Scarlatina: ce este, cauze, simptome, tratament si preventie

Scarlatina, cunoscuta si sub denumirea de febra scarlatina, este o infectie bacteriana acuta, care este cauzata de tulpini toxigenice de Streptococcus pyogenes (streptococul β-hemolitic de grup A). Este o afectiune contagioasa, transmisa pe calea aerului, frecventa la copii, mai ales la cei care frecventeaza medii aglomerate (gradinita, scoli). Clinic, se caracterizeaza prin combinatia intre faringita streptococica, eruptia cutanata specifica si manifestari sistemice (febra, starea de rau, oboseala). In ciuda disponibilitatii tratamentului antibiotic eficient, scarlatina continua sa fie o boala relevanta din punct de vedere epidemiologica, deseori ducand la focare infectioase.

Ce este scarlatina si cum apare?

Scarlatina este determinata de actiunea toxinelor eritrogene (exotoxine pirogene streptococice), produse de anumite tulpini de Streptococcus pyogenes. Aceste exotoxine provoaca un raspuns imun deosebit de puternic, cu eliberare semnificativa de citokine proinflamatorii care, implicit, duc la manifestarile caracteristice bolii – febra, eruptie cutanata, hiperemie faringiana, umflarea ganglionilor limfatici cervicali, limba zmeurie. Scarlatina apare de obicei in contextul infectiei streptococice primare la nivelul orofaringelui, mai rar in cadrul infectiilor cutanate, de exemplu impetigo. Toxinele ajung in circulatia sistemica si determina raspunsul inflamator generalizat.

Scarlatina – cauze si factori de risc

Scarlatina afecteaza cu precadere copiii cu varste cuprinse intre 3-12 ani, cu un varf maxim de incidenta in sezonul rece (toamna-iarna), perioada asociata cu cresterea incidentei cazurilor de faringita streptococica. Imunitatea postinfectioasa dobandita este specifica tulpinii toxigenice, asadar nu protejeaza impotriva altor serotipuri, ceea ce explica posibilitatea reinfectiilor. Boala este cauzata de infectia cu Streptococcus pyogenes, streptococul β-hemolitic de grup A, care in mod frecvent colonizeaza orofaringele uman. Doar anumite tulpini ale bacteriei, adica cele care produc exotoxine eritrogene (SpeA, SpeB, SpeC), induc manifestarile tipice ale scarlatinei.

Cum se transmite scarlatina?

Scarlatina se transmite predominant pe cale aerogena, prin picaturi Flügge emise de persoanele infectate in timpul tusei, stranutului sau vorbirii. De asemenea, bacteria poate fi transmisa prin contact direct cu secretiile orofaringiene sau prin maini contaminate, obiecte de uz comun (cum ar fi jucariile, tacamurile). Perioada de contagiozitate incepe cu 1-2 zile inainte ca simptomele sa apara si persista pana la 24-48 de ore dupa initierea tratamentului. Persoanele cu scarlatina, care nu urmeaza tratament, pot ramane contagioase pana la 2-3 saptamani. Purtatorii bacteriei, care sunt asimptomatici, reprezinta o sursa importanta de transmitere, mai ales spatiile inchise.

Scarlatina – simptome si manifestari

Simptomele de scarlatina debuteaza brusc, dupa o perioada de incubatie de 2-5 zile, cu o febra mare (peste 38,5-39°C), frisoane, cefalee, durere faringiana intensa, disfagie, varsaturi si uneori dureri abdominale. Copiii pot prezenta dureri musculare, astenie marcata, somnolenta excesiva. Faringele este intens eritematos, cu hipertrofie amigdaliana, exsudat alb-galbui si petesii (pete) pe palatul moale. Limba este initial acoperita de un depozit albicios („limba incarcata”), pentru ca ulterior sa se descuameze si sa apara aspectul tipic de „limba zmeurie”. Aspectul lucios, cu limba de culoare rosu inchis, este dat de papilele gustative hipertrofiate pe fond hiperemic.

Eruptia cutanata apare in 12-48 de ore de la debutul febrei, initial pe trunchi, apoi se extinde si la nivelul membrelor. Exantemul este format din micropapule eritematoase, fine, usor reliefate, cu aspect de „piele de gaina” sau „smirghel”, accentuat in zonele de pliu (axile, inghinal, cot). Acesta este semnul Pastia. Eruptia este de obicei simetrica, dar craniul si fata sunt crutate, insa exceptia o fac obrajii, unde apare eritemul malar specific cu paloare periorala (faciesul Filatov). Descuamarea tegumentara este o etapa tardiva ce apare la 5-10 zile de la debut, initial la nivelul, iar apoi generalizata. Evolutia tipica a bolii este de 7-10 zile, cu ameliorare sub tratament.

Tratament scarlatina

Fiind vorba despre o infectie bacteriana, scarlatina se trateaza cu antibiotic. Antibioticul are un rol dublu – atat de a scurta durata bolii, cat si de a preveni complicatiile poststreptococice non-supurative in special. De asemenea, reduce riscul de contagiozitate – se estimeaza ca dupa 24-48 de ore de la initierea tratamentului cu antibiotic, pacientul cu scarlatina nu mai are potential contagios. Tratamentul antibiotic urmeaza protocolul urmator:

• penicilina V (administrata oral): 250 miligrame de 2-3 ori pe zi, timp de 10 zile (copii), 500 miligrame pe zi la adulti;
• amoxiciclina: doza echivalenta ca in cazul penicilinei, mai bine acceptata datorita gustului;
• in caz de alergie la penicilina: macrolide (eritromicina, azitromicina) sau cefalosporine de generatia I (daca alergia nu este de tip anafilactic).

Tratamentul simptomatic in caz de scarlatina vizeaza controlul febrei (cu antipireticele tipice, paracetamol sau ibuprofen), hidratarea, odihna si consumul de alimente usor digerabile. In caz de scarlatina, tratamentul trebuie instituit imediat dupa confirmarea diagnosticului (teste rapide streptococice sau exsudat faringian). Conform ghidurilor clinice, nu este necesar sa se astepte rezultatele culturii bacteriene pentru initierea tratamentului in cazurile tipice de scarlatina.

Scarlatina – complicatii si riscuri asociate

Prognosticul pentru scarlatina este, in ziua de astazi, excelent, existand o imbunatatire esentiala fata de care era impactul bolii la inceputul secolului al XX-lea. Acest progres este atribuit mai ales folosirii pe scara larga a antibioticelor si progreselor in diagnosticarea rapida a bolii. Odata initiat tratamentul, pacientii isi pot relua de obicei activitatile obisnuite la 24 de ore dupa ce va disparea febra. Recuperarea are loc de obicei in decurs de 3-6 zile de la initierea tratamentului, desi simptomele cutanate pot persista chiar si pana la 3 saptamani. In unele cazuri infectia poate recidiva. Totusi, la unii pacienti, mai ales in lipsa tratamentului, se poate ajunge la complicatii:

Complicatii supurative

• abces periamigdalian sau faringian;
• sinuzita;
• otita medie;
• fasceita necrozanta;
• bacteriemie streptococica;
• meningita;
• abces cerebral;
• tromboflebita septica a venei jugulare;
• adenita cervicala supurativa;
• mastoidita;
• pneumonie.

Complicatii non-supurative

• reumatism articular acut (RAA): apare la 2-3 saptamani dupa infectie, mai ales la copii care au predispozitie genetica;
• artrita reactiva poststreptococica;
• sindrom socului toxic streptococic (rar, dar grav, cu risc ridicat de mortalitate);
• coreea Sydenham, eritemul marginat, nodulii subcutanati (componente ale RAA);
• glomerunonefrita acuta poststreptococica (hematurie, proteinurie, edeme, hipertensiune);
• tulburarea neuropsihiatrica pediatrica autoimuna asociata infectiilor cu streptococii de grup A.

Astfel de complicatii asociate cu scarlatina sunt mai frecvente la copiii foarte mici, care au un sistem imunitar incomplet dezvoltat, precum si la pacientii cu statut imunodepresiv (tratamente cronice cu corticosteroizi, diabet, HIV/SIDA, pacientii oncologici). Diagnosticarea precoce, in asociere cu tratamentul corect al scarlatinei, reduce considerabil riscul acestor complicatii.

Scarlatina – sfaturi pentru preventie

Prevenirea cazurilor de scarlatina presupune adoptarea unor masuri igienico-sanitare stricte, in asociere cu controlul focarelor in colectivitati si identificarea rapida a cazurilor active, precum si a purtatorilor asimptomatici. Recomandarile de preventie pentru scarlatina includ:

• spalarea si igienizarea mainilor folosind apa si sapun, dezinfectarea acestora, in special de catre copii;
• evitarea folosirii in comun a tacamurilor, prosoapelor sau altor obiecte personale;
• izolarea cazurilor simptomatice de scarlatina timp de cel putin 24 de ore dupa ce s-a initiat tratamentul antibiotic;
• ventilarea corespunzatoare a incaperilor folosite la comun, purtarea mastii de protectie;
• informarea parintilor si cadrelor didactice in perioadele tipice de incidenta crescuta (in mod obisnuit, in sezonul rece de toamna-iarna);
• tratamentul profilactic al purtatorilor asimptomatici de Streptococcus pyogenes.

Nu se recomanda excluderea de lunga durata a copilului din colectivitate, daca tratamentul este corect urmat si simptomatologia a disparut. Totusi, pentru a se limita transmiterea infectiei, este necesara izolarea, la domiciliu, a copilului cu scarlatina.

Dificultati in dezvoltarea unui vaccin scarlatina

In prezent, nu exista vreun vaccin licentiat impotriva scarlatinei sau impotriva altor infectii cu streptococi de grup A. Incercarile in dezvoltarea unui vaccin impotriva Streptococcus pyogenes s-au confruntat cu multiple dificultati legate de:

• variabilitatea antigenica mare a proteinei M streptococice, principalul factor de virulenta si tinta imunologica;
• riscul de reactii autoimune deja existent (prin mimetism molecular), in special in contextul reumatismului articular acut (RAA);
• lipsa unei corelatii ferme intre titrurile anticorpilor si protectia pe termen lung (de exemplu, exista pacienti care fac infectie activa desi au un titru mare de anticorpi indreptati impotriva bacteriei).

Totusi, cercetarile in vederea dezvoltarii unui vaccin scarlatina continua. Studiile preclinice si fazele incipiente de testare au avut in vedere mai multe tipuri de vaccinuri pentru scarlatina:

• vaccinuri pe baza de peptide ale proteinei M (vaccinul 26-valent sau 30-valent);
• vaccinuri cu toxine inactivate (toxine eritrogene);
• vaccinuri combinate, care includ antigene conservate ale streptococului.

Unele dintre aceste vaccinuri pentru scarlatina au intrat deja in studii clinice de faza I si II, iar rezultatele sunt promitatoare in ceea ce priveste siguranta si imunitatea dobandita. Insa niciunul nu a ajuns, cel putin in momentul de fata, in faza de autorizare pentru administrarea vaccinului pe scara larga.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507889/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279620/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5649319/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK587104/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10502077/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8717983/