Ce este sindromul vertiginos si cum sa il recunoasteti?

Sindromul vertiginos, cunoscut si drept „vertij” sau, popular, drept „ameteala”, este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care pacientii se prezinta la neurolog sau ORL-ist. „Nu vorbim, insa, despre o ameteala tipica, temporara, ci despre o senzatie iluzorie de miscare, ca si cum ce este in jur se invarte”, vine in completare dr. Iasmina Wadi, medic rezident medicina de familie. Se estimeaza ca peste 30% dintre adulti vor experimenta cel putin un episod semnificativ de-a lungul vietii, iar riscul de sindrom vertiginos creste odata cu varsta.

„Desi pentru pacient senzatia este adesea descrisa drept «ameteala», noi, ca specialisti, trebuie sa facem diferenta intre vertijul propriu zis – senzatia iluzorie de miscare – si alte diferite tipuri de tulburari de echilibru, cum ar fi lipotimiile si dezechilibrele posturale”, mai adauga dr. Wadi. Sindromul vertiginos nu reprezinta neaparat o boala in sine, ci un complex de simptome ce pot aparea in contextul unor afectiuni periferice (ale urechii interne si cailor vestibulare) sau chiar centrale (ale trunchiului cerebral si cerebelului). Cititi in continuare pentru a afla mai multe!

Ce este sindromul vertiginos si cum apare?

Sindromul vertiginos este o tulburare a sistemului vestibular, cel responsabil pentru mentinerea echilibrului si perceptia pozitiei corpului in spatiu. Acesta integreaza informatii provenite de la si din:

• urechea interna (labirintul, cu canalele semicirculare si otolitii);
• sistemul vizual;
• receptorii proprioceptivi (muschi, articulatii).

„Toate aceste informatii sunt integrate intr-un model concret, care ne permite sa ne miscam, sa ne schimbam pozitia si sa percepem ce este in jurul nostru”, spune dr. Wadi. „In situatia in care exista o discordanta, sa spunem asa, intre toate aceste informatii, creierul ajunge sa perceapa o miscare iluzorie, ceea ce se traduce clinic prin sindrom vertiginos”, completeaza aceasta.

Importanta acestui sindrom rezida in faptul ca poate varia de la episoade benigne si temporare, cum este cazul vertijului pozitional paroxistic benign, pana la manifestari severe, constante, ce pot fi sugestive pentru patologii mai grave precum accidentul vascular cerebral, tumora de fosa posterioara. Mecanismul care duce la sindrom vertiginos poate fi periferic – cand este afectata urechea interna sau nervul vestibular – sau central – cand sunt implicate structuri de la nivelul creierului, cum ar fi trunchiul cerebral sau cerebelul.

Tipuri de sindrom vertiginos

Din punct de vedere clinic, putem distinge doua tipuri de sindrom vertiginos, care urmeaza a fi prezentate in continuare.

Sindrom vertiginos periferic

„Vertijul periferic este cel mai frecvent intalnit in practica medicala. Se caracterizeaza mai ales prin afectarea urechii interne, a labirintului, dar poate fi cauzat si de afectarea nervului”, spune dr. Iasmina Wadi. Sindromul vertiginos periferic are urmatoarele particularitati:

• debut brusc, intens, cu senzatia puternica de rotire si greata;
• este de regula insotit de nistagmus orizontal sau rotator (miscari involuntare, necontrolate, ale globilor oculari);
• asociere frecventa cu simptome auditive: hipoacuzie, acufene (tiuituri), senzatia de greutate in ureche, plenitudine;
• intensitate mare, dar durata relativ mai scurta (de la cateva minute, la cateva ore);
• vertijul este accentuat de miscarea capului.

„De obicei, este semnul unei afectiuni, cum ar fi vertijul pozitional paroxistic benign, neuronita vestibulara, labirintita, boala Ménière”, ne explica dr. Iasmina Wadi.

Sindrom vertiginos central

Apare prin afectarea cailor vestibulare din trunchiul cerebral sau cerebel. Se deosebeste prin:

• debut mai insidios, progresiv;
• nistagmus variabil (vertical, multidirectional, care nu se opreste in momentul fixarii vizuale a unui obiect);
• rareori insotit de simptome auditive;
• asociaza alte semne neurologice: diplopie (vedere dubla), ataxie, disartrie, hemipareza.

„De obicei, sindromul vertiginos central indica boli mai grave, cum ar fi accidentul vascular si scleroza multipla, chiar tumori care manifesta un efect de masa asupra acestor formatiuni”, mai spune dr. Iasmina Wadi.

Sindromul vertiginos – cauze si factori de risc

Cauzele care duc la sindrom vertiginos pot fi impartite in functie de tipul acestuia. De exemplu, pentru vertijul periferic cauzele cele mai comune sunt:

• vertijul pozitional paroxistic benign: cauzat de deplasarea otolitilor (formatiuni formate din cristale de carbonat de calciu) din utricula in canalele semicirculare ale urechii interne, fiind cel mai frecvent tip de sindrom vertiginos (mai ales la varstnici);
• boala Ménière: se caracterizeaza prin cresterea presiunii endolimfatice in labirintul urechii, cu episoade de vertij recurent, hipoacuzie si acufene;
• neuronita vestibulara: inflamatia acuta a nervului vestibular, deseori dupa o infectie virala;
• labirintita: este o infectie a urechii interne, bacteriana sau virala;
• traumatisme craniene sau barotraume (determinate de schimbarile bruste de presiune);
• toxicitate medicamentoasa (aminoglicozide, unele chimioterapice).

„Principalul factor de risc pentru sindromul vertiginos periferic este varsta inaintata, de obicei de peste 60 de ani, precum si expunerea la medicamente ototoxice, aminoglicozidele fiind una dintre cele mai importante clase de antibiotice cu acest risc”.

Pentru sindromul vertiginos central, principalele cauze pot fi:

• accidentul vascular cerebral (in special in fosa craniana posterioara);
• tumorile cerebeloase sau ale unghiului ponto-cerebelos (neurinomul acustic, de exemplu);
• scleroza multipla, cu leziuni demielinizante pe caile vestibulare;
• migrena vestibulara;
• malformatii vasculare sau degenerative ale trunchiului cerebral, cerebelului.

„Observam o incidenta mai mare a cazurilor de sindrom vertiginos central la pacientii care deja au hipertensiune arteriala, diabet, dislipidemii, boli autoimune si au varsta inaintata”, ne spune dr. Iasmina Wadi.

Cum recunoasteti sindromul vertiginos

Vertijul descrie, practic, senzatia de ameteala a pacientului. Totusi, deoarece este necesar sa se faca diferentierea intre o ameteala obisnuita, exista si alte simptome sugestive:

• senzatia de rotire a mediului sau a propriului corp, dezorientare;
• miscari anormale ale ochilor;
• greata, varsaturi, transpiratii, paloare;
• tulburari de echilibru, dificultati de mers;
• simptome auditive (acufene, diminuarea auzului).

„Un element practic important este faptul ca sindromul vertiginos periferic este mai intens, dar benign, in timp ce sindromul central este mai subtil, mai greu de diferentiat, dar are un potential mult mai grav”, completeaza dr. Wadi.

Diagnosticul de sindrom vertiginos

Diagnosticul necesita integrarea rezultatelor mai multor investigatii, cum ar fi:

• anamneza: caracterul episodului vertiginos, durata, factorii declansatori, antecedente (cum ar fi traumatisme, infectii, boli neurologice);
• examen clinic si neurologic: evaluarea nistagmusului (declansat), testul Romberg si mersul in tandem;
• teste vestibulare specifice, cum ar fi testul Dix-Hallpike (standardul de aur pentru cazurile de vertij pozitional paroxistic benign), video-nistagmografie, electronistagmografie;
• audiometrie si teste de auz;
• imagistica cerebrala (RMN, CT), pentru excluderea cauzelor centrale.

„Foarte important este sa diferentiem sindromul vertiginos de alte senzatii de ameteala, cum ar fi lipotimiile, hipotensiunea ortostatica, tulburarile vizuale”, ne spune dr. Iasmina Wadi.

Sindromul vertiginos – alternative de tratament

„Pacientului cu sindrom vertiginos i se prescriu, in general, medicamente anti-vertij. Chiar daca acestea nu trateaza cauza, sunt eficiente in ameliorarea simptomelor suparatoare”, ne spune dr. Iasmina Wadi. Tratamentul simptomatic include

• medicamente anti-vertij (betahistina, meclizina, dimenhidrinat);
• antiemetice (metoclopramid, ondansetron);
• sedative vestibulare (benzodiazepine, doar pe termen scurt).

Bineinteles, tratarea cauzei de baza este esentiala. In acest sens, se poate opta pentru:

• manevre de repozitionare a otolitilor (Epley, Semont) in cazurile de vertij pozitional benign paroxistic;
• corticosteroizi si antivirale pentru neuronita vestibulara;
• diuretice, regim cu aport redus de sare pentru boala Ménière;
• antibiotice pentru labirintitele bacteriene;
• tratament vascular si antiplachetar pentru vertijul central ischemic;
• in cazul tumorilor, se intervine pe cale chirurgicala sau cu radioterapie.

„Reabilitarea vestibulara poate fi avuta in vedere de catre pacientii cu sindrom vertiginos. Este vorba despre exercitii de kinetoterapie, sub indrumarea unui specialist, care se pot dovedi foarte eficiente in prevenirea recurentelor si reducerea dependentei pacientului de medicatia prescrisa de medic”, ne sfatuieste dr. Iasmina Wadi.

Sindromul vertiginos – sfaturi pentru management eficient

„Managementul eficient si corect al sindromului nu se rezuma doar la medicatie, ci presupune si modificari ale stilului de viata si, mai ales, evitarea factorilor declansatori”, completeaza dr. Wadi. Recomandarile sunt urmatoarele:

• evitarea si limitarea miscarilor bruste ale capului;
• ridicarea lenta din pat, in special dimineata;
• hidratarea adecvata si alimentatia echilibrata;
• limitarea consumului de cafea, de alcool si renuntarea la fumat;
• exercitii de reabilitare vestibulara, sub indrumarea specialistului in kinetoterapie;
• evitarea auto-medicatiei prelungite cu sedative vestibulare care, desi sunt eficiente, ar putea intarzia compensarea centrala.

„Adresarea prompta la medic, daca apar simptome neurologice asociate – slabiciune, tulburari de vorbire, tulburari vizuale – este imperioasa, deoarece poate fi vorba despre afectarea centrala in contextul unor evenimente precum accidentul vascular cerebral”, ne sfatuieste dr. Wadi.

Sindrom vertiginos – prognostic, complicatii si riscuri asociate

In sindromul vertiginos, prognosticul depinde de cauza subiacenta:

• vertijul pozitional paroxistic benign are evolutie benigna si, desi raspunde bine la manevre de repozitionare, tinde sa recidiveze in 20-30% din cazuri;
• boala Ménière este cronica, cu risc de hipoacuzie progresiva;
• majoritatea pacientilor cu neuronita vestibulara se recupereaza in cateva saptamani-luni, cu disparitai simptomelor;
• in sindromul vertiginos central, prognosticul depinde de natura bolii, dar este mai sever.

Complicatiile sindromului vertiginos includ caderi si traumatisme, in special la varstnici, cu o limitare a activitatilor zilnice si scaderea independentei. Anxietatea si depresia se consolideaza, de obicei, prin teama de recurenta a bolii, dupa ce pacientul prezinta o ameliorare a vertijului.

„Pacientul se mai poate confrunta cu tulburari de somn si cu oboseala marcanta”, ne spune dr. Iasmina Wadi. Riscurile asociate cu sindromul vertiginos central sunt mai mari, deoarece acesta poate fi, de fapt, semnul de alarma al unei boli cu potential foarte grav.

Bibliografie:

Dy JS, Freeman AM. Vertigo. [Updated 2025 May 17]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK482356/

Baumgartner B, Taylor RS. Peripheral Vertigo. [Updated 2023 Jun 26]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430797/

Comolli L, Korda A, Zamaro E, Wagner F, Sauter TC, Caversaccio MD, Nikles F, Jung S, Mantokoudis G. Vestibular syndromes, diagnosis and diagnostic errors in patients with dizziness presenting to the emergency department: a cross-sectional study. BMJ Open. 2023 Mar 24;13(3):e064057. doi: 10.1136/bmjopen-2022-064057. PMID: 36963793; PMCID: PMC10040076. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10040076/

Murphy SD, Van Aardt M. Vertiginous dizziness: A primary care approach. S Afr Fam Pract (2004). 2023 Apr 21;65(1):e1-e5. doi: 10.4102/safp.v65i1.5712. PMID: 37132567; PMCID: PMC10157436. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10157436/