Nurofen raceala si gripa 200 mg / 30 mg x 12 comprimate filmate

Prospect Nurofen raceala si gripa 200 mg / 30 mg x 12 comprimate filmate

Mergeti la produs

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATA NR. 4144/2011/01-02                                                            

PROSPECT: INFORMATII PENTRU UTILIZATOR

  • Nurofen Raceala si Gripa 200 mg/30 mg comprimate filmate
  • Ibuprofen/Clorhidrat de pseudoefedrina

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati acest medicament, deoarece el contine informatii importante pentru dumneavoastra. Luati intotdeauna acest medicament conform indicatiilor din acest prospect sau indicatiilor medicului dumneavoastra sau farmacistului. 

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau recomandari.

Daca manifestati  orice reactie adversa, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.. - Daca dupa 3 zile nu va simtiti mai bine sau va simtiti mai rau, trebuie sa va adresati unui medic

Ce gasiti in acest prospect:

  1. Ce este Nurofen Raceala si Gripa si pentru ce se utilizeaza
  2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Nurofen Raceala si Gripa
  3. Cum sa utilizati Nurofen Raceala si Gripa
  4. Reactii adverse posibile
  5. Cum se pastreaza Nurofen Raceala si Gripa
  6. Continutul ambalajului si alte informatii 

1. CE ESTE NUROFEN RACEALA SI GRIPA SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Nurofen Raceala si Gripa face parte din grupa medicamentelor decongestionante nazale de uz sistemic, simpatomimetice, combinatii, utilizat in ameliorarea simptomelor neplacute ale gripei si racelii, cum sunt congestie nazala si sinuzala, durere de cap, febra, dureri musculare si articulare.

Contine ibuprofen, care este eficace pentru ameliorarea durerii (medicament analgezic), inflamatiei (medicament antiinflamator) si scaderea temperaturii in caz de febra (medicament antipiretic). Cealalta substanta activa, clorhidratul de pseudoefedrina, scade rapid edemul de la nivelul mucoaselor tractului respirator superior (medicament decongestionant). 

Ameliorarea simptomelor de gripa si raceala se instaleaza rapid incepand prin decongestionarea mucoaselor tractului respirator, urmata de reducerea febrei si reducerea durerilor asociate cu gripa si raceala.  

2. CE TREBUIE SA STITI INAINTE SA UTILIZATI NUROFEN RACEALA SI GRIPA

Nu utilizati Nurofen Raceala si gripa

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la ibuprofen, acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare nesteroidiene, clorhidrat de pseudoefedrina sau la oricare dintre celelalte componente ale Nurofen Raceala si Gripa;
  • daca ati avut crize de bronhospasm (senzatie de constrictie toracica, respiratie suieratoare si scurtata), rinita sau urticarie la acid acetilsalicilic, ibuprofen sau la alte antiinflamatoare nesteroidiene;
  • daca ati avut ulcer sau sangerare la nivelul stomacului sau intestinului subtire (duoden) legate de utilizarea anterioara a medicamentelor pentru durere si inflamatie (AINS) ;
  • daca aveti ulcer sau sangerare la nivelul stomacului sau intestinului subtire (duoden) sau daca ati avut doua sau mai multe astfel de episoade in trecut;
  • daca aveti probleme severe ale ficatului, rinichilor sau inimii (incluzand boala cardiaca coronariana);
  • daca aveti boli cardiovasculare sau insuficienta cardiaca severa (capacitate de pompare scazuta);
  • daca aveti orice sangerare activa (inclusiv la nivelul creierului);
  • daca aveti o afectiune de origine necunoscuta avand ca rezultat formarea anormala a celulelor sanguine;
  • daca aveti tensiune arteriala mare sau necontrolata terapeutic;
  • daca aveti angina pectorala (durere toracica);
  • daca aveti diabet zaharat; 
  • daca aveti feocromocitom;
  • daca aveti o crestere a activitatii glandei tiroide;
  • daca aveti o forma de glaucom cu unghi inchis; 
  • daca aveti hiperplazie de prostata;
  • daca urmati tratament cu unele antidepresive (denumite antidepresive triciclice si inhibitori de monooaminoxidaza);
  • daca suferiti de deshidratare semnificativa (determinata de varsaturi, diaree sau consumul insuficient de lichide); -     daca aveti varsta sub 12 ani;
  • daca sunteti gravida. 

Atentionari si precautii

Inainte sa utilizati Nurofen Raceala si Gripa adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului 

  • daca aveti lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afectiuni autoimune;
  • daca exista in familie o tulburare in producerea pigmentului rosu din sange (porfirie);
  • daca aveti afectiuni intestinale inflamatorii cronice, cum sunt inflamatia colonului cu ulcere (colita ulcerativa), o inflamatie care afecteaza tractul digestiv (boala Crohn) sau alte afectiuni ale stomacului sau intestinului;
  • daca aveti tulburari de formare a celulelor sanguine;
  • daca aveti probleme legate de mecanismul de coagulare normal al sangelui;
  • daca aveti alergii, febra fanului, astm bronsic, inflamare cronica a mucoasei nazale si a sinusurilor, vegetatii adenoide sau afectiuni obstructive cronice ale tractului respirator, deoarece riscul de ingustare a cailor aeriene cu dificultati in respiratie (bronhospasm) este mai mare;
  • daca aveti probleme de circulatie la nivelul arterelor mainilor sau picioarelor;
  • daca aveti probleme de ficat, rinichi, inima sau tensiune arteriala mare;
  • daca ati avut recent o interventie chirurgicala majora;
  • daca alaptati;
  • daca aveti halucinatii, neliniste, tulburari de somn; 
  • daca aveti hiperexcitabilitate si tensiune intraoculara crescuta;
  • daca suferiti de alcoolism.
  • daca aveti o infectie – vezi rubrica „Infectii” de mai jos.

Copii si adolescenti

Functia renala se poate deteriora in special la copiii si adolescentii deshidratati.

Varstnici 

Daca sunteti in varsta veti fi mai expus la reactii adverse, in special sangerare si perforatie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale. 

Ulcere, perforatie si sangerare la nivelul stomacului sau intestinelor 

Daca ati avut anterior ulcer la nivelul stomacului sau intestinelor, in special daca acesta a fost complicat cu perforatie sau a fost insotit de sangerare, trebuie sa fiti atent la orice simptome abdominale neobisnuite si sa spuneti imediat medicului dumneavoastra, mai ales daca aceste simptome apar la inceputul tratamentului. Aceasta este necesar, deoarece riscul de sangerare sau de ulceratie la nivelul tractului digestiv este mai mare in acest caz, in special la pacientii varstnici. Daca apare sangerarea sau ulceratia la nivelul tractului digestiv, tratamentul trebuie intrerupt. 

Sangerarea, ulceratia sau perforatia la nivelul stomacului sau intestinelor pot aparea fara alte semne de avertizare, chiar si la pacientii care nu au avut niciodata astfel de probleme. Acestea pot fi, de asemenea, letale. 

Riscul de aparitie a ulcerelor, perforatiei sau sangerarii la nivelul stomacului sau intestinelor creste la doze mari de ibuprofen. Riscul creste, de asemenea, daca anumite alte medicamente sunt luate in acelasi timp cu ibuprofenul (vezi mai jos, Utilizarea altor medicamente).  

Durerea abdominala instalata brusc sau sangerarea rectala pot aparea la administrarea Nurofen Raceala si Gripa, din cauza inflamatiei colonului (colita ischemica). Daca apar aceste simptome gastrointestinale, incetati sa luati Nurofen Raceala si Gripa si adresati-va medicului dumneavoastra sau solicitati imediat asistenta medicala. Vezi punctul 4.

Reactii la nivelul pielii 

Au fost raportate reactii grave la nivelul pielii in asociere cu tratamentul cu Nurofen Raceala si Gripa . Trebuie sa incetati sa mai luati Nurofen Raceala si Gripa si sa solicitati imediat asistenta medicala daca prezentati  eruptie pe piele, leziuni ale mucoaselor, basici sau alte semne de alergie, intrucat acestea pot fi primele semne ale unei reactii foarte grave la nivelul pielii. Vezi pct. 4.   

Daca prezentati eritem generalizat febril asociat cu pustule, incetati sa luati Nurofen Raceala si Gripa si adresati-va medicului dumneavoastra sau solicitati asistenta medicala imediat. Vezi punctul 4.

Efecte asupra inimii si creierului 

Medicamentele anti-inflamatoare/impotriva durerii, cum este ibuprofenul, pot fi asociate cu un risc usor crescut de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, in special daca sunt utilizate in doze mari. Nu depasiti doza recomandata sau durata  tratamentului.

Trebuie sa discutati despre tratament cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul, inainte de a lua Nurofen Raceala si Gripa in cazul in care:

  • aveti probleme ale inimii, inclusiv insuficienta cardiaca, angina pectorala (dureri in piept) sau daca ati avut un infarct miocardic, interventie chirurgicala pentru by-pass, boala arteriala periferica (circulatie redusa a sangelui la nivelul picioarelor sau talpilor, din cauza ingustarii sau blocarii arterelor) sau orice tip de accident vascular cerebral (inclusiv „accident vascular cerebral minor” sau accident ischemic tranzitoriu „AIT”);
  • aveti tensiune arteriala mare, diabet zaharat, concentratii crescute de colesterol in sange, istoric familial de boli ale inimii sau accident vascular cerebral sau daca sunteti fumator.

Efecte asupra rinichilor 

Nurofen Raceala si Gripa poate determina probleme in functionarea rinichilor, chiar si la pacientii care nu au mai avut astfel de probleme. Aceste probleme pot determina umflarea picioarelor si pot conduce chiar la insuficienta cardiaca sau tensiune arteriala mare la persoanele predispuse. 

Nurofen Raceala si Gripa poate determina leziuni la nivelul rinichilor, in special la pacientii care deja au avut probleme la nivelul rinichilor, inimii sau ficatului sau care iau diuretice sau inhibitori ai ECA, precum si la varstnici. Cu toate acestea, intreruperea tratamentului cu ibuprofen, in general, conduce la vindecare. 

Infectii

Nurofen Raceala si Gripa poate ascunde semne ale infectiei, precum febra si durere. Prin urmare, este posibil ca Nurofen Raceala si Gripa sa intarzie tratarea adecvata a infectiei, ceea ce poate mari  riscul de complicatii. Acest lucru a fost observat in cazul pneumoniei cauzate de bacterii si al infectiilor bacteriene ale pielii asociate cu varsatul de vant. Daca luati acest medicament in timp ce aveti o infectie, iar simptomele infectiei nu dispar sau se agraveaza, adresati-va imediat unui medic.

Alte precautii 

In tratamentul de lunga durata, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate sa apara durerea de cap care nu trebuie tratata prin cresterea dozelor din acest medicament. Utilizarea de rutina a analgezicelor poate determina leziuni renale permanente si risc de insuficienta renala. 

Nurofen Raceala si Gripa poate masca simptomele sau semnele unei infectii (febra, durere si inflamatie) si poate prelungi temporar timpul de sangerare. 

Se recomanda prudenta, de asemenea, la pacientii care urmeaza tratament diuretic sau dupa o interventie chirurgicala majora care poate antrena hipovolemie, in special la pacientii varstnici.

Pe durata tratamentului cu Nurofen Raceala si Gripa, anumite cazuri cu simptome de meningita aseptica, cum sunt redoare de ceafa, durere de cap, greata, varsaturi, febra sau dezorientare, au fost observate la pacientii cu tulburari autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixta a tesutului conjunctiv).

Nurofen Raceala si Gripa poate reduce posibilitatea de a ramane gravida. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra daca planificati sa ramaneti gravida sau daca aveti probleme in a ramane gravida. 

Poate avea loc reducerea fluxului sanguin la nervul optic in timpul administrarii de Nurofen Raceala si Gripa. Daca apare pierderea brusca a vederii, intrerupeti administrarea de Nurofen Raceala si Gripa si contactati-va medicul sau solicitati imediat asistenta medicala. Vezi pct. 4.

Sportivi

Acest medicament contine pseudoefedrina care poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Nurofen Raceala si Gripa impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Reactiile adverse ale Nurofen Raceala si Gripa pot creste daca anumite medicamente sunt luate in acelasi timp. Pe de alta parte, ibuprofen poate creste sau scadea efectul altor medicamente sau creste aparitia reactiilor adverse ale acestora cand sunt luate in acelasi timp. 

Nurofen Raceala si Gripa poate influenta sau poate fi influentat de alte medicamente. De exemplu:

  • medicamente anticoagulante (care subtiaza sangele/previn coagularea, cum sunt aspirina/acidul acetilsalicilic, warfarina, ticlopidina)
  • medicamente care scad tensiunea arteriala mare (inhibitori ai ECA cum este captoprilul, betablocante cum este atenololul, antagonisti ai receptorilor de angiotensina II cum este losartanul)

Alte medicamente pot influenta sau pot fi influentate de tratamentul cu Nurofen Raceala si Gripa. De aceea, intotdeauna trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul inainte de a utiliza Nurofen Raceala si Gripa impreuna cu alte medicamente.

Va rugam sa ii spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati: 

  • alte AINS, inclusiv inhibitorii selectivi ai ciclooxigenazei-2 
  • acid acetilsalicilic 
  • antiagregante plachetare (impotriva coagularii sangelui), cum este ticlopidina sau clopidogrelul 
  • metotrexat (utilizat in tratamentul cancerului si afectiunilor autoimune) 
  • digoxina (pentru tratamentul diferitelor afectiuni ale inimii) 
  • fenitoina (utilizata pentru a preveni aparitia convulsiilor epileptice) 
  • litiu (utilizat in tratamentul depresiei si maniei) 
  • diuretice (comprimate pentru eliminarea apei), incluzand diuretice care economisesc potasiu 
  • colestiramina (utilizata in tratamentul valorilor mari ale colesterolului) 
  • aminoglicozide (medicamente impotriva anumitor tipuri de bacterii) 
  • ISRS (medicamente impotriva depresiei), cum sunt paroxetina, sertralina, citalopramul
  • moclobemida (IMAO selectiv si reversibil – un medicament utilizat in tratamentul bolilor depresive sau fobiilor sociale) 
  • ciclosporina, tacrolimus (pentru inhibarea sistemul imunitar dupa transplantul de organe) 
  • zidovudina sau ritanovir (utilizat in tratamentul infectiilor cu HIV) 
  • mifepristona 
  • probenecid sau sulfinpirazona (pentru tratamentul gutei) 
  • antibiotice chinolone 
  • sulfoniluree (pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2) 
  • corticosteroizi (utilizati impotriva inflamatiilor) 
  • bisfosfonati (utilizati in osteoporoza, boala Paget si pentru a reduce valorile mari ale calciului din sange) 
  • oxpentifilina (pentoxifilina) (utilizata in tratamentul afectiunii circulatorii ale arterelor picioarelor sau bratelor) 
  • baclofen (un relaxant pentru muschi) 
  • alcaloizi din ergot (ergotamina si metisergida) (pentru tratamentul migrenelor) - oxitocina (pentru declansarea travaliului).

Pseudoefedrina poate creste efectele simpatomimeticelor, de exemplu decongestionante sau medicamente care scad apetitul alimentar. 

Pseudoefedrina este contraindicata, in timpul sau in urmatoarele doua saptamani dupa intreruperea terapiei cu inhibitori de MAO, datorita aparitiei hipertensiunii arteriale paroxistice, uneori letala.  Guanetidina, rezerpina si metildopa (medicamente utilizate pentru a reduce tensiunea arteriala) pot scadea efectele pseudoefedrinei. 

Antidepresivele triciclice pot potenta sau antagoniza efectele pseudoefedrinei. 

Pseudoefedrina poate scadea efectele guanetidinei si creste riscul de aparitie a aritmiilor la pacientii care primesc glicozide digitalice, chinidina sau antidepresive triciclice. 

Antiagregantele plachetare si inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS): risc crescut de hemoragie gastro-intestinala.

Nurofen Raceala si Gripa impreuna cu alimente, bauturi si alcool Utilizati Nurofen Raceala si Gripa cu un pahar de apa in timpul mesei sau dupa masa. 

Evitati alcoolul etilic, deoarece acesta accentueaza reactiile adverse la Nurofen Raceala si Gripa, in special pe acelea care afecteaza stomacul, intestinele sau creierul. 

Ce trebuie sa evitati cand luati acest medicament? 

Unele medicamente care sunt anticoagulante (actioneaza impotriva coagularii sangelui) (de exemplu warfarina sau heparina), unele medicamente care sunt antiagregante plachetare (cum este ticlopidina sau clopidogrelul), unele medicamente care actioneaza impotriva tensiunii arteriale mari (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei de exemplu captopril, medicamentele blocante ale beta receptorilor, antagonistii de angiotensina II) si chiar alte medicamente pot afecta sau pot fi afectate de tratamentul cu ibuprofen. Prin urmare cereti sfatul medicului inainte de a utiliza ibuprofen impreuna cu alte medicamente.

Sarcina, alaptarea si fertilitatea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Nu luati Nurofen Raceala si Gripa in timpul ultimelor trei luni de sarcina. Evitati utilizarea Nurofen Raceala si Gripa in primele 6 luni de sarcina, cu exceptia cazului in care medicul va recomanda altfel. Nurofen Raceala si Gripa trece in laptele matern, dar poate fi utilizat in timpul alaptarii daca este luat in doza recomandata si pentru cea mai scurta perioada posibila.

Nurofen Raceala si Gripa apartine unei grupe de medicamente (AINS) care poate afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la intreruperea administrarii medicamentului.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

In general, Nurofen Raceala si Gripa nu are reactii adverse asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, intrucat la doze mari, in cazuri individuale, se pot manifesta reactii adverse, cum sunt oboseala, somnolenta, vertij (raportate ca frecvente) si tulburari de vedere (raportate ca mai putin frecvente), capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectata. Acest efect este accentuat in cazul consumului concomitent de alcool etilic. 

Informatii importante privind unele componente ale Nurofen Raceala si Gripa Acest medicament contine galben amurg FCF (E 110) care poate provoca reactii alergice.  

Acest medicament contine sodiu mai putin de 1 mmol (23 mg) per doza, adica practic „nu contine sodiu”.

3. CUM SA UTILIZATI NUROFEN RACEALA SI GRIPA

Trebuie sa utilizati cea mai mica doza necesara pentru a ameliora simptomele si pentru cea mai scurta perioada de timp. Daca aveti o infectie, adresati-va imediat unui medic in cazul in care simptomele (cum ar fi febra si durere) nu dispar sau se agraveaza (vezi pct. 2).

Utilizati intotdeauna Nurofen Raceala si Gripa exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Adulti si adolescenti cu varsta peste 12 ani (≥ 40 kg): doza initiala este de 1-2 comprimate filmate; ulterior, daca este cazul, pot fi utilizate doze suplimentare de 1-2 comprimate filmate la fiecare 4-6 ore. Nu trebuie depasita o doza zilnica de 6 comprimate filmate.

Utilizarea la copii 

Nurofen Raceala si Gripa nu este recomandat pentru utilizarea la copiii cu varsta sub 12 ani.

Se recomanda ca pacientii cu hipersensibilitate gastrica sa utilizeze Nurofen Raceala si Gripa impreuna cu alimente.

Varstnici: daca sunteti in varsta veti fi mai predispusi la reactii adverse, in special la hemoragie si perforatie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale.  Daca sunteti in varsta adresati-va medicului dumneavoastra pentru recomandari.

Insuficienta renala sau hepatica

Daca aveti insuficienta renala si hepatica adresati-va medicului dumneavoastra pentru recomandari.

Daca simptomele se agraveaza sau persista mai mult de 3 zile este necesara reevaluarea diagnosticului si tratamentului.

Daca utilizati mai mult din Nurofen Raceala si Gripa decat trebuie

Daca ati luat mai mult Nurofen Raceala si Gripa sau daca copiii au luat medicamentul in mod accidental , adresati-va imediat unui medic sau mergeti la cel mai apropiat spital, pentru o evaluare a riscului existent si pentru sfaturi privind masurile care trebuie luate. Luati acest prospect cu dumneavoastra si cutia pentru ca medicul sa stie ce medicament si cate comprimate filmate ati luat.

Simptomele pot include: greata, dureri abdominale, varsaturi (pot contine urme de sange), dureri de cap, tiuituri in urechi, dezorientare si miscari oscilatorii ale ochilor sau diaree. In cazul intoxicatiei grave s-au raportat urmatoarele simptome: somnolenta, dureri in piept, palpitatii, pierderea cunostintei, convulsii (in special la copii), slabiciune si ameteala, sange in urina, senzatie de corp rece si probleme respiratorii, vertij si sangerare la nivelul stomacului sau intestinelor. excitatie, coma, crampe (in special la copii), vedere incetosata si probleme de vedere, insuficienta renala, leziuni la nivelul ficatului, tensiune arteriala mica, colorarea in albastru a buzelor, a limbii si a degetelor si cresterea tendintei de sangerare. De asemenea, poate apare agravarea astmului bronsic la pacientii cu astm bronsic. 

Daca uitati sa utilizati Nurofen Raceala si Gripa

Daca ati uitat sa luati o doza, luati-o cat mai repede posibil, cu exceptia cazului in care au ramas mai putin de patru ore pana la urmatoarea doza. 

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. 

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Nurofen Raceala si Gripa poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Medicamente precum Nurofen Raceala si Gripa se pot asocia cu un risc usor crescut de aparitie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral.

Posibilitatea de aparitie a reactiilor adverse creste la doze mai mari si la o durata mai lunga de tratament.

Urmatoarele reactii adverse sunt importante si necesita interventie imediata, daca apar. Trebuie sa incetati de a mai lua Nurofen Raceala si Gripa si sa va adresati imediat medicului dumneavoastra daca apar urmatoarele simptome:

Frecvente (pot afecta 1 pana la 10 pacienti din 100):

  • scaune de culoarea pacurii sau varsaturi cu sange (ulcer la nivelul tractului digestiv cu sangerare)

Foarte rare (pot  afecta mai putin de 1 pacient din 10000):

  • umflare a fetei, a limbii sau a gatului (laringe) care poate determina dificultati in respiratie (edem angioneurotic), batai rapide ale inimii, scadere severa a tensiunii arteriale sau soc cu potential letal
  • reactie alergica brusca cu scurtarea respiratiei, respiratie suieratoare 
  • eruptie severa pe piele cu vezicule, in special pe picioare, brate, palme si talpi care pot implica si fata si buzele (eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson). Acestea se pot agrava si mai mult, veziculele se pot largi si extinde si parti ale pielii se pot coji (sindromul Lyell). De asemenea, poate exista o infectie severa cu distrugerea pielii (necroza), a tesutului subcutanat si muschilor.

Trebuie sa incetati a mai lua medicamentul si sa va adresati medicului dumneavoastra cat mai repede posibil, daca manifestati urmatoarele reactii adverse:

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 pacient din 10):

  • senzatie de arsura in capul pieptului, durere abdominala, indigestie

Mai putin frecvente (pot afecta 1 pana la 10 pacienti din 1000):

  • vedere incetosata sau alte probleme de vedere, cum este sensibilitatea la lumina
  • reactii de hipersensibilitate, cum sunt eruptia trecatoare pe piele, mancarimea, iritatia

Rare (pot afecta 1 pana la 10 pacienti din 10000):

  • pierdere a vederii

Foarte rare (pot afecta mai putin de 1 pacient din 10000):

  • umplere brusca a plamanilor cu apa avand ca rezultat dificultati in respiratie, tensiune arteriala mare, retentie de apa si crestere in greutate

Alte reactii adverse posibile la Nurofen Raceala si Gripa sunt:

Foarte frecvente (pot afecta  mai mult de 1 pacient din 10):

  • tulburari la nivelul tractului digestiv, cum sunt diaree, greata, varsaturi, vanturi, constipatie

Frecvente (pot afecta 1 pana la 10 pacienti din 100):

  • Ulcer la nivelul tractului digestiv cu sau fara perforatie
  • Inflamatie a intestinului si agravare a inflamatiei colonului (colita) si a tractului digestiv (boala Crohn) si complicatii ale diverticulitei de la nivelul intestinului gros (perforatie sau fistula)
  • Sangerare microscopica intestinala care poate conduce la anemie
  • Ulcere la nivelul gurii si inflamatie

Mai putin frecvente (pot afecta 1 pana la 10 pacienti din 1000):

  • Inflamatie a mucoasei stomacului
  • Probleme renale, incluzand formare de edem, inflamatie a rinichilor si insuficienta renala
  • Secretii nazale
  • Dificultati in respiratie (bronhospasm)
  • Durere de cap, tremor, ameteli, oboseala, iritabilitate

Rare (pot afecta 1 pana la 10 pacienti din 10000):

  • Tiuituri si vajaituri in urechi 
  • Crestere a azotului ureic din sange si a altor valori serice ale enzimelor ficatului, scadere a valorilor hemoglobinei si ale hematocritului, inhibare a agregarii plachetelor si timp de sangerare prelungit, scadere a calciului din sange si crestere a valorilor acidului uric din sange.

Foarte rare (pot afecta mai putin de 1 pacient din 10000):

  • Percepere neplacuta a batailor inimii, insuficienta cardiaca, infarct miocardic sau tensiune arteriala mare
  • Tulburari de formare a celulelor sanguine (cu simptome precum: febra, durere in gat, ulcere la nivelul suprafetei gurii, simptome de gripa, oboseala severa, sangerari si vanatai inexplicabile la nivelul pielii si nasului)
  • Depresie, confuzie, halucinatii
  • Sindrom de lupus eritematos
  • Inflamatie a esofagului sau a pancreasului
  • Ingustare a lumenului intestinal
  • Inflamatie acuta a ficatului, colorare in galben a pielii sau a albului ochilor, disfunctie, leziune sau insuficienta hepatica
  • Inflamatie a membranei creierului (fara infectie bacteriana)
  • Lezare a tesutului rinichilor
  • Cadere a parului

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile):

  • Reactivitatea tractului respirator cuprinzand astm bronsic, bronhospasm sau dispnee
  • Umflare (edem), tahicardie, aritmii
  • Anorexie nervoasa, insomnie, agitatie, halucinatii, anxietate, neliniste
  • Retentie urinara
  • Transpiratii abundente
  • Poate sa apara o reactie cutanata grava cunoscuta sub numele de sindrom DRESS. Simptomele sindromului DRESS includ: eruptie cutanata, febra, inflamarea ganglionilor limfatici si eozinofile crescute (un tip de celule albe din sange)
  • O eruptie extinsa pe piele, de culoare rosiatica si cu aspect de solzi, cu umflaturi sub piele si basici, localizata in special in zonele in care pielea este cutata, pe trunchi si la nivelul extremitatilor superioare, insotita de febra, care apare la initierea tratamentului (pustuloza exantematica generalizata acuta). Daca prezentati aceste simptome, incetati utilizarea Nurofen Raceala si Gripa si solicitati asistenta medicala. Vezi si pct. 2.
  • Inflamatia colonului provocata de un aport insuficient de sange (colita ischemica)
  • Flux sanguin redus la nervul optic (neuropatie optica ischemica)
  • Pielea devine sensibila la lumina

Nurofen Raceala si Gripa poate determina scaderea numarului de globule albe si a rezistentei dumneavoastra la infectii. Daca prezentati o infectie cu simptome, cum sunt febra si deteriorare grava a starii generale sau febra cu simptome de infectie locala, cum sunt durere in gat/faringe/gura sau probleme urinare, trebuie sa va prezentati imediat la medicul dumneavoastra. Vi se va face un test sanguin pentru a investiga o posibila scadere a numarului de globule albe (agranulocitoza). Este important sa va adresati medicului dumneavoastra cu privire la medicamentul dumneavoastra.

In timpul tratamentului cu ibuprofen, cazuri rare de meningita (manifestate prin rigiditate a gatului, durere de cap, greata, varsaturi, febra sau dezorientare) au fost observate la pacientii cu tulburari autoimune existente, cum este lupusul eritematos sistemic sau boala mixta a tesutului conjunctiv.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct la

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania

Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

5. CUM SE PASTREAZA NUROFEN RACEALA SI GRIPA

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.

Nu utilizati Nurofen Raceala si Gripa dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 30°C, in ambalajul original.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. CONTINUTUL AMBALAJULUI SI ALTE INFORMATII 

Ce contine Nurofen Raceala si Gripa

Substantele active sunt: ibuprofen si clorhidrat de pseudoefedrina. Un comprimat filmat contine ibuprofen 200 mg si clorhidrat de pseudoefedrina 30 mg.

Celelalte componente sunt:

Nucleu - celuloza microcristalina, croscarmeloza sodica, povidona, fosfat de calciu, stearat de magneziu, hipromeloza, talc;

Film - Mastercote Yellow FA 0156 [care contine alcool industrial metilat, apa purificata, hipromeloza (E 464), dioxid de titan (E 171), galben de chinolina (E 104), galben amurg (E 110)]; 

Cerneala de inscriptionare - Opacode S-1-277001 Black [care contine Shellac, oxid negru de fer (E 172), propilenglicol]

Cum arata Nurofen Raceala si Gripa si continutul ambalajului

Nurofen Raceala si Gripa se prezinta sub forma de comprimate filmate rotunde biconvexe, de culoare galbena, cu logo de identificare de culoare neagra.

Este ambalat in cutii cu unul, respectiv 2 blistere a 12 comprimate filmate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

RECKITT BENCKISER (ROMANIA) SRL

Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 48, Cladirea Crystal Tower, Etaj 11

Sectorul 1, Bucuresti, Romania

Fabricantul

RB NL Brands B.V.

Schiphol Boulevard 207, 1118 BH Schiphol, Olanda

Acest prospect a fost aprobat in iulie 2022.

 

Inapoi la prospecte Mergeti la produs