Informatii despre cateterismul cardiac

Informatii despre cateterismul cardiac Informatii despre cateterismul cardiac

Ultima actualizare: 26 septembrie 2023

Investigatia prin cateterism cardiac este considerata „standardul de aur” in ceea ce priveste diagnosticarea anumitor afectiuni cardiovasculare. Mai mult decat atat, procedura de cateterism cardiac poate fi utilizata fie in scop de diagnostic, fie in scop terapeutic, dupa recomandarile si indicatiile medicului specialist. Cel mai frecvent, cateterul (un tub subtire) se introduce printr-o artera radiala ori o alta artera care permite accesul relativ usor la miocard (plica inghinala, de exemplu). Procedura presupune anestezia locala a pacientului si efectuarea unei incizii, dupa care introducerea tubului la nivelul arterei de interes si ghidarea acestuia catre inima.

La nivel mondial, procedura de cateterism cardiac este una dintre cele mai frecvente. In functie de nevoile clinice, aceasta poate fi folosita pentru diagnostic, dar si ca alternativa de tratament minimum invaziva.

Pentru buna functionare a inimii, farmacistii Catena recomanda Naturalis Coenzima Q10 + Omega 3, datorita acizilor grasi EPA si DHA din compozitie, contribuie la functia normala a inimii.* Coenzima Q10 + Omega 3 este recomandat pentru mentinerea sanatatii sistemului cardiovascular.

Riscul de complicatii este relativ redus, in special odata cu progresele care s-au inregistrat in domeniul chirurgiei cardiovasculare. Cateterul introdus permite vizualizarea in detaliu a cavitatilor inimii (drepte sau stangi), cu identificarea diferitelor anomalii ale vaselor de sange, muschiului cardiac sau valvelor inimii.

Tehnica de cateterism cardiac este folosita si pentru a preleva probe de sange de la nivelul inimii sau cand sunt necesare biopsii de cord.


Ce este si ce presupune cateterismul cardiac?

Procedura de cateterism cardiac este relativ noua in domeniul medical, si implica introducerea unui tub lung, subtire si flexibil, numit cateter, intr-un vas de sange situat la nivelul bratului, la nivel inghinal, nivelul coapsei sau gatului. Ulterior, cateterul este ghidat cu atentie de-a lungul vasului de sange, pana se ajunge in punctul de interes (la nivelul cordului, camerelor, valvelor, arterelor inimii). In timpul procedurii de cateterism cardiac, specialistul poate injecta substanta de contrast pentru a vedea daca arterele sunt ingustate sau blocate, sau ultrasunete pentru a crea o imagine a teritoriului investigat. Tehnica se foloseste si drept alternativa chirurgicala.

Investigatiile prin cateterism cardiac sunt eficiente pentru diagnosticarea eficienta, diferentiala, a unei game variate de patologii cardiovasculare care afecteaza inima, valvele cardiace sau arterele coronare. Tubul subtire este steril, iar monitorizarea cu raze X in timpul procedurii este utila pentru a se asigura impingerea cu atentie a cateterului de-a lungul vasului de sange. Exista doua tipuri principale de cateterism cardiac, frecvent utilizate in practica clinica:

  • Cateterism cardiac al inimii drepte (cateter venos sau directionat pe flux): tubul se introduce printr-o vena (regiunea inghinala sau cot) si apoi este impins catre ventriculul drept si artera pulmonara. Cateterele directionate pe flux au un balonas in varf, permitandu-le sa fie mult mai usor transportate cu ajutorul fluxului de sange. Procedura de cateterism cardiac de acest tip se foloseste pentru a masura nivelurile de presiune in ventriculul drept, artera pulmonara si functionarea valvelor cardiace.
  • Cateterism cardiac al inimii stangi (cateter arterial): tubul se introduce printr-o artera situata in regiunea inghinala, nivelul cotului sau incheieturii mainii (artera radiala), iar apoi acesta va fi impins catre ventriculul stang al inimii. Dupa ce se injecteaza substanta de contrast si tubul este ghidat cu ajutorul unui monitor, se poate examina structura ventriculului stang si a aortei, aspecte ce tin de hemodinamica si performanta valvelor cardiace.

In cateterism cardiac, pozitia in vivo a tubului folosit este monitorizata indeaproape, cu atentie, cu ajutorul unui monitor.

Farmacistii Catena recomnada Omega 3 forte 1 000 mg, o formula concentrata de acizi grasi polinesaturati indispensabili functionarii sanatoase a inimii.

Cum se efectueaza cateterismul cardiac?

Investigatia prin cateterism cardiac este relativ usoara, dar face apel la atentia specialistului si, bineinteles, la colaborarea pacientului. Protocolul de cateterism cardiac presupune:

  • Investigatii preliminare: determinarea grupei sanguine a pacientului, precum si a anumitor particularitati ale acestuia (functia de coagulare, concentratia hormonilor tiroidieni, functia renala, particularitati de hemodinamica si altele);
  • Anestezia locala a pacientului, in functie de zona in care se va introduce cateterul;
  • Curatarea zonei in care tubul va fi introdus;
  • Incizia pielii si a vasului de sange de interes. Ulterior, tubul va fi introdus la nivelul vasului, iar medicul va ghida cateterul de-a lungul acestuia, pana ajunge la nivelul inimii. Procedura poate fi vizualizata pe un monitor, iar pacientul nu ar trebui sa simta nimic (poate o presiune usoara, insa nimic mai mult);
  • Examinarea dureaza in jur de 60-90 de minute, in functie de scopul procedurii de cateterism cardiac (masurarea tensiunii, prelevarea de probe, examinarea unui vas, valvelor cordului, defectelor de structura);
  • Angiografia prin cateterism cardiac presupune injectarea de substanta contrast, iar in aceste cazuri arterele pot fi vizualizate mult mai bine;
  • Prin cateterism cardiac se poate debloca si arterele obstructionate (angioplastie coronariana percutanata cu stent);
  • Valvuloplastia prin cateterism cardiac permite deschiderea valvelor cardiace si tratamentul valvulopatiilor (valve inguste, obstructionate);
  • Dupa investigatia de cateterism cardiac, se indeparteaza cu atentie cateterul. Depinzand de locul in care a fost facuta incizia, se aplica material compresiv: in cazul punctiei inghinale, este necesar repaus la pat de 4-5 ore. Punctia la nivelul antebratului necesita aplicarea unui pansament compresiv pentru cateva ore, repaus de o ora. Cand tehnica de cateterism cardiac se foloseste pentru tratament (cateterism cardiac cu balon si stent), pacientul va fi nevoit sa urmeze protocol elaborat de recuperare.

Uneori, dupa investigatia de cateterism cardiac poate fi necesara si spitalizarea pacientului, dar acest lucru depinde in mare parte de rezultatele procedurii si de tipul acesteia. Medicul va oferi toate informatiile necesare pacientului in ceea ce priveste cum decurge procedura, care ar putea fi eventualele riscuri asociate si recuperarea ulterioara.

Sursa vegetala de acizi grasi 3, 6, 9, ajuta la functionarea normala a sistemelor imunitar, digestiv si cardiovascular.

Cand se recomanda procedura de cateterism cardiac?

Procedura de cateterism cardiac poate fi abordata atat ca metoda de diagnostic, cat si ca metoda terapeutica, de tratament. Este viabila in evaluarea si tratarea urmatoarelor tipuri de patologii:

  • Boala arteriala coronariana (cardiopatie ischemica);
  • Masurarea hemodinamicii in partea dreapta si stanga a inimii;
  • Evaluarea functiei ventriculare stangi;
  • Evaluarea functiei ventriculare drepte;
  • Evaluarea si tratamentul aritmiilor cardiace;
  • Evaluarea si tratamentul valvulopatiilor cardiace;
  • Evaluarea bolilor pericardice si miocardice;
  • Evaluarea bolilor cardiace congenitale si insuficientei cardiace;
  • Diagnosticarea si evaluarea hipertensiunii pulmonare etc.

Investigatia prin cateterism cardiac ofera informatii relevante privitoare la starea inimii, insa si a vaselor sale de sange. Rezultatele ofera echipei medicale o perspectiva detaliata asupra starii inimii, putand ghida protocoalele chirurgicale ulterioare si tratamentul. De exemplu, procedura de cateterism cardiac poate fi folosita pentru a evalua starea inimii, relevanta pentru a se stabili prognosticul unei interventii chirurgicale pe inima sau a unui transplant de cord.

Care sunt riscurile asociate procedurii de cateterism cardiac?

Fiind vorba despre o procedura chirurgicala, investigatia prin cateterism cardiac ridica si riscuri asociate. Riscul de complicatii majore ulterioare procedurii de cateterism cardiac sunt deosebit de mici (sub 1%). Rata complicatiilor depinde in schimb de mai multi factori, cum ar fi conditii de comorbiditate, particularitati de hemodinamica si anatomie cardiovasculara, motivul pentru care se desfasoara tehnica de cateterism cardiac (diagnostic sau tratament). Principalele riscuri ulterioare unui cateterism cardiac pot implica:

  • Complicatii vasculare locale: hematom, sangerare retroperitoneala, pseudoanevrism, fistula arteriovenoasa, disectii (in special la pacientii aterosclerotici), tromboza si embolie;
  • Complicatii vasculare dupa accesul transradial: ocluzia arterei radiala cu ischemie (urmare a ocluziei artere);
  • Riscul de deces dupa cateterism cardiac este mai mic de 0,05% si creste in cazul persoanelor cu comorbiditati severe (boli ale ventriculului stang, soc in cadrul infarctului acut de cord, boala multivasala, cardiopatie, stenoza aortica severa);
  • Infarctul de miocard este o complicatie rara (risc mai mic de 0,1%), fiind influentat de mai multi factori: amploarea si severitatea bolii coronariene subiacente si sindromul coronarian acut recent, diabetul insulino-dependent si factori legati de abordarea tehnica;
  • Accidentul vascular cerebral;
  • Disectia si perforarea vaselor mari;
  • Artroembolism;
  • Insuficienta renala acuta si reactii alergice (ca urmare a substantei de contrast).

Odata cu dezvoltarea cateterelor mai subtiri si mai flexibile, abordului transradial a procedurii si imbunatatirii pregatirii cadrului medical, riscurile si complicatiile asociate cateterismului au scazut semnificativ.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK531461/

https://www.mountsinai.org/health-library/tests/cardiac-catheterization

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/cardiac-catheterization/about/pac-20384695

https://www.nhlbi.nih.gov/health/cardiac-catheterization

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK355300/

 

Farmacistul Catena va recomanda:

3 la pret de 2
Naturalis Omega 3 Forte 1000mg X 30 capsule gelatinoase moi

Naturalis Omega 3 Forte 1000mg X 30 capsule gelatinoase moi

  Caracteristicile produsului: Acizii Omega-3…

3 la pret de 2
Naturalis Omega 3-6-9 vegetal X 30 capsule moi

Naturalis Omega 3-6-9 vegetal X 30 capsule moi

  Naturalis Omega 3-6-9 vegetal este un supliment…