
Berberina este un compus natural de origine vegetala care a atras interesul cercetarii medicale datorita efectelor sale asupra metabolismului glucozei si lipidelor, inflamatiei si microbiotei intestinale. Studiile clinice au analizat utilizarea sa in special in diabetul zaharat de tip 2, dislipidemie, sindrom metabolic si steatoza hepatica asociata disfunctiei metabolice.
„Desi este disponibila sub forma de suplimente alimentare, berberina este o substanta biologic activa, capabila sa interactioneze cu medicamentele si sa produca reactii adverse. Din acest motiv, administrarea trebuie evaluata atent, mai ales la persoanele care urmeaza tratamente medicamentoase”, adauga dr. Ioana Scripca, medic rezident microbiologie medicala.
Ce este berberina si din ce se obtine?
Berberina este un alcaloid izochinolinic natural, adica o substanta bioactiva produsa de anumite plante. Are o culoare galbena intensa caracteristica si a fost utilizata traditional in diferite sisteme de medicina asiatica. Se gaseste in radacini, rizomi, tulpini si scoarta unor plante, printre care specii din genurile:
- Berberis, inclusiv dracila;
- Coptis;
- Hydrastis;
- Phellodendron.
Pentru obtinerea berberinei, materialul vegetal este procesat, iar alcaloidul este extras si purificat. In suplimente este utilizata frecvent clorhidratul de berberina, o forma studiata in numeroase cercetari clinice.
„O caracteristica importanta este biodisponibilitatea orala relativ redusa. O proportie limitata din cantitatea ingerata ajunge in circulatia sistemica, deoarece berberina este metabolizata intens la nivel intestinal si hepatic. Cu toate acestea, atat compusul, cat si metabolitii sai exercita multiple efecte biologice”, spune dr. Ioana Scripca.
Ce beneficii are berberina?
Interesul stiintific pentru berberina este legat in special de actiunea sa asupra metabolismului energetic. Unul dintre mecanismele intens studiate implica AMPK – proteinkinaza activata de AMP, o enzima cu rol major in reglarea utilizarii si producerii energiei la nivel celular.
Contribuie la controlul glicemiei
Studiile clinice si meta-analizele indica imbunatatiri ale unor parametri precum glicemia à jeun, glicemia postprandiala, hemoglobina glicozilata si rezistenta la insulina. Mecanismele propuse includ:
- activarea AMPK;
- imbunatatirea sensibilitatii la insulina;
- reducerea productiei hepatice de glucoza;
- influentarea metabolismului glucozei la nivel periferic;
- modificarea favorabila a unor componente ale microbiotei intestinale.
Aceste proprietati explica interesul pentru berberina in cercetarile privind diabetul zaharat de tip 2 si sindromul metabolic.
Sustine reglarea profilului lipidic
Un alt domeniu bine studiat este metabolismul colesterolului. Cercetarile clinice au raportat reduceri ale colesterolului total, LDL-colesterolului si trigliceridelor, iar unele studii au identificat si cresteri moderate ale HDL-colesterolului. Printre mecanismele investigate se numara cresterea expresiei receptorilor hepatici pentru LDL si influentarea activitatii PCSK9, proteina implicata in reglarea acestor receptori.
Are efecte asupra greutatii si metabolismului
Unele studii au observat reduceri moderate ale greutatii corporale, indicelui de masa corporala si circumferintei taliei dupa administrarea berberinei.
„Sunt cercetate mai multe mecanisme, inclusiv influenta asupra metabolismului lipidelor, sensibilitatii la insulina si microbiotei intestinale. Berberina poate modifica populatiile bacteriene si producerea unor metaboliti intestinali implicati in reglarea metabolismului”, spune dr. Ioana Scripca.
Este studiata pentru sanatatea ficatului
Cercetarile asupra bolii ficatului gras asociate disfunctiei metabolice au evidentiat efecte favorabile asupra acumularii hepatice de grasime si asupra unor markeri metabolici, mai ales cand administrarea este asociata cu interventii asupra alimentatiei, greutatii si activitatii fizice.
Are proprietati antiinflamatoare si antioxidante
Studiile experimentale descriu efecte asupra stresului oxidativ, inflamatiei si functiei endoteliale. Aceste mecanisme au determinat investigarea berberinei in domeniul cardiovascular si, in cercetarea preclinica, in procesele asociate neurodegenerarii.
Ce utilizari are berberina?
Berberina este cercetata ca adjuvant in mai multe afectiuni metabolice si digestive, insa nu inlocuieste tratamentul medical prescris pentru diabet, hipertensiune, dislipidemie sau alte boli cronice.
Diabet zaharat de tip 2 si sindrom metabolic
Aceasta este una dintre principalele directii de cercetare. Berberina a fost studiata pentru capacitatea de a reduce glicemia si rezistenta la insulina. Pentru persoanele care utilizeaza deja insulina sau medicamente antidiabetice, administrarea trebuie discutata cu medicul deoarece asocierea poate accentua scaderea glicemiei.
Colesterol si trigliceride crescute
Prin efectele asupra receptorilor LDL, PCSK9 si metabolismului lipidic, berberina este studiata ca adjuvant pentru imbunatatirea profilului lipidic. Beneficiile observate in studii includ in principal reducerea LDL-colesterolului („colesterolul rau”) si trigliceridelor.
Afectiuni gastrointestinale
Berberina prezinta activitate antimicrobiana si efecte asupra barierei epiteliale intestinale si microbiotei.
„In cercetarile experimentale a fost studiata impotriva unor microorganisme, inclusiv Helicobacter pylori, precum si in contexte inflamatorii intestinale. Utilizarea sa pentru aceste afectiuni trebuie stabilita medical, deoarece tratamentul standard ramane esential”, adauga dr. Ioana Scripca.
Sanatatea cardiovasculara
Efectele metabolice, antiinflamatoare si asupra endoteliului au dus la studierea berberinei in ateroscleroza, hipertensiune si anumite afectiuni cardiovasculare. Aceste utilizari necesita prudenta, deoarece berberina poate interactiona cu medicamentele cardiovasculare.
Controlul greutatii
Cercetarile indica efecte moderate asupra greutatii corporale si indicelui de masa corporala. Rezultatele sunt mai relevante atunci cand administrarea este integrata intr-un program care include alimentatie echilibrata, activitate fizica si managementul factorilor metabolici.

Cand si cum se ia berberina?
Protocoalele studiilor clinice difera, astfel incat nu exista o schema universala potrivita tuturor persoanelor. In numeroase cercetari, berberina a fost administrata timp de aproximativ 8–12 saptamani, iar unele studii au continuat cateva luni. Dozele cercetate sunt frecvent impartite in doua sau trei administrari pe parcursul zilei.
Administrarea in timpul mesei sau in apropierea acesteia este utilizata frecvent pentru a imbunatati tolerabilitatea gastrointestinala. Impartirea cantitatii zilnice in mai multe prize poate reduce crampele, greata si diareea.
Nu exista suficiente date clinice solide pentru a stabili ca administrarea continua pe termen foarte lung sau schemele de tip „cicluri” cu pauze sunt necesare ori superioare. Durata potrivita trebuie stabilita in functie de motivul administrarii, tratamentele concomitente si raspunsul individual.
Ce contraindicatii are berberina?
Desi provine din plante, berberina are activitate farmacologica si prezinta contraindicatii si interactiuni importante.
Sarcina si alaptarea
Berberina trebuie evitata in timpul sarcinii si alaptarii. Exista preocupari legate de traversarea placentei, expunerea sugarului prin laptele matern si interferenta cu metabolismul bilirubinei.
Nou-nascutii si sugarii
Berberina este contraindicata la nou-nascuti si sugari. Aceasta poate deplasa bilirubina de pe proteinele plasmatice, crescand riscul ca bilirubina neconjugata sa ajunga la nivel cerebral.
„Consecinta severa este kernicterusul, o forma de afectare neurologica produsa de acumularea bilirubinei in creier”, explica dr. Ioana Scripca.
Deficitul de G6PD
Persoanele cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza necesita o precautie deosebita, iar utilizarea berberinei trebuie evitata in lipsa unei recomandari medicale individualizate.
Interactiunea cu imunosupresoarele
Berberina poate modifica activitatea enzimelor si transportorilor implicati in metabolizarea medicamentelor, inclusiv CYP3A4 si glicoproteina P. Interactiuni importante sunt descrise cu ciclosporina si tacrolimusul, ale caror concentratii sanguine pot creste, cu aparitia unui risc mai mare de toxicitate.
Medicamentele pentru diabet si hipertensiune
Asocierea cu medicamente care reduc glicemia poate intensifica efectul hipoglicemiant. In mod similar, asocierea cu antihipertensive necesita monitorizare deoarece tensiunea arteriala poate scadea excesiv la anumite persoane.
Alte medicamente metabolizate hepatic
Berberina poate influenta CYP3A4, CYP2D6, CYP2C9 si transportori precum glicoproteina P. Din acest motiv, sunt posibile interactiuni cu medicamente precum digoxina, anumite blocante ale canalelor de calciu si unele tratamente oncologice. Persoanele care urmeaza tratament medicamentos pe termen lung trebuie sa discute cu medicul sau farmacistul inainte de administrarea unui supliment cu berberina.
Exista risc de reactii adverse dupa administrarea de berberina?
Cele mai frecvente reactii adverse sunt gastrointestinale si tind sa apara la inceputul administrarii sau la doze mai mari. Pot include:
- diaree;
- constipatie;
- greata;
- balonare;
- flatulenta;
- crampe si dureri abdominale.
Reducerea dozei poate imbunatati tolerabilitatea in unele situatii, insa modificarea schemei trebuie discutata cu medicul daca berberina este administrata pentru o problema metabolica.
„Riscurile mai importante sunt asociate cu interactiunile medicamentoase. La persoanele tratate pentru diabet, asocierea poate favoriza hipoglicemia, manifestata prin transpiratii, tremur, palpitatii, ameteala, foame intensa sau confuzie. In combinatie cu antihipertensivele poate aparea hipotensiunea”, aduaga dr. Ioana Scripca.
Administrarea in sarcina, alaptare si la sugari prezinta riscuri specifice legate de bilirubina si trebuie evitata.
Intrebari frecvente:
Berberina este buna pentru slabit si reduce pofta de mancare?
Studiile si meta-analizele indica reduceri moderate ale greutatii corporale, IMC-ului si circumferintei taliei la unele persoane. Efectul este asociat cu influenta asupra metabolismului glucozei si lipidelor, sensibilitatii la insulina si microbiotei intestinale. Pentru controlul greutatii, alimentatia si activitatea fizica raman componentele centrale ale interventiei.
Pot lua berberina daca alaptez sau sunt insarcinata?
Nu. Berberina trebuie evitata in sarcina si alaptare, din cauza riscurilor pentru fat si sugar, inclusiv a efectelor asupra metabolismului bilirubinei.
Berberina afecteaza ficatul?
Berberina este metabolizata la nivel hepatic, dar studiile clinice nu o asociaza in mod obisnuit cu leziuni hepatice la dozele cercetate. Dimpotriva, este studiata pentru efectele metabolice favorabile in steatoza hepatica asociata disfunctiei metabolice. Persoanele cu afectiuni hepatice cunoscute sau care iau mai multe medicamente metabolizate hepatic trebuie sa discute cu medicul inainte de administrare.
Bibliografie:
Doggrell SA. Berberine--a novel approach to cholesterol lowering. Expert Opin Investig Drugs. 2005 May;14(5):683-5. doi: 10.1517/13543784.14.5.683. PMID: 15926873. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15926873/
Ilyas Z, Perna S, Al-Thawadi S, Alalwan TA, Riva A, Petrangolini G, Gasparri C, Infantino V, Peroni G, Rondanelli M. The effect of Berberine on weight loss in order to prevent obesity: A systematic review. Biomed Pharmacother. 2020 Jul;127:110137. doi: 10.1016/j.biopha.2020.110137. Epub 2020 Apr 27. PMID: 32353823. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32353823/
Koperska A, Wesołek A, Moszak M, Szulińska M. Berberine in Non-Alcoholic Fatty Liver Disease-A Review. Nutrients. 2022 Aug 23;14(17):3459. doi: 10.3390/nu14173459. PMID: 36079717; PMCID: PMC9459907. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36079717/
Li Z, Geng YN, Jiang JD, Kong WJ. Antioxidant and anti-inflammatory activities of berberine in the treatment of diabetes mellitus. Evid Based Complement Alternat Med. 2014;2014:289264. doi: 10.1155/2014/289264. Epub 2014 Feb 11. PMID: 24669227; PMCID: PMC3942282. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3942282/
Nazari A, Ghotbabadi ZR, Kazemi KS, Metghalchi Y, Tavakoli R, Rahimabadi RZ, Ghaheri M. The Effect of Berberine Supplementation on Glycemic Control and Inflammatory Biomarkers in Metabolic Disorders: An Umbrella Meta-analysis of Randomized Controlled Trials. Clin Ther. 2024 Feb;46(2):e64-e72. doi: 10.1016/j.clinthera.2023.10.019. Epub 2023 Nov 27. PMID: 38016844. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38016844/

