Electrocardiografie

Examen destinat inregistrarii activitatii electrice a muschiului cardiac. Indicatii - Electrocardiografia (ECG) completeaza in mod util examenul clinic al inimii. Ea permite detectarea unei tulburari a ritmului sau a conductiei cardiace, o hipertrofie auriculara sau ventriculara, o pericardita, o ischemie miocardica, in particular un infarct al miocardului. Tehnica - Electrocardiograful este un aparat inregistrator legat la electrozi de detectie, dintre care 4 sunt aplicati pe incheieturile mainilor si la glezne si alti 6 in anumite puncte de pe suprafata toracelui. Diferite grupari ale acestor electrozi, corespunzand diferitelor circuite de inregistrare, sunt legate de un stilet care da un traseu corespunzand unei derivatii (reflectare localizata a activitatii electrice a cordului). Astfel sunt inregistrate douasprezece derivatii. Electrografia este un examen neinvaziv lipsit de orice inconvenient.
Inapoi la dictionar