
Hiperprolactinemia apare atunci cand nivelul de prolactina din sange creste peste limitele admise. Prolactina este un hormon produs de glanda hipofiza (glanda pituitara), responsabila in principal pentru productia de lapte (lactatie) si dezvoltarea glandelor mamare la nivelul sanilor.
Desi hiperprolactinemia este normala in timpul sarcinii si alaptarii, ea poate aparea si in alte momente din cauza unor afectiuni sau a utilizarii anumitor medicamentelor. Hiperprolactinemia poate afecta atat femeile, cat si barbatii, provocand, printre altele, menstruatii neregulate si disfunctie erectila.
Cat de frecventa este hiperprolactinemia?
Hiperprolactinemia afecteaza mai putin de 1% din populatia generala. Femeile sunt mai predispuse la aceasta afectiune decat barbatii.
Vestea buna este ca hiperprolactinemia este tratabila. Tratamentul pentru hiperprolactinemie se concentreaza in principal pe readucerea nivelului de prolactina la normal. Daca afectiunea este provocata de o tumora, poate fi necesara o interventie chirurgicala de indepartare a prolactinomului (tumora), insa hiperprolactinemia poate fi adesea gestionata si cu ajutorul medicamentelor.
Daca aveti lactatie neregulata, disfunctie erectila sau pierderea apetitului sexual, discutati cu un medic despre aceste manifestari, astfel incat acesta sa poata efectua testele necesare pentru a determina cauza.
Ce este prolactina?
Prolactina, cunoscuta si sub numele de lactotropina si mamotropina, este un hormon produs in glanda pituitara (hipofiza).
Prolactina joaca multe roluri in corpul uman, desi este cel mai bine cunoscuta pentru rolul sau in stimularea productiei de lapte matern. In ultima parte a sarcinii, cand nivelul de progesteron incepe sa scada, nivelul de prolactina creste, provocand marirea glandelor mamare. Acestea sunt glandele din san care produc lapte.
In timpul sarcinii si alaptarii, hiperprolactinemia nu este considerata doar normala, ci si esentiala pentru dezvoltarea fetala.
La femei, prolactina este responsabila si pentru:
-
stimularea productiei de surfactanti care faciliteaza o respiratie lina in plamanii in curs de dezvoltare ai fatului;
-
promovarea dezvoltarii neuronilor (celulele nervoase) la fat, denumita neurogeneza;
-
stimularea productiei de celule care produc mielina, un tip de proteina care acopera si protejeaza neuronii, asigurand o transmitere nervoasa lina;
-
sustine dezvoltarea imunitatii nespecifice (innascute) la fat si pe tot parcursul vietii;
-
sensibilitatea materna (capacitatea mamei de a percepe semnificatia din spatele semnalelor comportamentale ale unui sugar).

Prolactina la barbati sustine raspunsul imunitar innascut, dar nu are nicio alta functie. Chiar si asa, mentinerea unui nivel normal al prolactinei este esentiala pentru o functie sexuala normala. Asa cum nivelul de prolactina este influentat de nivelurile de progesteron si estrogen la femei (si invers), in cazul barbatilor, nivelul de prolactina este influentat de cel al testosteronului (si invers).
Semne si simptome de hiperprolactinemie
Semnele si simptomele hiperprolactinemiei pot fi diferite la barbati decat la femei. Intrucat nivelul de prolactina influenteaza productia de lapte si ciclul menstrual, aceasta poate fi dificil de detectat la barbati. Daca un barbat se confrunta cu disfunctie erectila, medicul poate recomanda o analiza de sange pentru a verifica daca acesta are un exces de prolactina.
Semne si simptome la femei
In cazul femeilor, hiperprolactinemia poate provoca urmatoarele semne si simptome:
-
infertilitate;
-
menstruatii neregulate;
-
modificari ale fluxului menstrual;
-
pauza in ciclul menstrual;
-
pierderea libidoului;
-
lactatie (galactoree);
-
durere la nivelul sanilor;
-
uscaciune vaginala.
Semne si simptome la barbati
De obicei, barbatii cu hiperprolactinemie se confrunta cu urmatoarele manifestari:
-
crestere anormala a sanilor (ginecomastie);
-
lactatie;
-
disfunctie erectila;
-
pierderea apetitului sexual;
-
dureri de cap;
-
probleme de vedere;
-
infertilitate.

Ce cauze are hiperprolactinemia?
Hiperprolactinemia se poate dezvolta in urma unor cauze fiziologice, patologice sau de natura farmaceutica. In unele cazuri, un nivel ridicat de prolactina este considerat absolut normal. In alte cazuri, hiperprolactinemia este o problema medicala serioasa.
Cauze fiziologice
Prolactina are un timp de injumatatire relativ scurt, cuprins intre 20 si 50 de minute, ceea ce inseamna ca trebuie produsa constant pentru ca nivelul sau sa ramana normal. Anumite afectiuni pot provoca hiperprolactinemie.
Exista diferite motive fiziologice pentru care acest lucru s-ar putea intampla, cum ar fi:
-
sarcina;
-
alaptarea;
-
exercitiile fizice;
-
stresul fizic sau psihologic;
-
convulsiile;
-
actul sexual.
Cauze patologice
Nivelul de prolactina poate creste din diverse motive. Una dintre cele mai frecvente cauze este formarea unei tumori benigne la nivelul glandei pituitare. Aceasta crestere necanceroasa, cunoscuta sub numele de prolactinom, apare direct in urma excesului de prolactina, suprimand in acelasi timp nivelurile de estrogen si testosteron.
Bolile care afecteaza o portiune a creierului numita hipotalamus pot provoca, de asemenea, hiperprolactinemie. Hipotalamusul este organul din creier care se leaga la glanda pituitara. Cresterea nivelului de prolactina poate fi adesea cauzata direct de o tumora, un traumatism sau o infectie la nivelul hipotalamusului.
Alte cauze sunt:
-
hipotiroidismul (niveluri scazute de hormoni tiroidieni);
-
boala renala cronica;
-
boala Cushing (tulburare care provoaca o supraproductie a hormonului cortizol);
-
acromegalia (afectiune provocata de glanda pituitara hiperactiva).

Cauze farmaceutice
Multe medicamente pot determina cresterea nivelului de prolactina. Aceste medicamente modifica productia diferitilor hormoni care influenteaza nivelul de prolactina, cum ar fi estrogenul si dopamina.
Aceste medicamente sunt:
-
terapia cu estrogeni;
-
antidepresivele triciclice;
-
antipsihoticele;
-
antihipertensivele;
-
medicamentele antiemetice (antigreata);
-
antihistaminicele H2;
-
fenitoina.
Care sunt factorii de risc pentru hiperprolactinemie?
Singurul factor de risc cunoscut pentru hiperprolactinemie este neoplazia endocrina multipla (MEN) de tip 1 (MEN1). MEN1 este o afectiune ereditara care poate provoca aparitia prolactinomului.
Daca aveti o ruda de gradul intai (frate biologic sau parinte) care sufera de MEN1, poate fi necesar si recomandat sa faceti teste genetice. Acestea ar putea ajuta la screeningul si depistarea unui prolactinom in faza sa incipienta.
Diagnostic
Diagnosticarea hiperprolactinemiei implica efectuarea unui test de sange de rutina pentru a verifica nivelul de prolactina. Daca acesta este crescut, medicul poate decide repetarea analizei, de data aceasta dupa ce ati postit cel putin 8 ore.

Valorile normale ale prolactinei in sange sunt urmatoarele:
-
barbati: 2 pana la 18 nanograme pe mililitru (ng/ml);
-
femeile care nu sunt insarcinate: 2 pana la 29 ng/ml;
-
femeile insarcinate: 10 pana la 209 ng/ml.
Se poate solicita o imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) pentru a verifica prezenta unei eventuale tumori pe glanda pituitare sau deteriorarea tesuturilor inconjuratoare. Testele de sange pentru evaluarea altor niveluri hormonale pot fi utile in excluderea altor cauze posibile ale semnelor si simptomelor.
Metode de tratament pentru hiperprolactinemie
Tratamentul pentru hiperprolactinemie depinde de cauza acesteia. Daca aveti un nivel ridicat de prolactina, dar aveti putine semne si simptome sau nu aveti deloc manifestari, este posibil sa nu aveti nevoie de tratament.
Scopul tratamentului este de a readuce prolactina la un nivel normal. Exista o serie de optiuni standard pentru a realiza acest lucru:
-
Medicatie – medicamentele numite agonisti ai dopaminei regleaza nivelul de prolactina. Aceste medicamente sunt foarte eficiente in micsorarea prolactinomului. Aceasta este cea mai comuna forma de tratament pentru prolactinoame.
-
Chirurgie – daca medicamentele nu pot micsora prolactinomul, poate fi necesara o interventie chirurgicala pentru a-l indeparta.
-
Radioterapie – desi este rar necesara, radioterapia este a treia optiune pentru tratarea prolactinoamelor, daca alte metode nu functioneaza.
-
Hipotiroidismul poate fi tratat cu hormoni tiroidieni sintetici, care ar trebui sa reduca nivelul de prolactina.
-
Daca hiperprolactinemia este cauzata de medicamente eliberate pe baza de reteta, pot fi prescrise alte tratamente.

Care este prognosticul in cazul persoanelor cu hiperprolactinemie?
Prognosticul (perspectiva) pentru cei cu hiperprolactinemie este in general bun. Tratamentul pentru cea mai frecventa cauza a acesteia este de obicei eficient.
Desi nu pune viata in pericol, hiperprolactinemia poate provoca anumite probleme, cum ar fi infertilitatea si menstruatia neregulata. Din acest motiv, este important sa primiti tratament daca aveti hiperprolactinemie.
Referinte:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22284-hyperprolactinemia
https://www.verywellhealth.com/what-is-hyperprolactinemia-2616556
https://www.healthline.com/health/endocrine-health/hyperprolactinemia
https://www.medicalnewstoday.com/articles/what-are-the-side-effects-of-high-prolactin-levels