Totul despre oreion: transmitere, simptome și prevenție

Oreionul este o boală contagioasă care afectează cu precădere copiii, însă poate fi contactată și de adulți, caz în care se manifestă mult mai agresiv. Aproximativ 25-30% dintre persoanele infectate cu oreion pot să nu prezinte simptome, însă pot să transmită boala mai departe. Oreionul apare cu precădere în cazul populației neimunizate și are un vârf de incidență la finalul iernii și începutul primăverii. Cu toate că există vaccin împotriva oreionului, în continuare există în lume focare de infecție, în România rata de îmbolnăviri fiind scăzută drastic grație vaccinării obligatorii.

Cuprins

Ce este oreionul?

Cum se transmite oreionul?

Simptomele oreionului

Oreionul la copii vs oreionul la adulți

Complicațiile oreionului

Diagnosticarea oreionului

Ce este oreionul?

Oreionul se numește în termeni medicali parotidită epidemică, fiind cunoscut și sub denumirea de infecție urliană și este o boală virală contagioasă cauzată de un virus din categoria paramyxovirusurilor. Oreionul afectează glandele salivare (parotidite) și apare frecvent în copilărie, adolescență și la adulții tineri, limitele de vârstă fiind între 10 -19 ani, însă poate afecta și adulții. Este mai rar întâlnit la copiii cu vârsta până în 2 ani și extrem de rar la bebelușii cu vârsta până la 1 an.

Cum se transmite oreionul?

Oreionul se transmite pe cale aeriană, prin strănut, tuse, salivă, dar și prin contact cu suprafețele infectate, dacă apoi mâna se duce la nas, gură și ochi sau prin folosirea la comun a veselei, periuței de dinți. Oreionul este considerat foarte contagios deoarece se poate transmite înaintea apariției primelor simptome, virusul având o perioadă de incubație de 2 - 4 săptămâni, aspect care înseamnă că o persoană îl poate transmite mai departe chiar și fără să știe că este infectată. Persoanele care au făcut oreion în copilărie capătă imunitate naturală, ceea ce înseamnă că nu mai pot contacta boala din nou pe parcursul vieții, chiar și în lipsa vaccinării.

Simptomele oreionului

Simptomele oreionului apar, în majoritatea cazurilor, după aproximativ două săptămâni de la expunerea la virus și constau în:

  • Febră, care poate dura câteva zile
  • Dureri de cap
  • Dureri de gât
  • Dureri musculare
  • Frisoane
  • Oboseală accentuată
  • Pierderea apetitului
  • Umflarea glandelor salivare. Acest simptom al oreionului, care determină umflarea obrajilor, apare mai târziu și este însoțit și de inflamarea ganglionilor limfatici. În acest stadiu al bolii persoana nu poate întoarce capul și masticația este dureroasă. Tumefacția parotidiană este inițial unilaterală, urmând ca în 2-4 zile să devină bilaterală și să cedeze abia în 10 zile.
  • Senzație de gură uscată datorită scăderii producției de salivă
  • Inflamarea glandelor submandibulară și sublinguală, simptome ale oreionului mai rar întâlnite.

 

Oreionul la copii vs oreionul la adulți

Oreionul se manifestă destul de asemănător la copii, însă primele simptome pot apărea chiar și la 3 săptămâni după expunerea la virus. În cazul copiilor, oreionul de determină apariția complicațiilor, caz care se petrece, în schimb, la vârsta adultă. Este foarte probabil ca unii copii să fie asimptomatici sau să dezvolte simptome ușoare, însă în cazul în care acestea apar se dezvoltă în trei etape, astfel:

  • În prima etapă apar febra, durerile de cap, lipsa poftei de mâncare și starea de rău generală.
  • În a doua etapă, după aproximativ 24 de ore de la debut, durerile de cap devin severe, iar copilul întâmpină dificultăți la masticație și resimte durere în cazul înghițirii, mai ales dacă este vorba de alimente acre sau amare.
  • În a treia etapă, care debutează la 48 de ore de la apariția primelor simptome, se umflă una dintre glandele salivare.

În cazul copiilor, foarte rar se inflamează glandele submandibulară și sublinguală. Nu întotdeauna umflarea glandelor salivare atestă infecția cu oreion, chiar dacă este însoțită de febră, ci poate fi simptom al unei alte infecții virale sau poate fi vorba de o blocare a secreției de salivă.

Complicațiile oreionului

Complicațiile oreionului sunt destul de periculoase dacă boala s-a produs la vârsta adultă. Infecția cu virusul urlian poate afecta nu doar glandele salivare, ci și pancreasul și sistemul nervos central. Cele mai periculoase complicații ale oreionului sunt:

  • Orhita. Orhita reprezintă inflamarea testiculelor și poate conduce la infertilitate. Aproximativ 1 din 3 tineri care se îmbolnăvesc de oreion la pubertate pot dezvolta orhită.
  • Mastita. În cazul femeilor poate apărea inflamația glandelor mamare, dar și o inflamație a ovarelor, însă cazurile sunt foarte rare. Femeile aflate la început de sarcină care contactează virusul pot suferi avort spontan.
  • Pancreatita. Pancreatita reprezintă inflamația pancreasului și poate apărea după prima săptămână de la debutul simptomelor.
  • Pierderea auzului și afectarea glandelor lacrimale
  • Alte complicații ale oreionului sunt miocardita, prostatita, nefrita, poliartrita, pneumonia interstițială, conjunctivita, hepatita.

În cazul copiilor, cea mai comună complicație a oreionului este meningita care poate conduce la pierderea auzului sau a vederii. Între 3-10% din copiii care se îmbolnăvesc de oreion, dezvoltă și meningită.

Diagnosticarea oreionului

Diagnosticul de oreion îl pune medicul în urma unei consultații. În majoritatea cazurilor, diagnosticul se pune în urma examinării umflăturilor feței, cazurile în care sunt necesare teste de laborator sunt mai rare și se fac doar în cazurile recurente și la pacienții imunizați, vaccinați anterior. Dacă o persoană suspectează infecția cu oreion este recomandat să anunțe medicul în prealabil pentru a nu pune în pericol infectarea unor alte persoane în sala de așteptare.

            Cum se tratează oreionul?

Oreionul nu se tratează, fiind vorba de o infecție virală, însă se pot trata simptomele asociate acestuia. În primul rând, persoana bolnavă trebuie să se izoleze la domiciliu până la dispariția completă a simptomelor, în repaos la pat, fiind necesară o dietă ușoară, bazată pe consumul de lichide, cu precădere sucuri naturale, ceaiuri, supe și mâncăruri semisolide, piureuri pentru a nu îngreuna masticația.

În caz de febră se pot administra medicamente antitermice, cu evitarea aspirinei în cazul copiilor care pot dezvolta sindromul Reye. Un aspect important în tratarea simptomelor oreionului este igiena orală, care ar trebui făcută prin gargară, cu soluții pe bază de glicerină. De asemenea, ameliorarea durerii cauzată de inflamarea glandelor salivare se poate face prin punerea unor comprese calde pe zona dureroasă. Complicațiile oreionului trebuie supervizate de către medic, în unele cazuri fiind necesară spitalizarea. Oreionul se poate vindeca în decurs de două săptămâni de la debutul simptomelor.

            Cum se poate preveni oreionul?

Singura metodă de prevenție a oreionului este vaccinarea. Vaccinul împotriva oreionului, denumit și vaccin antioreion, face parte din schema de vaccinare obligatorie propusă de Ministerul Sănătății și se regăsește în compoziția vaccinului ROR, care asigură protecție și contra rubeolei și rujeolei. Acesta se administrează bebelușilor până la vârsta de 12 luni, cu rapel între 5 și 7 ani. Conform Centrului pentru Prevenția și Controlul Bolilor din SUA, vaccinul este eficient împotriva oreionului în proporție de 88%, dacă persoana primește 2 doze, și în proporție de 78%, dacă persoana se vaccinează o singură dată. Conform statisticilor, copiii nevaccinați dezvoltă în 90% dintre cazuri oreion până la vârsta de 15 ani.

Vaccinul ROR este recomandat și adulților, dacă nu au fost vaccinați in copilărie, însă este interzis a fi folosit în sarcină. După vaccinare, o femeie trebuie să aștepte minim 3 luni pentru a concepe un copil.

În cazul în care mama a fost vaccinată sau a făcut oreion înainte, bebelușul capătă o imunitate pasivă care, însă, îl protejează doar în primele luni de viață, ulterior putând contacta virusul și dezvolta boala.