Nefropatia cu IgA, cunoscuta si sub denumirea de boala Berger, este una dintre cele mai frecvente forme de glomerulonefrita la nivel mondial si reprezinta o cauza importanta a bolii renale cronice.
Afectiunea apare atunci cand un anumit tip de anticorp, imunoglobulina A (IgA), se acumuleaza in structurile de filtrare ale rinichilor, adica in glomeruli, si provoaca inflamatie, afectand progresiv capacitatea acestora de a elimina toxinele si excesul de lichide din organism.
Ce este boala Berger (nefropatie cu IgA) si cum apare?
Boala Berger este o afectiune autoimuna care afecteaza glomerulii, adica micile unitati de filtrare ale rinichilor. Ea se caracterizeaza prin depunerea de imunoglobulina A (IgA) in mezangiul glomerular, fenomen care declanseaza o reactie inflamatorie si, in timp, poate deteriora membrana de filtrare a rinichiului. Consecintele sunt aparitia hematuriei (sange in urina), proteinuriei (pierdere de proteine prin urina) si reducerea progresiva a functiei renale.
Boala poarta numele medicului francez Jean Berger, care a descris-o pentru prima data in anul 1968. D. Denumirea de nefropatie cu IgA provine chiar de la imunoglobulina A, principalul anticorp implicat in aparitia bolii. IgA este unul dintre cei mai importanti anticorpi ai organismului si are rolul de a proteja suprafetele aflate in contact direct cu mediul exterior, precum mucoasa cailor respiratorii, tubul digestiv sau tractul urinar.
In mod normal, acest anticorp contribuie la neutralizarea microorganismelor si impiedica patrunderea lor in organism. La pacientii cu boala Berger, anumite molecule de IgA sunt produse intr-o forma modificata. Sistemul imunitar le recunoaste ca fiind anormale si produce anticorpi impotriva lor.
Astfel iau nastere complexe imune circulante care ajung sa se depuna in rinichi, mai ales in mezangiul glomerular. Odata depuse, activeaza celulele inflamatorii si sistemul complementului, ceea ce determina proliferarea celulelor mezangiale, afectarea membranei bazale glomerulare si, ulterior, aparitia fibrozei renale. Pe masura ce procesul inflamator persista, capacitatea rinichilor de a filtra sangele se reduce progresiv.
In majoritatea cazurilor boala Berger evolueaza lent, pe parcursul mai multor ani. Totusi, aproximativ 20–50% dintre pacientii cu boala Berger pot ajunge la boala renala cronica in stadiu terminal in aproximativ doua decenii de la diagnostic, ceea ce explica importanta monitorizarii regulate si a tratamentului adecvat.
Care sunt cauzele si factorii de risc pentru boala Berger?
Nefropatia cu IgA este considerata o boala multifactoriala. Nu exista o singura cauza responsabila de aparitia ei, ci mai degraba vorbim despre combinatia intre predispozitia genetica, raspunsul imun anormal si diversi factori de mediu.
Forma familiala
Sub 10% dintre cazurile de boala Berger apar in cadrul aceleiasi familii. Factorii implicati includ:
- existenta unei predispozitii genetice;
- identificarea a peste 18 regiuni genetice asociate cu boala Berger;
- modificari ale genelor implicate in glicozilarea imunoglobulinei A, precum C1GALT1 si C1GALT1C1.
Forma sporadica (idiopatica)
Peste 90% dintre pacienti dezvolta boala Berger fara antecedente familiale. Caracteristicile acestei forme sunt:
- nu exista dovezi ca un agent infectios unic provoaca boala;
- modificarile structurale ale moleculei IgA1 favorizeaza formarea complexelor imune;
- aceste complexe se depun in glomeruli si initiaza inflamatia renala.
Boli sistemice asociate
Uneori, boala Berger apare secundar altor afectiuni. Printre acestea se numara:
- bolile hepatice, in special ciroza;
- bolile inflamatorii intestinale;
- boala celiaca;
- afectiunile autoimune;
- unele boli dermatologice;
- anumite infectii cronice;
- reactiile adverse la diverse medicamente.
Afectiuni gastrointestinale si hepatice
Mucoasa digestiva reprezinta unul dintre principalele locuri unde este produsa imunoglobulina A. Din acest motiv, bolile digestive influenteaza frecvent evolutia nefropatiei cu IgA.
Sunt implicate in special:
- ciroza hepatica si alte boli cronice ale ficatului;
- boala celiaca;
- boala Crohn si rectocolita ulcero-hemoragica;
- modificarile microbiotei intestinale.
Boli autoimune si dermatologice
Numeroase boli autoimune au fost asociate si cu boala Berger. Printre cele mai cunoscute se numara:
- sindromul Sjögren;
- lupusul eritematos sistemic;
- boala Behçet;
- spondiloartritele;
- psoriazisul;
- vasculita leucocitoclastica.
Infectii
La numerosi pacienti cu boala Berger, primul episod de hematurie apare imediat dupa o infectie respiratorie. Cele mai frecvent implicate sunt:
- faringitele;
- amigdalitele;
- infectiile respiratorii superioare;
- COVID-19;
- infectia HIV;
- hepatita B.
Medicamente
Unele tratamente pot favoriza dezvoltarea unei forme secundare de nefropatie cu IgA (boala Berger). Au fost descrise asocieri cu:
- inhibitorii TNF-α (adalimumab, infliximab);
- inhibitorii interleukinelor 12 si 23;
- inhibitorii punctelor de control imun;
- anticoagulante orale;
- warfarina;
- unele medicamente utilizate in boala Graves.
Alte afectiuni asociate
Mai rar, boala Berger poate aparea in asociere cu:
- sarcoidoza;
- fibroza pulmonara idiopatica;
- hemoragia pulmonara;
- unele boli hematologice;
- diverse tipuri de cancer, inclusiv gastric, pulmonar sau renal.
Care sunt simptomele in nefropatia cu IgA (boala Berger)?
Manifestarile clinice in boala Berger sunt extrem de variabile. Exista pacienti la care boala Berger este descoperita intamplator, in urma unei analize de urina de rutina, dar si persoane care dezvolta episoade repetate de hematurie vizibila sau chiar insuficienta renala progresiva.
Unul dintre cele mai caracteristice semne este aparitia sangelui in urina la 1–2 zile dupa o infectie a cailor respiratorii superioare, precum o raceala, o amigdalita sau o faringita. Acest interval scurt diferentiaza nefropatia cu IgA (boala Berger) de alte glomerulonefrite postinfectioase, care apar, de regula, dupa 2–3 saptamani de la infectie.
Simptomele care pot aparea includ:
- hematurie macroscopica (urina rosiatica, bruna sau de culoarea ceaiului);
- hematurie microscopica, detectata doar la examenul de urina;
- proteinurie;
- urina spumoasa;
- hipertensiune arteriala;
- edeme la nivelul gleznelor, gambelor sau pleoapelor;
- durere surda in regiunea lombara;
- oboseala accentuata;
- scaderea progresiva a functiei renale;
- in cazurile severe, manifestari ale insuficientei renale cronice.
In boala Berger rapid progresiva, inflamatia intensa poate determina deteriorarea accelerata a glomerulilor, cu scaderea importanta a filtrarii renale in decurs de saptamani sau luni.
Cum se diagnosticheaza boala Berger (nefropatie cu IgA)?
Diagnosticul incepe cu evaluarea simptomelor si a antecedentelor pacientului, fiind urmat de analize de laborator si investigatii imagistice. Totusi, singura metoda care confirma cu certitudine boala Berger ramane biopsia renala.
In cadrul evaluarii initiale a pacientului cu nefropatie cu IgA, medicul poate recomanda:
- sumar de urina si examen microscopic pentru identificarea hematuriei si proteinuriei;
- raport albumina/creatinina sau proteina/creatinina urinara;
- uree si creatinina serica;
- estimarea ratei filtrarii glomerulare (eGFR);
- electroliti serici;
- hemoleucograma;
- albumina si profil lipidic;
- imunoglobulina A serica (poate fi crescuta, dar nu stabileste diagnosticul);
- ecografie renala pentru evaluarea dimensiunii si structurii rinichilor.
Biopsia renala este standardul de diagnostic in boala Berger!
Biopsia renala reprezinta standardul de aur pentru diagnostic. Procedura presupune recoltarea unui fragment foarte mic de tesut renal, care este analizat la microscop. Examinarea prin imunofluorescenta evidentiaza depunerile caracteristice de IgA in mezangiul glomerular, iar microscopia optica permite evaluarea gradului de inflamatie, scleroza si fibroza.
Care sunt optiunile de tratament pentru boala Berger (nefropatie cu IgA)?
Tratamentul este individualizat si depinde de gradul proteinuriei, nivelul functiei renale, tensiunea arteriala si rezultatul biopsiei. Nu exista un tratament unic valabil pentru toti pacientii, iar obiectivul principal este incetinirea progresiei bolii si prevenirea insuficientei renale. In toate cazurile, prima etapa consta in controlul atent al factorilor care accelereaza deteriorarea rinichilor.
Tratamentul de sustinere
Acesta reprezinta baza terapiei si include:
- controlul strict al tensiunii arteriale;
- reducerea proteinuriei;
- limitarea consumului de sare;
- controlul greutatii corporale;
- renuntarea la fumat;
- activitate fizica regulata;
- controlul diabetului si al colesterolului.
Medicamentele cele mai utilizate sunt inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau blocantii receptorilor de angiotensina (BRA), deoarece reduc atat tensiunea arteriala, cat si pierderea de proteine prin urina.
In ultimii ani, inhibitorii SGLT2 si antagonistul receptorului mineralocorticoid finerenona si-au demonstrat eficienta la unii pacienti cu boala renala cronica si pot face parte din schema terapeutica, in functie de recomandarea nefrologului.
Tratamentul imunosupresor
La pacientii cu boala Berger, proteinurie persistenta si risc crescut de progresie, medicul poate recomanda corticoterapie sau alte medicamente imunosupresoare. In anumite situatii pot fi utilizate:
- corticosteroizi;
- micofenolat mofetil (in special in anumite populatii);
- ciclofosfamida, in formele rapid progresive;
- rituximab sau alte terapii biologice, in cazuri atent selectionate.
Terapii noi
In ultimii ani au fost aprobate tratamente care actioneaza direct asupra mecanismelor implicate in nefropatia cu IgA. Printre acestea se numara budesonida cu eliberare tintita la nivel intestinal si inhibitorii complementului aflati in diferite etape de utilizare clinica. Aceste terapii sunt recomandate doar anumitor categorii de pacienti si sunt prescrise exclusiv de medicul nefrolog.
Prognostic, complicatii si riscuri asociate
Prognosticul in boala Berger este foarte variabil. Exista persoane care pastreaza o functie renala aproape normala toata viata, in timp ce altele dezvolta progresiv boala cronica de rinichi si pot necesita dializa sau transplant renal.
Factorii asociati cu o evolutie mai putin favorabila includ:
- proteinurie persistenta de peste 1 gram pe zi;
- hipertensiune arteriala;
- scaderea ratei filtrarii glomerulare la diagnostic;
- fibroza si scleroza importante la biopsie;
- sexul masculin;
- persistenta hematuriei si a inflamatiei active.
Printre cele mai importante complicatii asociate cu boala Berger se numara:
- boala cronica de rinichi;
- insuficienta renala cronica in stadiu terminal;
- hipertensiunea arteriala;
- sindromul nefrotic;
- insuficienta renala rapid progresiva;
- complicatiile cardiovasculare;
- dezechilibre electrolitice si metabolice;
- anemie.
Recurenta bolii dupa transplant renal este posibila la o parte dintre pacienti, desi in multe cazuri functia grefei ramane buna timp indelungat.
Regimul alimentar in nefropatia cu IgA (boala Berger)
Alimentatia are un rol important in protejarea functiei renale, chiar daca nu poate vindeca nefropatia cu IgA (boala Berger). Un regim adaptat stadiului bolii contribuie la controlul tensiunii arteriale, reducerea proteinuriei, prevenirea retentiei de lichide si incetinirea progresiei catre boala cronica de rinichi.
In general, pacientului cu boala Berger i se recomanda:
- reducerea consumului de sare;
- alimentatie echilibrata, bazata pe legume, fructe, cereale integrale si grasimi sanatoase, adaptata eventualelor restrictii impuse de boala renala;
- o dieta cu un continut redus de proteine;
- hidratarea adecvata;
- limitarea alimentelor bogate in fosfor si potasiu;
- limitarea aportului de zahar si grasimi saturate;
- limitarea alcoolul si renuntarea la fumat.
Nu exista o dieta universala pentru toti pacientii cu boala Berger. Regimul alimentar trebuie adaptat periodic in functie de evolutia bolii, valorile creatininei, rata filtrarii glomerulare, cantitatea de proteine eliminate prin urina si tratamentul urmat.
Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538214/
https://radiopaedia.org/articles/iga-nephropathy
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12986173/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9726424/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/41587026/
https://www.nature.com/articles/s41572-023-00476-9
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10294861/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11345586/