Glande salivare: rol, functii, patologii

Glande salivare: rol, functii, patologii Glande salivare: rol, functii, patologii

Ultima actualizare: 28 august 2023

glande-salivare

Glandele sunt organe care produc si elibereaza diferite substante in organism. In acest caz, glandele salivare produc saliva.

Glande salivare  anatomie

Corpul are doua tipuri de glande salivare care se gasesc in gura: glandele salivare majore si glandele salivare minore. Cele trei perechi de glande salivare majore sunt:

  • glandele parotide: sunt situate in fata urechilor, la nivelul obrajilor. Aceste glande sunt triunghiulare si sunt cele mai mari dintre cele trei glande salivare majore.
  • glandele submandibulare: sunt situate sub barbie. Aceste glande sunt pe locul doi ca marime dintre cele trei glande salivare majore.
  • glandele sublinguale: sunt situate sub limba si au forma de migdale. Glandele sublinguale sunt cele mai mici dintre cele trei glande salivare majore.

In plus, gura contine mii de glande salivare minore care se gasesc in urmatoarele locuri:

  • obraji,
  • limba,
  • buze,
  • cerul gurii.

Glandele salivare sunt conectate la o serie de tuburi care transporta saliva pe care o produc in interiorul gurii.

Glandele salivare produc saliva, un lichid extrem de important pentru procesul de digestie. Saliva ajuta la umezirea alimentelor pentru a le putea inghiti mai usor. In plus, contine o enzima numita amilaza, care faciliteaza descompunerea de catre stomac a amidonului din alimente.

Saliva are, de asemenea, un rol important in sanatatea orala. Previne infectiile de la nivelul gurii si gatului. De asemenea, ajuta la mentinerea dintilor sanatosi si la prevenirea respiratiei urat mirositoare. Saliva umezeste, de asemenea, cavitatea bucala, ceea ce ajuta la inghitire si vorbire.


Ce sunt glandele salivare?

Glandele salivare produc saliva pe care o elibereaza in gura prin canale sau prin deschideri mici. Saliva lubrifiaza gura si gatul, ajuta la inghitirea si digerarea alimentelor si contribuie la protejarea dintilor de bacteriile care cauzeaza carii.

In plus, exista cateva detalii interesante despre glandele salivare:

  • La adulti, glandele salivare produc aproximativ unul pana la doi litri de saliva in fiecare zi.
  • Daca v-ati colecta saliva timp de un an, ati putea umple o cada cu ea.
  • De-a lungul vietii, glandele salivare vor produce peste 23.000 de litri de saliva.
  • Saliva contine 99% apa. Restul este format din proteine, enzime si mucus.
  • O singura picatura de saliva contine o mostra din componenta genetica a unei persoane.
  • Fara saliva, nu ati putea gusta mancarea. Moleculele din alimente trebuie sa se dizolve in saliva inainte ca papilele gustative sa reactioneze.
  • Glandele salivare produc saliva suplimentara inainte sa vomitati. Acest lucru se intampla deoarece continutul stomacului este acid, iar varsaturile pot afecta gatul, gura si dintii. Saliva contracareaza aceasta problema prin diluarea si neutralizarea acidului din stomac.

ce-sunt-glandele-salivare

Tipuri de glande salivare

Exista trei perechi de glande salivare majore, dupa cum urmeaza:

1. Glandele salivare sublinguale

Acestea se afla sub fiecare parte a limbii.

2. Glandele salivare submandibulare

Situate sub maxilar, glandele salivare submandibulare sunt formate din doua parti: lobul superficial si lobul profund. La fel ca in cazul glandelor sublinguale, saliva produsa in glandele submandibulare ajunge in gura pe sub limba.

3. Glandele salivare parotide

Glandele parotide sunt situate chiar in fata urechilor. De asemenea, glandele parotide au doua parti: superficiala si profunda. Saliva produsa de glandele parotide ajunge in gura prin intermediul canalelor mici, aflate in apropierea molarilor superiori.

Care sunt cele mai mari glande salivare?

Glandele parotide, situate chiar in fata urechilor, sunt cele mai mari glande salivare la oameni.

Unde sunt localizate glandele salivare?

Pe langa glandele salivare majore mentionate mai devreme, corpul uman are si o multime de glande salivare minore. Aceste glande minuscule se afla sub mucoasa gurii si a gatului. Fiecare persoana are pana la 1.000 de glande salivare minore. Cu toate ca sunt semnificativ mai mici decat glandele salivare majore, glandele salivare minore produc impreuna mai multa saliva decat glandele principale.

unde-sunt-localizate-glandele-salivare

Cat de mari sunt glandele salivare?

Glandele salivare majore au diferite marimi.

  • Fiecare glanda sublinguala este aproximativ de dimensiunea unei migdale.
  • Impreuna, cele doua glande submandibulare sunt aproximativ de dimensiunea unei nuci.
  • Fiecare glanda parotida este putin mai mica decat urechea.

Glandele salivare minore, care sunt situate la nivelul intregii guri, sunt mult mai mici – au dimensiunea de aproximativ 2 milimetri.

Ce rol au glandele salivare?

Functia principala a glandelor salivare este de producere a salivei, lichid care joaca un rol important in mentinerea sanatatii orale si generale. De exemplu, saliva:

  • mentine gura umeda;
  • ajuta la mestecarea alimentelor;
  • ajuta la inghitire;
  • sustine procesul de digestie;
  • pastreaza gura si dintii curati;
  • previne infectiile si cariile dentare;
  • mentine echilibrul pH-ului (acid/baza) la nivelul gurii.

ce-rol-au-glandele-salivare

Care sunt patologiile glandelor salivare

Exista mai multe afectiuni medicale care pot afecta glandele salivare si care pot cauza probleme, cum ar fi:

Infectii virale

Virusurile pot provoca umflarea si infectarea glandelor salivare.

Ranula (chist)

Chisturile sunt saculeti plin cu lichid care se poate forma in glandele salivare din cauza unor leziuni, infectii, traumatisme sau interventii chirurgicale.

Sialolitiaza

In interiorul conductele salivare, se pot forma pietre care pot provoca durere si umflaturi.

Sialadenita

Sialadenita este o inflamatie a glandelor salivare care provoaca umflaturi.

Tumori

In glandele salivare se pot forma tumori benigne (necanceroase) sau canceroase. Glandele salivare minore sunt mai predispuse la tumori canceroase decat glandele salivare majore.

glande-salivare-afectiuni

Alte tulburari medicale care pot afecta functia glandelor salivare sunt:

HIV (virusul imunodeficientei umane) si SIDA

Virusul poate provoca marirea glandelor salivare, febra, durere si xerostomie (gura uscata).

Sindromul Sjogren

Aceasta boala autoimuna afecteaza glandele care produc umiditate si provoaca umflare si uscaciune a gurii.

Diabet

Nivelul ridicat de glucoza din sange (zahar) poate cauza marirea glandelor salivare si scaderea productiei de saliva.

Hepatita C

Acest virus infecteaza ficatul si poate provoca umflarea glandelor salivare.

Oreion

Acest virus provoaca umflarea glandelor salivare si febra. Poate fi prevenit cu ajutorul vaccinarii.

 

Referinte:

https://www.verywellhealth.com/salivary-glands-anatomy-5214811

https://my.clevelandclinic.org/health/body/23462-salivary-glands

https://www.healthline.com/health/salivary-gland-disorders