Spondiloza cervicala – ce trebuie sa stii?

Spondiloza cervicala – ce trebuie sa stii? Spondiloza cervicala – ce trebuie sa stii?

Ultima actualizare: 14 mai 2021

spondiloza-cervicala

Chiar daca nu face parte din categoria unor afectiuni grave, cu spondiloza cervicala nu e de glumit. Aceasta reprezinta o cauza importanta de disconfort, cu impact asupra activitatilor de zi cu zi si repercusiuni semnificative asupra calitatii vietii.

Boala afecteaza o categorie larga de persoane si poate debuta oricand, incepand chiar cu cea de-a doua decada a vietii. Cel mai des este intalnita dupa varsta de 40 de ani, cu precadere in cazul celor sedentari si/sau cu exces ponderal. Se estimeaza ca mai bine de 85% dintre persoanele trecute de 60 de ani sufera de spondiloza cervicala. In fazele timpurii, poate trece neobservata, insa, pe masura ce progreseaza, produce simptome suparatoare si face adesea necesara interventia medicului.


Ce este spondiloza cervicala?

Spondiloza cervicala este o boala osteorticulara, care defineste degenerarea structurilor coloanei vertebrale din zona gatului: vertebre, discuri intervertebrale si articulatii. In mod curent, spondiloza cervicala este numita si artrita gatului.

Boala degenerativa, spondiloza cervicala are drept cauza principala uzura care apare pe masura inaintarii in varsta. Aceasta poate include:

Deshidratarea discurilor intervertebrale. Acestea indeplinesc un rol de tampon intre oasele coloanei vertebrale. Ele absorb din socurile la care este supus spatele in timpul ridicarii, rasucirii si al altor activitati in care este implicata coloana vertebrala. Dupa varsta de 40 de ani, discurile spinale in cazul majoritatii oamenilor incep sa se usuce, micsorandu-se in volum. Acest lucru face posibil contactul direct, os pe os, ceea ce poate fi foarte dureros.

Hernia de disc. Procesele imbatranirii pot implica si degradarea exteriorului discurilor vertebrale. Se pot crea adesea fisuri, prin care se scurge materialul de amortizare interna, formand hernii. Acestea pot apasa pe maduva spinarii si radacinile nervoase, provocand amorteli sau dureri ce radiaza in brate.

„Ciocurile” osoase. Slabirea structurilor coloanei vertebrale determina o producere suplimentara de tesut osos, intr-un efort gresit al corpului de o consolida. Astfel, apar formatiuni osoase de-a lungul margnilor articulatiilor, numite osteofite, in termeni medicali, sau, „pinteni” ososi. Aceste excrescențe osoase pot uneori ciupi maduva spinarii si radacinile nervoase. Ele se dezvolta frecvent in zona gatului, unde se manifesta spondiloza cervicala.

Rigidizarea ligamentelor spinale. Oasele coloanei vertebrale sunt conectate intre ele prin intermediul unor cordoane dure, numite ligamente spinale. Acestea se pot rigidiza odata cu inaintarea in varsta, facand zona cervicala mai putin flexibila.

Recomandarea farmacistilor Catena este ArtroSuport Forte Naturalis, un supliment alimentar care ajuta la fortificarea articulatiilor si la ameliorarea simptomelor suparatoare. Acesta reuneste intr-o forma concentrata ingrediente ce au facut obiectul a numeroase studii clinice ce le valideaza eficienta: sulfat de glucozamina si condroitina, MSM, extracte de ginkgo biloba si Boswellia serrata.

Spondiloza cervicala – factori de risc

Varsta este cel mai frecvent factor de risc pentru spondiloza cervicala. Afectiunea este extrem de frecventa la pacientii de varsta mijlocie si mai in varsta.

Alti factori care va pot creste riscul de a dezvolta spondiloza cervicala sunt:

·         mosternirea genetica – un istoric familial de dureri de gat si spondiloza;

·         fumatul – a fost asociat cu o probabilitate mai mare de a suferi de aceasta boala, intrucat afecteaza discurile intervertebrale, grabind degenerarea acestora;

·         ocupatia –  job-urile sau hobby-urile care implica o hipermobilitate a gatului, cu o multime de miscari repetitive si ridicari bruste ale capului, precum cele din domeniul constructiilor, suprasolicita coloana cervicala si pot conduce la dureri si rigiditate;

·         leziuni anterioare sau traumatisme la nivelul gatului – orice tip de accident, fie ca vorbim de cazaturi sau accidente de masina, poate agrava procesul de degradare a structurilor coloanei din zona gatului, favorizand dezvoltarea spondilozei cervicale;

·         depresia sau anxietatea;

·         consumul excesiv de alcool;

·         lipsa activitatii fizice;

·         dieta dezechilibrata.

Spondiloza cervicala – simptome specifice

In majoritatea cazurilor, cel putin in faza incipienta a bolii, spondiloza cervicala poate trece neobservata, intrucat nu provoaca simptome. In general, acestea apar in momentul in care afectiunea este deja avansata. Gradul de manifestare poate varia de la caz la caz. Astfel, simptomele pot fi usoare, moderate pana la severe. De asemenea, ele pot avea un caracter schimbator: pot fi continue sau pot aparea brusc, disparand la fel de repede.

Spondiloza cervicala – simptome frecvente

Cel mai des raportate simptome in cazul acestei afectiuni sunt durerea si rigiditatea resimtite la nivelul gatului. Uneori, durerea este agravata de tuse sau stranut, dar si de postura incomoda, asa cum este cea determinata de privitul in sus sau in jos timp indelungat etc. De obiciei, odihna o amelioreaza.

Spondiloza cervicala – simptome mai putin frecvente:

·         dureri de cap;

·         dureri de umeri;

·         ameteli;

·         pocnituri si/sau senzatie de macinare in timpul miscarilor de intoarcere a gatului;

·         in unele cazuri, spondiloza cervicala are ca rezultat o ingustare a spatiului necesar maduvei spinarii sau radacinilor nervoase. Daca acest lucru se intampla, lista de simptome va fi completata de amorteala, furnicaturi si slabiciune in brate, maini si degete;

·         probleme la mers si pierderea echilibrului;

·         spasme musculare in zona gatului si a umerilor.

Recomandarea farmacistilor Catena este Naturalis ArtroSuport gel emulsionat, un dispozitiv medical care se aplica topic si are ca efect reducerea durerii si a rigiditatii musculare. ArtroSuport destinde musculatura incordata si contractata, calmeaza durerea acuta de origine reumatica, prin producerea unui efect intens de incalzire la nivelul zonei afectate.

Diagnosticul de spondiloza cervicala

In cazul in care suspectati ca ati putea suferi de spondiloza sau recunoasteti fie si doar o parte din semnele bolii, adresati-va cat mai curand medicului pentru un consult de specialitate. In prima instanta, diagnosticarea se va face in baza unui examen fizic si neurologic. Acesta va urmari depistarea unor probleme sau modificari in ceea ce priveste:

·         forta – in brate, maini si degete;

·         sensibilitatea la atingere;

·         reflexele;

·         circulatia sangvina;

·         mobilitatea – la nivelul gatului si bratelor

·         mersul (felul in care mergeti)

De asemenea, medicul va poate palpa si apasa in zona gatului si a umerilor, pentru a identifica punctele sensibile, declansatoare de durere, sau ganglionii inflamati. Pentru constituirea tabloului clinic, medicul va va adresa mai multe intrebari, printre care si urmatoarele:

·         cand a inceput durerea?

·         cand apare durerea? Este continua sau vine si pleaca?

·         daca anumite activitati inrautatesc durerea?

·         daca simtiti slabiciune sau amorteala in brate sau picioare?

·         daca aveti dificultati la capitolul abilitatilor motorii fine, cum ar fi scrierea de mana sau tastarea?

·         daca aveti pierderi de echilibru sau alte probleme de coordonare?

·         daca ati fost vreodata implicat intr-un accident sau ati avut vreun traumatism in zona cervicala?

Investigatii specifice

Pentru confirmarea diagnosticului de spondiloza cervicala si mai ales pentru stabilirea cauzei si a gradului de afectare, medicul poate recomada o serie de investigatii si anume:

Radiografia. Acesta va arata alinierea oaselor de-a lungul gatului. De asemenea, poate dezvalui modificarile degenerative ale coloanei cervicale, cum ar fi reducerea grosimii discului sau prezenta osteofitelor.

Tomografia computerizata (CT). Mai detaliata decat o radiografie simpla, o scanare CT poate ajuta medicul sa vizualizeze mai bine canalul spinal si orice pinten osos.

Scanarea prin rezonanta magnetica nucleara (RMN). Ofera imagini mai clare ale tesuturilor moi ale corpului, cum ar fi muschii, discurile intervertebrale, nervii si maduva spinarii, si poate indica daca simptomele sunt cauzate de deteriorarea acestora.

Mielografie. Reprezinta un examen care evalueaza maduva spinarii, radacinile nervoase si invelisul vertebral, utilizand o substanta de contrast. De obicei, se face si o scanare CT imediat dupa mielografie, cat timp substanta de contrast este inca in canalul spinal.

Electromiografia (EMG). Acest examen masoara impulsurile electrice ale muschilor in repaus si in timpul contractiilor. Studiile de conducere nervoasa se fac adesea cu ajutorul EMG pentru a determina daca un nerv spinal functioneaza corect.

Alte teste. In unele cazuri, medicul poate solicita un test de sange pentru a determina daca este prezent un factor reumatoid sau orice alt marker care sa indice artrita inflamatorie.

spondiloza

Tratament pentru spondiloza cervicala

In functie de rezultatele investigatiilor si stadiul bolii, medicul stabileste conduita terapeutica. De obicei, in stadiile timpurii, spondiloza cervicala se trateaza cu medicamente, aplicare de comprese calde sau cu gheata, fizio si kinetoterapie, acupunctura si masaj medical. Daca aceste forme de tratament nu dau rezultate, se poate lua in considerare interventia chirurgicala.

Tratament medicamentos

Severitatea simptomelor este cea care orienteaza medicul in prescrierea celui mai potrivit tip de tratament in spondiloza cervicala. De regula, primele medicamente recomandate sunt analgezicele si antiinflamatoarele nesteroidiene. Se mai pot prescrie corticosteroizi, dar si preparate antispatice, anticonvulsive si antidepresive.

Fizioterapie si kinetoterapie

Pentru recuperarea mobilitatii, dar si pentru reducerea durerii si stimularea vindecarii tesuturilor deteriorare, ca tratament in spondiloza cervicala se recomanda si sedintele de fizioterapie. Putem vorbi aici de electroterapie, dar si de proceduri cu ultrasunete, cu laser de joasa si inalta intensitate. Sedintele de kinetoterapie vin sa ajute la imbunatatirea circulatiei sangvine, la marirea rezistentei musculare, la corectarea posturii si a aliniamentului coloanei vertebrale.

Tratament chirurgical

Interventiile chirurgicale intra din discutie doar in cazurile exceptionale, atunci cand durerea nu cedeaza la alte forme de tratament sau cand afectiunea impiedica miscarea bratelor. Se poate recurge la mai multe tipuri de interventii chirurgicale de decompresie, precum laminectomia, laminotomia, laminoplastia sau foraminotomia. Acestea proceduri implica extinderea canalului spinal, indepartarea osteofitelor sau, dupa caz, a materialului discal care apasa pe radacinile nervoase etc.

Suplimente naturale

De ajutor in spondiloza cervicala pot fi si suplimentele alimentare care mentin sanatatea sistemului osteoarticular. Recomandate sunt in special cele care contin glucozamina, condroitina, colagen, MSM (metilsulfonilmetan), acid hialuronic. Eficiente in astfel de situatii sunt si cele pe baza de extracte din anumite plante medicinale, cum sunt Boswellia serrata, turmeric sau gheara diavolului. 

Spondiloza cervicala – sfaturi pentru preventie

Singura cale de a preveni sau cel putin de a amana instalarea si evolutia spondilozei cervicale este de a evita factorii de risc si de a adopta un stil de viata echilibrat si sanatos. Este foarte importanta tinerea greutatii sub control si corectarea viciilor de postura corporala. De asemenea, miscarea este esentiala.

In cazul in care activitatile zilnice implica munca la birou, nu uitati sa faceti pauze la intervale regulate pentru a face cativa pasi si cateva exercitii simple care sa implice coloana cervicala, cum ar fi rotirile usoare ale capului. Nu in ultimul rand, nu neglijati programul de odihna. Dormiti 7-9 ore pe noapte!

 

Surse:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cervical-spondylosis/symptoms-causes/syc-20370787

https://www.healthline.com/health/cervical-spondylosis#causes

https://www.webmd.com/osteoarthritis/cervical-osteoarthritis-cervical-spondylosis

Farmacistul Catena va recomanda:

3 la pret de 2
ArtroSuport Forte Naturalis X 60 capsule

ArtroSuport Forte Naturalis X 60 capsule

ArtroSuport Forte contine o combinatie echilibrata…

3 la pret de 2
Naturalis ArtroSuport gel emulsionat X 100 g

Naturalis ArtroSuport gel emulsionat X 100 g

  ArtroSuport gel emulsionat este un produs…