Sindromul Stockholm: manifestari, strategii de recuperare si sprijin psihologic

Desi nu este recunoscut oficial ca tulburare psihologica, sindromul Stockholm constituie o manifestare frecvent intalnita in situatiile de luare de ostatici sau persoane abuzate pe termen lung. In astfel de cazuri multe dintre victime ajung sa aiba un comportament paradoxal, dezvoltand relatii emotionale si sentimente pozitive fata de agresori.

Denumirea de sindrom Stockholm este inspirata dintr-un caz real petrecut in capitala Suediei, ulterior comportamente similare fiind constatate si in cazul altor victime abuzate in diferite alte situatii de criza aparute in diferite zone ale lumii.

Pentru ca la prima vedere comportamentul persoanelor cu sindrom Stockholm poate parea bizar si in deplina antiteza cu situatiile prin care trec, in cele ce urmeaza va vom explica mecanismele care declaseaza aceste manifestari.

Ce este sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm poate fi definit ca o manifestare psihologica paradoxala in care una sau mai multe persoane ce se afla intr-o situatie periculoasa de rapire, lipsire de libertate sau abuz, dezvolta empatie si chiar afectiune fata de agresor. Despre sindromul Stockholm a inceput sa se vorbeasca din 1973, cand un detinut eliberat conditionat a incercat sa jefuiasca o banca din capitala Suediei, ocazie cu care a luat ostatici trei femei si un barbat, care erau angajati ai bancii. Ostaticii au fost sechestrati 6 zile intr-un seif, timp in care raufacatorul a negociat cu autoritatile obtinand eliberarea din inchisoare a unui prieten, care apoi i-a venit in ajutor. In cele din urma ostaticii au fost eliberati, dar spre surprinderea tuturor au refuzat sa depuna plangere impotriva agresorilor si chiar au demarat o strangere de fonduri pentru a plati avocati care sa-i apere in instanta.

Atitudinea bizara al victimelor a atras atentia specialistilor si a presei, termenul de „sindromul Stockholm” fiind inventat de jurnalisti si ulterior preluat de psihologii care au aprofundat cercetarile asupra acestui tip de comportament.

Cum se manifesta sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm se declanseaza doar in situatii de criza, atunci cand o persoana este rapita, tinuta ostatica sau abuzata, petrecand mai mut timp alaturi de agresor. In astfel de situatii, sentimentele firesti ar fi teama, dispretul si ura fata de agresor, iar in majoritatea cazurilor victimele au astfel de trairi in prima faza, incercand uneori chiar sa scape din situatiile periculoase. Pe masura ce perioada petrecuta in compania agresorului se prelungeste, aceste trairi se estompeaza iar victimele incep sa dezvolte sentimente si atitudini ce par nefiresti privite din afara, fiind vorba de manifestari asociate cu sindromul Stockholm. Acestea pot sa difere de la caz la caz dar simptomele care definesc sindromul Stockholm sunt urmatoarele:

• Empatie fata de agresor – victima dezvolta intelegere pentru actiunile abuzatorului si minimizeaza impactul negativ al acestora, incepe sa manifeste compasiune si apreciaza exagerat orice gest de bunavointa;
• Refuzul de a coopera cu salvatorii – persoanele cu sindromul Stockholm dezvolta uneori un comportament complice cu abuzatorii si refuza cooperarea cu autoritatile sau echipele de salvare, in unele cazuri chiar ingreunand deliberat misiunea acestora;
• Negarea realitatii – in sindromul Stockholm, unele victime ajung sa considere normale actiunile abuzatorilor, chiar si cele indreptate direct impotriva lor;
• Sentimentul de vinovatie – pe parcursul crizei, persoanele care dezvolta sindromul Stockholm pot ajunge sa se simta responsabile pentru situatia in care se afla si sa aiba un sentiment de vinovatie inclusiv fata de abuzator.

Sindromul Stockholm poate persista si dupa ce victima este eliberata, iar amenintarea dispare, ulterior putand aparea manifestari precum anxietatea si depresia sau tulburari specifice socului post-traumatic.

Prin ce mecanisme se declanseaza sindromul Stockholm

Desi perceput ca un comportament inexplicabil, sindromul Stockholm este rezultatul unui mecanism de supravietuire declansat la nivel psihic in situatii de criza. Nu fiecare persoana care trece prin astfel de experiente nedorite dezvolta sindromul Stockholm, iar in cazul celor care au manifestarile descrise mai sus psihologii considera ca este vorba de o forma de adaptare la situatii traumatice sau ce reprezinta amenintare. In astfel de cazuri, cand creierul percepe o pierdere a controlului asupra situatiei si prezenta unui pericol iminent, victimele incearca in mod inconstient sa atenueze riscurile si sa se adapteze noii conjuncturi.

Riscul de a dezvolta sindromul Stockholm creste cu cat situatia de criza se prelungeste mai mult iar victima petrece mai mult timp in compania abuzatorului. De asemenea, daca spatiul impartit de victima si abuzator este unul restrans, daca victima depinde de abuzator pentru nevoile de baza sau daca este amenintata frecvent, exista un risc mai mare ca persoanele abuzate sa dezvolte sindromul Stockholm. Nu in ultimul rand, si un mic semn de buna vointa din partea abuzatorului poate fi un factor declansator pentru sindromul Stockholm.

Importanta sprijinului psihologic pentru persoanele cu sindromul Stockholm

Dupa cum am amintit mai devreme, sindromul Stockholm nu este recunoscut oficial ca o tulburare psihica, denumirea sa nefiind inclusa in Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mintale. In literatura de specialitate este considerat un fenomen psihologic, prin urmare nu exista un protocol clar de diagnostic si tratament. Fiecare caz are specificul sau si necesita o abordare personalizata, iar un rol important in acest sens il are sprijinul psihologic. In acest sens, psihologul trebuie sa cunoasca toate detaliile legate de experienta traumatizanta prin care a trecut victima, durata, conditiile si tratamentul de care a avut parte din partea agresorului fiind detalii esentiale. Din discutiile cu victima poate constata nivelul de atasament emotional dezvoltat de aceasta si tendinta de a proteja agresorul sau a-i motiva actiunile, iar in functie de aceste detalii poate stabili strategia terapiei psihologice.

Printr-o astfel de terapie, persoanele care au dezvoltat sindromul Stockholm invata sa constientizeze natura relatiei abuzive prin care au trecut si sa isi diminueze atasamentul emotional fata de abuzator. Pentru aceasta este nevoie mai multe sedinte de terapie prin care victimele isi recapata treptat increderea in sine si in cei care sunt intr-adevar de partea sa, devin tot mai constiente asupra propriei identitati si a modelelor sanatoase de atasament. Totodata, terapia psihologica ajuta in tratarea anxietatii si depresiei, care sunt tulburari ce pot insoti sindromul Stockholm.

Strategii de recuperare eficiente in tratarea sindromului Stockholm

Psihoterapia este principala optiune terapeutica in tratarea persoanelor cu sindromul Stockholm, iar in acest scop exista mai multe abordari  la care se poate apela, in functie de particularitatile fiecarui caz. Terapia cognitiv-comportamentala si terapia traumei sunt abordarile folosita cel mai adesea in astfel de situatii. Prima metoda ajuta victimele sa isi schimbe tiparele de gandire distorsionate si sa elimine dependenta emotionala fata de abuzator, in timp ce terapia centrata pe trauma se axeaza pe experienta traumatizanta, ajutand victimele sa inteleaga situatiile prin care au trecut si sa iti schimbe perceptia fata de abuzator.

De asemenea, terapia de grup da rezultate bune pentru ca ofera victimelor sentimentul apartenentei la o comunitate si oportunitatea de a-si impartasi experientele, ajutandu-se astfel reciproca sa depaseasca traumele psihice.

Impotriva depresiei si anxietatii sau tulburarilor de stres post-traumatic pot fi prescrise si medicamente specifice.

Perioada de recuperare poate fi una indelungata iar in tot acest timp un rol important il are si sprijinul din partea familiei si persoanelor apropiate dar si semnalele pozitive venite din partea intregii comunitati, avand in vedere ca multe situatii care genereaza sindromul Stockholm ajung in atentia opiniei publice prin intermediul presei si al internetului.

Pe parcursul tratamentului pot aparea si unele dificultati legate de refuzul victimelor de a recunoaste abuzurile la care au fost supuse si de a accepta tratamentul. Acestea considera normala atitudinea pe care au dezvoltat-o fata de abuzatori, continuand sa-si mentina atasamentul pentru acestia si gasind motivatii pentru actiunile lor.

Asadar, sindromul Stockholm este un fenomen psihologic complex care are la baza instinctul de supravietuire si nevoia de adaptare la situatiile periculoase, ce nu pot fi controlate. Se declanseaza in cazul peroanelor rapite si tinute in captivitate, al luarilor de ostatici dar si  in cazul persoanelor abuzate pentru o perioada indelungata. Nu este considerat boala psihica si se trateaza preponderent prin psihoterapie.