Lapte de ovaz – beneficii si modalitati de consum

Lapte de ovaz – beneficii si modalitati de consum Lapte de ovaz – beneficii si modalitati de consum

Ultima actualizare: 10 aprilie 2023

lapte-de-ovaz

Printre numeroasele variante de lapte vegetal care se gasesc in zilele noastre, laptele de ovaz devine din ce in ce mai prezent pe rafturile supermarketurilor, datorita aromei delicioase si a profilului nutritional impresionant.

Este, insa, laptele de ovaz sanatos? In primul rand, este potrivit pentru cei care au restrictii alimentare sau alergii, deoarece nu contine lactoza, soia, nuci si gluten. Ovazul este in mod natural lipsit de gluten.

Laptele de ovaz este o alternativa vegana la laptele de vaca, devenind o bautura care a castigat notorietate la nivel mondial in ultima perioada. Pentru a face lapte de ovaz este nevoie sa puneti o cana de ovaz intr-un blender, sa adaugati aproximativ trei cani de apa si apoi sa strecurati totul pentru a extrage laptele. In functie de reteta de lapte de ovaz pe care o preferati, puteti adauga si scortisoara, vanilie, curmale sau alti indulcitori naturali pentru a-i spori aroma.

Datorita popularitatii sale tot mai mari, laptele de ovaz este acum disponibil prefabricat in multe magazine alimentare si naturiste. Producatorii de alimente nu numai ca produc lapte de ovaz, dar de multe ori ii adauga vitamine si minerale pentru a crea un produs bogat in multi micronutrienti care se gasesc in mod natural in laptele de vaca, cum ar fi vitamina A, calciul, vitamina B2 (riboflavina) si vitamina D.

 


Lapte de ovaz – cum se obtine

Pentru a prepara acasa lapte de ovaz, aveti nevoie de 200 de grame de fulgi de ovaz. Acestia se pun intr-o oala, peste care se toarna apa cat sa ii acopere. Fulgii de ovaz trebuie lasati la inmuiat peste noapte, in oala acoperita cu o carpa curata, la loc racoros, insa nu la frigider.

Apoi, separati fulgii de ovaz de apa cu ajutorul unei strecuratori. Puneti fulgii inmuiati in blender, adaugati 1,5 litri de apa si o lingurita de sare fina si mixati la viteza mare aproximativ 45 de secunde.

Strecurati apoi lichidul obtinut printr-un tifon cu ochiuri fine sau printr-un filtru de cafea si puneti-l intr-o sticla sau intr-un borcan.

La final, puneti toata compozitia solida intr-un tifon si stoarceti bine cu ambele maini pentru a scurge si restul de lapte de ovaz ramas.

lapte-de-ovaz-obtinere

Daca lichidul rezultat pare prea gros, adaugati putina apa si amestecati. Daca vreti ca laptele de ovaz sa fie putin dulce, puteti adauga 1-2 lingurite de miere, indulcitor stevia sau extract de vanilie.

Inainte de consum, agitati usor sticla cu lapte de ovaz. Lichidul trebuie pastrat la frigider timp de 4-5 zile.

Lapte de ovaz – valori nutritionale

Laptele de ovaz contine multe vitamine, minerale si fibre. O cana (240 ml) de lapte de ovaz neindulcit, imbogatit contine:

  • calorii: 120
  • proteine: 3 grame
  • grasime: 5 grame
  • carbohidrati: 16 grame
  • fibre alimentare: 2 grame
  • vitamina B12: 50% din doza zilnica recomandta (DZR)
  • riboflavina: 45% din DZR
  • calciu: 25% din DZR
  • fosfor: 20% din DZR
  • vitamina D: 20% din DZR
  • vitamina A: 20% din DZR
  • potasiu: 8% din DZR
  • fier: 2% din DZR

Laptele de ovaz nu este la fel de hranitor ca ovazul integral, iar laptele de ovaz din comert este adesea imbogatit cu substante nutritive precum calciu, potasiu, fier, vitaminele B si vitaminele A si D. Ca atare, variantele comerciale asigura de obicei mai multi nutrienti decat cele facute in casa.

Laptele de ovaz are in general mai multe calorii, carbohidrati si fibre decat laptele de migdale, soia si vaca. In schimb, contine mai putine proteine decat laptele de soia si cel de origine animala.

In plus, laptele de ovaz contine mai multe vitamine B adaugate decat laptele de migdale, in timp ce laptele de migdale are de obicei mai multa vitamina E.

Lapte de ovaz – beneficii pentru sanatate

Studiile privind ovazul si laptele de ovaz arata ca acestea pot oferi mai multe beneficii pentru sanatate.

Este un produs vegan si nu contine lactoza

Fie ca vreti sa evitati laptele conventional pentru a reduce consumul de produse de origine animala sau pentru ca lactoza din lapte va provoaca probleme stomacale, laptele de ovaz este o alternativa buna. Este facut din ovaz si apa, deci nu contine nici lactate, nici lactoza, ceea ce il face un substitut ideal pentru cei care urmeaza o dieta fara lactate.

lapte-de-ovaz-produs-vegan

Puteti adauga lapte de ovaz in deserturi reci, cum ar fi budinca sau inghetata, sau poate fi combinat cu cereale de dimineata.

Intareste oasele

Laptele de ovaz din comert este adesea imbogatit atat cu calciu, cat si cu vitamina D, doi micronutrienti importanti care joaca un rol central in sanatatea oaselor. Aproximativ 99% din cantitatea de calciu din corp se gaseste in oase. In plus, vitamina D sporeste absorbtia calciului pentru a imbunatati sanatatea oaselor.

Cresterea aportului de calciu si vitamina D este adesea recomandata in tratarea unor afectiuni precum osteoporoza, deoarece ajuta la mentinerea oaselor puternice.

Multe tipuri de lapte de ovaz din comert contin, de asemenea, cantitati importante de vitamina B12. Aceasta vitamina poate reduce riscul de osteoporoza, inclusiv in randul femeilor aflate in postmenopauza.

Intareste imunitatea

Puteti consuma lapte de ovaz in mod constant pentru a va intari sistemul imunitar. Cele mai multe variante comerciale de lapte de ovaz sunt bogate in vitamina D si vitamina A, doi nutrienti esentiali pentru cresterea imunitatii si prevenirea bolilor si infectiilor. Studiile arata ca vitamina D este legata direct de functia celulelor imune, iar deficienta de vitamina D poate fi asociata cu un risc mai mare de afectiuni autoimune.

lapte-de-ovaz-imunitate

In mod similar, vitamina A poate influenta raspunsul imunitar si poate ajuta la combaterea anumitor tipuri de boli infectioase.

Scade colesterolul

Ovazul este binecunoscut pentru beneficiile sale pentru sanatatea inimii si capacitatea de a mentine nivelul colesterolului sub control. Acest lucru se datoreaza continutului de beta-glucan, o fibra solubila care poate reduce nivelul colesterolului.

Lapte de ovaz – beneficii pentru ingrijirea pielii

Laptele de ovaz este un antioxidant excelent, unul dintre beneficiile sale fiind acela de a repara pielea afectata de uzura zilnica, radiatiile UV, poluare si multe altele. Acest lucru mentine pielea stralucitoare prin faptul ca reduce pigmentarea, liniile fine si ridurile. De asemenea, are proprietati antiinflamatorii care ajuta la reducerea aparitiei acneei.

lapte-de-ovaz-beneficii-piele

De asemenea, laptele de ovaz este un umectant, un ingredient care ajuta pielea sa retina apa si care se gaseste frecvent in cremele hidratante.

Lapte de ovaz – recomandari de consum

Laptele de ovaz poate fi consumat in mai multe feluri. De exemplu, puteti folosi lapte de ovaz in locul laptelui de origine animala in cereale sau il puteti utiliza pentru a pregati anumite tipuri de deserturi care nu necesita gatirea, cum ar fi inghetata. De asemenea, puteti adauga lapte de ovaz in bauturile preferate, in smoothie-urile de fructe si legume pe care obisnuiti sa le beti dimineata, dar si in ceai sau cafea. Evitati incalzirea directa a acestui lapte, deoarece se poate ingrosa si poate capata o textura gelatinoasa.

Lapte de ovaz - contraindicatii

Laptele de ovaz are mai multe beneficii pentru sanatate, insa si cateva dezavantaje. In primul rand, anumite variante de lapte de ovaz indulcit sau aromat pot avea un continut ridicat de zahar adaugat, motiv pentru care este recomandat sa le alegeti pe cele neindulcite ori de cate ori este posibil.

In plus, multe optiuni de lapte de ovaz din comert nu sunt certificate ca fiind fara gluten. Produsele contaminate cu gluten pot cauza probleme digestive persoanelor cu tulburari cauzate de gluten. Daca aveti probleme cu digerarea glutenului, cel mai bine este sa cumparati lapte de ovaz etichetat ca fiind fara gluten. De asemenea, il puteti face singur folosind ovaz fara gluten.

lapte-de-ovaz-contraindicatii

Retineti ca laptele de ovaz facut in casa nu este imbogatit cu vitamine si nu este la fel de nutritiv ca variantele comerciale.

Laptele de ovaz nu contine la fel de multe proteine decat laptele de origine animala si, drept urmare, nu asigura aceeasi senzatie de satietate.

Laptele de ovaz poate fi consumat si de bebelusi si copii. Cu toate acestea, nu este un inlocuitor potrivit pentru laptele matern sau de vaca, deoarece ii lipsesc nutrientii esentiali care sa asigure o crestere optima. Cel mai bine este sa discutati cu medicul pediatru inainte de a-i oferi celui mic lapte de ovaz sau orice alt tip de lapte vegetal.

 

Referinte:

https://draxe.com/nutrition/oat-milk/

https://www.healthline.com/nutrition/oat-milk

https://www.instyle.com/beauty/products-tools/oat-milk-beauty-products