Boala sau sindromul Fahr – cauze, simptome, diagnostic si tratament

Sindromul Fahr este o tulburare neurologica rara, mostenita, caracterizata prin depozite anormale de calciu in zonele creierului care controleaza capacitatea de miscare, cum ar fi ganglionii bazali si cortexul cerebral. Simptomele pacientilor cu sindrom Fahr pot include deteriorarea functiei motorii, dementa, convulsii, dureri de cap, dizartrie (vorbire slab articulata), spasticitate (rigiditate a membrelor) si paralizie spastica, deficiente oculare si atetoza (miscari involuntare, contorsionate). Cazurile de sindrom Fahr se pot manifesta si prin simptome caracteristice bolii Parkinson, cum ar fi tremor, rigiditate musculara, un aspect facial asemanator unei masti, mers tarsait si miscari necontrolate ale degetelor. Aceste simptome apar in general mai tarziu, pe masura ce boala evolueaza. Simptomele mai frecvente sunt distonia (tonusul muscular dezordonat) si coreea (miscarile involuntare, rapide si sacadate). Un sindrom Fahr debuteaza de obicei pe la varsta de 40-50 de ani, dar boala poate aparea si in copilarie sau adolescenta.

In continuare, vom discuta pe larg despre implicatiile pe care un sindrom Fahr le poate avea asupra pacientilor afectati: semne si simptome, metode de diagnostic, optiuni de tratament si prognostic.

Sindrom Fahr – generalitati

Boala Fahr poarta numele lui Karl Theodor Fahr, un neurolog german care a raportat pentru prima data aceasta tulburare in 1930. Raportul său a descris un pacient în vârstă de 81 de ani cu demență și „imobilitate fără paralizie”, termenul „boala Fahr” ajungand ulterior sa fie folosit pentru a descrie calcificarea cerebrală idiopatică. Totusi, de dragul acurateții istorice, trebuie sa precizam ca medicul Delacour din Franța a fost cel care a recunoscut pentru prima dată, in 1850, „osificarea capilarelor cerebrale” la un bărbat în vârstă de 56 de ani, despre care a precizat ca prezenta „rigiditate și slăbiciune a extremităților inferioare, insotite de tremor”.

In prezent, sindromul Fahr este considerat o afectiune neurologica rara, caracterizata prin calcificarea idiopatica anormala a ganglionilor bazali si are, de obicei, o transmitere autozomal dominanta. Depozitele calcificate anormale (compuse din carbonat de calciu si fosfat) nu se limiteaza doar la ganglionii bazali, ci apar si in alte zone ale creierului, cum ar fi talamusul, hipocampul, nucleul dentat, cortexul cerebral si substanta alba subcorticala cerebeloasa.

De obicei, in literatura de specialitate, termenii „boala Fahr” si „sindrom Fahr” sunt utilizati interschimbabil, dar s-a sustinut ca:

• pentru calcificarile primare ale ganglionilor bazali, fara etiologie cunoscuta, ar trebui utilizat termenul „boala Fahr”;
• pentru cauzele secundare ale calcificarilor ganglionilor bazali, cu cauze subiacente cunoscute, ar trebui utilizat termenul „sindrom Fahr”.

Boala Fahr este denumita si calcificare cerebrala familiala primara sau calcinoza nucleotica. Un sindrom Fahr si boala Fahr se prezinta de obicei cu simptome similare. Cu toate acestea, exista cateva diferente esentiale.

Cazurile de sindrom Fahr implica depuneri de calciu care apar in ganglionii bazali din cauza unei alte afectiuni subiacente. Ca atare, expertii din domeniul sanatatii considera ca un sindrom Fahr este de fapt o calcificare secundara a ganglionilor bazali.

Denumirea boala Fahr, pe de alta parte, se foloseste cand depunerile de calciu apar in ganglionii bazali fara sa fi existat o afectiune sau o cauza subiacenta.

Sindrom Fahr – cauze

Boala Fahr este cel mai frecvent mostenita printr-un model autozomal dominant, dar poate fi transmisa si ca o trasatura autozomal recesiva sau poate aparea sporadic.

Studiile sugereaza că genele care au legătură cu calcificarea creierului sunt urmatoarele:

1. SCL20A2;
2. PDGFB;
3. PDGFRB;
4. XPR1.

Factorii de risc care ar putea declansa un sindrom Fahr pot include urmatoarele situatii:

• productie excesiva de calciu in creier;
• probleme cu bariera hematoencefalică, care in mod normal ajută la controlul funcțiilor cerebrale;
• prezența unei boli autoimune subiacente, care afectează glanda tiroidă;
• niveluri ridicate de cupru, zinc, magneziu și fier în ganglionii bazali;
• tulburari in modul in care organismul metabolizează calciul și fosforul;
• infecții care afectează creierul, cum ar fi SIDA, bruceloza și toxoplasmoza;
• expunerea la toxine precum monoxidul de carbon;
• afecțiuni autoimune precum lupusul.

Se presupune ca depunerea anormala de calciu apare fie din cauza unui metabolism anormal al calciului in creier, fie ca urmare a unei depuneri metastatice din cauza barierei hematoencefalice alterate local. Transportul defectuos al fierului si productia de radicali liberi provoaca leziuni tisulare, care initiaza calcificarea. Depunerea de calciu incepe in peretele vaselor de sange si in spatiul perivascular si se extinde treptat, pana cand implica intregul neuron. Calcificarea progresiva comprima vasele de sange invecinate, reducand fluxul sanguin si continuand astfel cercul vicios al scaderii fluxului sanguin, al leziunilor tisulare si al depunerii de minerale.

De asemenea, la pacientii cu sindrom Fahr au fost raportate niveluri ridicate de cupru, zinc, magneziu si fier, precum si un metabolism alterat al glucozei in ganglionii bazali.

Cazurile de sindrom Fahr apar de obicei pe la varsta de 40-50 de ani, desi au existat si situatii in care boala s-a declansat inca din copilarie sau adolescenta. Pacientii care dezvolta sindrom Fahr au de obicei o stare buna de sanatate in tinerete si tind sa dezvolte aceasta boala neurodegenerativa progresiva mai tarziu, la varsta adulta. Prevalenta cazurilor de sindrom Fahr este mai mult sau mai putin necunoscuta, deoarece nu s-au efectuat suficiente investigatii asupra rudelor de gradul intai ale acestor pacienti.

Sindrom Fahr – semne si simptome

Tabloul clinic este variabil, multe persoane care au sindrom Fahr ramanand asimptomatice. Formele severe ale bolii se pot manifesta ulterior prin parkinsonism, alte tulburari de miscare (de exemplu, coree, distonie), cefalee, convulsii si epilepsie, psihoza, depresie si afectare cognitiva progresiva. Acestea fiind spuse, semnele si simptomele persoanelor care sufera de sindrom Fahr pot include:

(A) Simptome similare tulburarilor de miscare:

• deteriorarea functiei motorii;
• stangacie;
• oboseala;
• disfunctie a mersului;
• distonie (tonus muscular perturbat) si coree (miscari involuntare rapide, sacadate) – simptome frecvente;
• vorbire neclara;
• crampe musculare;
• simptome piramidale sau cerebeloase (rareori);
• atetoza (miscari involuntare de contorsionare);
• semne si simptome asemanatoare bolii Parkinson, cum ar fi bradikinezie (încetinirea ritmului mișcărilor), rigiditate musculara, tremor, scăderea mobilității și expresivității mimice, cu aspect facial similar unei masti, mers tarsait, miscari neobisnuite ale degetelor – aceste simptome apar, in general, mai tarziu in evolutia bolii.

(B) Simptome neuropsihiatrice:

• depresie;
• apoplexie;
• dementa, in principal de tip fronto-executiv, similara dementei subcorticale din boala Wilson si boala Huntington;
• deficultati de concentrare;
• modificari de comportament.

(C) Alte simptome ale sistemului nervos central, asociate cu sindrom Fahr:

• pierderea constientei;
• tetanie;
• convulsii;
• spasticitate (rigiditate a membrelor);
• paralizie spastica;
• disartrie (tulburari de vorbire);
• mioclonie (contracții musculare bruste, involuntare si dezordonate);
• coma;
• deficiente oculare;
• edem papilar;
• cefalee cronica;
• vertij;
• incontinenta urinara;
• impotenta;
• hipertensiune arteriala severa.

Sindrom Fahr – diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului de sindrom Fahr, medicul evalueaza istoricul medical complet al pacientului si poate efectua o examinare clinica. De asemenea, istoricul familial poate fi relevant, deoarece o persoana poate mosteni variatii genetice care pot duce la sindrom Fahr.

Specialistul poate recomanda teste suplimentare pentru a confirma diagnosticul de sindrom Fahr. Printre acestea se numara:

• investigatii imagistice, cum ar fi un RMN sau o tomografie computerizata, pentru a identifica depunerile de calciu din ganglionii bazali;
• probe de sange si urina, pentru a evalua nivelurile de metale si toxine;
• teste genetice pentru a determina prezenta anumitor anomalii genetice;
• testarea afectiunilor subiacente, cum ar fi afectiunile autoimune care au legatura cu glanda tiroida.

In general, clinicianul incepe sa suspecteze un caz de sindrom Fahr cand tomografia computerizata sau imagistica prin rezonanta magnetica arata calcificari la nivelul creierului, in special la nivelul ganglionilor bazali. Este important sa se interpreteze rezultatele tinand cont de varsta pacientului suspect de sindrom Fahr. Persoanele cu varsta sub 40 de ani prezinta aproape intotdeauna o cauza secundara a simptomatologiei, asa ca este probabil ca respectiva calcificare sa fie secundara. Istoricul medical al pacientului este crucial pentru a exclude calcificarile cerebrale induse de medicamente sau legate de intoxicatie si poate ajuta, de asemenea, la excluderea unei posibile infectii a sistemului nervos central, a expunerii la radiatii sau a unei cauze metabolice. O examinare generale poate ajuta la identificarea neurofibroamelor sau a altor facomatoze. Defectele scheletice, cum ar fi cazul in care al patrulea sau al cincilea deget este mai mic, indica o tulburare paratiroidiana. Prezenta caracteristicilor psihiatrice poate indica prezenta unei tulburari paratiroidiene si a unui sindrom Fahr.

Modelul radiologic al calcificarii poate ghida diagnosticul clinic. De obicei, calcificarea fiziologica din ganglionii bazali este limitata la globus pallidus si este bilaterala si slab vizibila; alte zone care pot fi implicate includ glanda pineala, falxul, granulatia arahnoidiana si plexul coroidian. Cand calcificarea este mai densa, implica talamusul si nucleul dentat intr-un model simetric si include trunchiul cerebral, cerebelul si zone de substanta alba corticala si subcorticala, atunci trebuie suspectata calcificarea idiopatică a ganglionilor bazali, deci prezenta unui sindrom Fahr. Calcificarea distrofica poate fi observata in cazul leziunilor cerebrale deja existente ca urmare a tot felul de cauze, cum ar fi traumatisme cerebrale, interventii chirurgicale, accident vascular cerebral anterior sau hemoragie.

Sindrom Fahr – tratament

Pentru pacientii care sufera de sindrom Fahr nu exista leac sau vreun tratament standard. In general, tratamentul vizeaza ameliorarea unora dintre simptome, acestea fiind practic tratate individual. Prin urmare, optiunile de tratament pot include:

• calmante pentru ameliorarea durerilor de cap;
• anticonvulsivante (antiepileptice);
• antidepresive, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei, pentru depresie si anxietate;
• medicamente neuroleptice pentru reducerea tulburarilor motorii;
• exercitii usoare si intinderi musculare;
• exercitii de intarire a muschilor;
• exercitii pentru imbunatatirea posturii si a echilibrului;
• kinetoterapie;
• terapii alternative, cum ar fi masajul tesuturilor profunde, tehnici de relaxare si stimulare senzoriala.

Nu exista studii privind eficienta medicamentelor pentru dementa in tratarea simptomelor asociate cu sindrom Fahr. Cat despre simptomele similare bolii Parkinson, in general acestea nu raspund la tratamentul cu levodopa.

Sindrom Fahr – prognostic

Prognosticul difera de la o persoana la alta si, prin urmare, este greu de prezis. Din pacate, momentan, sindromul Fahr este o boala progresiva incurabila, pentru care nu exista tratamente specifice. Avand in vedere simptomatologia progresiva si degenerativa a bolii, pacientii care sufera de sindrom Fahr isi pierd in general abilitatile dobandite anterior si controlul motor, ceea ce poate duce la deces. In plus, nu exista o corelatie directa intre cantitatea depunerilor de calciu observate in creier si gradul de afectare neurologica manifestata de o persoana cu aceasta boala, ceea ce ingreuneaza si mai mult prognosticul afectiunii.

Surse:

https://www.medicalnewstoday.com/articles/fahrs-syndrome#definition

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560857/

https://radiopaedia.org/articles/fahr-syndrome-2

https://www.ninds.nih.gov/health-information/disorders/fahrs-syndrome

https://www.physio-pedia.com/Fahr%27s_Syndrome

https://www.dovepress.com/fahr39s-disease-current-perspectives-peer-reviewed-fulltext-article-ODRR