Alăptare: Totul despre alăptarea bebelușilor

 

Alăptarea reprezintă hrănirea bebelușului la sân sau cu biberonul, după ce, în prealabil, laptele matern a fost extras cu o pompă de sân. Alăptarea este cea mai bună hrană pentru bebeluș, laptele matern conținând tot ce are nevoie nou-născutul pentru a se dezvolta și a crește sănătos. În primele șase luni, laptele matern ar trebui să constituie singura alimentație a bebelușului, iar alăptarea ar trebui să dureze minim un an de zile, conform medicilor neonatologi. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă alăptarea la sân minim doi ani de zile după naștere.

Cuprins

Beneficiile și avantajele alăptării

Avantajele alăptării pentru bebeluș

Avantajele alăptării pentru mamă

Cât de des trebuie alăptat bebelușul

Alimentația mamei în timpul alăptării

Alimentația în alăptare. Ce ai voie să mănânci când alăptezi

Alimente interzise în alăptare

Poți lua medicamente atunci când alăptezi?

Medicamente interzise în alăptare

 

Beneficiile și avantajele alăptării

Alăptarea are beneficii și avantaje atât pentru nou-născut, cât și pentru mamă. În primul rând, prin alăptare, între bebeluș și mamă se creează o legătură emoțională indestructibilă stimulată, pe de o parte de oxitocina eliberată în timpul alăptării, denumită și hormonul atașamentului sau al fericirii și, pe de altă parte, de atingerea mamei care-i conferă siguranță nou-născutului.

Avantajele alăptării pentru bebeluș

Laptele matern ajută la întărirea sistemului imunitar grație anticorpilor din componență care protejează micuțul de infecții și alergii. În plus, colostrul, acel lapte din primele 3-4 zile de după naștere, conține imunoglobuline, esențiale în construirea unei imunități puternice și, implicit, în anihilarea virusurilor și bacteriilor.

Alăptarea stimulează dezvoltarea corectă a sistemului nervos. Laptele matern conține acizi grași care susțin funcția cognitivă.

Alăptarea scade riscul de obezitate și de dezvoltare a bolilor asociate cu aceasta. Bebelușii hrăniți cu lapte praf au tendința de a lua mai repede și forțat în greutate.

Bebelușii alăptați la sân, conform studiilor, prezintă un risc scăzut ca de-a lungul vieții să dezvolte boli cardiovasculare, afecțiuni respiratorii, cancer și diabet.

Avantajele alăptării pentru mamă

Alăptarea la sân ajută mama să-și revină mult mai repede după naștere, în primul rând pentru că ajută uterul să revină la forma inițială și în al doilea rând pentru că stimulează arderea caloriilor, ceea ce este benefic pentru revenirea la silueta de dinainte de naștere.

Oxitocina eliberată în timpul alăptării contribuie într-un mod substanțial la reducerea riscului apariției depresiei post-partum.

O serie de cercetări pe acest segment au demonstrat că alăptarea la sân reduce riscul ca mama să dezvolte cancer ovarian și mamar.

Cât de des trebuie alăptat bebelușul

În prima săptămână bebelușul va avea nevoie de alăptare cam o dată la 1-3 ore, însă este important de punctat că frecvența și-o stabilește singur și acest aspect se va observa în timp. Începând din a doua săptămână, sugarul va avea nevoie să fie alăptat aproximativ la 3-4 ore. Dacă în primele zile alăptatul poate dura mai mult, ulterior bebelușul se va sătura într-un interval ce poate varia de la 10 la 30 de minute. Este important ca mama să-l țină pe nou-născut la sân până acesta se satură. Cu cât alăptarea este mai frecventă, cu atât cantitatea de lapte va crește, deci mama nu trebuie să se îngrijoreze dacă bebelușul golește sânul. Alternarea sânilor este recomandată fie de la o masă la alta, fie în timpul aceleiași mese. Un copil alăptat la sân ar trebui să ia în greutate aproximativ 200 grame/săptămână sau 750 grame/lună, acest aspect fiind elocvent pentru faptul că este alimentat corect și corespunzător.

Alimentația mamei în timpul alăptării

Alimentația în alăptare este importantă atât pentru mamă, cât și pentru bebelușul său, de altfel, important este întreg stilul de viață adoptat. Este de preferat ca mama să-și protejeze sănătatea astfel încât să nu ajungă să ia medicamente în alăptare. Acest aspect presupune ca mama să aibă o alimentație echilibrată și sănătoasă, să se odihnească suficient și să facă mișcare fizică ușoară. Chiar dacă somnul în primele săptămâni va fi afectat, proaspăta mămică trebuie să profite de orice moment în care nou-născutul doarme pentru a se odihni. De asemenea, plimbările în natură sunt cele mai indicate în această perioadă, atât pentru condiția fizică, cât și pentru starea psihică. Punctăm că nu este indicat ca în perioada de alăptare să se țină dietă de slăbit, deoarece carențele de nutrienți pot afecta creșterea și dezvoltarea sănătoasă a bebelușului.

Alimentația în alăptare. Ce ai voie să mănânci când alăptezi

Alimentația în alăptare este deosebit de importantă pentru că toate alimentele consumate de mamă ajung direct la bebeluș prin laptele matern. Totodată, este vorba de o gamă largă și variată de alimente care pot fi consumate cu încredere acum, cu precizarea că este de preferat ca acestea să fie gătite prin fierbere, coacere, la cuptor, la abur și la grătar și mai puțin prin prăjire. De asemenea, fructele și legumele care se consumă crude trebuie obligatoriu spălate înainte de a fi consumate pentru că există risc de toxoplasmoză.

Lactatele și ouăle –  surse importante de calciu

Carnea roșie, albă – conține proteine

Legume și fructe – surse esențiale de vitamine și minerale

Pește – conține acizi grași esențiali

Cereale – conțin fibre

Apă – o femeie care alăptează ar trebui să consume 2-3 litri de apă pe zi

Alimente interzise în alăptare

Există o serie de alimente care sunt interzise în alăptare pentru că, pe de o parte pot cauza alergii sau colici sugarului, iar pe de altă parte pot fi toxice pentru acesta.

Nucile, alunele și susanul. Acestea nu sunt recomandate în perioada alăptării pentru că prezintă un potențial alergen crescut.

Usturoiul, ceapa, varza, fasolea, conopida, broccoli, țelina și citricele. Nu există o regulă care să le interzică în meniul mamei care alăptează, însă acestea alimente sunt de evitat în această perioadă pentru că pot fi responsabile de apariția colicilor, pot schimba gustul laptelui matern sau pot provoca balonare.

Conservele, mezelurile, fructele de mare, peștele afumat și icrele. Acestea sunt de evitat pentru că pot fi contaminate cu listeria.

Rechinul, spada și tonul roșu. Aceste tipuri de pește conțin o cantitate mare de mercur și sunt interzise în perioada alăptării.

Ouă crude și carne crudă. Este obligatoriu ca aceste alimente să fie excluse din alimentație în alăptare deoarece prezintă un risc crescut de a conține salmonella, trichinella, e-coli sau toxoplasmoză.

Alcoolul. Cu excepția unui pahar de bere sau de vin roșu, alcoolul este interzis în perioada alăptării pentru că poate afecta sănătatea sugarului.

Cafeaua. O ceașcă de cafea pe zi este maximul pe care poate să-l bea o mamă care alăptează deoarece cofeina poate conduce la scăderea lactației și poate agita bebelușul.

Dulciurile. Alimentele care conțin mult zahăr, dar și ciocolata sunt de evitat în această perioadă deoarece pot cauza irascibilitate bebelușului și pot interveni inclusiv asupra metabolismului, ceea ce, ulterior, poate favoriza apariția diabetului, a bolilor cardiovasculare și a obezității.

Fast-food. Produsele de tip fast-food conțin multă sare și potențiatori de arome și pot afecta sănătatea bebelușului.

Poți lua medicamente atunci când alăptezi?

Atât în perioada sarcinii, cât și în perioada de alăptare, automedicația este complet interzisă pentru că medicamentele pot trece prin laptele matern direct în organismul sugarului. Fiecare mămică trebuie să consulte medicul dacă se confruntă cu o problemă de sănătate care necesită tratament cu medicamente și trebuie să-l informeze că alăptează. Inclusiv analgezicele, antiinflamatoarele, antihistaminicele sau medicamentele de răceală pot fi periculoase în perioada de alăptare și trebuie administrate doar la recomandarea medicului.

Medicamente interzise în alăptare

Există o serie de medicamente interzise în perioada alăptării, iar din această categoria fac parte antidepresivele, anticoncepționalele, laxativele și benzodiazepinele. De asemenea, în categoria medicamentelor interzise în alăptare intră și antibioticele, însă acestea pot fi prescrise de medic în anumite cazuri.