Artrita psoriazica: simptome, cauze, tratament

Artrita psoriazica: simptome, cauze, tratament Artrita psoriazica: simptome, cauze, tratament

Ultima actualizare: 10 aprilie 2024

artrita-psoriazica

Artrita psoriazica este o forma de artrita. De obicei, apare la persoanele care au psoriazis sau istoric familial de psoriazis.

Artrita este o tulburare comuna care afecteaza articulatiile. Provoaca durere si inflamatie in interiorul articulatiilor si in jurul acestora. Psoriazisul provoaca inflamatie la nivelul pielii. Eruptiile cutanate cauzate de psoriazis se manifesta sub forma unor pete decolorate, acoperite cu scuame albicioase. Aceste leziuni ingrosate si scuamoase se numesc placi. De asemenea, unghiile de la maini si de la picioare se pot ingrosa si pot incepe sa se acopere de scuame.

Atat artrita, cat si psoriazisul sunt boli autoimune. Bolile autoimune apar atunci cand sistemul imunitar ataca accidental organismul in loc sa il protejeze. Artrita psoriazica apare cand o persoana dezvolta simptome de psoriazis pe piele si inflamatie in articulatii.

Se recomanda vizita la medic daca observati simptome noi la nivelul pielii sau durere, umflare ori rigiditate la nivelul articulatiilor.

  • Cat de frecventa este artrita psoriazica?

Mai putin de 1% dintre oameni sufera de artrita psoriazica. Este mult mai frecventa la persoanele care sufereau initial de psoriazis. Aproximativ 30% dintre persoanele cu psoriazis dezvolta artrita psoriazica la un moment dat in viata.


Ce este artrita psoriazica?

Artrita psoriazica este o forma de artrita care afecteaza unii pacienti care au psoriazis – o boala manifestata prin pete rosii pe piele, acoperite cu scuame albicioase. Cei mai multi oameni dezvolta psoriazis cu ani inainte de a fi diagnosticati cu artrita psoriazica. In cazul unora, in schimb, problemele articulare incep inainte de aparitia petelor pe piele sau in acelasi timp cu acestea.

Durerea articulara, rigiditatea si umflarea zonelor afectate sunt principalele semne si simptome ale artritei psoriazice. Acestea pot afecta orice parte a corpului, inclusiv varful degetelor si coloana vertebrala si pot varia de la relativ usoare pana la severe. Atat in cazul psoriazisului, cat si al artritei psoriazice, eruptiile pot alterna cu perioade de remisiune.

Nu exista leac pentru artrita psoriazica. Tratamentul are ca scop ameliorarea si gestionarea simptomelor si prevenirea afectarii articulatiilor. Fara tratament, artrita psoriazica poate deveni invalidanta.

Tipuri de artrita psoriazica

Orice articulatie poate fi afectata. Cu toate acestea, exista 5 tipare principale ale acestei boli.

1. Poliartrita psoriazica oligoarticulara asimetrica

Aceasta este o forma frecventa si, de obicei, este cea mai usoara. „Oligo” inseamna „insuficient”. In cazul acestui tip de artrita psoriazica, sunt afectate mai putin de 5 articulatii. De obicei, se intampla ca o articulatie mare sa fie afectata (cum ar fi, genunchiul), plus cateva articulatii mici ale degetelor de la maini sau de la picioare.

artrita-psoriazica-tipuri

2. Poliartrita simetrica

Artrita psoriazica simetrica afecteaza aceleasi articulatii – de obicei, in mai multe perechi – pe ambele parti ale corpului.

Poliartrita indica inflamarea mai multor articulatii, printre care cateva dintre articulatiile mai mici ale incheieturilor si degetelor.

3. Spondilita cu sau fara sacroileita

Aproximativ 1 din 20 de pacienti se confrunta cu aceasta forma. „Spondilita” este inflamatia articulatiilor si a discurilor coloanei vertebrale. „Sacroileita” inseamna inflamatia articulatiei dintre coloana inferioara (sacru) si pelvis. Durerea de spate este principalul simptom.

4. Artrita interfalangiala distala

Artrita psoriazica interfalangiala distala afecteaza articulatiile mici ale degetelor de la maini si picioare, cele mai apropiate de unghii. Artrita interfalangiala distala este uneori confundata cu osteoartrita, o boala care determina deteriorarea cartilajului si a osului articular, precum si a pintenilor ososi de la nivelul articulatiilor.

5. Artrita mutilanta

Artrita mutilanta este o forma rara, manifestata prin deformarea grava a degetelor de la maini si de la picioare.

Cauze si factori de risc

Artrita psoriazica apare atunci cand sistemul imunitar al corpului ataca celulele si tesuturile sanatoase. Raspunsul imun provoaca inflamarea articulatiilor, precum si acumularea excesiva de celule ale pielii.

cauze-artrita-psoriazica

Se pare ca atat factorii genetici, cat si cei de mediu contribuie la declansarea acestui raspuns al sistemului imunitar. Multe persoane cu artrita psoriazica au antecedente familiale fie de psoriazis, fie de artrita psoriazica. Cercetatorii au descoperit anumiti markeri genetici care par a fi asociati cu artrita psoriazica.

Traumatismele sau infectiile (virale ori bacteriene) ar putea declansa artrita psoriazica la persoanele cu tendinta genetica.

Factori de risc

Mai multi factori pot creste riscul de artrita psoriazica, cum ar fi:

  • psoriazisul: psoriazisul reprezinta cel mai mare factor de risc pentru dezvoltarea artritei psoriazice;
  • istoricul familial: multe persoane cu artrita psoriazica au o ruda apropiata care se confrunta cu aceasta boala;
  • varsta: cu toate ca poate aparea la orice varsta, artrita psoriazica este mai frecventa in randul adultilor cu varsta cuprinsa intre 30 si 55 de ani.

Semne si simptome

Fiecare persoana poate fi afectata in mod diferit de artrita psoriazica. Cu toate acestea, afectiunea este caracterizata prin anumite semne si simptome, cum ar fi:

  • dureri articulare;
  • rigiditate articulara;
  • umflarea articulatiilor;
  • degete umflate;
  • leziuni la nivelul pielii;
  • uveita;
  • modificari ale aspectului unghiilor;
  • durere si umflatura aparuta in locul unde tendoanele se intalnesc cu osul, o problema cunoscuta sub numele de entezita;
  • boala inflamatorie intestinala in unele cazuri.

.artrita-psoriazica-simptome

Diagnostic

Nu exista un test specific care sa diagnosticheze artrita psoriazica. De regula, afectiunea poate fi investigata si descoperita de un reumatolog. Acesta ii va pune intrebari pacientului despre istoricul medical.

Pe langa efectuarea unui examen fizic, specialistul poate solicita teste pentru a exclude alte cauze ale simptomelor. Aceste teste pot fi:

  • analize de sange;
  • rezonanta magnetica (RMN);
  • radiografie;
  • ecografie.

Metode de tratament

In prezent, artrita psoriazica nu poate fi vindecata. Cu toate acestea, exista tratamente care ajuta la ameliorarea si gestionarea semnelor si simptomelor.

Tratament medical

Medicamentele nu pot vindeca artrita psoriazica, dar pot ajuta la incetinirea progresiei bolii si la ameliorarea simptomelor.

Persoanele afectate ar trebui sa solicite si sa primeasca tratament medical cat mai repede posibil.

Alegerea tratamentului depinde de severitatea simptomelor si de gradul de deteriorare fizica.

Persoanele cu artrita psoriazica usoara isi pot ameliora starea cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Daca manifestarile nu se reduc dupa administrarea AINS, medicul poate sugera:

  • medicamente antireumatice modificatoare ale bolii (DMARD);
  • inhibitori ai factorului de necroza tumorala;
  • injectii cu corticosteroizi;
  • alte medicamente biologice sau inhibitorii JAK.

artrita-psoriazica-tratament-medicamente

Daca leziunile sunt severe, medicul poate recomanda o interventie chirurgicala.

Daca pacientul se confrunta si cu psoriazis, medicul poate sugera:

  • creme si lotiuni topice;
  • expunerea la soare sau raze UV;
  • imunosupresoare.

Remedii naturale

Exercitiile fizice si miscarea joaca un rol esential in tratarea artritei psoriazice. Exercitiile fizice pot ajuta la mentinerea mobilitatii si flexibilitatii si la reducerea rigiditatii articulatiilor. Pacientii pot incerca activitati precum mersul pe jos, inotul sau mersul cu bicicleta, pentru a-si intari si proteja articulatiile.

Pentru a-si gestiona simptomele, pacientii pot:

  • sa faca exercitii de intarire si flexibilitate a musculaturii si articulatiilor;
  • sa recurga la terapia cald – rece, pentru a ameliora inflamatia;
  • sa foloseasca orteze si atele pentru sustinerea articulatiilor;
  • sa se odihneasca in timpul episoadelor de artrita psoriazica;
  • sa incerca sa evite declansatorii artritei;
  • sa isi mentina greutatea corporala la un nivel sanatos.

Unguentele fara prescriptie medicala pot ajuta la reducerea umflaturilor si a aparitiei leziunilor de artrita psoriazica.

Modificari alimentare

Nu s-a stabilit o anumita dieta care sa vindece artrita psoriazica. Cu toate acestea, unii oameni pot descoperi ca modificarile alimentare pot ameliora simptomele.

Consumul de alimente care au proprietati antiinflamatorii poate ajuta la reducerea simptomelor artritei psoriazice. De exemplu, o dieta bogata in fibre poate ajuta la ameliorarea umflaturilor cauzate de aceasta afectiune.

artrita-psoriazica-alimentatie

Alimentele bogate in antioxidanti pot ajuta, de asemenea, la reducerea inflamatiei si a altor simptome asociate cu artrita psoriazica.

Persoanele cu artrita psoriazica pot adopta o alimentatie echilibrata, bogata in cereale integrale, carbohidrati, fructe si legume.

Posibile complicatii

Persoanele cu artrita psoriazica au un risc mai mare de a dezvolta alte afectiuni grave, cum ar fi:

  • cancer;
  • boala de inima;
  • boala Crohn;
  • depresie;
  • diabet;
  • sindrom metabolic;
  • obezitate;
  • osteoporoza;
  • uveita;
  • probleme hepatice.

Artrita psoriazica netratata poate provoca leziuni permanente ale articulatiilor si pierderea functiei articulare.

 

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/psoriatic-arthritis/symptoms-causes/syc-20354076

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/13286-psoriatic-arthritis

https://patient.info/skin-conditions/psoriasis-leaflet/psoriatic-arthritis

https://www.medicalnewstoday.com/articles/psoriatic-arthritis

https://www.healthline.com/health/psoriatic-arthritis