi ai graului, care se gasesc si in alte alimente, precum ceapa sau usturoiul.

Metode de tratament pentru boala celiaca si intoleranta la gluten

In prezent, singurul tratament pentru boala celiaca este respectarea unei diete fara gluten care sa asigure aportul necesar de nutrienti alimentari si de calorii. De asemenea, boala celiaca trebuie monitorizata periodic prin efectuarea unor teste de sange si a unora care sa identifice eventualele contaminari cu gluten.

Daca suferiti de boala celiaca si consumati un aliment care contine gluten, sistemul imunitar va ataca intestinul subtire si va impiedica absorbtia corecta a nutrientilor din alimente. De aceea, va trebui sa evitati absolut orice aliment care are in compozitie grau sau faina de grau si orice produs care contine secara, orz, grau dur, faina de cartofi, faina graham, malt si gris. Dupa adoptarea dietei fara gluten, intestinul subtire se va vindeca in cel mult doi ani in cazul adultilor si in cateva luni in cazul tinerilor.

boala-celiaca-tratament

Daca suferiti de intoleranta la gluten, tratamentul este identic cu cel recomandat pentru boala celiaca, singura diferenta fiind faptul ca in general nu este necesara mentinerea acestuia intr-o maniera foarte stricta sau pe o perioada la fel de lunga. Totusi, este nevoie ca afectiunea sa fie diagnosticata corect inainte de a incepe dieta fara gluten.

Nu uitati ca este foarte important ca, dupa primirea diagnosticului de boala celiaca, sa mentineti permanent dieta fara gluten si sa reveniti periodic la consultul medical pentru a monitoriza corespunzator afectiunea si pentru a tine sub observatie eventualele complicatii.

 

 

 

Referinte:

https://cdhf.ca/en/celiac-disease-vs-gluten-sensitivities/

https://newsnetwork.mayoclinic.org/discussion/coeliac-disease-vs-gluten-intolerance-mayo-clinic-healthcare-expert-explains-the-difference/

https://www.medicalnewstoday.com/articles/38085

https://www.healthline.com/health/celiac-disease-sprue

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21622-gluten-intolerance

https://www.medicalnewstoday.com/articles/312898