Glaucom: cauze, simptome, diagnostic, tratament

Glaucom: cauze, simptome, diagnostic, tratament Glaucom: cauze, simptome, diagnostic, tratament

Ultima actualizare: 11 decembrie 2024

glaucom

Glaucomul este, mai degraba, un grup de tulburari oculare care afecteaza nervul optic, elementul de a carui stare de sanatate depinde vederea buna. O presiune anormal de mare la nivelul ochiului sta, de obicei, la baza acestei deteriorari a nervului optic.

Glaucomul se numara printre principalele cauze de orbire pentru persoanele cu varsta peste 60 de ani. Cu toate ca este mai intalnita in randul persoanelor de varsta a treia, glaucomul poate aparea la orice varsta.

Multe forme de glaucom nu dau niciun semn de avertizare. Boala progreseaza atat de incet, incat primele probleme de vedere apar abia atunci cand afectiunea se afla deja intr-un stadiu avansat.

Pierderea vederii cauzata de glaucom este ireversibila. De aceea, este important ca oamenii sa efectueze examinari oculare periodice, in care sa fie masurata si presiunea oculara, astfel incat diagnosticul de glaucom sa poata fi pus in stadiile incipiente si sa fie tratat corespunzator. Daca glaucomul este descoperit la timp, pierderea vederii poate fi incetinita sau, in unele cazuri, prevenita. Persoanele diagnosticate cu aceasta afectiune trebuie sa mentina tratamentul pentru tot restul vietii.

 


Ce este glaucomul?

Glaucomul este o afectiune caracterizata de presiune oculara crescuta care provoaca leziuni la nivelul nervului optic.

In partea din fata a ochiului este produs un lichid transparent, denumit umorul apos, care hraneste ochiul si care ii confera acestuia forma. Acest fluid este produs in mod constant de ochi si este eliminat apoi printr-un sistem de drenaj. Daca lichidul se dreneaza prea lent, incepe sa se acumuleze si sa creeze presiune in interiorul ochiului, lucru care duce la glaucom.

Aceasta presiune trebuie eliberata la timp deoarece, in caz contrar, poate deteriora nervul optic si alte structuri ale ochiului, ducand la glaucom si, implicit, la orbire.

ce-este

Cu toate ca apare la ambii ochi, de obicei, unul dintre ochi este mai grav afectat decat celalalt.

Tipuri de glaucom

Exista cinci tipuri majore de glaucom:

Glaucom cu unghi deschis (cronic)

In afara de pierderea treptata a vederii, glaucomul cu unghi deschis (sau glaucom cronic) nu provoaca simptome. Aceasta problema poate evolua atat de lent, incat vederea poate suferi daune ireversibile inainte de aparitia oricaror alte semne. Specialistii sustin ca acesta este cel mai frecvent tip de glaucom.

Glaucom cu unghi inchis (acut)

Daca umorul apos se blocheaza brusc, acumularea rapida a acestui lichid poate provoca o presiune severa, rapida si dureroasa. Glaucomul cu unghi inchis reprezinta o problema urgenta. Daca incepe sa aiba simptome, cum ar fi dureri puternice, greata si vedere incetosata, persoana afectata trebuie sa se prezinte degraba la medic.

Glaucom congenital

Copiii nascuti cu glaucom congenital au o problema la nivelul unghiului ochiului, din cauza caruia drenarea normala a fluidelor este incetinita sau blocata. Principalele simptome ale glaucomului congenital sunt ochii tulburi, lacrimarea excesiva sau sensibilitatea la lumina. Glaucomul congenital se transmite intre membrii aceleiasi familii.

Glaucom secundar

De multe ori, glaucomul secundar apare in urma unor leziuni sau a unei alte afectiuni oculare, cum ar fi cataracta sau tumorile oculare. Acest tip de glaucom poate fi cauzat, de asemenea, de medicamente, cum ar fi corticosteroizii. In rare cazuri, o operatie la ochi poate provoca glaucom secundar.

tipuri

Glaucom cu tensiune normala

In unele cazuri, leziunile la nivelul nervului optic pot aparea si fara sa existe presiune oculara mare. Cauza nu este cunoscuta. Cu toate acestea, sensibilitatea extrema sau lipsa fluxului sanguin catre nervul optic pot reprezenta factori de risc pentru acest tip de glaucom.

Glaucomul si simptomele specifice acestuia

Cele mai frecvente doua tipuri de glaucom produc simptome diferite.

Simptome de glaucom cu unghi deschis

In cazul persoanelor cu glaucom cu unghi deschis, simptomele se dezvolta lent si, de obicei, apar in fazele avansate ale bolii. Printre simptomele de glaucom cu unghi deschis se numara:

  • pierderea treptata a vederii periferice, de obicei la ambii ochi
  • vedere in tunel

simptome

Simptome de glaucom cu unghi inchis

In schimb, simptomele de glaucom acut debuteaza brusc. Principalele simptome de glaucom cu unghi inchis sunt:

  • vedere neclara
  • dureri oculare care, de obicei, sunt puternice
  • halouri colorate in jurul luminilor
  • greata si, posibil, varsaturi
  • ochi rosii
  • probleme de vedere bruste, neasteptate, mai ales in conditii de lumina slaba

Factori de risc

Specialistii nu cunosc cauza glaucomului, insa stiu ca anumite afectiuni pot provoca aparitia problemei.

Nu exista o cauza identificabila in cazul glaucomului primar. In schimb, glaucomul secundar are o cauza de baza, cum ar fi diabetul, hipotiroidismul, o tumora, cataracta avansata sau inflamatia. Factorii de risc pentru glaucom sunt:

  • varsta peste 60 de ani
  • diabetul sau o alta afectiune care sta la baza
  • persoana afectata are rude care sufera de glaucom
  • o leziune sau o afectiune oculara
  • o operatie oculara anterioara
  • miopie severa
  • administrarea de corticosteroizi, mai ales picaturi de ochi care contin aceste substante
  • hipertensiune arteriala
  • mostenirea genetica, factor care poate duce la glaucom in copilarie

Cum se stabileste diagnosticul de glaucom?

Pentru a stabili diagnosticul de glaucom, medicul verifica istoricul medical al pacientului si efectueaza o examinare completa a ochilor. Pot fi realizate si alte teste, cum ar fi:

  • masurarea presiunii intraoculare (tonometrie)
  • dilatarea pupilelor (examinarea fundului de ochi) si teste imagistice prin care specialistul verifica nivelul de deteriorare a nervului optic
  • testarea campului vizual, in cadrul careia sunt verificate zonele in care s-a pierdut vederea
  • pahimetrie corneeana, care presupune masurarea grosimii corneei
  • gonioscopie, care inseamna verificarea unghiului de drenaj

diagnostic

Informatii despre modalitatile de tratament pentru glaucom

Tratamentul pentru glaucom are ca scop imbunatatirea fluxului de lichid din ochi, reducerea productiei de lichid sau, in unele cazuri, ambele. Pentru a face acest lucru, exista medicamente sau interventii chirurgicale:

Picaturi de ochi

In faza initiala, medicul recomanda picaturi de ochi ca tratament pentru glaucom. Aceste substante pot sa reduca productia de lichid (umor apos) a ochiului sau pot sa imbunatateasca drenarea acestui lichid. Pentru a obtine cele mai bune rezultate si pentru a preveni efectele adverse ale medicamentelor, pacientii trebuie sa urmeze cu atentie instructiunile medicului.

Printre variantele de picaturi de ochi se numara:

  • prostaglandinele
  • inhibitorii anhidrazei carbonice
  • agentii colinergici
  • beta-blocantele
  • eliberatoarele de oxid nitric
  • inhibitorii rho-kinazei

In unele cazuri, aceste substante pot provoca efecte adverse, cum ar fi:

  • usturime oculara
  • inrosirea ochilor
  • modificarea culorii ochilor sau a pielii din jurul ochiului
  • dureri de cap
  • gura uscata
  • ocazional, desprinderi de retina sau dificultati de respiratie

tratament-picaturi-ochi

Daca efectele adverse persista, medicul poate modifica doza sau poate recomanda o alta varianta de tratament.

Interventie chirurgicala

Medicul recomanda de obicei interventia chirurgicala in cazul in care medicamentele nu dau rezultatele asteptate sau daca persoana nu le poate tolera. Obiectivul operatiei este acela de a reduce presiunea intraoculara. Printre procedurile posibile se numara:

  • Trabeculoplastia: chirurgul foloseste laser-ul pentru a debloca sau largi canalele de drenaj, facilitand scurgerea fluidului.
  • Operatia de filtrare: daca operatia cu laser nu este eficienta, chirurgul poate efectua cai de drenaj in ochi pentru a facilita eliminarea lichidului.
  • Implant: Aceasta metoda poate fi de ajutor in cazul copiilor sau al pacientilor cu glaucom aparut ca urmare a unei alte afectiuni. In timpul procedurii, chirurgul introduce un mic tub de silicon in ochi pentru a imbunatati scurgerea lichidului.

Cum se trateaza glaucomul acut cu unghi inchis?

Aceasta forma a bolii reprezinta o urgenta medicala. Medicul trebuie sa administreze imediat medicamente pentru a reduce presiunea. Specialistul foloseste o procedura cu laser pentru a crea un mic orificiu in iris. In acest fel, umorul apos poate sa ajunga in sistemul de drenaj al ochiului. Aceasta procedura se numeste iridotomie.

Chiar daca problema a aparut la un singur ochi, medicul realizeaza procedura la ambii ochi, deoarece exista riscul ca simptomele sa apara si la celalalt ochi.

 

 

 

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/glaucoma/symptoms-causes/syc-20372839

https://www.healthline.com/health/glaucoma

https://www.medicalnewstoday.com/articles/9710