Teama de abandon la copii: cauze, manifestari si solutii pentru parinti
Teama de abandon la copii poate aparea atunci cand cel mic simte ca persoana de care este atasat ar putea pleca, nu s-ar mai putea intoarce sau nu i-ar mai putea oferi siguranta de care are nevoie. In primii ani de viata, o anumita teama de separare este fireasca si face parte din dezvoltarea emotionala normala. Copilul incepe sa inteleaga ca parintele poate iesi din camera, poate merge la serviciu sau il poate lasa pentru cateva ore in grija unei alte persoane, dar nu are inca maturitatea necesara pentru a gestiona complet aceasta despartire.
Problema apare atunci cand teama de abandon la copii este foarte intensa, persista mai mult decat ar fi de asteptat pentru varsta lor sau incepe sa afecteze mersul la gradinita ori la scoala, somnul, relatiile si activitatile zilnice. Un copil care se teme permanent ca va fi parasit poate deveni foarte dependent de parinte, poate refuza sa ramana singur, poate avea crize de plans la despartire sau poate manifesta dureri de burta, greata si alte simptome fizice inaintea unor situatii de separare.
Teama nu trebuie ridiculizata si nici tratata ca un capriciu. Vom clarifica si cu sprijinul specialistului, dna psiholog clinician Ligia Moise, cum trebuie tratate aceste situatii, cand pentru copil, pericolul emotional este real, chiar daca adultul stie ca va reveni dupa cateva ore. Cu rabdare, consecventa si sprijin adecvat, cei mai multi copii invata treptat ca separarea este temporara si ca relatia cu parintele ramane sigura.
Ce este teama de abandon la copii?
Teama de abandon la copii descrie frica intensa ca parintele, bunicul, ingrijitorul sau o alta persoana importanta va pleca, va disparea, va muri ori va inceta sa il mai iubeasca. Aceasta frica poate fi exprimata direct, prin intrebari precum „Te mai intorci?”, „Ma lasi aici?” sau „Daca pleci si nu mai vii?”, dar se poate manifesta si indirect.
Unii copii devin foarte lipiti de parinte, refuza sa doarma singuri sau il urmaresc prin casa. Altii devin iritabili, agresivi, retrasi ori incearca sa controleze permanent comportamentul adultului. Reactiile difera in functie de varsta, temperament, experientele anterioare si mediul familial.
Este important sa faceti diferenta intre teama normala de separare si o anxietate care depaseste etapa fireasca de dezvoltare. La bebelusi si copiii mici, plansul la plecarea parintelui este obisnuit. Insa, daca un copil mai mare nu poate merge la scoala, nu poate dormi singur sau este coplesit de ganduri ca parintele va pati ceva, poate fi necesara evaluarea unui specialist.
Teama de separare este normala?
Teama de separare apare frecvent incepand cu a doua jumatate a primului an de viata. In aceasta perioada, copilul devine mai constient de prezenta si absenta parintelui. El intelege ca adultul exista chiar si atunci cand nu este in fata lui, dar nu poate anticipa cu exactitate cand se va intoarce.
Intre aproximativ 6 luni si 3 ani, copilul poate plange atunci cand parintele pleaca, poate deveni nelinistit in preajma persoanelor necunoscute sau poate refuza sa ramana la cresa ori la gradinita. Aceste reactii sunt, de cele mai multe ori, normale si se reduc treptat pe masura ce copilul capata experienta si incredere.
O legatura emotionala puternica cu parintele nu inseamna ca acesta a gresit sau ca a facut copilul dependent. Din contra, anxietatea de separare poate aparea tocmai pentru ca cel mic recunoaste parintele ca sursa principala de siguranta.
Teama devine ingrijoratoare atunci cand este mult mai intensa decat reactiile altor copii de aceeasi varsta, persista luni intregi, se agraveaza sau impiedica participarea la activitati normale.
De ce apare teama de abandon la copii?
Nu exista o singura cauza. De cele mai multe ori, teama de abandon la copii apare prin combinarea mai multor factori: etapa de dezvoltare, temperamentul copilului, stilul de atasament, experientele familiale si schimbarile din viata de zi cu zi.
Separarea de parinti
Inceperea cresei, a gradinitei sau a scolii poate declansa reactii puternice. Copilul intra intr-un mediu nou, cu persoane si reguli necunoscute, iar absenta parintelui poate fi perceputa ca o pierdere a sigurantei.
Chiar si separarile obisnuite, precum plecarea parintelui la serviciu, pot deveni dificile daca micutul nu intelege cand acesta se va intoarce.
Divortul sau separarea parintilor
Divortul poate modifica radical rutina copilului. Acesta poate locui in doua case, poate vedea mai rar unul dintre parinti sau poate fi expus conflictelor dintre adulti.
Copilul poate interpreta separarea ca pe o dovada ca relatiile nu sunt sigure. Uneori, el se teme ca, daca un parinte a plecat din locuinta, si celalalt ar putea proceda la fel. Alteori, isi poate imagina ca despartirea a fost provocata de comportamentul sau.
Decesul unei persoane apropiate
Pierderea unui parinte, bunic, frate sau a altei persoane importante poate genera o teama profunda ca si ceilalti oameni dragi vor disparea.
Copilul poate deveni hipervigilent, poate intreba frecvent daca parintele este sanatos si poate refuza sa se desparta de el. Dupa o pierdere, teama are nevoie de blandete, explicatii potrivite varstei si, uneori, sprijin psihologic specializat.
Spitalizarea sau boala
O internare, o interventie medicala sau o boala grava a copilului ori a parintelui poate afecta sentimentul de siguranta. Experienta poate fi interpretata ca o situatie in care adultul nu a putut fi permanent prezent sau in care viata familiei a devenit imprevizibila.
Mutarea si schimbarea mediului
Mutarea intr-o alta locuinta, schimbarea orasului, a scolii sau a persoanei care ingrijeste copilul poate reactiva teama de abandon la copii.
Chiar daca schimbarea este pozitiva pentru familie, copilul poate resimti pierderea rutinei, a prietenilor si a reperelor cunoscute.
Conflictele familiale
Certurile frecvente, amenintarile cu plecarea, perioadele de tacere intre parinti sau separarea temporara pot crea nesiguranta.
Replicile de tipul „Plec si nu ma mai vezi” sau „Te las aici daca nu esti cuminte” pot fi extrem de apasatoare pentru un copil. Chiar daca adultul le considera doar amenintari fara intentia de a le pune in practica, copilul le poate interpreta literal.
Lipsa predictibilitatii
Copiii au nevoie sa stie cine ii ia de la gradinita, unde vor dormi, cand se intoarce parintele si cum se va desfasura ziua.
Un program foarte instabil, promisiunile incalcate sau disparitiile neexplicate ale adultilor pot amplifica frica de abandon.
Temperamentul anxios
Unii copii sunt, prin natura lor, mai precauti, mai sensibili la schimbare si mai atenti la pericole. Ei pot avea nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la persoane si locuri noi.
Acest lucru nu inseamna ca sunt slabi sau rasfatati, ci ca sistemul lor emotional reactioneaza mai intens la nesiguranta.
Experientele de neglijare sau abuz
Copiii care au trecut prin neglijare, abandon real, schimbari repetate ale ingrijitorilor sau abuz pot dezvolta dificultati de atasament si o frica profunda de pierdere.
Ei pot incerca sa se apropie excesiv de adulti sau, dimpotriva, pot parea detasati si pot respinge afectiunea pentru a se proteja de o noua dezamagire.
Cum se manifesta teama de abandon la copii?
Manifestarile pot fi emotionale, comportamentale, fizice sau sociale. Uneori, copilul spune clar ca ii este frica. Alteori, frica apare sub forma unor comportamente care par neascultare, incapatanare sau boala.
Plans si crize la despartire
Copilul poate plange, tipa, se poate agata de hainele parintelui sau poate refuza sa intre in sala de clasa. Despartirea de dimineata poate deveni foarte lunga si tensionata.
Refuzul de a merge la gradinita sau scoala
Teama de abandon la copii poate sta in spatele refuzului scolar. Copilul poate spune ca il doare burta, ca ii este rau sau ca nu se simte bine exact in zilele in care trebuie sa plece de acasa.
Simptomele pot fi reale, chiar daca sunt declansate de anxietate. Sistemul nervos poate produce greata, dureri abdominale, palpitatii sau ameteli.
Nevoia permanenta de apropiere
Copilul il poate urmari pe parinte dintr-o camera in alta, poate refuza sa ramana singur chiar si cateva minute si poate cere asigurari repetate ca adultul nu va pleca.
Probleme de somn
Pot aparea refuzul de a dormi singur, treziri nocturne, cosmaruri sau teama ca parintele va disparea in timpul noptii.
Unii copii cer sa doarma in patul parintilor sau inventeaza motive repetate pentru a-i chema.
Teama ca parintele va pati ceva
Copilul poate fi preocupat excesiv de accidente, boli, moarte sau alte pericole. El poate suna frecvent parintele, poate cere sa stie unde se afla si poate intra in panica daca acesta intarzie.
Regresul
Un copil care dobandise anumite abilitati poate incepe din nou sa ude patul, sa vorbeasca precum un copil mai mic, sa ceara biberonul sau sa refuze sa se imbrace singur.
Regresul poate fi o incercare inconstienta de a obtine mai multa protectie si atentie.
Iritabilitate sau agresivitate
Nu toti copiii anxiosi par speriati. Unii devin furiosi, lovesc, arunca obiecte sau se opun oricarei cerinte inaintea unei despartiri.
Furia poate ascunde frica si lipsa de control.
Comportament excesiv de cuminte
Unii copii incearca sa fie perfecti pentru a se asigura ca nu vor fi respinsi. Ei pot crede ca trebuie sa fie mereu cuminti, sa nu deranjeze si sa obtina rezultate foarte bune pentru a merita iubirea parintelui.
Gelozie si posesivitate
Copilul poate deveni gelos pe frati, pe partenerul parintelui sau pe alte persoane care primesc atentie. El poate interpreta apropierea adultului de altcineva ca pe un semn ca va fi inlocuit.
Cum se manifesta in functie de varsta?
La bebelusi, teama se manifesta prin plans, agitatie, refuzul persoanelor necunoscute si dificultati de somn.
La copiii de gradinita, pot aparea crize intense la despartire, refuzul de a ramane fara parinte, cosmaruri si nevoia permanenta de confirmare.
La scolari, teama poate lua forma refuzului scolar, durerilor de burta, ingrijorarii ca parintele va pati ceva sau apelurilor repetate catre casa.
La adolescenti, manifestarile pot fi mai greu de recunoscut. Acestia pot evita excursiile, taberele sau activitatile sociale, pot verifica frecvent unde se afla parintele ori pot deveni foarte dependenti emotional de acesta.
Cum afecteaza relatiile si dezvoltarea emotionala?
Daca persista, teama de abandon la copii poate influenta felul in care acestia se raporteaza la familie, prieteni si profesori.
Copilul poate deveni foarte dependent de parinte si poate evita experientele care l-ar ajuta sa isi dezvolte autonomia. Poate avea dificultati in a forma prietenii, deoarece se teme de respingere, este foarte posesiv sau interpreteaza orice conflict ca pe o ruptura definitiva.
In relatia cu parintii pot aparea tensiuni. Adultul se poate simti vinovat, epuizat sau blocat, iar copilul poate deveni si mai anxios daca percepe frustrarea parintelui.
Pe termen lung, frica persistenta poate favoriza o imagine de sine fragila, evitarea situatiilor noi si dificultatea de a avea incredere in stabilitatea relatiilor. Totusi, aceste consecinte nu sunt inevitabile. Interventia timpurie si un mediu familial predictibil pot ajuta copilul sa isi recapete siguranta.
Ce pot face parintii?
Validati emotia copilului
Spuneti-i ca intelegeti ca ii este greu. Formule precum „Vad ca esti speriat pentru ca plec” sau „Stiu ca iti este dor de mine” il ajuta sa se simta inteles.
Evitati replicile precum „Nu mai plange”, „Esti prea mare pentru asta” sau „Nu ai niciun motiv sa te temi”. Ele nu reduc frica, ci il pot face pe copil sa se rusineze.
Explicati clar cand reveniti
Copiii mici nu inteleg intotdeauna orele. Folositi repere concrete: „Ma intorc dupa masa de pranz”, „Vin dupa ce te trezesti” sau „Te iau dupa activitatea de desen”.
Respectati pe cat posibil promisiunea. Predictibilitatea construieste incredere.
Creati un ritual scurt de despartire
Un sarut, o imbratisare, o formula speciala si un salut pot deveni un ritual linistitor.
Despartirea trebuie sa fie calda, dar nu foarte lunga. Prelungirea repetata poate transmite copilului ca situatia este periculoasa si ca nici parintele nu are incredere ca el se va descurca.
Nu plecati pe ascuns
Plecarea fara ramas-bun poate parea mai usoara pe moment, dar copilul poate deveni si mai vigilent. El va invata ca parintele poate disparea oricand si va incerca sa il urmareasca permanent.
Spuneti-i ca plecati, asigurati-l ca reveniti si apoi respectati despartirea.
Exersati separari scurte
Incepeti cu perioade mici in care copilul ramane cu o persoana cunoscuta. Mariti treptat durata.
Experientele repetate in care parintele pleaca si se intoarce il ajuta sa invete ca separarea este temporara.
Mentineti o rutina predictibila
Orele relativ constante pentru somn, masa, gradinita si activitati reduc incertitudinea.
Pregatiti copilul din timp pentru schimbari. Explicati-i cine va veni, unde va merge si cat va dura situatia.
Folositi un obiect de confort
O jucarie preferata, o paturica, o fotografie sau un obiect mic al parintelui poate oferi un sentiment de continuitate.
Obiectul nu inlocuieste relatia, dar il poate ajuta pe copil sa tolereze mai usor absenta.
Incurajati autonomia treptat
Oferiti-i sarcini potrivite varstei si laudati efortul, nu doar rezultatul. Lasati-l sa aleaga hainele, sa pregateasca ghiozdanul sau sa rezolve mici probleme.
Autonomia nu trebuie fortata, ci construita pas cu pas.
Petreceti timp de calitate impreuna
Chiar si 10-15 minute zilnic de atentie completa, fara telefon sau alte distrageri, pot consolida siguranta emotionala.
Copilul are nevoie sa simta ca este vazut, ascultat si important.
Evitati amenintarile cu abandonul
Nu folositi nici in gluma expresii precum „Te las aici”, „Plec fara tine” sau „Nu te mai iubesc daca faci asa”.
Copilul poate retine mesajul literal, iar frica poate deveni mai puternica.
Colaborati cu gradinita sau scoala
Discutati cu educatorul, invatatorul sau consilierul scolar. Stabiliti un mod consecvent de preluare a copilului si un ritual de dimineata.
Personalul poate ajuta prin implicarea rapida a copilului intr-o activitate placuta si prin evitarea despartirilor prelungite.
Cand este recomandat ajutorul unui specialist?
Cereti sprijin daca teama de abandon la copii:
- dureaza mai multe saptamani si nu se reduce;
- se agraveaza;
- impiedica mersul la gradinita sau scoala;
- provoaca atacuri intense de panica;
- afecteaza somnul si alimentatia;
- determina dureri fizice repetate;
- impiedica participarea la activitati potrivite varstei;
- apare dupa o pierdere, un divort, un abuz sau o trauma;
- afecteaza intreaga familie;
- este insotita de tristete profunda, izolare sau afirmatii despre moarte.
Daca un copil spune ca nu mai vrea sa traiasca, ca vrea sa dispara ori ca isi va face rau, solicitati imediat ajutor medical.
Cum se trateaza teama intensa de abandon?
Tratamentul depinde de varsta copilului, intensitatea simptomelor si cauzele identificate.
Psihoterapia este una dintre principalele metode de interventie. Terapia cognitiv-comportamentala il poate ajuta pe copil sa inteleaga gandurile anxioase, sa invete tehnici de calmare si sa se confrunte treptat cu situatiile de separare.
La copiii mici, specialistul poate lucra mult cu parintii. Acestia invata cum sa raspunda plansului, cum sa mentina limite blande si cum sa incurajeze autonomia fara sa minimalizeze frica.
Terapia prin joc poate ajuta copilul sa exprime emotii pe care nu le poate formula direct. In cazul unei traume sau pierderi, interventia poate include metode adaptate experientei respective.
Medicamentele nu reprezinta prima solutie pentru teama obisnuita de separare. Ele pot fi luate in considerare doar in cazuri severe, de catre un medic specialist, de obicei impreuna cu psihoterapia.
Poate fi prevenita teama de abandon la copii?
Nu toate episoadele pot fi prevenite, deoarece teama de separare face parte din dezvoltarea normala. Totusi, parintii pot reduce intensitatea ei printr-o relatie stabila si predictibila.
Este util sa raspundeti consecvent nevoilor copilului, sa evitati promisiunile pe care nu le puteti respecta si sa il pregatiti pentru schimbari.
Vorbiti deschis despre plecari si reveniri. Ajutati-l sa inteleaga ca oamenii se pot desparti pentru o perioada fara ca relatia sa dispara.
Incurajati relatiile cu alti adulti de incredere. Un copil care se simte in siguranta si cu bunicii, educatorii sau alte persoane apropiate va tolera mai usor absenta temporara a parintelui.
Intrebari frecvente despre teama de abandon la copii
La aceste intrebari ne-a raspuns in detaliu dna psiholog clinician Ligia Moise.
Teama de abandon la copii este acelasi lucru cu anxietatea de separare?
Nu, teama de abandon si anxietatea de separare nu sunt exact acelasi lucru. Teama este o reactie fata de o situatie pe care copilul o percepe si de care poate fi, intr-o anumita masura, constient. El se poate teme ca parintele va pleca, nu se va mai intoarce sau nu va mai fi disponibil pentru el. Anxietatea de separare are, de obicei, manifestari mai intense si un impact mai puternic asupra starii emotionale si comportamentului copilului. Aceasta poate include plans persistent, agitatie, refuzul de a ramane cu alte persoane, dificultati la culcare sau diferite manifestari fizice. Cele doua se pot suprapune, insa anxietatea de separare este, in general, mai accentuata ca intensitate si manifestare.
La ce varsta apare teama de separare?
Teama de separare poate aparea dupa varsta de aproximativ 6 luni, cand copilul incepe sa inteleaga ca este ingrijit de anumite persoane si sa recunoasca absenta acestora. In aceasta etapa, copilul devine tot mai constient de prezenta persoanei de atasament si poate reactiona atunci cand aceasta pleaca. Manifestarile pot varia de la neliniste si plans pana la refuzul de a ramane cu o alta persoana. Teama de separare poate reaparea sau se poate intensifica si in alte momente ale dezvoltarii, mai ales atunci cand copilul trece prin schimbari importante, precum inceperea cresei sau a gradinitei.
Este normal ca un copil sa planga la gradinita?
Da, este normal ca un copil sa planga atunci cand incepe sa mearga la gradinita. El se confrunta cu un spatiu nou, cu persoane necunoscute si cu separarea temporara de parinte sau de persoana care il ingrijeste in mod obisnuit. Plansul poate fi o manifestare a nelinistii si a dificultatii de adaptare. Acest lucru nu inseamna insa ca toti copiii vor plange sau ca plansul trebuie sa continue pe termen lung. Copilul are nevoie sa fie pregatit, incurajat si asigurat ca parintele va reveni. O rutina previzibila si despartirile calme il pot ajuta sa inteleaga treptat ca gradinita este un loc sigur si ca separarea este temporara.
Copilul trebuie lasat sa planga pana se obisnuieste?
Nu, copilul nu trebuie lasat pur si simplu sa planga pana se obisnuieste. Chiar si la varste mici, copilul intelege multe cuvinte, situatii si explicatii adaptate nivelului sau de dezvoltare. Este important ca parintele sa vorbeasca cu el si sa ii explice ca va merge la gradinita, dar ca mama, tatal sau persoana care il ingrijeste se va intoarce dupa el. Scopul nu este ca cel mic sa se obisnuiasca cu plansul, ci sa dobandeasca treptat increderea ca separarea este temporara si ca persoana de atasament revine. Adaptarea se face prin rabdare, repetitie, predictibilitate si sustinere emotionala.
Teama poate aparea dupa nasterea unui frate?
Da, teama de abandon poate aparea sau se poate accentua dupa nasterea unui frate. Copilul mai mare poate observa ca bebelusul primeste multa atentie si poate interpreta aceasta schimbare ca pe o pierdere a locului sau in familie. El poate deveni mai dependent de parinti, poate solicita mai multa atentie, poate plange mai des sau poate manifesta gelozie si comportamente specifice unei varste mai mici. Aceasta reactie poate fi gestionata cu tact si echilibru. Este important ca parintii sa ii acorde timp individual copilului mai mare, sa il asigure ca este iubit si sa il implice, fara sa il forteze, in activitatile legate de noul membru al familiei. Astfel, teama poate fi impiedicata sa devina foarte intensa.
Divortul provoaca intotdeauna teama de abandon?
Nu, divortul parintilor nu provoaca in mod obligatoriu teama de abandon. Reactia copilului depinde de felul in care adultii gestioneaza separarea si de relatia pe care fiecare parinte continua sa o aiba cu el. Daca ambii parinti raman prezenti, pastreaza o relatie cat mai echilibrata cu copilul si ii ofera siguranta si predictibilitate, teama de abandon nu trebuie sa apara neaparat. Este important ca cel mic sa inteleaga ca separarea dintre adulti nu inseamna ca unul dintre parinti il paraseste si ca nu este responsabil pentru divort. Conflictele frecvente, promisiunile nerespectate sau disparitia brusca a unui parinte din viata copilului pot amplifica nesiguranta.
Cum raspund cand copilul intreaba daca voi muri?
Raspunsul trebuie adaptat varstei si nivelului de intelegere al copilului. In cazul copiilor foarte mici, pot fi folosite explicatii simple si linistitoare, fara detalii care sa ii sperie. Copilului i se poate spune ca parintele este tanar, ca are grija de sanatatea sa si ca face tot ce poate pentru a ramane in siguranta. Este important sa fie asigurat ca parintele intentioneaza sa fie alaturi de el mult timp. Daca este mai mare si revine asupra subiectului, i se poate explica sincer ca moartea face parte din cursul firesc al vietii, dar ca acest lucru nu inseamna ca parintele va muri curand. Un raspuns potrivit ar putea fi: „Da, toti oamenii mor la un moment dat, dar eu sunt aici, am grija de mine si ma astept sa fiu alaturi de tine pana cand vei creste mare.” Este bine ca parintele sa afle si ce a declansat intrebarea. Uneori, copilul a auzit o discutie, a vazut ceva sau se teme, de fapt, ca parintele va disparea.
Poate teama de abandon sa provoace dureri de burta?
Da, teama de abandon poate fi insotita de manifestari somatice, adica simptome fizice influentate de starea emotionala. Copilul poate acuza dureri de burta, dureri de cap, greata sau poate ajunge chiar la varsaturi. Aceste manifestari pot aparea inainte de gradinita, scoala, plecarea parintelui sau in alte situatii asociate cu separarea. Simptomele copilului nu trebuie considerate inventate. Disconfortul este real, chiar daca are o componenta emotionala. Totusi, durerile sau celelalte manifestari fizice trebuie discutate si cu medicul pediatru, mai ales daca sunt intense, persistente sau insotite de alte simptome, pentru a exclude o cauza medicala.
Se poate vindeca teama de abandon?
Da, teama de abandon poate fi redusa si depasita cu sprijinul potrivit. Abordarea depinde de varsta copilului, de intensitatea manifestarilor si de cauza care a favorizat aparitia fricii. Copiii mai mari pot fi ajutati sa inteleaga si sa rationalizeze situatia prin explicatii adaptate varstei. In cazul celor mici, sunt importante rutina, predictibilitatea, respectarea promisiunilor si asigurarea repetata ca parintele revine. Este esential ca frica sa nu fie minimalizata, ironizata sau pedepsita. Copilul are nevoie de rabdare, siguranta si sprijin constant. Atunci cand teama este intensa, persista, afecteaza somnul, alimentatia, mersul la gradinita sau scoala ori relatiile copilului, poate fi necesar ajutorul unui psiholog. Prin interventie adecvata si implicarea familiei, copilul poate invata sa gestioneze separarea si sa isi dezvolte un sentiment mai stabil de siguranta.
Concluzie
Teama de abandon la copii poate fi o etapa normala a dezvoltarii, dar poate deveni o problema atunci cand este intensa, persistenta si afecteaza viata de zi cu zi. Copilul nu incearca sa manipuleze si nu este pur si simplu rasfatat. El reactioneaza la o situatie pe care o percepe ca nesigura si are nevoie de ajutor pentru a-si regla emotiile.
Parintii pot contribui prin rutina, promisiuni respectate, despartiri scurte si clare, validarea fricii si incurajarea treptata a autonomiei. Amenintarile cu plecarea, ridiculizarea si evitarea permanenta a oricarei separari pot agrava problema.
Atunci cand teama impiedica mersul la scoala, afecteaza somnul, provoaca simptome fizice frecvente sau apare dupa o trauma, este recomandata discutia cu un psiholog sau medic specialist. Cu sprijinul potrivit, copilul poate invata ca relatiile importante raman stabile chiar si atunci cand oamenii nu sunt permanent in acelasi loc.
Surse:
https://www.medicalnewstoday.com/articles/abandonment-issues#seeking-help
https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/issues/abandonment