Pecingine: simptome, cauze, modalitati de tratament

Pecinginea, cunoscuta si sub denumirea medicala de tricofitie (tinea) sau dermatofitoza, este o infectie fungica superficiala frecvent intalnita, care afecteaza pielea, unghiile, scalpul. Aceasta este cauzata de dermatofiti, adica fungi care sunt capabili sa degradeze cheratina din unghii, par si piele, hranindu-se cu aceasta. In ciuda prevalentei ridicate a cazurilor de pecingine in intreaga lume, aceasta poate fi eficient tratata daca este diagnosticata corect si, mai ales, in timp util. Se cunoaste faptul ca speciile dermatofite sunt principalele responsabile de infectiile superficiale, de natura fungica, ale pielii. La general, infectiile cauzate poarta denumirea de tinea corporis.

Pecingine – cauze si factori de risc

La baza cazurilor de pecingine sta infectia cu dermatofiti, un grup de fungi filamentosi din care fac parte genurile Trichophyton, Microsporum si Epidermophyton. Cea mai frecvent implicata in cazurile de pecingine este specia Trichophyton rubrum urmata de Microsporum audouinii si Trichophyton mentagrophytes. Acesti fungi cheratinofilici se folosesc de cheratina din piele drept sursa principala de nutrienti, ceea ce le permite sa colonizeze straturile superficiale ale acesteia si anexele cutanate cornoase (unghii, par). Din acest motiv, leziunile de pecingine pot sa apara in diferite zone ale pielii, inclusiv pe scalp, unghii si barba. Mecanismul infectiei include:

• colonizarea: dermatofitii patrund in stratul cornos al pielii si in structurile cheratinizate, cum ar fi firul de par si unghia;
• infectia provoaca reactia inflamatorie locala, variabila in intensitate, in functie de raspunsul imun al gazdei si potentialul patogen al speciei implicate;
• dermatofitii care provoaca pecingine produc cheratinaze, enzime care descompun cheratina si astfel favorizeaza invazia si proliferarea fungica.

Infectia apare de obicei prin contactul pielii cu solul infectat pe care se gasesc spori fungici. In egala masura, pecinginea se transmite prin contact direct cu pielea infectata si animale care au leziuni specifice, obiecte sau haine infectate, prosoape, instrumente de igiena personala. Pe de alta parte, mediile calde si umede favorizeaza proliferarea fungica, ceea ce explica incidenta crescuta a cazurilor de pecingine in regiunile tropicale si in conditii de igiena precara. In cazul animalelor – deseori caini sau pisici – infectia cu Microsporum canis poate fi transmisa ulterior la oameni, cauzand pecingine. Alti factori care cresc riscul de a dezvolta aceasta infectie sunt:

• transpiratia excesiva (hiperhidroza, exercitii fizice intense fara igienizare ulterioara);
• practicarea unor sporturi de contact precum lupte greco-romane, rugby;
• purtarea articolelor vestimentare stramte, mulate, care nu permit aerisirea corespunzatoare;
• folosirea dusurilor si a spatiilor de igienizare publice;
• leziuni la nivelul pielii (traumatisme, arsuri, eczeme, excoriatii);
• sistemul imunitar slabit (diabet, HIV/SIDA, tratament cu corticosteroizi);
• caldura si umiditatea crescute (incidenta creste pe timpul verii);
• obezitatea.

Copiii mici, spre exemplu, sunt mult mai predispusi sa dezvolte pecingine. Acest lucru se poate explica prin faptul ca, in esenta, acestia sunt mult mai predispusi sa intre in contact direct cu solul, sa se joace cu animale de companie infectate sau sa nu isi spele mainile in mod corespunzator. La persoanele adulte, incidenta este mai mare la cei cu animale de companie si la agricultori.

Pecingine – simptome si manifestari clinice

Chiar daca sub denumirea de pecingine sunt reunite afectiuni cu simptome similare, este foarte important de facut deosebirea intre tipurile specifice de pecingine, deoarece diagnosticul poate dicta tratamentul ulterior. Pentru o diferentiere mai clara, afectiunea se denumeste specific mai ales in functie de locul in care apar leziunile specifice, dupa cum urmeaza:

• Tinea corporis (pecinginea corpului)

Defineste situatia in care leziunile apar la nivelul zonelor principale ale corpului (gat, spate, trunchi si extremitati superioare si inferioare), asadar nu la nivelul anexelor cornoase. De obicei, leziunile de pecingine apar pe trunchi, brate si picioare. Acestea sunt inelare, cu margini clare, bine delimitate, cu o zona centrala palida si margini active (eritematoase). Pruritul asociat este moderat spre intens.

• Tinea capitis (pecinginea scalpului)

In cazurile avansate, leziunile de pecingine se prezinta cu zone de alopecie, scuame fine sau inflamatie severa (care poarta denumirea de kerion). Copiii sunt cel mai des afectati. Mancarimea este prezenta, iar firul de par este foarte fragil.

• Tinea pedis (piciorul atletului)

In acest caz, leziunile apar la nivelul talpilor si spatiilor interdigitale, sub forma de fisuri si maceratii intre degete. Pielea devine descuamata si pot aparea vezicule. Pruritul este intens si in plus pot aparea durerea si senzatia de arsura.

• Tinea unguium (onicomicoza)

In cazurile de tinea unguium, unghiile devin ingrosate, opace, de culoare galben-brun, deosebit de fragile si casante. Disconfortul, dincolo de a fi unul de natura functionala, implica mai ales o componenta estetica.

• Tinea cruris (pecinginea inghinala)

In acest caz, apar leziuni de pecingine eritemato-scuamoase la nivelul pliurilor inghinale. Au o margine rosiatica, activa. Se asociaza cu prurit intens si senzatia constanta de arsura.

• Tinea barbae (pecinginea barbii)

La nivelul barbii apar placi eritematoase edematoase, acoperite de pustule. Zona devine foarte pruriginoasa, cu disconfort local si durere. Cele mai des afectate sunt regiunea mandibulei si a barbiei.

• Tinea faciei (pecinginea fetei)

Leziunile de pecingine sunt inelare, similare cu cele din tinea corporis, dar localizate la nivelul fetei. Se asociaza cu prurit si eritem intens.

Indiferent de locul in care apar, leziunile pot fi simple sau multiple, de obicei circulare, uneori cu forma ovoidala. Leziunile circulare au margini ascutite si solzoase, eritematoase, foarte des iesite in relief, de-a lungul carora se pot forma vezicule. Gradul de inflamatia este variabil, insa centrul leziunii este deseori palid, cu descuamare usoara. Tocmai din acest motiv, se aseamana cu un „inel”, de unde si denumirea generica de „pecingine”.

Tratament pecingine

Tratamentul pentru pecingine se individualizeaza in functie de tipul acesteia. Totusi, fiind vorba despre o infectie fungica, in general se bazeaza pe antifungice topice sau, in anumite cazuri, cu administrare orala.

Tratament topic

Este indicat in leziuni limitate de pecingine, fara afectare semnificativa a pielii. Optiunile sunt urmatoarele:

• imidazoli (clotrimazol, miconazol): inhiba sinteza ergosterolului fungic;
• alilamine (terbinafina): active impotriva dermatofitilor;
• ciclopirox: cu activitate antifungica si antiinflamatoare.

Durata unui astfel de tratament este de aproximativ 2-4 saptamani, in functie de reactia organismului.

Tratament sistemic

Este indicat in infectiile extinse, tinea capitis, onicomicoza, dar si in cazurile in care terapia cu aplicare topica nu a avut rezultatele dorite. Optiunile de tratament includ:

• griseofulvina: folosita in principal in cazurile de pecingine a scalpului;
• terbinafina: terapie de prima linie pentru tinea unguium si infectiile persistente;
• azoli sistemici (itraconazol, fluconazol): reprezinta o alternativa eficienta pentru cazuri cu severitate ridicata.

Tratamentul este indicat de catre dermatolog si ar trebui urmat doar conform indicatiilor acestuia. De asemenea, se recomanda si respectarea masurilor de igiena – reducerea umiditatii, mentinerea pielii uscate – si eradicarea rezervorului infectios (de exemplu, tratarea animalelor de companie).

Sfaturi pentru preventie

Pentru a preveni infectia cu fungi dermatofiti, se recomanda urmatoarele:

• tratarea periodica a animalelor de companie, mai ales daca acestea sunt lasate in aer liber. Consultul periodic la medicul veterinar este foarte important pentru a preveni asa-numitele zoonoze (boli transmise de la animale la oameni).
• evitarea purtarii articolelor vestimentare stramte si din materiale sintetice, care favorizeaza transpiratia si impiedica ventilarea pielii. Se recomanda si evitarea incaltamintei constrictive.
• schimbarea frecventa a sosetelor si pastrarea uscata a incaltamintei;
• folosirea pudrei de talc in cazul in care persoana transpira excesiv (hiperhidroza), precum si a pulberilor si spray-urilor antimicotice (in special la sportivi);
• evitarea folosirii dusurilor sau a spatiilor de igienizare in comun;
• utilizarea prosoapelor si articolelor personale si evitarea folosirii acestora la comun;
• evitarea mersului descult in locuri publice, precum piscine si vestiare;
• asigurarea unei igiene adecvate, cum ar fi dusul dupa fiecare activitate sportiva care a dus la transpiratie;
• in cazul persoanelor supraponderale, se recomanda scaderea in greutate.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK544360/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7375854/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4804599/

https://www.msdmanuals.com/professional/dermatologic-disorders/fungal-skin-infections/tinea-corporis-body-ringworm

https://dermnetnz.org/topics/tinea-corporis

https://sci-hub.se/10.1007/s11046-008-9101-8