Teama de abandon la copii – cauze si solutii

Teama de abandon la copii – cauze si solutii
Farmacia Catena

„Teama de abandon” este un termen informal care descrie o frica intensa la gandul de a-i pierde pe cei dragi sau de a-i vedea parasindu-va. Aceasta frica poate fi rezultatul unei traume, al anxietatii si al altor afectiuni spihice.

Desi „teama de abandon” nu reprezinta un diagnostic distinct, este o forma de anxietate care poate afecta relatiile pe parcursul vietii. Astfel, poate face referire la o varietate de aspecte.

Teama de abandon poate proveni dintr-un stil de atasament anxios sau dintr-o trauma precoce, traita in copilarie. Este, de asemenea, caracteristica unor tulburari mintale, precum tulburarea de personalitate borderline (BPD).

In continuare, puteti afla mai multe despre cum se manifesta teama de abandon atat la adulti, cat si la copii, precum si despre cauzele ei si optiunile de tratament.


Teama de abandon, semne si simptome

Teama de abandon nu este o afectiune mintala distincta. In schimb, este un tip de anxietate care se poate manifesta in diferite moduri.

De exemplu, unele persoane care se tem de abandon pot simti o nesiguranta generala in relatii si pot avea nevoie de reasigurari frecvente din partea partenerului. Acest lucru este cunoscut sub numele de stil de atasament anxios.

Stilurile de atasament sunt modurile in care oamenii formeaza relatii. Acestea se dezvolta pe parcursul cresterii. Persoanele cu un stil de atasament anxios:

  • se tem ca vor fi parasite de prieteni sau partenerul de viata;
  • cauta frecvent semne ca cei din jur nu le plac cu adevarat;
  • au nevoie frecvent de asigurari ca sunt iubite;
  • incearca intotdeauna sa-i multumeasca pe ceilalti, chiar si in detrimentul propriei persoane;
  • investesc prea mult timp si energie in relatii sau nu stiu sa traseze limite;
  • raman in relatii toxice din cauza fricii de a fi singuri.

Teama intensa de abandon poate fi, de asemenea, o caracteristica a unor tulburari de personalitate, cum ar fi tulburarea de personalitate borderline sau tulburarea de personalitate dependenta. Aceste afectiuni au propriul set de simptome.

La copii, o oarecare ingrijorare legata de plecarea ingrijitorilor este tipica in perioada de crestere. Aceasta este cunoscuta sub numele de anxietate de separare.

Anxietatea de separare face parte din procesul firesc de dezvoltare a copilului, fiind intalnit mai ales la sugari si copiii foarte mici. In general, incepe sa se manifeste pe la varsta de 6-12 luni si atinge apogeul pe la 3 ani. Copiii cu anxietate de separare se manifesta prin:

  • impotriviri la gandul de a pleca de langa ingrijitor;
  • plans sau crize de furie atunci cand ingrijitorul paraseste copilul;
  • stari de agitatie cand trebuie sa mearga la gradinita sau scoala.

Micutii pot continua sa se confrunte cu anxietatea de separare pe parcursul unei mari parti a copilariei timpurii. Acest lucru este valabil mai ales in situatii noi sau necunoscute, cum ar fi prima in zi de scoala. Aceasta anxietate de separare nu inseamna neaparat ca vor ajunge sa se confrunte cu teama de abandon la vasta adulta.

Cu toate acestea, copiii care dezvolta un stil de atasament anxios se pot simti nesiguri si in alte relatii. Uneori, copiii dezvolta o forma intensa de anxietate de separare pe care medicii o clasifica drept tulburare.

Cum se manifesta teama de abandon in viata unei persoane

Modul in care teama de abandon afecteaza o persoana poate depinde de cauza temerilor. In general, aceasta anxietate afecteaza capacitatea unei persoane de a lega relatii sanatoase si sigure cu cei din jur.

  • Anxietate

Atat copiii, cat si adultii cu teama de abandon pot suferi de anxietate cronica, mai ales daca simt ca o relatie este pe cale sa se incheie.

Anxietatea legata de abandon poate determina o persoana sa devina extrem de implicata in relatiile respective. De exemplu, din dorinta de a se simti in siguranta, aceasta poate incerca sa se apropie mai mult de partener.

  • Provocari in relatii

Anxietatea legata de abandon poate altera perceptia unei persoane asupra relatiilor, aceasta ajungand sa vada probleme si acolo unde nu exista.

Persoanele cu frica de abandon pot fi sensibile la orice semn de respingere sau pot deveni neincrezatoare, convinse fiind ca prietenii, familia sau partenerul de viata le-ar putea parasi. Acest lucru poate duce la comportamente neobisnuite sau atasament excesiv, care le pot afecta relatiile.

  • Comunicare deficitara

Persoanele cu probleme de abandon pot dezvolta tehnici de comunicare daunatoare, in incercarea de a-si alina anxietatea.

De exemplu, pot incerca sa atraga excesiv atentia, pentru a-si asigura afectiunea pe care se tem ca ar putea sa o piarda. Acest lucru poate fi asociat, de asemenea, cu impulsivitatea, situatie in care persoana cu teama de abandon poate actiona fara sa gandeasca.

Teama de abandon, cauze frecvente

Cauzele temerii de abandon sunt complexe. La unele persoane, frica este declansata de o experienta neplacuta din viata lor. In cazul altora, poate fi vorba de o combinatie de factori. Iata cateva exemple:

  • abandon: unii adulti sufera de teama de abandon deoarece in copilarie au trecut prin astfel de experiente traumatizante. Poate au fost parasiti de unul dintre parinti sau ingrijitori.
  • neglijare sau abuzuri: comportamentul inadecvat sau abuziv al ingrijitorilor pot induce traume si anxietate, ingreunand formarea unor atasamente sanatoase si afectandu-le relatiile la maturitate. Traumele si abuzurile timpurii sunt duce si la declansarea tulburarii de personalitate borderline.
  • instabilitate familiala: parintii sau ingrijitorii care nu sunt constant afectuosi sau prezenti in viata copilului ii poate cauza acestuia stari de anxietate. Aceasta inconsecventa poate fi sau nu intentionata.

Teama de abandon – diagnostic

Teama de abandon este un simptom, nu un diagnostic in sine. Cu toate acestea, un specialist in sanatate mintala poate realiza ca teama de abandon a unei persoane face parte dintr-un tipar de comportamente mai amplu sau o poate considera simptomul unei tulburari psihice.

Un psihiatru ii poate adresa anumite intrebari pacientului, pentru a vedea daca simptomele acestuia corespund criteriilor specificate in editia a 5-a a Manualului de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale (DSM-5). Clinicienii folosesc acest manual pentru a diagnostica afectiunile psihice.

Tratament pentru teama de abandon

Daca teama de abandon afecteaza semnificativ viata sau relatiile unei persoane, aceasta poate avea nevoie de ajutor specializat. In acest sens, psihoterapia poate fi utila. In cadrul terapiei, pacientul poate discuta despre experientele sale legate de teama de abandon, identificand treptat cauza anxietatii cu care se confrunta.

Anumite tipuri de spihoterapie pot fi mai utile pentru anumite tipuri de frici legate de abandon. De exemplu, terapia cognitiv-comportamentala poate ajuta la ameliorarea anxietatii de separare, iar terapia comportamentala dialectica poate fi de ajutor persoanelor care sufera de tulburare de personalitate borderline.

Terapeutul poate ajuta pacientul sa-si formeze stima de sine, pentru a se simti mai capabil sau pentru a-l ajuta sa realizeze ca este indragit. De asemenea, pacientul poate invata sa stabileasca limite sanatoase in relatii si sa comunice eficient cu cei din jur.

Copiii cu temeri intense legate de abandon pot discuta cu un psiholog pediatru, pentru a aborda aceste probleme. Si in astfel de cazuri exista mai multe tipuri de terapie, cum ar fi:

  • terapia prin joc;
  • terapia prin arta;
  • terapia de familie;
  • terapia narativa;
  • terapia asistata de animale.

Cum sa ajutati un copil care se confrunta cu teama de abandon?

Sa sprijiniti un copil cu teama de abandon poate fi o provocare. Copiii pot percepe incercarile de a discuta despre problema ca pe o critica sau se pot teme ca urmeaza sa fie parasiti. Prin urmare, este important sa acordati rabdare si empatie cand aveti discutii pe aceasta tema.

Cand discutati cu un copil care se confrunta cu frica de abandon, incercati:

  • sa il asigurati ca ii veti fi alaturi;
  • sa nu ignorati modul in care temerile pe care le are ii afecteaza fericirea;
  • sa va exprimati ingrijorarea si afectiunea;
  • sa il intrebati ce anume ar putea sa-l ajute sa se simta mai bine, daca este dispus sa discute despre aceste aspecte;
  • sa va pastrati calmul si sa fiti consecventi pe parcursul conversatiei.

Este util sa evitati expresia „teama de abandon”. Aceasta ii poate intari copilului ideea ca ceva este in neregula cu el.

Pentru a evita declansarea anxietatii:

  • nu acuzati copilul si nu-l criticati pentru fricile;
  • nu-i cereti sa faca schimbari fara a-i oferi sprijin;
  • nu recurgeti la ultimatumuri, cum ar fi amenintarea ca il veti parasi daca nu face ce vreti.

Sprijinul acordat copiilor

Copul cu teama de abandon se pot simti mai bine daca:

  • iti oferiti asigurari si atentie constanta;
  • dati dovada de compasiune si amabilitate;
  • aveti o rutina zilnica regulata, deoarece aceasta poate face viata mai previzibila si linistitoare;
  • ii permiteti sa-si exprime sentimentele.

Sa nu uitam ca, deseori, comportamentele provocatoare sunt o manifestare a tulburarilor emotionale. Pentru parintii ai caror copii sufera de anxietate severa sau nu pot capata incredere in cei apropiati, se recomanda consultarea unui psiholog pediatru.

Gestionarea temerii de abandon

Indivizii cu probleme de abandon vor trebui sa isi gestioneze regulat emotiile pentru a asigura bunastarea lor si a relatiilor lor. Urmatorii pasi pot ajuta:

  • practicati observarea gandurilor anxioase sau autocritice atunci cand apar;
  • contrastati aceste ganduri cu autocompasiune;
  • practicati ingrijirea personala prin odihna adecvata, hidratare si reducerea stresului inutil;
  • construiti o retea de suport buna, mentinand contactul regulat cu prieteni si familie;
  • incercati activitati care ajuta la construirea increderii in afara relatiilor, cum ar fi hobby-urile creative sau sporturile.

Cand sa cereti ajutor      

Se recomanda ca cei care simt ca teama de abandon le afecteaza sanatatea mintala sau relatiile sa solicite ajutorul unui terapeut. Acest lucru poate implica terapie individuala, terapie de cuplu sau terapie de familie.

Si persoanele care au un istoric de traume sau pierderi pot dori sa discute cu un profesionist in sanatate mintala, pentru a aborda aceste probleme, chiar daca nu par sa fie direct corelate.

Daca micutul dumneavoastra prezinta semne de anxietate semnificativa de separare, ideal ar fi sa va adresati unui pediatru sau psiholog pentru copii.

 

Acest articol este doar in scop educativ si informativ si nu inlocuieste sfatul medical profesionist.

Informatiile din acest articol au fost obtinute si sintetizate din sursele:

https://www.medicalnewstoday.com/articles/abandonment-issues#seeking-help

https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/issues/abandonment