Cipralex 10 mg x 28 compr.film

Prospect Cipralex 10 mg x 28 compr.film

Mergeti la produs

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa utilizati acest medicament

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi..

Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi simptome cu ale dumneavoastra.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devin grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

In acest prospect gasiti:

  1. Ce este Cipralex si pentru ce este utilizat
  2. Inainte sa luati Cipralex
  3. Cum sa luati Cipralex
  4. Reactii adverse posibile
  5. Cum se pastreaza Cipralex
  6. INFORMATII suplimentare

 

1. CE ESTE CIPRALEX SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Cipralex apartine unui grup de medicamente antidepresive denumit inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS). Aceste medicamente actioneaza asupra sistemului serotoninergic din creier prin cresterea concentratiei de serotonina. Tulburarile de la nivelul sistemului serotoninergic sunt considerate un factor important in instalarea depresiei si afectiunilor inrudite.

Cipralex contine escitalopram si este utilizat in tratamentul depresiei (episoade majore de depresie) si tulburarilor de anxietate (cum sunt tulburarile de panica cu sau fara agorafobie, tulburarile de anxietate sociala, tulburarile de anxietate generalizata si tulburarile obsesiv-compulsive).

2. INAINTE SA LUATI CIPRALEX

Nu luati Cipralex

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la escitalopram sau la oricare dintre celelalte componente ale Cipralex (vezi punctul 6 “INFORMATII suplimentare”)
  • daca luati alte medicamente apartinand unui grup numit inhibitori MAO, incluzand selegilina (utilizata in tratamentul bolii Parkinson), moclobemida (utilizata in tratamentul depresiei) si linezolid (un antibiotic)
  • daca v-ati nascut cu tulburare de ritm a inimii sau daca ati avut un episod de tulburare de ritm a inimii (observata pe ECG, o examinare clinica menita sa evalueze stadiul functional al inimii).
  • daca luati medicamente pentru tulburari de ritm ale inimii sau care pot influenta ritmul inimii (vezi punctul 2 “Administrarea altor medicamente”).

 

Aveti grija deosebita cand utilizati Cipralex

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra daca prezentati oricare alta situatie clinica sau afectiune, deoarece medicul trebuie sa ia aceasta in considerare. Spuneti medicului dumneavoastra in special:

  • Daca aveti epilepsie. Tratamentul cu Cipralex trebuie oprit daca apar convulsii pentru prima data sau daca exista o crestere a frecventei convulsiilor (vezi si punctul 4 “Reactii adverse posibile“)
  • Daca suferiti de afectarea functiilor hepatice sau renale. Este posibil ca medicul dumneavoastra sa trebuiasca sa modifice dozele.
  • Daca aveti diabet zaharat. Tratamentul cu Cipralex poate afecta controlul glicemiei. Poate fi necesara ajustarea dozelor de insulina si/sau antidiabetice orale.
  • Daca aveti concentratie scazuta de sodiu in sange.
  • Daca aveti tendinta de a manifesta cu usurinta sangerari sau vanatai.
  • Daca primiti tratament electroconvulsivant.
  • Daca aveti boala coronariana.
  • Daca suferiti sau ati suferit de afectiuni ale inimii sau daca ati avut de curand un infarct miocardic.
  • Daca aveti un ritm al inimii redus in conditii de repaus si/sau stiti ca poate sa scada valorile de sare din sange, ca urmare a unei diarei sau varsaturi prelungite si severe sau in urma utilizarii diureticelor.
  • Daca simtiti batai ale inimii rapide sau neregulate, lesin, ameteala in pozitie ridicata in picioare cu tendinta de cadere, care pot indica o anormalitate in ritmicitatea inimii.

 

Atentionare

Unii pacienti cu boala maniaco-depresiva pot intra intr-o faza de manie. Aceasta este caracterizata prin idei neobisnuite si rapid schimbatoare, stare de fericire exagerata si activitate fizica excesiva. Daca manifestati astfel de simptome, adresati-va medicului.

Simptome cum sunt stare de neliniste sau dificultati de a sta asezat sau in picioare pot sa apara si in primele saptamani de tratament. Spuneti imediat medicului dumneavoastra daca aveti astfel de simptome.

Ganduri  de sinucidere  si agravarea  starii  dumneavoast ra  de depresie sau de anxietate Depresia si/sau tulburarile de anxietate de care suferiti va pot provoca uneori idei de auto-vatamare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la inceperea tratamentului cu medicamente antidepresive, deoarece actiunea tuturor acestor medicamente se produce in timp, de obicei in aproximativ 2 saptamani si cateodata si mai mult.

Sunteti mai inclinat spre astfel de idei:

  • Daca ati avut anterior ganduri de sinucidere sau auto-vatamare.
  • Daca sunteti de varsta adulta tanara. Informatia rezultata din studiile clinice arata existenta unui risc crescut de comportament suicidar la adultii in varsta de mai putin de 25 de ani, care sufera de o afectiune psihica si au urmat un tratament cu un antidepresiv.

 

In cazul in care aveti ganduri de auto-vatamare sau sinucidere, indiferent de moment, contactati-va imediat medicul sau adresati-va fara intarziere unui spital.

Poate fi util sa va adresati unei rude sau unui prieten apropiat, caruia sa-i spuneti ca va simtiti deprimat sau ca suferiti de o tulburare de anxietate si pe care sa-l rugati sa citeasca acest prospect. In acelasi timp, puteti ruga persoana respectiva sa va spuna daca nu considera ca starea dvs. de depresie sau anxietate s-a agravat sau daca o ingrijoreaza vreo modificare aparuta in comportamentul dvs.

Cipralex la copii si adolescenti cu varsta sub 18 ani

In mod normal, Cipralex nu trebuie utilizat la copii si adolescenti cu varsta sub 18 ani. De asemenea, trebuie sa stiti ca pacientii cu varsta sub 18 ani au un risc crescut pentru reactii adverse, cum sunt tendinta de suicid, idei de suicid si ostilitate (predominand agresivitatea, manifestari de opunere si furie), cand utilizeaza medicamente din acesta clasa. Totusi, medicul dumneavoastra poate prescrie Cipralex pentru pacienti cu varsta sub 18 ani daca decide ca aceasta este cel mai bine pentru pacientii respectivi. Daca medicul dumneavoastra a prescris Cipralex pentru un pacient cu varsta sub 18 ani si doriti sa discutati despre aceasta, va rugam sa mergeti inapoi la medicul dumneavoastra. Trebuie sa il informati pe medicul dumneavoastra daca la un pacient cu varsta sub 18 ani tratat cu Cipralex apare vreunul dintre simptomele mentionate mai sus. De asemenea, pentru acest grup de varsta nu au fost demonstrate efectele privind siguranta administrarii Cipralex pe termen lung in ceea ce priveste cresterea, maturizarea si dezvoltarea cognitiva si comportamentala.

Utilizarea altor medicamente

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala..

Spuneti medicului dumneavoastra daca utilizati oricare dintre urmatoarele medicamente:

  • „Inhibitori neselectivi ai monoaminooxidazei (IMAO)”, continand ca substanta activa fenelzina, iproniazida, izocarboxazida, nialamida sau tranilcipromina. Daca ati utilizat oricare dintre aceste medicamente trebuie sa asteptati 14 zile inainte de a incepe sa luati Cipralex. Dupa oprirea administrarii Cipralex trebuie sa lasati sa treaca 7 zile inainte de a utiliza oricare dintre aceste medicamente;
  •  „Inhibitori selectivi, reversibili ai MAO-A”, continand moclobemida (utilizata in tratamentul depresiei);
  • „Inhibitori ireversibili ai MAO-B”, continand selegilina (utilizati in tratamentul bolii Parkinson). Acestia cresc riscul reactiilor adverse;
  • Antibioticul linezolid;
  • Litiu (folosit in tratamentul tulburarilor maniaco-depresive) si triptofan;
  • Imipramina si desipramina (ambele utilizate in tratamentul depresiei);
  • Sumatriptan si medicamente similare acestuia (utilizate in tratamentul migrenei) si tramadol (utilizat impotriva durerilor severe). Acestea cresc riscul reactiilor adverse;
  • Cimetidina si omeprazol (utilizate in tratamentul ulcerului gastric), fluvoxamina (antidepresiv) si ticlopidina (utilizata pentru a reduce riscul de accidente vasculare cerebrale). Acestea pot produce cresterea concentratiei de Ciparelx in sange.
  • Sunatoare (Hypericum perforatum)– o planta care se utilizeaza impotriva starilor depresive;
  • Acid acetilsalicilic si antiinflamatoare nesteroidiene (medicamente utilizate pentru a reduce durerea sau pentru a fluidiza sangele, asa-numitele anticoagulante). Acestea pot creste tendinta la sangerare;
  • Warfarina, dipiridamol si fenprocumon (medicamente utilizate pentru a fluidiza sangele, asa- numitele anticoagulante). Probabil, medicul dumneavoastra va va verifica timpul de coagulare al sangelui cand va incepe sau va opri tratamentul cu Cipralex pentru a verifica daca doza dumneavoastra de anticoagulant a ramas corespunzatoare;
  • Mefloquina (utilizata in tratamentul malariei), bupropiona (utilizata in tratamentul depresiei) si tramadol (utilizat in tratamentul durerilor puternice), din cauza riscului de a reduce pragul convulsivant;
  • Neuroleptice (medicamente pentru tratamentul schizofreniei, al psihozelor), din cauza riscului posibil de a reduce pragul convulsivant si antidepresive;
  • Flecainida, propafenona si metoprolol (utilizate in boli cardiovasculare) clomipramina si nortriptilina (antidepresive) si risperidona, tioridazina si haloperidol (antipsihotice). Poate fi necesara modificarea dozelor de Cipralex.

 

Nu luati Cipralex daca primiti tratament pentru tulburari ale ritmului inimii sau medicamente care pot afecta ritmul inimii, cum sunt antiaritmice de clasa IA si III, antipsihotice (de exemplu derivati de fenotiazina, pimozid, haloperidol), antidepresive triciclice, unii agenti antimicrobieni (de exemplu, sparfloxacina, moxifloxacina, eritromicina administrata i.v., pentamidina, antimalarice in special halofantrina), anumite antihistaminice (astemizol, mizolastina). Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la aceasta, trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra.

Administrarea Cipralex cu alimente si bauturi

Cipralex poate fi administrat cu sau fara alimente (vezi punctul 3 „Cum sa luati Cipralex”).

Similar multor medicamente, nu se recomanda administrarea Cipralex concomitent cu consumul de alcool etilic, desi nu este de asteptat ca Cipralex sa interactioneze cu alcoolul etilic.

Fertilitatea, sarcina si alaptarea

Informati-l pe medicul dumneavoastra daca sunteti sau intentionati sa ramaneti gravida. Nu utilizati Cipralex daca sunteti gravida sau alaptati, decat daca ati discutat cu medicul dumneavoastra riscurile si beneficiile implicate.

Daca utilizati Cipralex in timpul ultimelor 3 luni de sarcina trebuie sa stiti ca nou-nascutul dumneavoastra va putea prezenta urmatoarele manifestari: tulburari de respiratie, piele albastruie, convulsii, modificari ale temperaturii corpului, dificultati de supt, varsaturi, hipoglicemie, rigiditate musculara sau musculatura flasca, reflexe exagerate, tremor, neastampar, iritabilitate, letargie, plans persistent, insomnie si dificultati de adormire. Daca nou-nascutul dumneavoastra prezinta oricare dintre aceste simptome, va rugam sa va anuntati imediat medicul.

Asigurati-va ca moasa si/sau doctorul dumneavoastra stiu ca utilizati Cipralex. Atunci cand utilizati in timpul sacinii in special ultimele 3 luni de sarcina, medicamente cum sunt Cipralex pot creste riscul unei afectiuni severe la nou-nascuti, numita hipertensiune arteriala pulmonara persistenta al nou- nascutului (HPPN), determinand ca nou-nascutul sa respire mai repede si sa apara vinetiu. Aceste simptome apar de obicei in primele 24 de ore de la nastere. Daca acest lucru se intampla copilului dumneavoastra adresati-va imediat moasei si/sau doctorului.

Daca luati Cipralex in timpul sarcinii, nu intrerupeti niciodata brusc tratamentul.

Studiile efectuate la animale au evidentiat faptul ca citalopramul, un medicament asemanator escitalopramului, determina reducerea calitatii spermei. Teoretic, aceasta ar putea afecta fertilitatea, dar pana in prezent, nu s-a observat vreun impact asupra fertilitatii la om.

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Sunteti sfatuit sa nu conduceti vehicule si sa nu folositi utilaje pana ce veti sti daca Cipralex va afecteaza.

3. CUM SA LUATI CIPRALEX

Utilizati intotdeauna Cipralex exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Adulti

Depresie

Doza de Cipralex recomandata uzual este de 10 mg pe zi, administrata intr-o singura priza. Doza poate fi crescuta de catre medicul dumneavoastra pana la maximum 20 mg pe zi.

Tulburari de panica

Doza initiala de Cipralex este de 5 mg pe zi, administrata intr-o singura priza, in prima saptamana, inainte de a creste doza la 10 mg pe zi. Doza poate fi crescuta ulterior de catre medicul dumneavoastra pana la maximum 20 mg pe zi.

Tulburari de anxietate sociala

Doza de Cipralex recomandata uzual este de 10 mg pe zi administrata intr-o singura priza. Medicul dumneavoastra poate fie sa scada doza la 5 mg pe zi, fie sa o creasca pana la maximum 20 mg pe zi, in functie de cum raspundeti la medicament.

Tulburari de anxietate generalizata

Doza de Cipralex recomandata uzual este de 10 mg pe zi administrata intr-o singura priza. Doza poate fi crescuta de medicul dumneavoastra la maximum 20 mg pe zi.

Tulburari obsesiv- compulsive

Doza de Cipralex recomandata uzual este de 10 mg pe zi administrata intr-o singura priza. Doza poate fi crescuta de medicul dumneavoastra la maximum 20 mg pe zi.

Pacienti varstnici (cu varsta peste 65 ani)

Doza uzuala de inceput de Cipralex este de 5 mg pe zi administrata intr-o singura priza.Doza poate fi crescuta de medicul dumneavoastra la 10 mg pe zi.

Copii  si  adolescenti  (cu  varst a  sub  18  ani )

De regula, Cipralex nu trebuie administrat copiilor si adolescentilor. Pentru INFORMATII suplimentare va rugam sa vedeti punctul 2 „Inainte sa luati Cipralex”.

Puteti lua Cipralex cu sau fara alimente. Inghititi comprimatul cu putina apa. Nu-l mestecati, deoarece are gust amar.

Daca este necesar, comprimatele pot fi fragmentate pe o suprafata plata, asezandu-le cu fata cu sant median in sus. Comprimatele pot fi apoi sparte prin presarea fiecarei margini a comprimatului, folosind degetele aratatoare, asa cum se prezinta in figura urmatoare.

Durata tratamentului

Pot fi necesare cateva saptamani inainte de a incepe sa va simtiti mai bine. Continuati sa utilizati Cipralex chiar daca trece un timp pana ce veti simti ameliorarea starii dumneavoastra.

Nu modificati doza medicamentului dumneavoastra fara a vorbi in prealabil cu medicul dumneavoastra.

Continuati sa luati Cipralex atat timp cat v-a recomandat medicul dumneavoastra. Daca veti intrerupe tratamentul prea devreme, simptomele pot reveni. Se recomanda ca tratamentul sa fie continuat o perioada de cel putin 6 luni dupa ce va simtiti din nou mai bine.

Daca luati mai mult Cipralex decat trebuie

Daca ati luat mai mult Cipralex decat doza prescrisa, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau sectiei de urgenta a celui mai apropiat spital. Procedati astfel chiar daca nu aveti inca nici un semn de disconfort. Unele semne de supradozaj pot fi ameteala, tremor, stare de agitatie, convulsii, coma, greata, varsaturi, modificari ale ritmului inimii, reducerea tensiunii arteriale si modificari ale echilibrului sarurilor si lichidelor din organismul dumneavoastra. Cand mergeti la medic sau la spital luati cu dumneavoastra Cipralex impreuna cu cutia/flaconul.

Daca uitati sa luati Cipralex

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Daca ati uitat sa luati o doza si va amintiti inainte de a merge la culcare, luati-o imediat. Ziua urmatoare continuati tratamentul ca de obicei. Daca va amintiti cand este deja noapte sau a doua zi, nu mai luati doza uitata si continuati tratamentul ca de obicei.

Daca incetati sa luati Cipralex

Nu opriti administrarea Cipralex pana ce medicul dumneavoastra nu va spune aceasta. Cand ati terminat cura de tratament, se recomanda, in general, reducerea gradata a dozelor de Cipralex pe parcursul unui numar de saptamani.

Cand opriti administrarea Cipralex, in special daca faceti aceasta brusc, puteti manifesta simptome de intrerupere a tratamentului. Acestea sunt frecvente cand se intrerupe tratamentul cu Cipralex. Riscul este mai mare, cand Cipralex a fost utilizat o perioada mai lunga, in doze mari sau daca dozele sunt reduse prea repede. Multe persoane considera ca aceste simptome sunt usoare si continua pe raspunderea lor in cursul a doua saptamani. Totusi la unii pacienti, simptomele pot fi severe in intensitate sau se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Daca prezentati simptome severe de intrerupere a tratamentului cand opriti administrarea Cipralex, va rugam sa anuntati medicul. Acesta poate sa va recomande sa reincepeti sa utilizati comprimatele si sa renuntati la ele mai lent.

Simptomele de intrerupere a tratamentului includ: ameteli (instabilitate sau dezechilibru), senzatii de intepaturi, senzatii de arsura si (mai putin frecvent) senzatie de soc electric, inclusiv in cap, tulburari de somn (vise intense, cosmaruri, incapacitate de a adormi), senzatii de anxietate, dureri de cap, senzatie de rau (greata), transpiratii (incluzand transpiratii nocturne), senzatie de neliniste sau agitatie, tremor (tremuraturi), stare de confuzie sau dezorientare, stare de emotie sau iritabilitate, diaree (pierdere de materii fecale), tulburari de vedere, batai ale inimii rapide sau puternice (palpitatii).

Daca aveti orice alte intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Cipralex poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

De obicei, reactiile adverse dispar dupa cateva saptamani de tratament. Va rugam sa retineti ca unele din manifestari pot fi, de asemenea, simptome ale bolii dumneavoastra, care vor disparea cand veti incepe sa va simtiti mai bine.

Adresati-va medicului dumneavoastra daca in timpul tratamentului prezentati una dintre urmatoarele reactii adverse:

Mai putin frecvente (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 1000)

Sangerari neobisnuite, incluzand sangerari gastrointestinale.

Rare (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 10000)

  • Daca aveti umflaturi la nivelul pielii, limbii, buzelor sau fetei, sau aveti dificultati de respiratie sau de inghitire (reactii alergice), anuntati medicul sau mergeti imediat la spital;
  • Daca aveti febra mare, stare de agitatie, stare de confuzie, tremuraturi si contractii bruste ale muschilor, acestea pot fi semne ale unei stari rare numita sindrom serotoninergic. Daca simtiti acestea, adresati-va medicului.

 

Trebuie sa va adresati medicului sau sa mergeti direct la spital daca remarcati urmatoarele efecte secundare:

  • Dificultati de urinare;
  • Convulsii, vezi si pct. „Aveti grija deosebita cand utilizati Cipralex”;
  • Ingalbenirea pielii si a albului ochilor sunt semne de afectare a ficatului/hepatita;
  • Batai ale inimii neregulate si rapide, lesin, care pot fi simptome ale unei tulburari de ritm cardiac ce pune in pericol viata, cunoscuta ca torsada varfurilor.

 

In plus fata de reactiile adverse mentionate mai sus au fost raportate urmatoarele:

Foarte frecvente (afecteaza mai mult de 1 din 10 utilizatori)

  • Stare de rau (greata)

Frecvente  (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 100)

  • Nas infundat sau cu secretii (sinuzita);
  • Scaderea sau cresterea poftei de mancare;
  • Anxietate, neliniste, vise neobisnuite, dificultati de adormire, somnolenta, ameteli, cascat, tremor, senzatii de intepaturi la nivelul pielii;
  • Diaree, constipatie, varsaturi, gura uscata;
  • Cresterea sudoratiei;
  • Durei musculare si articulare (artralgii si mialgii);
  • Tulburari sexuale (intarzierea ejacularii, probleme de erectie, reducerea dorintei de a avea contact sexual, iar femeile pot avea dificultati de obtinere a orgasmului);
  • Oboseala, febra;
  • Crestere a greutatii corporale.

 

Mai putin frecvente (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 1000)

  • Eruptii urticariene (urticarie), eruptii pe piele, mancarime (prurit);
  • Scrasnet de dinti, stare de agitatie, neliniste, atac de panica, stare de confuzie;
  • Tulburari de somn, tulburari de gust, lesin (sincopa);
  • Marirea pupilei (midriaza), tulburari de vedere, sunete in urechi (tinitus);
  • Caderea parului;
  • Sangerari vaginale;
  • Scaderea greutatii corporale;
  • Accelerarea batailor inimii;
  • Tumefierea bratelor sau a picioarelor;
  • Sangerari nazale.

 

Rare (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 10000)

  • Agresivitate, depersonalizare, halucinatii;
  • Rarirea batailor inimii

 

Unii pacienti au raportat (cu frecventa care nu poate fi estimata din datele disponibile):

  • Idei de auto-vatamare sau idei de suicid, vezi si pct. „Aveti grija deosebita cand utilizati Cipralex”;
  • Reducerea valorii sodiului in sange (simptome de stare de rau si de boala cu slabiciune musculara sau stare de confuzie);
  • Ameteli in pozitie verticala, datorita scaderii tensiunii arteriale (hipotensiune arteriala ortostatica);
  • Valori anormale ale testelor functiei hepatice (cresterea valorii enzimelor hepatice in sange);
  • Tulburari de miscare (miscari involuntare ale muschilor);
  • Erectie dureroasa (priapism);
  • Sangerari, incluzand sangerari la nivelul pielii si mucoaselor (echimoze) si scaderea trombocitelor (trombocitopenie);
  • Tumefiere brusca a pielii sau mucoaselor (edem angioneurotic);
  • Cresterea cantitatii de urina excretata (secretie inadecvata de ADH);
  • Secretie lactata la femei care nu alapteaza;
  • Manie;
  • Un risc crescut de fracturi a fost observat la pacientii care iau acest tip de medicament;
  • tulburare a ritmului inimii (denumita “prelungire de interval QT” observata pe ECG, prin care se analizeaza activitatea electrica a inimii).

 

In plus, un numar de reactii adverse sunt cunoscute ca apar in relatie cu medicamente care actioneaza in acelasi mod cu escitalopramul (substanta activa din Cipralex). Acestea sunt:

  • Neliniste motorie (acatizie);
  • Anorexie

 

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

5. CUM SE PASTREAZA CIPRALEX

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Cipralex dupa data de expirare inscrisa pe eticheta sau cutie dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMATII SUPLIMENTARE

Ce contine Cipralex

Substanta activa este escitalopram. Fiecare comprimat filmat de Cipralex contine escitalopram 5 mg, 10 mg, 15 mg sau 20 mg (sub forma de oxalat).

Celelalte componente sunt:

Nucleu: celuloza microcristalina, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc, croscarmeloza sodica si

stearat de magneziu

Film: hipromeloza, macrogol 400, dioxid de titan (E 171).

Cum arata Cipralex si continutul ambalajului

Cipralex se prezinta sub forma de comprimate filmate a 5 mg, 10 mg, 15 mg sau 20 mg. Acestea sunt descrise astfel:

5 mg: comprimate filmate, rotunde, albe, biconvexe, marcate pe o fata cu „EK”

10 mg: comprimate filmate, albe, ovale. Comprimatele sunt prevazute cu un sant median si marcate cu literele „E” si „L” pe fiecare din jumatatile despartite de sant

15 mg: comprimate filmate, albe, ovale. Comprimatele sunt prevazute cu un sant median si marcate cu literele „E” si „M” pe fiecare din jumatatile despartite de sant

20 mg: comprimate filmate, albe, ovale. Comprimatele sunt prevazute cu un sant median si marcate cu literele „E” si „N” pe fiecare din jumatatile despartite de sant

Cipralex este disponibil in ambalaje cu urmatoarele dimensiuni:

Blister (transparent) in cutie

5,  10,  15 si  20 mg: cu 14,  28,  56  si  98  comprimate filmate

Blister (alb) in cutie

5,  10,  15 si  20 mg: cu 14,  20,  28,  50,  100  si  200  comprimate filmate

Flcon  din  prolipropilena

5 mg, 10 mg 15 si 20 mg: 100 comprimate filmate

5 mg si 10 mg: 100 si 200 comprimate filmate

Doza  unitara:

5, 10, 15 si 20 mg: 49x1, 56x1, 98x1, 100x1 si 500x1 comprimate filmate

Flacon  din  polietilena

15 mg si 20mg: 100 comprimate filmate

5mg si 10 mg: 100 si 200 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si producatorul

H. Lundbeck A/S Ottiliavej 9

DK-2500 Valby

Copenhaga, Danemarca

Biroul reprezentantei locale

Lundbeck Export A/S,

Strada Ghiocei nr. 7A, sector2 , Bucuresti, Romania

Acest medicament este autorizat in Statele Membre ale Spatiului Economic European sub urmatoarele denumiri comerciale:

Austria: Cipralex

Belgia: Sipralexa

Bulgaria: Cipralex

Cipru: Cipralex

Republica Ceha: Cipralex

Danemarca: Cipralex

Estonia: Cipralex

Finlanda:  Cipralex

Franta: Seroplex

Germania: Cipralex

Grecia: Cipralex

Ungaria: Cipralex

Islanda: Cipralex

Irlanda: Lexapro

Letonia: Cipralex

Lituania: Cipralex

Italia: Cipralex

Luxemburg: Sipralexa

Malta: Cipralex

Norvegia: Cipralex

Polonia: Cipralex

Portugalia: Cipralex

Romania: Cipralex

Republica Slovacia: Cipralex

Slovenia: Cipralex

Spania: Cipralex

Suedia: Cipralex

Marea Britanie: Cipralex

Acest prospect a fost aprobat in Noiembrie 2012

Inapoi la prospecte Mergeti la produs