Provocarile sezonului estival pentru piele

Provocarile sezonului estival pentru piele Provocarile sezonului estival pentru piele

Ultima actualizare: 7 iulie 2021

Sezonul cald este perioada perfecta pentru a desfasura o multime de activitati in aer liber. Picnicurile, mersul la strand sau la mare, plimbarile cu trotineta sau bicicleta, lectura in aer liber si drumetiile cu cortul sunt doar cateva dintre modalitatile prin care ne putem umple timpul. Insa, odata cu redescoperirea placerilor de sezon, ne expunem pielea, uneori fara sa ne dam seama, unor pericole specifice. Cum putem sa ne pregatim de vacanta, astfel incat sa ne bucuram de fiecare moment? Si, mai ales, cum putem sa ne imprietenim cu vara si sa luam de la ea doar ceea ce are mai bun? In acest anotimp, pielea copiilor si a adultilor este expusa unor riscuri. Din pacate, micile neplaceri si neatentii se pot transforma in afectiuni serioase. Pentru a evita astfel de situatii, este bine sa aveti in vedere cateva lucruri.

Intepaturile de insecte: cat de grave sunt, de fapt?

Intepaturile de viespe sau de albina pot fi foarte periculoase in cazul persoanelor alergice. Ele pot produce de la leziuni urticariene pruriginoase pana la varianta severa de reactie alergica. Cea din urma este numita anafilaxie si poate cauza decesul in lipsa unui tratament antialergic de urgenta. Cum puteti reduce riscul? Evitati, bineinteles, zonele in care se gasesc cuiburi de viespi/albine si produsele cosmetice parfumate (spray, deodorant, crema etc.), deoarece atrag insectele.

Intepaturile de tantar cauzeaza, in general, reactii locale (umflaturi rosii, pruriginoase, pe zonele expuse) si, mai rar, reactii alergice importante. Uneori, tantarii pot transmite anumite boli, in functie de arealul geografic (malaria, febra galbena, febra West Nile etc.). Tantarii sunt mai activi seara si noaptea, asa ca puteti reduce riscul de intepaturi acoperind pielea cu ajutorul hainelor (maneci si pantaloni lungi) si folosind produse de tip spray, aplicate direct pe piele sau, in unele cazuri, si pe haine.

Muscatura de capusa este una dintre cele mai mari amenintari ale sezonului cald. Fiind paraziti care se hranesc cu sangele gazdei, capusele pot transmite diferite afectiuni, printre care si boala Lyme. Nu orice muscatura prezinta acest risc, deoarece nu toate capusele sunt infectate cu bacteria care cauzeaza boala. Daca aveti suspiciunea ca ati fost muscat, urmariti zona respectiva a pielii. Aparitia unei eruptii rosii, in forma de tinta, care creste lent si centrifug, este un semn al bolii Lyme. Denumirea medicala este eritem migrator, iar semnele apar in 7-28 de zile de la muscatura. Daca aveti animale de companie, verificati-le cu atentie blana si pielea dupa fiecare plimbare, deoarece acestea sunt o tinta predilecta pentru capuse. Preveniti muscaturile de capusa purtand pantaloni lungi in timpul plimbarilor prin padure, mai ales prin zonele cu iarba inalta. Folositi spray-uri repelente atunci cand va relaxati in natura, chiar si in parc.

Miliaria cristalina (sudamina)

Miliaria cristalina consta intr-o eruptie cauzata de caldura. Este intalnita frecvent in cazul copiilor, insa nici adultii nu sunt scutiti de probleme. Miliaria cristalina apare din cauza obstructionarii ductelor glandelor sudoripare. Poate fi observata pe spate, abdomen si fata. Se prezinta sub forma unor vezicule fine (basicute), nepruriginoase, cu continut clar, si poate cauza mancarimi. Totodata, macarimile pot provoca infectii. Cum poate fi prevenita? Alegeti pentru cel mic haine lejere, evitati folosirea cremelor grase sau a unguentelor (au efect ocluziv), cautati spatii racoroase in zilele caniculare si nu uitati sa schimbati frecvent scutecele si sa evitati chiloteii din materiale sintetice.

Farmacistii Catena recomanda Rilastil SUN SYSTEM Spray corp transparent copii SPF50+, un spray de corp indicat pentru pielea deschisa si sensibila a celor mici. Acesta se absoarbe rapid, este rezistent la apa si asigura o protectie cu spectru larg impotriva razelor UVA si UVB. De asemenea, produsul impiedica aparitia arsurilor, a petelor si a eruptiilor.

Efectele acute ale expunerii la soare

Arsurile si insolatia sunt efecte acute ale expunerii exagerate la soare. Arsurile solare pot varia, de la simpla inrosire a pielii la leziuni severe, echivalente cu arsurile termice de gradul doi. Vindecarea poate surveni cu aparitia unor pete mai inchise la culoare, inestetice care, ulterior, sunt dificil de tratat.

Atat arsurile solare, cat si bronzul, pot cauza cancer de piele. Intensitatea arsurii sau a bronzului si, in cele din urma, gradul de afectare a pielii, sunt date de doza de radiatie UV absorbita de piele. Arsura solara dauneaza celulelor epidermice si dermice. Oricat ar fi de frumos, din pacate, bronzul nu este prea sanatos. In timp, el provoaca daune cumulative celulelor epidermice si dermice.

Insolatia este o afectiune cauzata de supraincalzirea corpului din cauza expunerii prelungite sau a efortului fizic desfasurat la temperaturi ridicate. Netratata la timp, poate deteriora rapid creierul, inima, rinichii si muschii. Cu cat tratamentul intarzie, cu atat daunele se agraveaza mai mult si aduc cu ele riscul crescut de complicatii grave si, uneori, chiar deces. Simptomele insolatiei sunt urmatoarele: temperatura, stari de confuzie si iritabilitate, dificultati in vorbire, convulsii, piele uscata, greata, varsaturi, probleme cu respiratia, ritm cardiac crescut, dureri de cap etc.

Fotosensibilitatea reprezinta o reactie cutanata care apare in urma expunerii la radiatii UV, provenite de la soare sau de la o sursa artificiala. Se manifesta sub forma de urticarie solara, arsuri sau dermatita. In unele cazuri, cand este indusa de medicamente (unele medicamente pot provoca o sensibilitate crescuta a pielii in fata soarelui), fotosensibilitatea poate cauza fotoalergie, fototoxicitate, reactii lichenoide etc. Atentie! Ea poate aparea la orice varsta. Barbatii sunt mai predispusi decat femeile la astfel de manifestari. Potrivit statisticilor, una din 100 de persoane este afectata de fotosensibilitate. Afectiunea poate fi cauzata de o multime de factori, inclusiv de droguri, cosmetice, medicamente si, uneori, chiar anumite produse pentru protectie solara, menite sa va protejeze pielea. De aceea, este foarte important sa cumparati produse de la producatori de incredere si sa cititi cu atentie etichetele.

Efectele cronice ale expunerii la soare

Efectele cronice ale expunerii excesive la soare pot fi de mai multe feluri.

Din dorinta de a avea un bronz frumos, va puteti provoca fotoimbatranire. Mai exact, expunerea excesiva la soare duce la distrugerea colagenului din piele. Acest lucru se intampla din cauza perturbarilor biochimice si ale ADN-ului pe care le cauzeaza razele UV. Modificarile pielii includ atat riduri fine, cat si grosiere, inasprirea texturii pielii, fotopigmentare, lentigo solar (mai ales pe partea dorsala a mainilor) si fotocarcinogeneza.

Razele UV pot cauza leziuni oculare. Acestea pot arde stratul exterior numit cornee. De asemenea, ele va pot afecta vederea. In timp, puteti dezvolta cataracta. Daca nu este abordat un tratament de urgenta, afectiunea poate duce la orbire.

Keratozele actinice reprezinta modificari precanceroase ale celulelor pielii (keratinocite) care sunt o consecinta frecventa a mai multor ani de expunere la soare. Persoanele cu parul blond sau roscat, ochii albastri si pielea de tip I sau II sunt deosebit de sensibile. Keratozele actinice sunt, de obicei, leziuni roz, rosii sau maro, uscate, solzoase, aspre, plate sau in relief, insotite de mancarimi sau usturimi. De obicei, ele apar dupa varsta de 40 de ani, pe fata, gat, umeri, urechi sau spatele mainilor.

Radiatiile UV provenite de la soare sunt prima cauza a cancerului de piele, dar si lumina UV din saloanele de bronzat este la fel de daunatoare. Totodata, specialistii arata ca expunerea la lumina soarelui in timpul lunilor de iarna prezinta acelasi risc. Important de retinut este faptul ca expunerea cumulata la soare provoaca, in principal, cancer de piele cu celule bazale si cu celule scuamoase, in timp ce episoadele de arsuri solare severe, intalnite inaintea varstei de 18 ani, pot cauza melanom mai tarziu in viata.

Farmacistii Catena recomanda RILASTIL SUN SYSTEM - Crema ten Water Touch SPF 50+, o crema care protejeaza tenul impotriva actiunii nocive a razelor soarelui. Aceasta are o textura de gel, se absoarbe rapid, actioneaza bland, matifiaza tenul si il lasa catifelat la atingere. Formula sa inovatoare face ca produsul sa protejeze aspectul si structura pielii si sa lupte impotriva petelor solare si a arsurilor.

Ce inseamna si ce presupune protectia solara completa

Efectele acute si cronice ale expunerii la soare pot fi prevenite daca abordati un regim corect de fotoprotectie. Iata cateva sfaturi de care sa tineti cont atunci cand va expuneti la soare:

  • folositi produse de protectie solara care au cel putin SPF30+. In cazul copiilor, cel mai indicat este sa folositi creme care au cel putin SPF50+. De asemenea, aceste produse trebuie sa fie rezistente la apa si sa protejeze impotriva razelor UVA si UVB;
  • produsele de protectie solara trebuie aplicate, pe pielea goala, pe intreg corpul, cu 20 de minute inainte de a iesi din casa;
  • produsele de protectie solara nu se aplica doar o data pe zi, ci la fiecare doua ore in timpul expunerii la soare sau de fiecare data dupa ce ati iesit din apa sau ati transpirat;
  • produsele de protectie solara se aplica in fiecare zi, chiar daca afara sunt nori;
  • nu este recomandat sa va expuneti la soare in intervalul orar 10:00 – 16:00/17:00;
  • este recomandat sa folositi un balsam de buze sau un ruj cu cel putin SPF30+;
  • evitati suprafetele care reflecta soarele – din cauza lor va puteti alege cu arsuri;
  • chiar daca va expuneti la soare in timpul orelor permise, este indicat sa va retrageti la umbra, timp de cinci sau zece minute, daca simtiti ca pielea se incinge prea tare;
  • hidratati-va si aveti grija si ca persoanele dragi sa se hidrateze;
  • copiii mai mici de un an nu au voie sa fie expusi la soare;
  • cand se sunt expusi la soare, copiii trebuie sa poarte palarie cu boruri largi, ochelari de soare cu protectie impotriva razelor UV si, dupa caz, hainute in culori deschise. Acelasi lucru este valabil si in cazul adultilor;
  • cititi cu atentie prospectele medicamentelor (antibiotice, antiinflamatoare, antifungice, medicamente pentru tensiunea arteriala sau citostatice) pe care le luati. Asigurati-va ca acestea nu cresc sensibilitatea pielii in fata soarelui.

Orice modificari care apar la nivelul pielii, indiferent daca ati folosit sau nu produse de protectie solara, necesita o vizita de urgenta la medicul dermatolog.

Referinte:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heat-stroke/symptoms-causes/syc-20353581
https://www.msdmanuals.com/professional/dermatologic-disorders/reactions-to-sunlight/chronic-effects-of-sunlight
https://familydoctor.org/effects-early-sun-exposure/
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/10985-sun-exposure--skin-cancer
https://www.cancer.net/blog/2015-07/10-tips-protecting-your-skin-sun

 

Farmacistul Catena va recomanda:

RILASTIL SUN SYSTEM BABY Spray transparent pentru copii SPF 50+ X 200 ml

RILASTIL SUN SYSTEM BABY Spray transparent pentru copii SPF 50+ X 200 ml

Spray transparent pentru copii cu SPF 50+ este un…