Mucocel (chist mucos): tipuri, cauze si factori de risc, simptome asociate, tratament

Mucocelul este o umflatura benigna (necanceroasa), aparuta cel mai frecvent pe interiorul buzelor, dar care poate aparea si in alte zone ale cavitatii bucale – precum obraji, palat moale sau chiar pe limba. Desi poate parea alarmant, mucocelul nu este o infectie sau o boala grava, ci rezultatul unui proces simplu, dar frecvent: blocarea sau deteriorarea unei glande salivare minore.

Arata ca o bula umpluta cu un lichid gros, moale, de dimensiuni variabile. Aceste chisturi sunt destul de frecvente si doar un procent mic de cazuri necesita interventie chirurgicala sau alt tratament.

Mucocelele au o culoare albastruie translucida si se intalnesc in general la adultii tineri si la copii.

Ce este un mucocel?

Un mucocel sau chist al mucoasei orale apare ca o umflatura sau umflatura transparenta pe buze, limba, palat sau obraji si cauzeaza adesea disconfort in gura atunci cand vorbiti sau mancati.

In prezent, este considerata a fi cea mai frecventa leziune benigna a cavitatii bucale. Nu este altceva decat un chist mic plin de mucus, care se formeaza in zonele in care se afla glandele salivare minore. Studiile estimeaza ca 96% dintre mucocele isi au originea in buza inferioara.

Aceasta leziune nu se transmite altor persoane si este asociata cu alterari ale productiei de mucus si saliva din mucoasa orala. In majoritatea cazurilor, mucocelul dispare spontan.

Mucocelul poate fi superficial sau profund, cu dimensiuni cuprinse intre cativa milimetri si 3 centimetri.

Mucocelele orale afecteaza cel mai adesea persoanele mai tinere de 30 de ani, dar pot aparea la persoane de orice varsta. Persoanele cu varste cuprinse intre 3 si 20 de ani reprezinta 70% din cazuri. Varsta maxima de aparitie este cuprinsa intre 10 si 20 de ani. In populatia generala, mucocelele orale apar la 2,4 din 1.000 de persoane.

Cum se identifica mucocelele?

Mucocele pot fi identificate prin urmatoarele caracteristici:

• chisturi nedureroase, mobile;
• chisturile sunt moi si rotunde, uneori in forma de cupola;
• de obicei de culoare albastruie, dar in unele cazuri pot fi alb perlat sau transparente;
• dimensiuni: 2-10 mm in diametru.

Tipuri de mucocele:

• Mucocele de extravazare

Acesta este cel mai frecvent tip de mucocele, cauzate de ruperea canalelor glandei salivare sau de scurgerea secretiilor glandei salivare din glanda in tesutul inconjurator.

• Mucocele de retentie

Acest tip de mucocele apar din cauza obstructiei canalelor glandelor salivare, adica o reducere sau o absenta a secretiei glandulare produse de obstructia canalelor glandelor salivare. Aceste cazuri apar in principal la persoanele cu varste cuprinse intre 50 si 60 de ani.

Mucocelurile sunt clasificate si in functie de pozitia in care apar:

• mucocele superficiale: chisturi situate chiar sub suprafata mucoasei;
• mucocele clasice: chisturi situate pe stratul superior al submucoasei;
• mucocele profunde: chisturi situate pe stratul inferior al mucoasei.

Care sunt cauzele care duc la aparitia mucocelului

1. Traumatisme locale (muscaturi, lovituri)

Cea mai frecventa cauza a aparitiei unui mucocel este traumatismul accidental al glandelor salivare minore, aflate imediat sub mucoasa bucala. De exemplu:

• muscarea buzei (mai ales involuntar, in timpul masticatiei sau din nervozitate);
• loviturile repetate (cum ar fi in timpul practicarii unor sporturi de contact);
• frecarea constanta a buzelor de aparatul dentar, proteze sau alte dispozitive ortodontice.

Aceste microtraume pot duce la ruperea canalului excretor al glandei salivare. Saliva nu mai poate fi eliminata normal si se acumuleaza sub piele sau mucoasa, formand o umflatura translucida sau albastru-violacee: mucocelul.

2. Obstructia canalului salivar

Chiar si fara o ruptura, canalul prin care glanda salivara evacueaza saliva se poate bloca. Obstructia poate fi cauzata de:

• inflamatii repetate;
• formarea de mici depozite de mucus sau resturi celulare;
• cicatrizari aparute in urma unor infectii sau leziuni anterioare.

Cand saliva nu poate iesi din glanda, ea se acumuleaza in interior si creeaza o presiune care duce la formarea unei pseudochisturi (mucocelul propriu-zis).

3. Factori repetitivi sau comportamentali

Anumite obiceiuri cresc semnificativ riscul de aparitie a mucocelului:

• roaderea buzelor sau obrajilor (tic nervos);
• utilizarea excesiva a obiectelor dure (pixuri, creioane) care sunt tinute intre buze;
• suptul constant al buzelor sau obrajilor, mai ales in copilarie.

In aceste cazuri, traumatismele pot fi mici, dar repetate, ducand in timp la aparitia leziunii.

4. Interventii dentare recente sau traumatisme iatrogene

Uneori, mucocelul poate aparea dupa o interventie stomatologica:

• detartraj agresiv;
• injectii anestezice aplicate incorect;
• manevre efectuate in zona glandelor salivare minore.

Aceste interventii pot duce fie la lezarea glandei, fie la afectarea canalului excretor.

5. Dezvoltarea glandelor salivare in copilarie

La copii, glandele salivare sunt inca in formare, iar canalele lor pot fi mai fragile sau incomplet dezvoltate. De aceea, mucocelul este mai frecvent in copilarie si adolescenta. Chiar si un traumatism minor poate duce la formarea unui mucocel.

Cum este diagnosticat un mucocel?

Diagnosticarea mucocelului este, in cele mai multe cazuri, un proces simplu si se bazeaza in primul rand pe examinarea clinica efectuata de medicul stomatolog sau specialistul ORL. Mucocelul are un aspect destul de caracteristic, iar medicul il poate recunoaste adesea doar privind leziunea si discutand cu pacientul despre istoricul aparitiei acesteia.

Totusi, pentru un diagnostic sigur, mai ales atunci cand aspectul leziunii nu este tipic sau cand aceasta persista neobisnuit de mult, medicul poate recomanda si investigatii suplimentare.

Una dintre metodele utilizate este transiluminarea, adica iluminarea leziunii cu o sursa de lumina pentru a observa daca este vorba despre un chist plin cu lichid (cum este mucocelul) sau despre o formatiune solida. Un mucocel va permite trecerea luminii intr-un mod caracteristic, datorita continutului sau de mucus.

In cazuri mai complexe, medicul poate solicita o ecografie de parti moi. Aceasta investigatie este complet nedureroasa si neinvaziva, folosind ultrasunete pentru a obtine imagini ale structurilor submucoase. Ecografia poate confirma daca formatiunea este un chist cu continut lichid si poate exclude alte leziuni sau chisturi de alta natura.

Daca exista suspiciuni cu privire la natura leziunii (de exemplu, daca leziunea s-a modificat in timp, sangereaza, se inflameaza frecvent sau nu dispare de la sine), medicul poate recomanda extragerea chirurgicala a leziunii, urmata de examinarea histopatologica. Aceasta presupune analiza la microscop a tesutului indepartat, pentru a confirma diagnosticul de mucocel si pentru a exclude alte afectiuni, cum ar fi chisturi glandulare adevarate sau, in cazuri extrem de rare, tumori benigne sau maligne.

De asemenea, in cazul recurentelor frecvente, mai ales la copii sau adolescenti, medicul poate analiza si factori locali favorizanti, cum ar fi prezenta unor aparate dentare, obiceiul de a musca buza, pozitionarea anormala a dintilor sau alte cauze mecanice ce pot irita in mod repetat glandele salivare.

Cum se trateaza un mucocel si cand este necesara interventia?

Tratamentul mucocelului depinde de dimensiunea acestuia, de frecventa cu care recidiveaza si de gradul de disconfort pe care il provoaca. In multe cazuri, mucocelul este o leziune inofensiva, care nu necesita tratament agresiv. Totusi, in anumite situatii, poate fi necesara o interventie pentru a preveni reaparitia sau complicatiile.

Mucocelul care dispare de la sine

In unele cazuri, mai ales atunci cand mucocelul este mic si recent aparut, acesta se poate resorbi spontan in cateva zile sau saptamani. Daca glanda salivara se vindeca si canalul excretor se desfunda, saliva isi reia cursul normal si umflatura dispare fara tratament. In acest interval, medicul poate recomanda:

• monitorizare atenta a leziunii, fara a o traumatiza;
• evitarea muscaturilor accidentale sau a frictiunii constante;
• mentinerea unei igiene orale riguroase.

Este important de stiut ca nu trebuie incercata spargerea mucocelului acasa, prin intepare sau stoarcere, deoarece acest lucru nu doar ca nu rezolva problema, dar poate duce la infectie, inflamare sau cicatrizare profunda.

Cand mucocelul persista sau revine

Daca leziunea nu dispare in decurs de 2-3 saptamani, daca recidiveaza frecvent sau daca devine deranjanta prin dimensiune sau pozitie (de exemplu, interfereaza cu vorbitul sau mestecatul), este recomandata interventia chirurgicala.

Cea mai utilizata metoda este excizia chirurgicala a mucocelului, realizata de obicei sub anestezie locala. Medicul va indeparta nu doar chistul in sine, ci si glanda salivara afectata, pentru a preveni reaparitia. Procedura este rapida, se face in cabinet stomatologic sau ORL si implica o perioada de vindecare de cateva zile, in functie de dimensiune si localizare.

In cazul copiilor mici sau al pacientilor anxiosi, interventia poate fi realizata sub anestezie generala, mai ales daca leziunea este dificil de accesat sau copilul nu poate coopera in timpul procedurii.

Alte metode moderne de tratament

Pe langa excizia clasica, exista si metode minim invazive, utilizate mai ales in cabinetele specializate:

• laserul cu dioxid de carbon (CO₂) – permite indepartarea precisa a leziunii cu sangerare minima si vindecare mai rapida;
• crioterapia – inghetarea mucocelului cu azot lichid (mai rar utilizata, deoarece eficienta poate varia);
• marsupializarea – o tehnica prin care se creeaza o deschidere permanenta in chist, pentru a permite evacuarea continutului, folosita mai ales pentru mucocelul glandelor salivare de pe planseul bucal (ranula).

Cand este interventia absolut necesara?

Tratamentul activ devine esential in urmatoarele situatii:

• mucocelul persista sau se mareste in timp;
• se produce recidiva frecventa dupa spargerea spontana;
• provoaca disconfort la vorbit, mestecat sau inchiderea gurii;
• exista suspiciuni de alta leziune (aspect atipic, sangerare, inflamatie persistenta);
• apare in zone care pot cauza complicatii, cum ar fi planseul bucal (unde poate evolua in asa-numita ranula, o forma mai profunda si mai complexa).

Desi mucocelul nu este periculos, el nu trebuie ignorat. O evaluare medicala corecta ajuta la stabilirea tratamentului potrivit – fie ca este vorba de simpla monitorizare, fie de o interventie usoara, dar eficienta. Cu o abordare corecta, mucocelul poate fi tratat complet, fara risc de complicatii sau recidive pe termen lung.

Surse:

https://www.scienceopen.com/document?vid=a9673cce-154a-4bad-bdbd-8deeba5d86f1

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23406-oral-mucocele

https://www.sakraworldhospital.com/fr/blogs/mucocele-an-oral-mucous-cyst-and-all-you-need-to-know-about-it/193

https://www.kin.es/fr/patologias/mucocele/