Sistemul limbic: anatomie, rol si functii

Sistemul limbic reprezinta un complex neuroanatomic extrem de important care cuprinde mai multe structuri cerebrale interconectate, cu rolurile dintre cele mai variat – reglarea emotiilor, a comportamentului, memoriei si mentinerea homeostaziei autonome. Este adesea considerat un fel de „puncte functionala” intre sistemul nervos central „rational” (adica neurocortexul) si structurile „primitiv-afective”, fiind implicat in traducerea stimulilor externi in reactii de natura emotionala si comportamentala. Interfata dintre procesele cognitive si cele emotionale, in mare parte, se desfasoara prin retele limbice.

Din acest motiv, disfunctiile asociate cu sistemul limbic se traduc printr-o gama larga mai ales de tulburari neuropsihiatrice. Sistemul limbic a fost conceptualizat pentru prima data de catre Paul Broca in secolul XIX-lea, drept o entitate functionala, care a descris sistemul limbic drept un „mare lob limbic” cu functie emotionala. Ulterior, lucrarile lui James Papez si cele ale lui Paul MacLean au contribuit la dezvoltarea teoriei moderne a sistemului limbic. Conceptul actual, sustinut de dovezi neuroimagistice si neurofiziologice, recunoaste sistemul limbic drept o retea de structuri interconectate care integreaza informatii senzoriale, cognitive si autonome.

Ce este sistemul limbic?

Sistemul limbic este un ansamblu de structuri cerebrale corticale si subcorticale, situate in jurul marginii (limbus) corpului calos si a trunchiului cerebral, de unde deriva si denumire sa. Din punct de vedere evolutiv, acesta apartine ariei cerebrale numite paleocortex si arhicortex, care preced dezvoltarea neurocortexului („creierul nou”). Aceasta regiune a evolua pentru a sustine comportamente esentiale pentru supravietuirea speciilor: reproducerea, hranirea, modul in care raspundem la pericol si invatarea din experiente (memoria).

De-a lungul evolutiei, sistemul limbic s-a diversificat si a capatat functii mai sofisticate, integrand procesele afective cu cele cognitive. In prima instanta, sistemul limbic era strict asociat cu olfactia (simtul mirosului), dar pe masura ce s-a dezvoltat cortexul cerebral, el a preluat functii mult mai largi, legate de integrarea experientei subiective si de reactiile emotionale complexe. Astfel, sistemul limbic colaboreaza cu alte regiuni cerebrale, influentand in profunzime comportamentul uman si reactiile noastre autonome.

Sistem limbic – descriere anatomica

Anatomic, sistemul limbic cuprinde atat structuri corticale, cat si subcorticale. Toate acestea se conecteaza prin fibre aferente si eferente, formand circuite functionale complexe, dintre care cel mai cunoscut este circuitul Papez. Principalele structuri ale sistemului limbic sunt:

Hipocampul

Este o structura alungita, in forma literei „C”, situata in lobul temporal medial. Dintre functiile sale, cele mai importante sunt consolidarea memoriei si orientarea spatiala. Sructura sa include cornu Ammonis (CA1-CA4), girusul dentat si subiculum.

Amigdala cerebrala (corpul amigdalian)

Situata in partea anterioara a hipocampului, amigdala este implicata in procesare emotiilor, mai ales frica, agresivitatea si comportamentul social. Primeste informatii de la sistemele senzoriale si raspunde prin activarea autonoma si dictarea comportamentului, reactiilor.

Girusul cingular

Este o parte a cortexului limbic, localizata deasupra corpului calos. Girusul cingular integreaza informatii emotionale si este implicat in reglarea raspunsurilor autonome si luarea deciziilor motivate pe fond afectiv, emotional.

Septul si nucleii septali

Se localizeaza in apropierea comisurii anterioare, formand asa-zisa „zona de placere”. Printre functiile lor se numara reglarea raspunsului la diferite recompense si motivatiei. De asemenea, se considera a fi implicati in controlul comportamentului sexual.

Hipotalamusul

Propriu-zis, hipotalamusul nu face parte din sistemul limbic, dar este esential pentru sustinerea interfetei dintre componentele limbice si sistemul nervos autonom. Hipotalamusul are roluri in reglarea homeostaziei, reactiile de stres si raspunsurile endocrine, prin conexiunile cu glanda pituitara (glanda hipofiza).

Nucleii mamilari

Sunt componente diencefalice implicate in transmiterea informatiei de la nivelul hipocampului, spre talamus.

Talamusul (nucleul anterior)

Este o parte componenta a circuitului Papez din sistemul limbic, cu roluri in integrarea informatiilor emotionale si a celor de natura cognitiva.

Aria tegmentala ventrala si nucleul accumbens

Acestea formeaza componenta mezolimbica a sistemului dopaminergic, care este responsabil de functii precum procesarea recompensei, motivatiei si dependentei.

Conexiunea fiziologica si anatomica a structurilor din sistemul limbic este realizata prin fibre de asociatie importante, cum ar fi fornixul (hipocamp → hipotalamus), stria terminalis (amigdala → hipotalamus) si fasciculul mamilotalamic.

Sistemul limbic – roluri si functii

Sistemul limbic, prin numeroasele sale structuri componente, indeplineste o gama foarte variata de functii esentiale pentru adaptarea comportamentala si supravietuirea speciei. Intr-un fel, acesta actioneaza ca un sistem care integreaza intr-un singur loc emotiile, memoria, motivatia si comportamentul speciei. Principalele functii pe care sistemul limbic le indeplineste sunt:

Memoria si invatarea

Hipocampul este responsabil pentru consolidarea memoriei pe termen lung, in special a memoriei declarative (intamplari si fapte). Leziunile hipocampului, cum este cazul sindromului amnezic (sindromul Korsakoff), duc la afectarea grava a memoriei noi, in timp ce memoria veche ramane adesea intacta.

Reglarea emotionala

Amigdala interpreteaza stimuli externi si ii evalueaza din perspectiva afectiva. Este esentiala in generarea fricii, anxietatii, agresivitatii, dar si a placerii. In mod particular, amigdala poate activa hipotalamusul pentru declansarea reactiilor de lupta-sau-fugi.

Comportamentul social si sexual

Nucleii septali si hipotalamusul participa la controlul impulsurilor, motivatiei sexuale, comportamentului maternal si agresivitatii.

Controlul vegetativ si endocrin

Sistemul limbic regleaza sistemul nervos autonom si sistemul endocrin prin hipotalamus, influentand parametri precum tensiunea arteriala, ritmul cardiac, temperatura corporala si secretiile hormonale.

Procesarea recompensei si dependentei

Sistemul mezolimbic dopaminergic (inclusiv nucleul accumbens si aria tegmentala ventrala) este implicat in comportamente de recompensa, motivatie si dezvoltarea adictiilor.

Luarea deciziilor si planificarea afectiva

Cortexul cingular si conexiunile limbice influenteaza deciziile ghidate emotional, empatia si reglarea conflictelor cognitive.

Sistemul limbic – cele mai comune afectiuni asociate

Datorita complexitatii si interconectivitatii sale, sistemul limbic este implicat intr-o varietate larga de afectiuni neurologice si psihiatrice. Leziunile sau disfunctiile in sistemul limbic pot duce la tulburari severe de comportament, afectivitate si memorie.

Epilepsia de lob temporal (ELT)

Cea mai frecventa forma de epilepsie focala, asociata adesea cu scleroza hipocampica. Se caracterizeaza prin crize complexe partiale, halucinatii olfactive, déjà-vu si tulburari afective.

Sindromul amnezic (Korsakoff)

Apare ca urmare a carentei de tiamina, frecvent in alcoolism cronic. Leziunile nucleilor mamilari si ale hipotalamusului anterior determina amnezie anterograda severa, confabulatie si dezorientare temporala.

Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD)

Asociata cu hiperactivitate amigdaliana si disfunctie a hipocampului, ducand la hipersensibilitate emotionala, flashback-uri si anxietate cronica.

Tulburari afective majore

Depresia este legata de hipofunctionalitatea hipocampului si a cortexului cingular, precum si de dezechilibrele circuitelor limbice dopaminergice.

Boala Alzheimer

Se manifesta prin degenerescenta progresiva a hipocampului si altor structuri limbice, rezultand in deteriorare cognitiva globala, initial cu afectarea memoriei recente.

Anxietatea si fobiile

Determinate partial de hiperactivarea amigdalei si dereglarea conexiunilor cu cortexul prefrontal.

Schizofrenia

Asociaza anomalii structurale si functionale in sistemul limbic, in special in amigdala, hipocamp si talamus, explicand halucinatiile, tulburarile de afect si dezorganizarea cognitiva.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538491/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK11060/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2917081/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4445935/