Sindrom mielodisplazic: cauze, simptome, diagnostic, tratament, management

Sindromul mielodisplazic afecteaza celulele stem sanguine, astfel incat persoanele care sufera de aceasta boala nu au suficiente celule sanguine sanatoase. Semnele si simptomele acestei afectiuni includ dificultati respiratorii si senzatie de oboseala. De asemenea, un sindrom mielodisplazic poate provoca anemie, infectii recurente si sangerari persistente. Unii pacienti cu sindrom mielodisplazic dezvolta leucemie mieloida acuta, o forma de cancer cu evolutie rapida, care isi are originea in maduva osoasa. Tratamentul pentru sindrom mielodisplazic se concentreaza pe prevenirea agravarii bolii.

Diferitele tipuri de sindrom mielodisplazic sunt diagnosticate pe baza anumitor modificari ale celulelor sanguine si ale maduvei osoase. Varsta inaintata si tratamentul anterior cu chimioterapie sau radioterapie cresc riscul de aparitie a acestei afectiuni.

Sindrom mielodisplazic – generalitati

Un sindrom mielodisplazic este de fapt un grup de afectiuni in care maduva osoasa nu produce suficiente celule sanguine sanatoase: celulele sanguine imature din maduva osoasa nu se maturizeaza sau nu evolueaza in celule sanguine sanatoase. Cazurile de sindrom mielodisplazic apar in primul la varstnici (majoritatea pacientilor avand peste 65 de ani), dar boala se poate declansa si la persoane mai tinere. Pentru a va ajuta sa intelegeti mai bine ce presupune un sindrom mielodisplazic, iata cateva notiuni de baza despre maduva osoasa si sange.

Maduva osoasa produce trei tipuri de celule sanguine: globule rosii, globule albe si trombocite. Maduva osoasa sanatoasa produce celule sanguine imature – numite celule stem, celule progenitoare sau blasti – care in mod normal se dezvolta in globule rosii mature, complet functionale, globule albe si trombocite. In cazul persoanelor cu sindrom mielodisplazic, aceste celule stem pot sa nu se maturizeze si se pot acumula in maduva osoasa sau pot avea o durata de viata scurta, ajungandu-se astfel la un numar mai mic de celule sanguine mature in circulatie decat in ​​mod normal.

Numarul scazut de celule sanguine, fenomen numit citopenie, este o caracteristica distinctiva a unui sindrom mielodisplazic si este responsabil pentru unele dintre simptomele cu care se confrunta acesti pacienti – infectii, anemie, sangerari spontane sau vanatai usoare. Anemia (care implica un nivel scazut de globule rosii), neutropenia (nivel scazut de leucocite) si trombocitopenia (nivel scazut de trombocite) sunt principalele tipuri de citopenii ale celulelor sanguine. Pe langa numarul redus de celule sanguine, celulele sanguine mature care circula in sange pot sa nu functioneze corect din cauza displaziei. Termenul „displazie” face referire la forma si aspectul anormal al unei celule. Prefixul „mielo-”  provine din limba greaca si inseamna maduva; asadar, mielodisplazia se refera la forma si aspectul anormal al celulelor sanguine mature. Termenul „sindrom” provine tot din limba greaca si implica un set de simptome care apar impreuna.

Incapacitatea maduvei osoase de a produce celule sanatoase mature este un proces gradual si, prin urmare, cazurile de sindrom mielodisplazic nu constituie neaparat o boala terminala. Unii pacienti cedeaza din cauza efectelor directe ale bolii: nivelul redus de celule sanguine si/sau de trombocite poate fi asociat cu pierderea capacitatii organismului de a combate infectiile si de a controla sangerarea. In plus, pentru aproximativ 30% dintre pacientii diagnosticati cu sindrom mielodisplazic, afectiunea evolueaza spre leucemie mieloida acuta.

Tipuri de sindrom mielodisplazic

Exista mai multe tipuri de sindrom mielodisplazic, clasificate in functie de numarul de celule anormale din sange si maduva osoasa. Enumeram mai jos tipurile de sindrom mielodisplazic:

• anemie refractara – exista prea putine globule rosii in sange, pacientul avand anemie. Nivelul leucocitelor si al trombocitelor este insa normal.
• anemie refractara cu sideroblaste inelare – si in acest caz, exista un deficit de globule rosii in sange si pacientul are anemie. Globulele rosii contin un nivel prea mare de fier. In schimb, numarul de leucocite si trombocite este normal.
• anemie refractara cu exces de blasti – presupune tot un deficit de globule rosii in sange si existenta anemiei. La acesti pacienti, 5% pana la 19% din celulele din maduva osoasa sunt blasti. De asemenea, pot exista modificari ale leucocitelor si trombocitelor. Anemia refractara cu exces de blasti poate progresa spre leucemie mieloida acuta.
• citopenie refractara cu displazie multiliniara – pacientul prezinta un deficit de celule sanguine (globule rosii, trombocite sau leucocite). Mai putin de 5% din celulele din maduva osoasa sunt blasti si mai putin de 1% din celulele din sange sunt blasti. Daca globulele rosii sunt afectate, acestea pot avea fier suplimentar. Citopenia refractara poate evolua spre leucemie mieloida acuta.
• citopenie refractara cu displazie unilinarie – exista prea putine celule sanguine dintr-un tip (globule rosii, trombocite sau leucocite). Apar modificari la cel putin 10% dintre alte doua tipuri de celule sanguine. Mai putin de 5% din celulele din maduva osoasa sunt blasti si mai putin de 1% din celulele din sange sunt blasti.
• sindrom mielodisplazic neclasificabil – nivelul blastilor din maduva osoasa si sange este normal, aceasta forma a bolii nefiind unul dintre celelalte sindroame mielodisplazice.
• sindromul mielodisplazic asociat cu o anomalie cromozomiala del(5q) izolata – pacientul are anemie, deci un deficit de globule rosii in sange. Mai putin de 5% dintre celulele din maduva osoasa si sange sunt blasti. Pacientul prezinta o anomalie cromozomiala specifica.
• leucemie mielomonocitara cronica – apare cand monocitele, adica un tip de celule albe din sange, se dezvolta si cresc in mod necontrolat.

In trecut, sindromul mielodisplazic era uneori denumit preleucemie. Acum, este considerat o forma de cancer.

Un sindrom mielodisplazic poate evolua si intr-o forma mai grava de cancer. La aproximativ 1 din 3 pacienti, boala poate progresa spre leucemie mieloida acuta, un cancer cu crestere rapida a celulelor maduvei osoase.

Sindrom mielodisplazic – cauze si factori de risc

Majoritatea cazurilor de sindrom mielodisplazic nu au o cauza cunoscuta, dar s-a constatat ca anumiti factori cresc riscul de aparitie a acestei afectiuni.

Factorii de risc pentru sindrom mielodisplazic sunt urmatorii:

• varsta inaintata (afectiunea apare rar la persoanele sub 60 de ani);
• fumatul;
• expunerea pe termen lung la substante chimice, cum ar fi benzen sau alte substante chimice utilizate in industria petroliera si a cauciucului;
• expunerea la niveluri ridicate de radiatii, cum ar fi un accident de reactor nuclear sau o bomba atomica;
• chimioterapia sau radioterapia;
• tulburari ereditare (intre 4% si 15% dintre cazurile de sindrom mielodisplazic) precum anemia Fanconi, sindromul Shwachman-Diamond, anemia Diamond-Blackfan, neutropenia congenitala severa.

Nu toate persoanele cu factori de risc dezvolta insa un sindrom mielodisplazic. Unii pacienti si familiile acestora se tem ca afectiunea ar putea fi contagioasa, dar nu exista dovezi care sa sugereze ca vreun virus provoaca sindrom mielodisplazic.

Sindrom mielodisplazic – semne si simptome

Simptomele unui sindrom mielodisplazic nu sunt intotdeauna evidente si pot fi similare cu cele ale altor afectiuni.

In stadiile incipiente ale bolii, pacientii cu sindrom mielodisplazic pot sa nu prezinte niciun simptom. Cand apar simptomele, acestea sunt de obicei usoare la inceput si se agraveaza treptat.

Analizele de sange de rutina pot releva un nivel redus al globulelor rosii sau un hematocrit scazut (procent redus de globule rosii), uneori impreuna cu un numar redus de leucocite si/sau trombocite. Ocazional, nivelul leucocitelor si trombocitelor poate fi scazut, in timp ce hematocritul ramane normal. Cu toate acestea, unii pacienti, in special cei al caror nivel de globule rosii mult sub normal, prezinta simptome evidente. Aceste simptome, descrise mai jos, variaza in functie de tipul celulelor sanguine implicate, precum si de numarul celulelor respective.

• Nivel scazut de leucocite (neutropenie)

Un numar redus de leucocite scade rezistenta organismului in fata infectiilor bacteriene. Pacientii cu neutropenie pot fi susceptibili la infectii cutanate, infectii ale sinusurilor (manifestate prin congestie nazala), infectii pulmonare (caz in care simptomele includ tuse si dificultati respiratorii) sau infectii ale tractului urinar (manifestate prin urinare dureroasa si frecventa). Aceste infectii pot fi insotite de febra.

• Nivel scazut de globule rosii (anemie)

Majoritatea pacientilor sunt anemici la momentul stabilirii diagnosticului de sindrom mielodisplazic. Anemia se caracterizeaza printr-un hematocrit persistent scazut sau niveluri persistent insuficiente ale hemoglobinei (proteina din sange care transporta oxigenul catre tesuturile organismului). Pacientii anemici au in general pielea palida si se confrunta cu oboseala, dificultati respiratorii si palpitatii.

• Nivel scazut de trombocite (trombocitopenie)

Pacientii cu trombocitopenie sunt mai predispusi la vanatai si sangerari mai mari decat de obicei, chiar si dupa lovituri si zgarieturi minore. Pacientii se confrunta frecvent cu sangerari nazale sau menstruatii abundente si deseori prezinta sangerari ale gingiilor, in special dupa procedurile stomatologice. Inainte de astfel de interventii, se recomanda ca pacientii sa discute cu un hematolog, care la nevoie le poate prescrie antibiotice, deoarece infectiile si sangerarile constituie un risc pentru majoritatea acestor pacienti.

Sindrom mielodisplazic – diagnostic

Diferitele tipuri de sindroame mielodisplazice sunt diagnosticate pe baza anumitor modificari ale celulelor sanguine si ale maduvei osoase.

Medicii parcurg mai multi pasi pentru a diagnostica un sindrom mielodisplazic:

• hemoleucograma completa – se recolteaza o proba de sange pentru a analiza leucocitele rosii si albe, precum si nivelul fiecarui tip de leucocite;
• frotiu de sange periferic – verifica proba de sange pentru modificari ale numarului, tipului, formei si dimensiunii celulelor sanguine si daca aveti prea mult fier in globulele rosii;
• analiza citogenetica – se evalueaza posibilele modificari ale cromozomilor celulelor sanguine vizualizand o proba de sange la microscop;
• biopsie a maduvei osoase – pentru a efectua aceasta procedura, furnizorul dumneavoastra introduce un ac gol in osul soldului pentru a preleva maduva osoasa, sange si o mica bucata de os pentru examinare la microscop.

Sindrom mielodisplazic – tratament

Cand elaboreaza planul de tratament pentru sindrom mielodisplazic, medicul ia in considerare mai multi factori:

• tipul de sindrom mielodisplazic;
• existenta unei afectiuni precum anemia, sangerarile sau infectiile;
• daca pacientul a dezvoltat sindrom mielodisplazic dupa tratamentul cu chimioterapie sau radioterapie;
• varsta pacientului;
• starea generala de sanatate a persoanei afectate.

Tratamentul pentru sindrom mielodisplazic poate include ingrijiri si tratament pentru a scapa de celulele sanguine nesanatoase. Ingrijirile pot consta in urmatoarele optiuni:

• transfuzii de sange – pacientii care au anemie pot primi transfuzii de globule rosii, iar cei care se confrunta cu sangerari pot primi transfuzii de trombocite;
• agenti de stimulare a eritropoiezei – acest tratament creste nivelul globulelor rosii mature;
• antibiotice – deoarece un sindrom mielodisplazic poate sa afecteze globulele albe si sa creasca riscul de infectii.

Tratamentele prin care pot fi eliminate globulele sanguine nesanatoase pot include urmatoarele:

• chimioterapie – pacientilor care sufera de sindrom mielodisplazic li se poate recomanda aceeasi chimioterapie utilizata pentru tratarea leucemiei mieloide acute;
• terapie imunosupresoare – se poate utiliza pentru anumite subtipuri de sindrom mielodisplazic. Terapia imunosupresoare suprima sistemul imunitar hiperactiv si poate ajuta la reducerea nevoii de transfuzii.
• transplant de celule stem – transplanturile de celule stem inlocuiesc celulele hematopoietice cu celule stem obtinute din sangele ori maduva osoasa a pacientului sau de la un donator. Celulele stem sunt congelate si depozitate cat timp pacientul urmeaza tratamentul cu chimioterapie. Apoi, celulele stem sunt decongelate si administrate prin perfuzie intravenoasa. Celulele astfel administrate evolueaza ulterior in celule sanguine mature si sanatoase.

Aceste tratamente pentru sindrom mielodisplazic au insa efecte secundare si o varietate de complicatii, prin urmare se recomanda o discutie cu medicul despre aceste aspecte.

Persoanele cu sindrom mielodisplazic pot beneficia si de ingrijiri paliative, pentru gestionarea simptomelor bolii si a efectelor secundare ale tratamentului. In plus, ingrijirile paliative pot ajuta pacientii sa gestioneze impactul emotional pe care il are aceasta boala cronica.

Surse:

https://www.mdanderson.org/cancer-types/myelodysplastic-syndrome.html

https://www.cancer.gov/types/myeloproliferative/patient/myelodysplastic-treatment-pdq

https://www.cancer.org/cancer/types/myelodysplastic-syndrome/about/what-is-mds.html

https://www.nhs.uk/conditions/myelodysplastic-syndrome-mds/

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/6192-myelodysplastic-syndrome-myelodysplasia