Limba crapata – cauze posibile

Limba crapata – cauze posibile Limba crapata – cauze posibile

Ultima actualizare: 9 decembrie 2022

limba-crapata

Potrivit statisticilor, aproximativ 20-30% din populatia globala se confrunta cu crapaturi pe limba. Aceste crapaturi care pot parea inestetice pot avea aspectul unor santuri putin adanci, cunoscute in mod obisnuit sub numele de fisuri, care apar pe suprafata limbii.

Numarul, adancimea si dimensiunea acestor crapaturi difera de la o persoana la alta si in rare cazuri pot indica prezenta unei afectiuni grave. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, nu este vorba de o problema serioasa.

Medicii si stomatologii din intreaga lume insista asupra faptului ca limba crapata nu prezinta un risc pentru sanatate si poate fi tinuta sub control cu ajutorul unei igiene orale temeinice.

Crapaturile de pe limba reprezinta un adevarat mister. Mai exact, specialistii nu stiu inca exact care sunt cauzele aparitiei acestora. Potrivit unui studiu realizat in 2016, printre cauze se numara fumatul, insa la baza pot sta si anumite probleme ereditare.

Uneori, limba crapata poate fi cauzata si de alte probleme de sanatate, cum ar fi malnutritia, limba geografica (afectiune inflamatorie manifestata pe suprafata limbii), sindromul Melkersson-Rosenthal si psoriazisul pustular.

 


Limba crapata – care sunt cauzele?

Daca ati observat ca aveti limba crapata, aflati ca nu sunteti singura persoana. Intre 20 si 30% dintre oamenii planetei se confrunta cu aceste semne inestetice.

Limba crapata este o afectiune benigna (necanceroasa). Poate fi imediat recunoscuta dupa fisurile adanci sau superficiale care si-au croit drum pe suprafata superioara a limbii. Limba crapata mai poarta denumirile de:

  • limba plicaturata (lingua plicata)
  • limba scrotala
  • limba brazdata de santuri

Limba crapata – simptome

Limba crapata se caracterizata prin unul sau mai multe santuri care se desfasoara de-a lungul suprafetei limbii. Numarul si adancimea santurilor sau fisurilor variaza. De exemplu, daca aceste crapaturi sunt foarte adanci, limba poate parea sa aiba sectiuni distincte. Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor de limba crapata, exista o singura fisura care apare in centrul limbii.

Dincolo de aspect, limba crapata nu provoaca de obicei simptome. Persoanele care au crapaturi pe limba experimenteaza uneori senzatii de arsura, mai ales atunci cand consuma alimente sau bauturi acide.

Cercetarile sugereaza ca limba crapata este mai frecventa - iar fisurile mai severe – in randul persoanelor in varsta. De asemenea, este mai raspandita la barbati decat la femei.

Specialistii nu au descoperit cauzele definitive ale crapaturilor aparute pe limba, insa cercetarile mai vechi au indicat o legatura genetica.

De asemenea, s-a descoperit in urma unui studiu realizat in 2016 ca poate exista o posibila legatura intre limba crapata si fumat. Persoanele fumatoare pot incerca Fumarosept, un dispozitiv medical care protejeaza mucoasa, elimina senzatia de uscaciune a gurii si reduce frecventa tusei.

Deficiente de vitamine

In cazuri rare, malnutritia poate provoca craparea limbii. De asemenea, un studiu diferit din 2016 a gasit o legatura intre limba crapata si deficienta de vitamina B12.

Intre timp, cercetarile din 2015 indica faptul ca durerea provocata de craparea limbii poate avea drept cauze deficientele de:

  • vitaminele B
  • zinc
  • fier

Cercetatorii observa, de asemenea, ca durerea poate fi legata de administrarea de medicamente, refluxul gastroesofagian si lipsa igienei orale. Glicerina boraxata 10% x 25 g Vitalia K este un produs eficient in tratarea stomatitelor si aftelor bucale.

Alte probleme de sanatate

De asemenea, limba crapata poate avea drept cauze:

  • limba geografica, o afectiune inflamatorie, dar inofensiva, care face ca pe limba sa se formeze pete netede, adesea proeminente
  • psoriazisul
  • sindromul Sjogren, o tulburare autoimuna
  • sindromul Cowden, care provoaca formarea de tumori necanceroase
  • acromegalie, o tulburare hormonala
  • granulomatoza orofaciala, o boala inflamatorie rara
  • sindromul Down
  • sindromul Melkersson-Rosenthal, o tulburare neurologica rara

Daca o persoana are limba crapata si limba geografica, durerea este de obicei provocata de afectiunea din urma. Limba geografica poate cauza arsuri pe limba si pierderea gustului.

Limba crapata - tratament

Limba crapata nu necesita de obicei tratament. Pe langa aspectul caracteristic al limbii, aceasta problema nu provoaca alte simptome.

Tehnici de curatare a limbii crapate

Este esential sa evitati adunarea resturilor alimentare in crapaturile limbii. Pentru a face acest lucru, puteti folosi o perie pentru limba ca parte a rutinei de igiena orala. Conform unui studiu realizat in 2013, persoanele care isi curata limba in timp ce se spala si pe dinti isi pastreaza limba curata si isi reduc riscul de acumulare a placii bacteriene.

limba-crapata-curatare

Limba crapata - complicatii

In cazul persoanelor cu limba crapata, bacteriile sau ciupercile, cum ar fi Candida albicans, se pot dezvolta in santurile aparute pe limba, crescand riscul de infectie.

In cazul unei infectii cu fungii din specia Candida, medicul poate prescrie un medicament antifungic local. Acest tip de infectie apare in mod frecvent la persoanele care au limba geografica si la cele care nu isi curata dintii si limba.

Este important ca persoanele care au limba crapata sa aiba o igiena orala buna, acest lucru incluzand si vizite regulate la dentist.

 

Referinte:

https://www.healthline.com/health/tongue-cracks

https://www.medicalnewstoday.com/articles/cracked-tongue

Farmacistul Catena va recomanda:

Fumarosept x 24 cpr. mast.

Fumarosept x 24 cpr. mast.

Fumarosept este un dispozitiv medical destinat fumatorilor…