Fibrom uterin: cauze, diagnostic, tratament

Fibrom uterin: cauze, diagnostic, tratament Fibrom uterin: cauze, diagnostic, tratament

Ultima actualizare: 27 august 2021

fibrom-uterin

Fibromul uterin (numit si leiomiom uterin) este extrem de frecvent. Mai exact, cercetatorii sustin ca aproximativ 75% dintre femei se confrunta cu un fibrom uterin la un moment dat in viata. Potrivit unui raport, fibromul uterin reprezinta motivul pentru care se efectueaza o interventie chirurgicala ginecologica majora la nivel mondial. Un fibrom uterin poate fi de cativa milimetri, de marimea unui bob de mazare sau chiar de dimensiunea unui grapefruit. Potrivit statisticilor, in fiecare an sunt efectuate peste 200.000 de histerectomii din cauza fibroamelor uterine severe.

Ce este un fibrom uterin, mai exact?

Fibroamele uterine sunt tumori necanceroase care se formeaza in peretii uterului si care provoaca modificarea dimensiunii sau formei uterului, dar si multe alte simptome neplacute. In unele cazuri, fibromul uterin nu produce niciun simptom. In alte situatii, insa, provoaca dureri, modificari ale ciclului menstrual si alte complicatii. Deoarece fibroamele uterine nu produc intotdeauna simptome, este recomandat ca toate femeile sa faca tot posibilul pentru a preveni in mod natural aceste formatiuni uterine.

Potrivit studiilor, se pare ca riscul de aparitie a fibroamelor uterine scade prin prevenirea sau tratarea hipertensiunii arteriale. Specialistii in medicina sustin ca exista o legatura puternica intre tensiunea arteriala si riscul de aparitie a fibroamelor la femeile aflate in premenopauza.

 


Fibrom uterin – generalitati

Fibroamele uterine sunt formatiuni benigne care apar in sau pe peretii uterului. Acestea sunt alcatuite din celule de muschi netezi si tesut conjunctiv.

O femeie poate avea unul sau mai multe fibroame, care pot fi de marimea unui sambure de mar sau a unui grapefruit (in rare cazuri, chiar mai mari decat atat). In plus, acestea se pot micsora sau pot creste in timp.

Fibroamele apar mai frecvent intre varsta de 30 de ani si menopauza. In majoritatea cazurilor, acestea se micsoreaza dupa menopauza. Potrivit Oficiului federal pentru sanatatea femeilor (OWH), intre 20% si 80% dintre femei dezvolta fibrom uterin pana la varsta de 50 de ani. Cu toate ca nu se cunoaste cauza exacta a aparitiei acestora, se pare ca se dezvolta atunci cand nivelurile de estrogen sunt mai mari.

Un fibrom uterin este aproape intotdeauna necanceros. Specialistii sustin, de asemenea, ca fibroamele canceroase sunt rare, aparand la mai putin de 1 din 1.000 de femei. Un fibrom uterin canceros poarta denumirea de leiomiosarcom. Persoanele care au fibroame preexistente nu au riscuri mai mari de a dezvolta un leiomiosarcom.

Tipuri de fibrom uterin

Tipul de fibrom uterin care apare este influentat de localizarea acestuia in interiorul sau in exteriorul uterului.

Fibrom uterin intramural

Fibromul intramural este cel mai frecvent tip de fibrom uterin, acesta dezvoltandu-se in peretele muscular al uterului. Fibromul uterin intramural poate mari dimensiunile uterului.

Fibrom uterin subseros

Fibromul subseros se formeaza in exteriorul uterului. Acest tip de fibrom uterin poate capata dimensiuni atat de mari incat face ca uterul sa para mai mare intr-o anumita parte.

Fibrom uterin pediculat

In unele situatii, fibroamele subseroase ajung sa se ataseze de uter printr-o tulpina de tesut.

fibrom-tipuri

Fibrom uterin submucos

Fibromul uterin submucos se dezvolta in stratul muscular al uterului, numit si miometru. Aceste fibroame sunt mai putin frecvente decat celelalte tipuri.

Cum apare si cum se dezvolta un fibrom uterin?

Cu toate ca nu se cunoaste cauza fibroamelor uterine, specialistii sustin ca urmatorii factori influenteaza aparitia lor:

Modificari genetice

Multe fibroame au suferit modificari genetice care le deosebesc de genele din celulele musculare uterine normale.

Hormoni

La dezvoltarea fibroamelor par sa contribuie si estrogenul si progesteronul, doi hormoni care stimuleaza dezvoltarea mucoasei uterine in timpul fiecarui ciclu menstrual.

Fibroamele contin mai multi receptori pentru estrogen si progesteron decat celulele musculare uterine normale. De aceea, in urma reducerii productiei de hormoni dupa menopauza, fibroamele incep sa se micsoreze.

Matricea extracelulara (ECM)

Matricea extracelulara este materialul care asigura adezivitatea celulelor, actionand ca un mortar intre caramizi. Fibroamele uterine contin un nivel ridicat de matrice extracelulara, acesta fiind motivul pentru care sunt fibroase.

Conform specialistilor, la originea fibromului uterin se afla o celula stem care se regaseste in tesutul muscular neted al uterului (miometru). O singura celula se divide in mod repetat, creand in cele din urma o formatiune ferma, cauciucata, diferita de tesutul din apropiere.

Felul in care creste un fibrom uterin difera. Fibroamele uterine se pot dezvolta rapid sau incet sau isi pot pastra dimensiunile. Unele fibroame cresc in dimensiuni, in timp ce altele se pot micsora de la sine.

In multe cazuri, fibroamele uterine care apar in timpul sarcinii se micsoreaza sau dispar dupa nastere.

Factori de risc

Oamenii de stiinta au descoperit putini factori de risc pentru fibromul uterin. Este cunoscut faptul ca femeile aflate la varsta reproductiva pot dezvolta fibrom uterin. Factorii care pot influenta dezvoltarea fibromului uterin sunt:

fibrom-factori

Mostenirea genetica

Riscul de fibrom uterin creste daca mama sau sora au avut aceasta problema.

Alti factori

De asemenea, riscul de a dezvolta fibrom uterin creste daca prima menstruatie a aparut la o varsta frageda, daca suferiti de obezitate, daca aveti deficit de vitamina D, daca ati consumat carne rosie in cantitati mari si legume verzi, fructe si lactate in cantitati mici si daca obisnuiti sa consumati alcool.

Semne care indica prezenta unui fibrom uterin

In multe cazuri, fibroamele nu produc simptome. In cazul in care apar, semnele pot fi influentate de localizarea, dimensiunea si numarul de fibroame. Cele mai frecvente semne si simptome de fibrom uterin sunt:

  • sangerari menstruale abundente
  • perioadele menstruale care dureaza mai mult de o saptamana
  • urinare frecventa
  • senzatie de presiune sau durere in zona pelvina
  • dureri de spate sau dureri de picioare
  • probleme in timpul urinarii
  • constipatie

Fibroamele au fost impartite in patru categorii, in functie de localizarea lor. Fibroamele intramurale se dezvolta in peretele uterin muscular. Fibroamele submucoase apar in cavitatea uterina. Fibroamele subseroase isi fac aparitia in exteriorul uterului.

fibrom-simptome

Cand se recomanda vizita la medic

Luati legatura cu medicul daca experimentati:

  • durere pelvina care nu se amelioreaza
  • perioade menstruale excesiv de abundente, prelungite sau dureroase
  • sangerari intre ciclurile menstruale
  • probleme de urinare
  • un nivel inexplicabil de mic de globule rosii in sange (anemie)

Solicitati asistenta medicala de urgenta daca aveti sangerari vaginale puternice sau dureri pelvine care apar din senin.

Diagnosticul de fibrom uterin

De multe ori, fibroamele uterine sunt descoperite absolut intamplator in timpul unei examinari pelvine de rutina. In timpul unei astfel de verificari, medicul poate simti la palpare nereguli in forma uterului, lucru care sugereaza prezenta fibroamelor.

In cazul in care aveti simptome de fibrom uterin, specialistul poate recomanda urmatoarele teste:

Ecografia

In timpul ecografiei, medicul poate obtine imagini prin scanarea abdomenului sau prin introducerea unei mici sonde cu ultrasunete in vagin. Ecografia poate detecta cu exactitate numarul si dimensiunea fibroamelor uterine.

fibrom-diagnostic

Rezonanta magnetica (RMN)

La fel ca ecografia, rezonanta magnetica poate determina dimensiunea si numarul fibroamelor.

Histeroscopie

In timpul histeroscopiei, specialistul foloseste un dispozitiv mic care are o camera atasata pentru a examina interiorul uterului. Acest dispozitiv este introdus in uter prin vagin si colul uterin. In cazul in care este nevoie, medicul poate preleva si o proba de tesut (biopsie), pentru a verifica daca exista celule canceroase.

Laparoscopie

In timpul laparoscopiei, specialistul efectueaza o incizie mica in abdomen, prin care introduce un tub mic pentru a examina exteriorul uterului si structurile aflate in apropiere. Acesta ar putea efectua si o biopsie, in functie de situatie.

Tratament fibrom uterin

In majoritatea cazurilor, fibroamele nu produc simptome si de aceea nu este nevoie de tratament. Ba mai mult, acestea se micsoreaza de multe ori sau chiar dispar dupa menopauza. In cazul in care fibromele provoaca simptome deranjante, exista o serie de remedii care pot trata problema.

Tratamentul este acordat in functie de simptome, de severitatea simptomelor si de localizarea fibroamelor.

Medicatie

In prima faza, fibroamele sunt tratate cu medicamente.

Agonisti GnRH

Agonistii GnRH sunt medicamente care provoaca eliberarea unor cantitati mai mici de estrogen si progesteron, acest lucru micsorand dimensiunea fibroamelor. Agonistii GnRH stopeaza ciclul menstrual fara a afecta fertilitatea dupa terminarea tratamentului.

Agonistii GnRH pot provoca efecte secundare asemanatoare simptomelor de menopauza, cum ar fi bufeuri, transpiratii mai abundente, uscaciune vaginala si, in unele cazuri, un risc mai mare de osteoporoza.

Agonistii GnRH trebuie folositi doar pe termen scurt. De asemenea, aceste medicamente pot fi recomandate inainte de operatie pentru a micsora fibroamele.

De curand, specialistii au inceput sa prescrie antagonisti ai GnRH pentru a trata fibroamele uterine.

Antiinflamatoarele nesteroidiene

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, pot ameliora durerile, insa nu si hemoragiile.

Anticonceptionale

Anticonceptionalele orale pot regla ciclul menstrual si pot contribui la ameliorarea durerii sau sangerarii in timpul menstruatiilor. De asemenea, daca sunt administrate in doze mici, anticonceptionalele orale nu cresc dimensiunile fibroamelor.

Interventie chirurgicala

In anumite situatii, fibroamele mai grave nu pot fi tratate cu ajutorul metodelor conservatoare. De aceea, in aceste cazuri, interventia chirurgicala poate fi cea mai buna varianta de tratament. Printre optiunile disponibile de interventie chirurgicala se numara:

Histerectomia

Histerectomia inseamna indepartarea partiala sau totala a uterului. Aceasta metoda este recomandata in cazul in care fibroamele sunt extrem de mari sau sangerarile sunt abundente. Histerectomia totala poate preveni revenirea fibroamelor.

In cazul in care chirurgul decide indepartarea ovarelor si a trompelor uterine, pot aparea efecte secundare, cum ar fi reducerea libidoului si aparitia timpurie a menopauzei.

Miomectomie

Aceasta procedura implica eliminarea fibroamelor aflate in peretele muscular al uterului. Miomectomia este recomandata femeilor care vor sa ramana insarcinate.

Cu toate acestea, aceasta interventie chirurgicala nu este recomandata femeilor cu fibroame mari sau cu fibroame localizate in anumite parti ale uterului.

Miomectomia poate fi realizata in timpul histeroscopiei sau a laparoscopiei.

fibrom-operatie

Ablatia de endometru

Ablatia de endometru presupune indepartarea tesutului care captuseste uterul si poate fi eficienta in cazul in care fibroamele se afla aproape de suprafata interioara a uterului. Ablatia de endometru poate fi o alternativa excelenta pentru persoanele care nu vor sa fie supuse unei histerectomii.

Embolizarea fibromului uterin

Un fibrom uterin se poate micsora si prin intreruperea alimentarii cu sange a zonei in care se afla. Medicul injecteaza o substanta chimica in arterele care alimenteaza cu sange orice fibrom uterin.

Embolizarea amelioreaza sau elimina simptomele la aproximativ 90% dintre persoanele cu fibrom uterin, insa trebuie evitata de catre femeile insarcinate sau cele care isi doresc sa aiba copii.

Daca doriti sa ramaneti insarcinata pe viitor, intrebati-l pe medic care sunt riscurile si beneficiile acestor proceduri. Inainte de a stabili planul de tratament pentru fibroame, specialistii recomanda sa efectuati teste de fertilitate daca incercati in mod activ sa ramaneti gravida.

Miomectomia este varianta ideala de tratare a fibromului pentru femeile care doresc sa-si pastreze fertilitatea. Discutati insa cu medicul inainte pentru ca toate metodele de tratament prezinta riscuri si beneficii.

Riscul de aparitie a unor noi fibroame

Exista riscul ca medicul sa nu descopere fibroamele mici in timpul unei interventii chirurgicale, iar acestea ar putea creste in cele din urma si pot provoca simptome care trebuie tratate.

In plus, unele proceduri - cum ar fi miomectomia laparoscopica sau robotica sau ablatia prin radiofrecventa - pot elimina doar unele dintre fibroame.

Adoptarea unui nou stil de viata

De asemenea, pentru a reduce dimensiunile unui fibrom uterin, este important sa mentineti o greutate corporala sanatoasa prin exercitii fizice regulate si o alimentatie potrivita. Acest lucru poate ajuta la mentinerea estrogenului la un nivel optim.

Fibrom uterin – posibile complicatii

De obicei, un fibrom uterin nu produce complicatii, insa exista situatii in care acestea pot aparea. De exemplu, ciclurile menstruale in mod constant abundente pot afecta calitatea vietii unei persoane. De asemenea, din cauza pierderilor mari de sange se poate ajunge la anemie.

Fibroamele mari pot provoca umflaturi si disconfort la nivelul zonei inferioare a abdomenului sau pot produce constipatie sau tranzit intestinal dureros.

De asemenea, unele persoane ar putea dezvolta infectii urinare ca urmare a fibroamelor.

Fibroamele uterine sunt benigne in marea majoritate a cazurilor. Fibroamele canceroase, cunoscute sub numele de leiomiosarcoame, sunt extrem de rare. Potrivit unor statistici, fibroamele uterine canceroase apar in mai putin de 1 din 1.000 de cazuri.

Fibromul uterin si infertilitatea

Unele femei cu fibrom uterin pot intampina probleme de sarcina. Din cauza faptului ca nivelurile de estrogen cresc semnificativ in timpul sarcinii, pot aparea nasteri premature, probleme in timpul travaliului si chiar pierderea sarcinii.

fibrom-sarcina

Oamenii de stiinta nu au descoperit suficiente dovezi care sa demonstreze ca mioamele reduc probabilitatea de a ramane insarcinata cu sau fara un tratament de fertilitate.

Acestea fiind spuse, exista dovezi concrete care demonstreaza ca miomectomia histeroscopica folosita pentru tratarea fibroamelor submucoase imbunatateste sansele de a ramane insarcinata.

Prevenire

Exista putine dovezi stiintifice care sa ofere informatii cu privire la modalitatile de prevenire a acestora. Cu toate acestea, specialistii continua sa cerceteze cauzele aparitiei fibromului. Prevenirea fibroamelor uterine poate sa nu fie posibila. Vestea buna este ca doar un procent mic dintre aceste formatiuni au nevoie de tratament.

Cu toate acestea, va puteti reduce riscul de fibrom uterin adoptand un stil de viata sanatos. Mai exact, pastrati-va greutatea la un nivel normal si consumati cat mai multe fructe si legume.

In plus, studiile mentioneaza ca folosirea frecventa a contraceptivelor hormonale poate fi asociata cu un risc mai mic de fibroame.

 

 

 

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/uterine-fibroids/symptoms-causes/syc-20354288

https://www.healthline.com/health/uterine-fibroids

https://www.medicalnewstoday.com/articles/151405

https://draxe.com/health/fibroids/