Sialoree: ce este, cauze si de ce apare salivatia excesiva

Sialoreea, cunoscuta si sub denumirea de hipersalivatie (salivatie excesiva), reprezinta secretia excesiva de saliva in cavitatea bucala sau incapacitatea de a gestiona in mod adecvat saliva normal produsa, ceea ce duce la scurgerea acesteia din gura sau acumularea sa anormala. Chiar daca poate parea o problema minora, sialoreea are un impact semnificativ asupra calitatii vietii, afectand vorbirea, deglutitia, alimentatia, stima de sine. Pe de alta parte, pacientul cu sialoree are un risc mai mare de a dezvolta infectii respiratorii recurente. La bebelusii nou-nascuti, este obisnuita salivatia excesiva, insa aceasta ar trebui sa se amelioreze odata cu inaintarea in varsta.

Ce este sialoreea (salivatia excesiva) si cum apare?

Prin sialoree se intelege fie salivatia excesiva, fie un defect in controlul neuromuscular care, in cele din urma, impiedica inghitirea normala a acesteia. Normal, glandele salivare majore (cele parotide, submandibulare si sublinguale) si minore produc aproximativ 1-1,5 L de saliva zilnic, aceasta cantitate fiind ajustata de stimuli fiziologici precum masticatia si stimularea gustativa. Pacientul cu sialoree prezinta o secretie anormala de saliva, constanta, ca raspuns la numeroase conditii, cum ar fi reflexele orale anormale, stimulii locali sau sistemici si anumite afectiuni. In general, cea mai comuna cauza care duce la sialoree este disfunctia neuromusculara.

Tipuri de sialoree

In functie de directia de evacuare a salivei, salivatia excesiva poate fi de doua tipuri:

Sialoree anterioara

Caracterizata prin scurgerea salivei in afara cavitatii bucale. Este mai frecventa in afectiuni de natura neurologica cu afectare oro-faciala (paralizia cerebrala, boala Parkinson).

Sialoree posterioara

Implica acumularea de saliva in orofaringe si hipofaringe, cu risc relativ crescut de aspiratie pulmonara. Se intalneste adesea la pacientii cu disfunctie severa de deglutitie sau in stadii mai avansate ale bolilor neurologice degenerative.

Aceasta diferentiere are relevanta terapeutica importanta, deoarece tipul de hipersalivatie poate dicta tratamentul ulterior.

Sialoree – cauze si factori de risc

Exista numeroase cauze care pot duce la sialoree. Acestea pot fi grupate astfel:

Tulburari neurologice

• boala Parkinson;
• scleroza laterala amiotrofica (ALS);
• accidentul vascular cerebral;
• paralizia cerebrala;
• paralizia bulbara;
• paralizia pseudobulbara.
• distrofia musculara;
• dementa (inclusiv boala Alzheimer).

Cauze infectioase sau inflamatorii

• stomatite;
• infectii ale glandelor salivare (sialadenita);
• abcese orofaringiene;
• mononucleoza infectioasa;
• epiglotita;
• parotidita.

Cauze anatomice sau functionale

• macroglosia;
• malformatii craniofaciale;
• obstructii nazale cronice (cu necesitatea de a respira pe cale orala).

Anumite tratamente medicamentoase

• agonisti colinergici (pilocarpina);
• antipsihotice de prima generatie;
• inhibitori de acetilcolinesteraza.

Alte posibile cauze

• sarcina (hiperemesis gravidarum);
• boala de reflux gastroesofagian;
• rabia;
• faringita;
• sindromul Sjögren;
• pelagra;
• pancreatita;
• sindromul serotoninergic;
• intoxicatii (intoxicatia cu mercur, cupru, arsenic, nicotina, organofosforice);
• hipertiroidismul si hiperparatiroidismul;
• purtarea protezelor dentare;
• leziuni traumatice la nivelul glandelor in timpul interventiilor stomatologice;
• afectiuni stomatologice (gingivita, spre exemplu);
• radioterapia in zona fetei.

In esenta, salivatia excesiva este o problema frecventa la copiii cu deficiente neurologice (cum ar fi retardul mintal, paralizia cerebrala) si la adultii care sufera de boala Parkinson sau au avut un accident vascular cerebral. Cel mai frecvent, este cauzata de controlul deficitar al muschilor orali si faciali. Factorii care pot contribui la exacerbarea acestei afectiuni sunt, printre altele, si problemele posturale si malocluzia dentara.

Sialoree – simptome si manifestari

Pacientii cu sialoree prezinta o scurgere vizibila a salivei pe barbie si haine, mai ales in situatia in care este vorba despre hipersalivatie anterioara. Insa, hipersalivatia posterioara poate fi mai greu de identificat, mai ales la un pacient cu probleme neurologice. Acestia se confrunta deseori cu dificultati de masticatie si deglutitie, infectii recurente ale tractului respirator superior si, de asemenea, prezinta risc de pneumonie de aspiratie. Halitoza (mirosul neplacut al gurii), iritatiile pielii periorale si dermatita periorala sunt frecvente. Tusea, senzatia de greata si respiratia usor ingreunata sunt specifice hipersalivatiei posterioare, asociate cu modificari ale gustului.

Diagnosticul de sialoree

Diagnosticul sialoreei implica identificarea cauzei subiacente si evaluarea severitatii. Consultul se realizeaza la medicul ORL, in prima instanta, sau la medicul neurolog. Anamneza detaliata a pacientului cu salivatie excesiva ar trebui sa includa momentul debutului, durata, factorii care agraveaza sau amelioreaza hipersalivatia, tratamentele anterioare, istoricul medical. Evaluarea functiei deglutitiei se face folosind scalele de evaluarea Drooling Severity and Frequency Scale (DSFS) si Teacher Drooling Scale (pentru copii). Investigatiile paraclinice necesare pot include urmatoarele:

• videofluoroscopia de deglutitie;
• examenul fibroscopic laringian;
• RMN-ul cerebral si de trunchi cerebral (pentru patologii neurologice centrale);
• ecografia glandelor salivare.

Diagnosticul diferential ar trebui sa excluda disfagia izolata, tulburarile motorii ale limbii, insa si alte defecte anatomice care ar putea duce la aparitia acestui simptom.

Tratament sialoree (salivatie excesiva)

Tratamentul pentru sialoree depinde, bineinteles, de cauza de baza si de tipul hipersalivatiei. In esenta, obiectivul principal este reducerea hiperproductiei de saliva si, dupa caz, imbunatatirea capacitatii de a gestiona saliva secretata. Tratamentul conservator implica modificari dietetice, pacientului recomandandu-i-se sa opteze, in lipsa unei disfunctii de deglutitie, pentru alimente mai solide, cu limitarea stimularii glandelor salivare. Terapia logopedica poate avea beneficii, mai ales in reeducarea oro-motorie a copiilor cu probleme neurologice. Terapia farmacologica include anticolinergice orale (glicopirolat, scopolamina transdermica), care reduc salivatia.

Injectiile cu toxina botulinica in glandele salivare sunt foarte eficiente, deoarece reduc secretia salivara pentru 3-6 luni. Procedura este ghidata imagistic (ecografic). Tratamentul chirurgical, desi rezervat, presupune excizia glandelor salivare submandibulare (sialadenectomie selectiva) si ligatura sau redirectionarea canalelor salivare (procedura Wilke). O optiune relativ moderna, dar cu rezultate variabile, o reprezinta interventia de neuromodulare, care presupune stimularea nervului hipoglos. Radioterapia glandelor salivare este rareori utilizata, rezervata doar cazurilor refractare si mai severe, in special pentru pacientii in varsta diagnosticati cu sialoree.

Sialoree – complicatii si riscuri asociate

In absenta unui tratament adecvat, pacientul cu salivatie excesiva prezinta riscuri precum:

• infectii respiratorii recurente si pneumonie de aspiratie;
• dermatite periorale severe, cu afectarea integritatii bucale;
• malnutritie, deshidratare severa;
• complicatii psihosociale (stigmatizare, anxietate sociala, depresie);
• probleme dentare (risc mai mare de carii, gingivita si complicatii asociate);
• halena, respiratie cu miros neplacut.

Interventia precoce si abordarea integrata sunt foarte importante pentru a preveni complicatiile de acest gen. Exista alternative eficiente de tratament si, de asemenea, de a gestiona eficient si cu usurinta acest simptom.

Sfaturi pentru preventie

Date fiind cauzele care pot duce la salivatie excesiva, aceasta afectiune nu poate fi prevenita in totalitate. Totusi, adoptarea anumitor masuri poate reduce severitatea hipersalivatiei:

• se recomanda mentinerea unei igiene orale riguroase, pentru a preveni eventualele infectii si, de asemenea, pentru a reduce riscul de carii dentare;
• se recomanda tratamentul precoce al tulburarilor neurologice sau ORL asociate;
• pacientul ar trebui sa cunoasca eventualele medicamente ale caror administrare creste riscul de a dezvolta sialoree;
• in populatiile cu risc, cum ar fi copiii cu paralizie cerebrala, interventiile timpurii (reeducare logopedica, kinetoterapia pentru imbunatatirea tonusului orofacial) pot ajuta la ameliorarea acestei afectiuni.

De asemenea, nu ar trebui subestimat impactul psihologic al acestei afectiuni. Pacientii au, de cele mai multe ori, tendinta de a se izola si de a evita contactul social. Prin urmare, acestia sunt mult mai predispusi sa se confrunte cu anxietate si depresie, sa aiba probleme in a-si construi un cerc de cunostinte si in a lega relatii sociale si profesionale. Asadar, tratamentul ar trebui sa fie unul integrat, multilateral, care sa aiba in vedere atat implicatiile fizice ale afectiunii, cat si pe cele emotionale.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK542251/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3709276/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11042815/

https://www.mdpi.com/2072-6651/5/5/1010