Piodermita: ce este, de ce apare, simptome, diagnostic si tratament

Piodermita este un termen general utilizat pentru infectiile cutanate purulente, produse cel mai frecvent de bacterii precum Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes. In functie de profunzimea infectiei, pot aparea pustule, cruste, noduli durerosi, furuncule sau ulceratii.

Unele piodermite se dezvolta pe piele anterior sanatoasa, iar altele complica eczemele, plagile, scabia sau alte leziuni care afecteaza bariera cutanata.

Ce este piodermita si cum apare?

Denumirea provine din termenii care descriu „puroiul” („pyo-”) si „pielea” („derma”). In practica medicala, piodermita desemneaza un grup de boli cutanate in care bacteriile piogene produc infectie si inflamatie.

Pielea sanatoasa formeaza o bariera fizica si imunologica impotriva microorganismelor. Cand bacteriile depasesc aceasta bariera, se multiplica si declanseaza un raspuns inflamator dominat de neutrofile.

Acumularea neutrofilelor, microorganismelor si resturilor celulare contribuie la formarea puroiului. Infectia poate ramane superficiala sau poate patrunde in foliculii pilosi, derm si tesuturile profunde.

Tipuri de piodermita

Piodermitele le clasificam in functie de modul in care apare infectia si de structurile cutanate implicate.

Piodermitele primare

Apar prin infectarea bacteriana a pielii si cuprind mai multe afectiuni bine definite.

Impetigo este o infectie superficiala si foarte contagioasa, intalnita frecvent la copii. Leziunile se pot transforma in vezicule sau pustule care se rup si formeaza caracteristic cruste galben-aurii, „ca mierea”.

Foliculita reprezinta inflamatia infectioasa a foliculului pilos si se manifesta prin mici pustule centrate de un fir de par.

Furunculul este o infectie mai profunda a foliculului pilos si a tesutului din jur, formand un nodul rosu, dureros si cu continut purulent. Mai multe furuncule conectate in profunzime formeaza un carbuncul.

Ectima este o forma ulcerativa mai profunda, in care infectia depaseste epidermul si patrunde in derm, producand ulceratii acoperite de cruste groase.

Erizipelul este o infectie acuta a dermului superficial si a vaselor limfatice, caracterizata printr-o zona rosie, tumefiata, dureroasa si bine delimitata.

Piodermitele secundare

Apar atunci cand bacteriile infecteaza o bariera cutanata deja deteriorata. Suprainfectia poate complica:

• dermatita atopica si alte eczeme;
• intepaturile si muscaturile de insecte;
• scabia;
• plagile traumatice sau chirurgicale;
• excoriatiile produse prin scarpinare;
• ulcerele venoase sau alte ulcere cronice.

In aceste situatii, tratarea infectiei trebuie asociata cu managementul afectiunii care a permis patrunderea microorganismelor.

Care sunt cauzele si factorii de risc care duc la piodermita?

Majoritatea cazurilor de piodermita infectioasa sunt determinate de bacterii Gram-pozitive piogene.

Infectia cu Staphylococcus aureus

Staphylococcus aureus este unul dintre principalii agenti implicati in piodermita. Bacteria produce enzime si toxine care faciliteaza afectarea tesuturilor si este asociata cu foliculita, furuncule, abcese si unele forme de impetigo. Unele tulpini sunt rezistente la meticilina – MRSA –, aspect important pentru alegerea antibioticului.

Infectia cu Streptococcus pyogenes

Streptococul beta-hemolitic de grup A, Streptococcus pyogenes, este implicat in special in impetigo, ectima si erizipel. Bacteria se poate raspandi in tesuturi, iar anumite infectii streptococice necesita tratament prompt pentru limitarea complicatiilor locale si sistemice.

Piodermita la caini

Animalele pot avea propriile forme de piodermita. La caini, un agent important este Staphylococcus pseudintermedius, bacterie adaptata predominant gazdei canine. Transmiterea zoonotica la om este rara, dar a fost descrisa, inclusiv pentru tulpini rezistente la antibiotice.

Riscul este relevant mai ales dupa contactul apropiat cu animale infectate, in cazul plagilor cutanate sau la persoanele imunocompromise. Prezenta unei piodermite la animalul de companie necesita evaluare veterinara, iar aparitia unei leziuni cutanate suspecte la om trebuie discutata cu medicul.

Pyoderma gangrenosum: exceptia neinfectioasa

In ciuda denumirii, pyoderma gangrenosum nu este o infectie bacteriana. Este o dermatoza neutrofilica inflamatorie rara. Boala produce frecvent pustule sau noduli care evolueaza rapid catre ulceratii foarte dureroase, cu margini neregulate, subminate, violacee. Leziunile pot aparea sau se pot agrava dupa traumatisme, fenomen denumit patergie.

Pyoderma gangrenosum este asociata cu boli sistemice precum:

• bolile inflamatorii intestinale;
• artrita reumatoida si alte artrite inflamatorii;
• unele afectiuni hematologice si neoplazii hematologice.

Diferentierea fata de piodermita bacteriana este esentiala, deoarece tratamentul se bazeaza pe controlul inflamatiei si imunosupresie, nu pe antibiotice ca terapie principala.

Care sunt factorii de risc pentru piodermita?

Riscul de piodermita infectioasa creste in prezenta:

• dermatitei atopice si altor eczeme;
• psoriazisului cu leziuni ale barierei cutanate;
• diabetului zaharat necontrolat;
• infectiei HIV si altor imunodeficiente;
• chimioterapiei;
• tratamentului imunosupresor sau corticoterapiei sistemice prelungite;
• malnutritiei;
• igienei deficitare;
• mediilor aglomerate;
• temperaturilor ridicate si umiditatii;
• plagilor, traumatismelor si intepaturilor;
• tulburarilor circulatorii si ulcerelor cronice.

Care sunt simptomele asociate cu piodermita?

Aspectul difera in functie de profunzimea si tipul infectiei. Durerea, pustulele, crustele si secretiile purulente sunt manifestari frecvente, iar infectiile profunde pot determina febra si alterarea starii generale:

Simptomele specifice sunt utile in pridnetarea diagnosticului de baza.

Cum se stabileste diagnosticul de piodermita?

Numeroase forme superficiale de piodermita sunt diagnosticate prin examen dermatologic, pe baza aspectului si distributiei leziunilor. Investigatiile suplimentare devin importante in infectiile profunde, recurente, severe sau rezistente la tratament.

Evaluarea clinica

Medicul stabileste profunzimea leziunii si cauta pustule, cruste, noduli, abcese, ulceratii, eritem si secretii. Piodermitele superficiale implica epidermul si foliculii, in timp ce formele profunde se extind in derm si tesutul subcutanat si pot produce noduli, abcese si necroza.

Examenul microbiologic

Dintr-o pustula, secretie purulenta sau plaga poate fi recoltata o proba pentru cultura bacteriana si antibiograma. Investigatia este importanta in special daca:

• infectia este profunda sau extinsa;
• episoadele se repeta;
• tratamentul antibiotic initial nu functioneaza;
• exista suspiciune de MRSA;
• pacientul este imunocompromis.

Examinarea microscopica a materialului recoltat poate identifica neutrofile si bacterii si poate sustine diagnosticul infectios.

Biopsia cutanata si analizele de sange

Biopsia este indicata in leziunile atipice, persistente sau atunci cand trebuie excluse boli inflamatorii, fungice ori pyoderma gangrenosum.

In infectiile severe, hemoleucograma poate evidentia leucocitoza si neutrofilie, iar proteina C reactiva si VSH pot fi crescute. La piodermitele recurente se cauta factori favorizanti precum diabetul, imunodeficienta, dermatitele cronice sau tulburarile circulatorii.

Care sunt optiunile de tratament pentru piodermita?

Tratamentul pentru piodermita se individualizeaza bineinteles in functie de tipul infectiei, profunzime, extindere si microorganismul implicat.

Tratamentul local

Pentru anumite infectii superficiale si limitate se recomanda:

• curatarea delicata a leziunilor si indepartarea crustelor conform recomandarii medicale;
• antiseptice cutanate, cand sunt indicate;
• mupirocin sau acid fusidic pentru anumite infectii bacteriene localizate, in functie de rezistenta locala si recomandarile medicului;
• comprese calde pentru unele furuncule mici, pentru facilitarea drenajului.

Utilizarea antibioticelor topice trebuie limitata la situatiile in care sunt indicate, pentru reducerea riscului de rezistenta bacteriana.

Antibioticele sistemice

Infectiile extinse, profunde sau insotite de manifestari sistemice necesita antibiotice orale, iar formele severe pot necesita tratament intravenos.

In functie de tipul infectiei si profilul de rezistenta, medicul poate utiliza antibiotice active asupra stafilococilor si streptococilor, precum dicloxacilina, cefalexina sau amoxicilina cu acid clavulanic.

In anumite situatii pot fi utilizate clindamicina sau, daca exista suspiciune ori confirmare de MRSA, antibiotice selectate conform antibiogramei, precum doxiciclina. Durata tratamentului este stabilita in functie de profunzimea infectiei si evolutia clinica.

Drenajul si tratamentul chirurgical

Incizia si drenajul reprezinta tratamentul central pentru multe abcese cutanate si colectii purulente fluctuente. Infectiile profunde cu tesut necrotic pot necesita debridare chirurgicala. Suspiciunea unei infectii necrozante impune evaluare de urgenta.

Tratarea cauzei favorizante

In piodermita secundara si recurenta trebuie controlata problema care afecteaza bariera cutanata sau imunitatea:

• eczema sau dermatita atopica;
• scabia;
• diabetul zaharat;
• plagile cronice;
• insuficienta venoasa si ulcerele;
• imunodeficientele.

Pyoderma gangrenosum necesita o abordare complet diferita, coordonata de dermatolog si, frecvent, de specialistii care trateaza boala asociata. Terapia poate include corticosteroizi sistemici, ciclosporina si, in forme selectate, medicamente biologice.

Debridarea agresiva trebuie evitata in boala activa, deoarece traumatismul poate agrava leziunile prin fenomenul de patergie.

Bibliografie:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22570033/

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/pyoderma

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10511384/

https://www.researchgate.net/publication/224925943_Pyodermitis