Edem Quincke la copii: ce trebuie sa stiti?

Edemul Quincke, cunoscut si sub denumirea de edem angioneurotic sau angioedem, reprezinta o afectiune acuta caracterizata prin edem subcutanat sau submucos, ce apare in urma acumularii rapide de lichid in spatiul din jur. Cazurile de edem Quincke la copii pot progresa relativ rapid spre o urgenta medicala, mai ales daca edemul implica caile respiratorii, putand pune in pericol viata persoanei. Desi exista o acceptie generala conform caruia edemul Quincke defineste orice forma de angioedem, este mult mai specific termenul de edem Quincke la copii in situatiile in care edemul se dezvolta la nivelul uvulei palatine, adica la nivelul asa-zisului „omusor palatin”.

Edem Quincke la copii – cauze si factori de risc

Prin edem Quincke la copii intelegem angioedemul care afecteaza straturile profunde ale pielii si tesuturilor subcutanate sau mucoase. Spre deosebire de urticarie, care implica deseori stratul superficial al pielii, un edem Quincke la copii poate compromite functiile vitale, in special daca afecteaza caile respiratorii, tractul digestiv sau tesuturile periorbitale. De cele mai multe ori, un edem Quincke apare in urma unei reactii alergice care elibereaza mediatori inflamatori cum ar fi histamina, bradikinina, leucotrinele. Acestia provoaca vasodilatatie si, astfel, duc la cresterea permeabilitatii capilare – lichidul se scurge in afara vaselor si se acumuleaza in piele/mucoase.

Exista trei tipuri clinice distincte de angioedem:

1. angioedem alergic: implica activarea mastocitelor si bazofilelor mediata de IgE in prezenta unui alergen specific;
2. angioedem non-alergic indus de medicamente: descrie cazuri de edem Quincke la copii, in mod obisnuit secundare administrarii anumitor medicamente;
3. angioedem ereditar: determinat de deficitul inhibitorului de C1-esteraza, ceea ce duce la o productie excesiva de bradikinine, mediatori-cheie in declansarea edemului.

Astfel, principalele cauze care pot duce la edem Quincke sunt urmatoarele:

• alergii alimentare: lapte, oua, arahide, fructe de mare, nuci, soia si altele;
• alergie la polen, latex, par de animale, mucegaiuri, acarieni;
• medicamente: peniciline, antiinflamatoare nesteroidiene, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, substanta de contrast folosita pentru anumite investigatii imagistice;
• intepaturi de insecte: veninul de albine, viespi, paianjeni;
• infectii virale: virusul hepatic, virusul Epstein-Barr, citomegalovirus, HIV.

Riscul de edem Quincke la copii este mai mare in cazul in care acestia au avut sau au episoade recurente de urticarie. Tendinta generalizata spre atopie si hipersensibilizare este evidenta si in cazul acestei afectiuni. De asemenea, riscul de edem Quincke la copii este mai mare ca urmare a faptului ca acestia au un sistem imunitar inca imatur, ceea ce ii face mai vulnerabili la reactii exagerate in urma contactului cu un posibil alergen. Lupusul eritematos sistemic sau alte tipuri de boli autoimune cresc, de asemenea, riscul de edem Quincke la copii. O alta eventuala cauza ar putea fi, desi situatiile se observa sporadic, interventiile chirurgicale sau stomatologice.

Edem Quincke la copii – simptome si manifestari

Aparitia unui edem Quincke la copii se caracterizeaza printr-un debut brusc, insa progresiv, cu edem localizat, cu sau fara simptome sistemice.

Localizarea edemului

• Caile respiratorii superioare: edemul limbii, buzelor, epiglotei, laringelui, uvulei. Un astfel de edem Quincke la copii poate duce la obstructie respiratorie acuta.
• Tractul gastrointestinal: edemul mucoasei intestinale duce la dureri abdominale intense, dar fara o cauza evidenta, intermitente, uneori la greata, varsaturi si diaree.
• Periorbital: in acest caz, edemul Quincke la copii poate limita campul vizual.
• Membre si trunchi: edemul apare simetric sau asimetric, afectand functia motorie.

Simptome asociate

• Durere localizata sau senzatia de tensiune in zonele afectate.
• Modificari ale culorii pielii, de la palid spre rosu.
• Spre deosebire de urticarie, un edem Quincke la copii nu provoaca mancarime (sau, in cazul in care apare, aceasta este minima).
• Edemul Quincke la copii poate fi insotit de senzatia de arsura.
• In unele cazuri, poate surveni ca o manifestare a socului anafilactic generalizat, care ridica necesitatea interventiilor medicale de urgenta intrucat poate fi fatal.

Un edem usor este limitat de obicei la extremitati – maini, picioare – si in mod obisnuit nu are si simptome sistemice. Edemul moderat implica zona fetei sau zonele mucoase, dar fara a avea vreun impact asupra functiei respiratorii. Vorbim despre edem Quincke la copii cu un potential sever in momentul in care caile aeriene superioare sunt afectate si apar semne de dispnee si de stridor respirator, care indica un risc crescut de asfixiere. De exemplu, in caz de edem Quincke la copii de natura alergica, intrucat poate fi vorba de soc anafilactic, administrarea imediata de epinefrina este absolut vitala. Formele acute se pot remite de la sine, de obicei in 72 de ore.

Tratament edem Quincke la copii

Tratamentul pentru edem Quincke la copii variaza, bineinteles, in functie de severitatea sa, dar si de etiologie. Spre exemplu, in cazul in care se suspecteaza edem Quincke la copii ca parte a tabloului simptomatologic in caz de soc anafilactic, injectarea adrenalinei este absolut vitala in vederea supravietuirii. Bineinteles, reprezinta si o urgenta medicala. Protocolul de tratament in caz de edem Quincke la copii include:

• gestionarea urgentelor: obstructia cailor respiratorii reprezinta o urgenta medicala ce ridica necesitatea solicitarii serviciilor de urgenta si interventia cat mai rapida. In cazurile de edem Quincke la copii care se prezinta cu soc anafilactic, se administreaza adrenalina IM;
• identificarea si eliminarea factorului declansator (fie ca este vorba despre un alergen, fie ca este vorba despre anumite medicamente administrate).

Acesta reprezinta un prim pas cand vine vorba de edem Quincke la copii. Ulterior se recomanda tratament medicamentos care include:

• antihistaminice H1 (difenhidramina, cetirizina): in cazul reactiilor alergice;
• antihistaminice H2 (ranitidina): pentru ameliorarea simptomelor persistente;
• corticosteroizi (prednison sau dexametazona): amelioreaza inflamatia si edemul sever. Au eficienta sporita, insa trebuie folositi pe termen scurt din cauza riscului de efecte secundare;
• in cazul edemului ereditar, se administreaza concentrate de inhibitor de C1-esteraza.

In cazurile foarte severe, cu edem masiv la nivelul cailor respiratorii care interfereaza cu functia respiratorie, poate fi necesara chiar intubatia sau traheostomia pe cale chirurgicala.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6188378/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4989802/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3651192/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6625683/

https://sci-hub.se/10.1001/archotol.1991.01870130106026