Vaccinuri obligatorii. Care este schema de vaccinare obligatorie în România

Vaccinarea obligatorie este un subiect intens dezbătut în ultima perioadă și încă se așteaptă ca legea vaccinării obligatorii să fie votată. În prezent, legislația din România nu prevede obligativitatea vaccinării, ci doar obligativitatea medicilor de a pune la dispoziție vaccinurile din schema obligatorie, părinții fiind cei care trebuie să-și dea consimțământul ulterior.

Cuprins:

Ce este vaccinul și care este rolul său

Schema de vaccinare obligatorie

Lista vaccinurilor obligatorii în România

Vaccinurile obligatorii – argumente 

Ce este vaccinul și care este rolul său

Termenul de vaccin a fost introdus pentru prima dată în anul 1796 de către medicul englez Edward Jenner, cel care, de altfel, a realizat astfel prima imunizare împotriva variolei, boală care, din 1977 a fost total eradicată datorită vaccinării.

Vaccinul este un preparat microbiologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate, de exemplu o bacterie slăbită sau un virus care și-a pierdut virulența, cu rol de a declanșa apariția răspunsului imun al organismului. Cu alte cuvinte, organismul este forțat să producă anticorpi și astfel să devină imun la boala contra căreia este vaccinat. Astfel, pe parcurs, când organismul întâlnește boala respectivă, acesta se va activa și va bloca contactarea sa.

Schema de vaccinare obligatorie

Fiecare țară are un program național de vaccinare obligatorie care este pus la dispoziție gratuit, însă și părinții pot achiziționa vaccinurile din farmacii, pe baza unei prescripții medicale.

Programul național de vaccinare începe încă din prima zi de viață a bebelușului, din maternitate, și se continuă pe parcursul următorilor ani, în spitale sau cabinete medicale. Vaccinul este cea mai bună metodă de prevenție a unor boli cu risc epidemiologic. Datorită vaccinurilor, de-a lungul timpului, multe boli au fost complet eradicate, iar riscul de mortalitate a scăzut simțitor în cazul altor boli cu profil contagios.

Lista vaccinurilor obligatorii în România

Vaccinurile obligatorii se fac conform cu Calendarul Național de Vaccinare, primul vaccin obligatoriu fiind administrat încă din primele ore de viață. Iată mai jos lista vaccinurilor obligatorii în România pusă la dispoziție de Ministerul Sănătății:

  • Vaccinul hepatitic B (Hep B) - se administrează nou-născuților, în primele 24 de ore de viață, și are rolul de a proteja contra hepatitei de tip B
  • Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG) - se administrează nou-născuților, în primele 2-7 zile de viață, și este vaccinul contra tuberculozei.
  • Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) - reprezintă vaccinul contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, hemophilus influenzae tip B şi contra hepatitei virale tip B și se administrează în etape astfel:

            - prima doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 2 luni

            - a doua doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni

            - a treia doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni

  • Vaccinul pneumococic - este recomandat împotriva pneumoniilor, otitelor, septicemiilor și meningitei pneumococice și se administrează în etape, astfel:

            - prima doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 2 luni

            - a doua doză se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni

            - a treia doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni

  • Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR) – este recomandat împotriva pojarului, rubeolei şi parotiditei și se administrează în etape, astfel:

            - prima doză - se administrează bebelușilor la vârsta de 12 luni

            - a doua doză - se administrează copiilor între 5 ani și 7 ani

 

Vaccinurile obligatorii – argumente 

În jurul vaccinurilor obligatorii au apărut, de-a lungul timpului, o serie de argumente și contraargumente. Înainte de a le dezbate, punctăm că datorită vaccinurilor au fost eradicate până acum o serie de boli cu risc de deces. Dincolo de variolă, s-au combătut rabia, febra tifoidă, holera şi antrax-ul, în anii 1900. Ulterior, în anii 1950, s-au combătut tusea convulsivă, tetanusul, TBC, difteria, febra galbenă, gripa şi infecţia  cu penumococcus.

  • În lipsa vaccinurilor și a încrederii pe care oamenii o acordă imunizării prin vaccinare, riscul de epidemii ar fi mult mai mare și, implicit, ar crește indicele de mortalitate.
  • Vaccinurile prezintă un standard de siguranță mult mai ridicat față de alte intervenții și tratamente medicale pentru că ele se administrează persoanelor sănătoase.
  • Vaccinurile nu au scop de vindecare, ci de prevenire a îmbolnăvirii.
  • Reacțiile adverse asociate cu vaccinurile sunt mult mai scăzute decât reacțiile adverse asociate tratamentelor de vindecare.

 

Surse:

Ministerul Sănătății

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile

Institutul Național de Sănătate Publică